Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

joi, 29 august 2013

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea „Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus

Drd. Ştefan Mărculeţ


Hramul Adormirii Maicii Domnului, al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost, în acest an, o sărbătoare deosebită pentru obştea monahală şi pentru toţi pelerinii care vin adesea la aşezământul monahal de la poalele Munţilor Făgăraş, un loc binecuvântat cu har şi cu oameni plini de credinţă şi sfinţenie. Chiar în ziua de praznic s-au împlinit 20 de ani de la resfinţirea mănăstirii, după ctitorirea paraclisului, a actualei incinte şi a altor aşezăminte din cadrul mănăstirii. Pe 15 august 1993, Sanctitatea Sa Bartolomeu I al Constantinopolului împreună cu Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Antonie Plămădeală şi mulţi alţi ierarhi au sfinţit noua ctitorie de pe vremea stareţului de atunci de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Veniamin Tohăneanu. La 20 de ani de la resfinţirea ctitoriei brâncovenești, sărbătoarea hramului a fost organizată în mod deosebit, pentru a marca această aniversare. Obştea monahală s-a pregătit intens pentru a primi oaspeţii din ziua hramului şi sutele de pelerini din toate părţile ţării. Programul liturgic a început cu o seară înainte, când s-a oficiat, la altarul din pădurea din apropierea mănăstirii, slujba Vecerniei, a Litiei şi Utrenia cu Prohodul Maicii Domnului. Sute de credincioşi au cântat până la ceasuri târzii din noapte, alături de soborul de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, imnurile acestei slujbe deosebite închinate Adormirii Sfintei Fecioare.

În ce mai crede omul de astăzi?

Lect. Dr. Ciprian Iulian Toroczkai

Nu, răspunsul la această întrebare nu este, aşa cum poate v-aţi fi aşteptat, „în nimic”. Cel puţin după lectura cărţii scrise de Carole M. Cusack, InventedReligions: Imagination, Fiction and Faith (Ashgate Press, 2010), răspunsul pare a fi cu totul altul: „în bazaconii”!
Autoarea cărţii amintite pleacă de la premiza că la începutul celui de-al treilea mileniu religiile „instituţionalizate” pierd din ce în ce mai mult teren în faţa Noilor Mişcări Religioase. O grupă aparte în cadrul acestora o ocupă „religiile inventate”. Acestea s-ar putea defini ca fiind produse ale imaginaţiei umane, declarate dintru început ca atare, unele dintre ele constituindu-se chiar ca şi farse, ceea ce înseamnă că sunt lipsite de pretenţia legitimităţii unei revelaţii divine. Cusack examinează şase religii inventate, care au apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea sau în prima decadă a secolului al XXI-lea. Ele sunt următoarele: Discordianism, centrată pe slujirea zeiţei haosului, Eris; Biserica Tuturor Lumilor, bazată pe o religie fictivă descrisă de autorul de science-fiction Robert Heinlein în Stranger in a Strange Land (1961); Biserica luiSubGenius, o parodie a Bisericii Scientologice şi a numeroase alte religii; Jediism şi Matrixism, fiecare dintre ele o recreare a religiilor portretizate în filmele Războiul Stelelor şi trilogia Matrix; în fine, Biserica Monstruoaselor Spaghetti Zburătoare, cunoscută şi ca Pastafarianism. În toate aceste cazuri, literatura, şi în special genul SF, a jucat un rol important în dezvoltarea naraţiunilor fondatoare ale acestor religii. În fapt, este vorba de o combinaţie între elemente mitologice mai vechi şi mai noi, între cele mai noi descoperiri tehnologice şi deziderate ale ştiinţei. Spre exemplu, în Biserica Tuturor Lumilor pot fi identificate elemente păgâne inspirate din practicile antice precreştine. Faptul asupra căruia insistă autoarea este acela că aceste noi mitologii sau religii „sunt la fel de valide ca şi tradiţiile sacre din vechime” (p. 79).

Constantin cel Mare şi Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim


Pr. Dr. Cristian Munteanu


Constantin a dat mai mult decât drepturi egale creştinismului ca doctrină religioasă precisă. Clerului creştin i s-au acordat toate privilegiile cunoscute clericilor păgâni. Fiecare om putea să-şi lase proprietatea ca moştenire Bisericii, care dobândea astfel dreptul de patrimoniu. În felul acesta, concomitent cu proclamarea libertăţii religioase, comunităţile creştine erau recunoscute ca entităţi juridice legale.
Privilegii importante au fost acordate tribunalelor episcopale. Orice om avea dreptul, dacă adversarul său accepta, să mute un proces civil la o curte episcopală, chiar după ce procedurile din acel proces începuseră deja la curtea civilă. Spre sfârşitul domniei lui Constantin, autoritatea curţilor episcopale a fost lărgită şi mai mult.
Biserica începuse să se îmbogăţească din punct de vedere material prin daruri în proprietăţi funciare, provenind din sursele statului, sau prin donaţii de bani şi grâne. Creştinii nu erau obligaţi să participe la sărbători păgâne, iar influenţa creştină a dus la o anumită îmblânzire a pedepselor pentru criminali. [Un excelent studiu pe marginea semnificaţiei vieţii bizantine şi a complexităţii evoluţiei ei sub toate aspectele, de la religios la economic şi social, îl realizează Michel Kaplan, Bizanţ, trad. din franceză Ion Doru Brana, Editura Nemira, 2010, p. 15-61; vezi Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuş, Bizanţul, istorie şi spiritualitate, Editura Sophia, 2010, p. 48-67, vezi şi Charles Diehl, Figuri bizantine, trad. de Ileana Zara, Editura pentru Literatură, 1969, p. 56-65.]

ECUMENICA

Două Consilii Naţionale ale Bisericilor vor fi fondate în Sudan şi Sudanul de Sud, anunţă un comunicat citând o decizie luată de liderii Bisericilor din Sudan la 27 iulie a.c. Numele celor două organizaţii ecumenice naţionale vor fi: Consiliul Bisericilor din Sudanul de Sud, cu un birou în Juba, şi Consiliul Naţional al Bisericilor din Sudan, cu un birou în Khartoum. Decizia survine după cea de-a 20-a Adunare generală a Consiliului Naţional al Bisericilor din Sudan care a avut loc între 3-7 iulie în Nairobi, Kenya, şi confirmă şi din punct de vedere al organizaţiilor ecumenice separarea dintre Sudan şi Sudanul de Sud. Sudanul de Sud a fost format ca stat independent prin separarea de Sudan în 2011, urmând o decizie confirmată de un referendum din 2008. Noul stat a fost recunoscut de către Naţiunile Unite la scurtă vreme după declararea independenţei. Separarea dintre cele două ţări a urmat criterii etnice şi religioase. În vreme ce Sudanul are o populaţie majoritară de origine arabă sau arabizată (aproximativ 70%) şi de religie musulmană (aproximativ 97%), Sudanul de Sud este format din populaţie de culoare, majoritar creştină. Potrivit unui raport al Pew Research Center (recunoscut pentru acurateţea datelor emise) din decembrie 2012, 60,5% din populaţia Sudanului de Sud este creştină, 32,9 % urmează diferite religii tradiţionale africane, iar 6,2% este musulmană.
Un progres în domeniul libertăţii religioase este înregistrat în Cuba în ultimii ani. Potrivit lui Neol Fernando (pastor baptist) şi membru al Comisiei bisericeşti pentru afaceri internaţionale a Consiliului Mondial al Bisericilor „grupările religioase au beneficiat de reformele care au loc în Cuba, de când ţara s-a deschis pentru relaţiile internaţionale”.

Rușinea de a fi creștin

 Dragoș Boicu


Cinematografia acestei veri s-a întrecut în ilustrarea ideii de eroism cu toate palierele ei şi scenariştii au creat, în consecinţă, situaţii şi provocări în cadrul cărora să se poată desfăşura protagoniştii lor, fie ei oameni sau supraoameni, care luptă împotriva teroriştilor interni (White House Down) şi externi (Olympus has fallen; Iron Man 3), împotriva invadatorilor extratereştri (Man of Steel; Oblivion), împotriva monştrilor dintr-o altă dimensiune (Pacific Rim; After Earth) sau împotriva forţelor demonice descătuşate în lume (The Mortal Instruments: City of Bones; R.I.P.D.). Chiar şi animaţiile au fost îngenuncheate de acest clişeu, transformând un rău-făcător notoriu într-un personaj pozitiv (Despicable Me 2). Deşi toate filmele sunt concentrate pe ideea forţei de a rezista în faţa dezastrului (întotdeauna extrem şi extraordinar) şi au, principial, un mesaj pozitiv, prezentarea superficială a proceselor interioare şi inflaţia de efecte speciale pe cadru le conferă acestor pelicule un aer neverosimil, infantil sau de kitsch.
La polul opus se află filmul Blue like jazz (Amar ca jazz-ul – 2012), realizat din donaţii on-line care abia au reuşit să însumeze câteva sute de mii de dolari – de-a dreptul hilar pe lângă bugetele de sute de milioane ale producţiilor mai sus amintite. Nici efectele speciale şi nici imaginea nu pot fi considerate extrem de reuşite, dar sunt cât se poate de adecvate temei. Este vorba de ecranizarea volumului „semi-autobiografic” omonim scris de către Donald Miller, care reunește sub subtitlul „Meditații non-religioase asupra spiritualității creștine” mai multe eseuri dedicate înțelegerii relației personale cu Dumnezeu.
„Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede” (Rm 1, 16).