Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

vineri, 18 iulie 2014

Despre nimic-ul cel părelnic de a fi sau ceva-ceva despre „reţele” şi „socializare”

Pr. Vasile Grăjdian


Este greu să scrii despre nimic – sau foarte uşor... Când numărul sau cantitatea (văzută) contează – de voturi, rating, ranking etc. – cu un număr suficient de „pro”, într-o mare mare de abţineri „turmentate”, se poate fabrica sau provoca orice, inclusiv vreo nenorocire – din fericire, doar pentru moment, sau pentru momentul istoric respectiv –, chiar dacă este vorba despre vreun război mai local sau mai mondial, văzut sau nevăzut.
Pe de altă parte şi „din păcate”, la momentul respectiv nu este de „bon ton” sau „politic corect” să vorbeşti contra acelei (mari) majorităţi care este atrasă în capcana respectivului moment nefericit, iar după trecerea (sau „ostenirea”) nenorocirii cu pricina, de obicei „mulţi viteji se arată” şi este iarăşi de altfel de „bon ton” şi „politic corect” să vorbeşti împotriva a ceea ce mai înainte era „de bine”. A se vedea, spre exemplu, începutul şi sfârşitul războaielor, începutul şi sfârşitul regimurilor sau mandatelor politice, începutul şi sfârşitul datoriilor („pe credit”) personale sau (inter)naţionale, începutul şi sfârşitul păcatelor sau păcatului în general, care, după o vorbă mai veche, ,,intră râzând şi iese plângând”.

Internetul sau virtualizarea virtualităţilor

Pr. Vasile Gafton


Misiunea Bisericii a fost întotdeauna îndreptată spre înnoirea creaţiei, prin colaborarea sinergică a voinţei umane cu harul lui Dumnezeu, spre desăvârşirea şi spiritualizarea lumii. Dar, tot misiunea Bisericii este şi aceea de a sprijini mai întâi omul în direcţia aflării propriei chemări în planul lumii create, aceea de a fi un preot al creaţiei, care întoarce darul lui Dumnezeu, lumea, spre Dăruitor, ca mulţumire-Euharistie.
Însă, există multe piedici în calea realizării de sine a omului în conformitate cu menirea sa, mai ales în vremea noastră. Una dintre aceste piedici este chiar omul, datorită faptului că, „muritorii de rând trăiesc în această lume fără a o cunoaşte. Ei nu ştiu unde se sfârşeşte lumea reală şi unde începe cea a imaginaţiei” [Cf. Wilhelm Stekel, Profunzimile sufletului, trad. de Andra Hâncu, Ed. Trei, Bucureşti, 2013, p. 9].

Pro- şi anti-facebook: prezent şi viitor

Ciprian Iulian Toroczkai


Atunci când discuţi despre Facebook, nu poţi să fii decât pro sau contra; orice părere neutră îţi este interzisă, căci acest veritabil fenomen social a atins un nivel global, ceea ce face ca fiecare dintre noi să nu-l mai putem ignora. Într‑un fel sau altul, facem parte din „Generaţia Facebook”…

#Facebook, #blogger şi #twitter, să fie oare acestea componente indispensabile în ecuaţia pastorală contemporană cu soluţie paulină de „a te face tuturor toate”?

Pr. Răzvan Ionescu


Suntem mai mulţi ca niciodată în istorie. În pofida dezvoltării explozive a mijloacelor de comunicare, câţi dintre noi nu ne găsim oare însinguraţi şi fără repere, într-o poziţie de izolare într-o pădure fără de sfârşit de oameni percepuţi ca decor de fundal al propriei existenţe? Iată o identificare actuală a profilului de aşteptători ai Păstorului celui bun, ieşit în contemporaneitate în căutarea mioarelor celor rătăcite de turmă, Întru Care comuniune înseamnă plinătate de prezenţă şi de împărtăşire de viaţă şi nicidecum simplu schimb de informaţii.
Pastoral, întâlnirea cu aproapele rătăcit în meandrele îndepărtărilor de Dumnezeu de tot felul ne este un imperativ al iubirii întru Hristos. Apare legitimă întrebarea: se îndreaptă oare Hristos întâi de toate în direcţia VIP-urilor de tot felul de astăzi, construite, iată, şi prin reţelele de socializare, sau mai curând a nesemnificativilor care odrăslesc în lăuntrul lor lacrima smereniei neprefăcute (deseori rămaşi neconectaţi on-line, ci doar la cer)?

COMPUTER vs. THABOR

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula


Este tot mai greu să propui texte pentru oamenii maturi, preocupaţi pentru lectură, atunci cum n-ar fi greu să scrii pentru tineri şi copii? Cum să le rupi privirea din albastrul sideral al tabletei, al IPHON-ului sau al computerului, cum să-i desprinzi de albastrul sideral al ecranului pentru a-i ţine aproape de Hristos? Aud des astfel de cuvinte, unele rostite cu durere, altele cu pathos, niciunul cu indiferenţă. Senzaţia pe care mi-o creează astfel de lamentări este că ne socotim mereu în război cu tinerii şi copiii. Ca şi cum ar fi duşmanii noştri, ca şi cum dacă nu gândesc ca noi sunt judecabili, chiar condamnabili. Un soi de justiţie trecută, din studiourile de televiziune, în componenta vieţii cotidiene. Ba uneori, resimt mereu această atitudine, îi încolţim cu prezumţii de vinovăţie, de multe ori gândind în raport numai cu frustrările noastre educaţionale. Ori pe ei, pe copiii şi tinerii noştri, nu-i mai întrebăm de mult ce cred, cum vor ei să respire educaţia pe care le-o propunem, cât de atenţi suntem la nevoile lor. Semănăm cu toţi aceia care se agită în grupuri de dialog social ori în grupuscule de oportunişti de carieră, care ne vorbesc despre ce cred ei despre educaţia religioasă, iar nu ce cred ei, beneficiarii ei, despre ea. Şi aceasta în condiţiile în care beneficiem de suficiente experienţe de viaţă şi de o mulţime de informaţii care ne-ar ajuta să profilăm o soluţie pastorală solidă, lipsită de scrupulozităţi administrative ori funcţionăreşti.

miercuri, 25 iunie 2014

Tainic şi real în celebrarea euharistică (I)

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Sfânta Liturghie – expresia deplină a iubirii dumnezeieşti, sinteza întregii tensiuni a creaţiei spre Creator, dar şi a revărsării milostivirii Lui spre noi – reprezintă în esenţă nu altceva decât spaţiul privilegiat al parusiei liturgic-sacramentale a Domnului. Sfânta Liturghie este unica teofanie, este cerul pe pământ, bucuria creaţiei faţă de Creator, transfigurarea întregului cosmos prin om, arvuna vieţii viitoare, icoana împărăţiei cerurilor.
Rugăciune a comunităţii, actualizare a Jertfei Mântuitorului, reprezentare simbolică a întregii iconomii a mântuirii, celebrarea liturgică juxtapune într-o singură imagine prezentul, şi trecutul, şi viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefând într-un mod unic diversitatea armonică a planului divin de îndumnezeire a omului [Rene Bornert, Les commentaires byzantins de la divine Liturgie du VII-e siecle, Paris, 1966, p. 36.].

Biserica – spaţiul liturgic al Sfintei Euharistii (I)

† Sofroniu, Episcopul Oradiei Mari


Sub nesfârșita cupolă a harului, de unde se întinde, peste fața întregului pământ, binecuvântarea Pantocratorului, în maiestuoasa procesiune de rugăciune doxologică a tuturor Sfinților și Îngerilor, suntem invitați și noi, cei din Biserica luptătoare, să ne adăugăm celor din Biserica triumfătoare, pentru a lua parte, împreună, la marele banchet euharistic, la cina cea de taină, la jertfa mistică și nesângeroasă săvârșită de Însuși Păstorul și Mielul, Arhiereul cel Veșnic, Cel ce jertfește și Cel ce Se jertfește, Cel ce aduce și Cel ce Se aduce, Cel ce primește și Cel ce Se împarte și Cel ce rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor, în atmosfera mistagogică a Bisericii, Chivotul lui Dumnezeu pe pământ. Biserica este Chivotul Preasfintei Treimi coborât din Cer printre noi, Chivotul coborât din Cer care, sub dverele grele de har, tăinuiește Dumnezeiasca Euharistie.

120 de ani de la Procesul Memorandumului (mai 1894 – mai 2014)

Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu


Socotim că nu este lipsit de interes pentru cititorii noştri să prezentăm câteva date referitoare la acest moment dramatic din istoria românilor din Transilvania, mai ales pentru faptul că în el au fost implicaţi şi câţiva teologi sibieni. Pentru a înţelege mai bine acest proces, este necesar să prezentăm, în prealabil, câteva date istorice care l-au precedat. Se ştie că la 5/17 februarie 1867 s-a încheiat pactul prin care se crea statul „dualist” Austro-Ungaria. În această conjunctură, împăratul Francisc Iosif I al Austriei s-a încoronat şi ca rege al Ungariei la 27 mai/ 8 iunie 1867. În cadrul noului stat, Transilvania (ca şi Banatul şi „părţile ungurene” – Crişana şi Maramureşul) a fost încorporată la Ungaria, anulându-i-se orice autonomie. A urmat o politică de deznaţionalizare şi de discriminare a autorităţilor de la Budapesta faţă de români.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Drd. Ştefan Mărculeţ


La Alba Iulia s-au desfăşurat lucrările celei de-a XIII-a ediţii a Simpozionului Internaţional de Teologie cu tema „Euharistie şi Martiriu – de la vechile catacombe la închisorile comuniste”. Evenimentul se înscrie în ciclul de manifestări dedicat Anului omagial euharistic şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la nivelul întregii Patriarhii Ortodoxe Române.

Durerea sufletească a singurătăţii: „Nu am om” (Ioan 5, 7)

† Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului


Mântuitorul Iisus Hristos a săvârșit o minune care ar fi trebuit să îi impresioneze pe toţi cei care au fost martori la ea. Un paralizat sau „slăbănog”, cum îl numeşte Evanghelia, ţinut la pat de 38 de ani, îşi redobândeşte sănătatea pe marginea scăldătorii Vitezda prin bunăvoinţa Domnului. Şi iată că ceea ce ar fi trebuit să copleşească s-a prefăcut într-o temă de discuţie absurdă şi minunea vindecării a fost umbrită de formalismul bolnav şi de neputinţa iudeilor de a se bucura de binele făcut de Domnul Iisus Hristos bietului suferind de atâta amar de vreme.

Arhitectonica inteligibilă a lumii la Franz Kafka (III)

Lect.Dr. Vasile Chira


Arestarea lui Josef K. coincide cu intrarea personajului principal în regimul unei abisalităţi străine lui, unde evenimentele, deşi par să urmeze logica unei fireşti deveniri, rămân încremenite într-un veritabil imobilism eleat. Avem aici pe Heraclit şi Parmenide, angajaţi în cea mai stranie şi insolită conjuncţie. Arestarea procuristului Josef K. aduce după sine pierderea libertăţii elective. El se mişcă în cadrele unei libertăţi iluzorii (este liber să meargă la serviciu, se întâlneşte cu femei, caută avocaţi), însă evoluţia procesului, cu toate că îl obsedează pretutindeni, nu depinde de el. Omul devine o cifră neglijabilă, un dosar purtat prin labirintul birocratic în care deciziile instanţelor invizibile întârzie la infinit. Universul kafkaian este prin definiţie straniu, absurd, rigid, determinist, generator de perpetuă suferinţă. Acestei realităţi mundane îi corespunde o arhitectonică inteligibilă la fel de impersonală, absconsă, arbitrară şi incomprehensibilă. În faţa unei astfel de menghini cosmico-metafizice care ameninţă fragila condiţie a fiinţei umane, singurele căi de refugiu rămân resemnarea şi atitudinea nihilistă.

Cronica de film: „Nu pot să reuşesc singur! Nimeni nu poate!”

Dr. Dragoş Boicu


Orice lectură sau peliculă presupune şi o exersare minimă a imaginaţiei pentru a te transpune în spaţiul creat de autor sau regizor. Un astfel de exerciţiu, dar extrem de deosebit, este pelicula Inevitabila înfrângere a lui Mister şi a lui Pete (The Inevitable Defeat of Mister & Pete – 2013), regizat de George Tillman jr. Desprins din realitatea dură a comunităţii afro-americane din New York, filmul este o tristă lecţie de viaţă în faţa căreia, aparent, nu ştii cum să reacţionezi. Din punct de vedere tematic, pare înrudit cu producţia niponă Nimeni nu ştie (Dare mo shiranai – 2004) şi ceva mai recentul film Uriaşul egoist (The Selfish Giant – 2013), protagoniştii lor fiind copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, care se confruntă cu probleme existenţiale şi trebuie să gestioneze situaţii greu de imaginat. Insist asupra faptului că este vorba de ecranizări ale unor întâmplări reale, dureroase, traumatizante.

Cântările Sfintei Euharistii

Pr.Prof.Dr. Vasile Grăjdian


Dacă Sfânta Euharistie este „Taina Împărăţiei” lui Dumnezeu [Alexander Schmemann, Euharistia, Taina Împărăţiei, trad. de Boris Răduleanu, Bucureşti (1992).], atunci cântările ce o însoţesc în rânduielile bisericeşti ale Sfintei Liturghii sunt şi ele, desigur, cântări ale Împărăţiei Cerurilor... Iar la aceasta contribuie mai multe aspecte esenţiale, toate legate de părtăşia cântărilor bisericeşti la realitatea dumnezeiască a Tainei Sfintei Euharistii.

Germania – rol punte în dialogul dintre culturi, Biserici creştine şi religii. Vizita Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (10-19 mai 2014)

Diac. Dr. Habil. ŞTEFAN L. TOMA


În perioada 10-19 mai a.c., Primus-ul inter Pares al Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a efectuat o vizită pastorală în Germania. Deşi principala raţiune a acestei deplasări a constituit-o aniversarea celor 50 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Greceşti a Germaniei, conotaţiile acestei vizite au avut şi un simbolism interortodox, ecumenic.
Pe data de 11 mai a.c., la Parohia Greacă „Buna Vestire” din Esslingen (în apropiere de Stuttgart), Sanctitatea Sa a slujit Sfânta Liturghie înconjurat de toţi episcopii ortodocşi canonici de pe teritoriul Germaniei, care formează Adunarea Episcopală a Germaniei.

Ecumenica

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda


Liderii Bisericii Apostolice Armene au marcat a 99-a aniversare a începutului genocidului armean în ceremonii separate. Catolicosul Karekin II, Patriarh Suprem al tuturor armenilor, şi Catolicosul Aram I al Sfântului Scaun al Ciliciei, Liban, au prezidat evenimente separate care au marcat 99 de ani de la începutul genocidului împotriva armenilor. Într-o ceremonie ţinută la monumentul holocaustului din Armenia, Catolicosul Karekin II a observat că armenii au suferit pentru simplul fapt că erau armeni şi nu au fost doar victime ale unei situaţii create de Primul Război Mondial, aluzie evidentă la poziţia Turciei faţă de genocidul armean. Catolicosul Karekin II a mai arătat că „adevărul poate fi ascuns, dar nu poate fi uitat sau pierdut” şi şi-a exprimat nădejdea că în cele din urmă statul turc va recunoaşte uciderea sistematică a armenilor de acum aproape o sută de ani drept genocid.

Despre mărturisirea păcatelor sau spovedanie (II)

 Arhim. Visarion Joantă


Lucrarea duhovnicească de îmbunătăţire a vieţii religios-morale prin Taina Sf. Spovedanii presupune o pregătire a credinciosului prin rugăciune, meditaţie, reculegere, examinarea conştiinţei şi citirea Canonului de pocăinţă din Ceaslov. Toate acestea au darul de a ne introduce într-o atmosferă de adevărată pocăinţă şi umilinţă, de a ne trezi din amorţeala şi lâncezeala sufletească pe care  săvârşirea păcatului le aduce în viaţa credinciosului.

Împărtășire deasă? Spovedanie deasă! (III)

Ciprian Iulian Toroczkai


Spre deosebire însă de A. Schmemann, alți teologi au insistat deopotrivă asupra caracterului sacramental deplin al Spovedaniei și al relației sale indisolubile cu Taina Euharistiei. [Cele mai valoroase contribuții în teologia românească sunt: Dumitru Stăniloae, „Înnoirea şi sfinţirea credincioşilor în Taina Mărturisirii, după învăţătura Bisericii Ortodoxe”, în O, 38 (1986), nr. 3, p. 10-18; idem, „Taina Pocăinţei ca fapt duhovnicesc”, în O, 24 (1972), nr. 1, p. 5-13; idem, „Mărturisirea, mijloc de creștere duhovnicească”, în MO, 7 (1956), nr. 4-5, p. 168-176; idem, „Mărturisirea păcatelor şi pocăinţa în trecutul Bisericii”, în BOR, 78 (1955), nr. 3-4, p. 218-250; Ioan Ică, „Taina mărturisirii în practica sacramentală şi importanţa ei în lucrarea pastorală a Bisericii Ortodoxe”, în MA, 28 (1983), nr. 7-8, p. 415-429.]

Preotul Zosim Oancea, 40 de ani părintele spiritual al credincioșilor din Sibiel

Nicolae Dădârlat


Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când în satul Sibiel a fost numit preot deţinutul politic proaspăt eliberat din închisoare Zosim Oancea, care a păstorit în Sibiel timp de 40 de ani, cu realizări deosebite.
După cum a scris el, „m-am născut în satul Alma, în apropiere de Mediaş în anul 1911”; a trecut la cele veşnice în anul 2005, fiind înmormântat în cimitirul din jurul bisericii. Tot acolo îşi doarme somnul de veci şi soţia lui.

T eo l o g i e ş i s p i r i t u a l i t a t e o r t o d o xă

Mitropolitul Laurenţiu


Am primit în timpul Postului Păresimilor lucrarea Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în ritul liturgic bizantin, a Ierom. Dr. Iustin Popovici de la Arad. Prin această lucrarea autorul vine să analizeze, să dezvolte şi să lămurească problematica împărtăşirii solemne de seară, în cadrul a ceea ce cunoaştem azi a fi rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.

«Învierea lui Hristos şi chemarea noastră la Cina Împărăţiei» Pastorala la Învierea Domnului – 2014

† Laurenţiu,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Bucuria tainică a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului, este descrisă de Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul său de învăţătură, ca fiind bucuria unui ospăţ ceresc la care Hristos ne cheamă pe toţi să luăm parte, indiferent de cât am lucrat sau de ora la care am venit, indiferent de poziţia noastră socială pe care o avem, pentru că Stăpânul este darnic şi El „primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi;… faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă...”1.

PASTORALĂ LA Învierea DOMNULUI – 2014

† IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei


Iubiţi fii duhovniceşti,
Din Sfintele Evanghelii aflăm că, din momentul Învierii Sale şi până în momentul Înălţării Sale la cer, „timp de patruzeci de zile” (Fapte 1, 3), Hristos, Domnul slavei, S-a arătat Apostolilor, femeilor evlavioase şi altor credincioşi. Prin aceste arătări, El i-a încredinţat că a înviat cu adevărat şi că nu mai este dependent nici de spaţiu, şi nici de timp. Adevărul creştinătăţii se bazează pe faptul că Fiul lui Dumnezeu „S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră” (Rom. 4, 25).

PASTORALĂ LA Învierea DOMNULUI – 2014

† SOFRONIE, Episcop al Oradiei


Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Sărbătoarea Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Paștile Hristos-Izbăvitorul, cea mai mare și mai luminoasă sărbătoare a întregii creștinătăți ortodoxe, este, pentru noi toți, prilejul sfânt și unic, privilegiul de a ne bucura negrăit și nesfârșit, pentru că ne-a învrednicit Dumnezeu să fim împreună cu El și cu toți Sfinții Săi la marea lumină ce se revarsă din Împărăția Cerurilor peste întregul Univers, la prăznuirea pascală, ale cărei sensuri adânci, duhovnicești, sunt inepuizabile, bucuriile pascale crescând în intensitate și putere, în amplitudine și vigoare, în profunzime și frumusețe, pe măsura trecerii noastre prin viață, de la întuneric la lumină, din moarte la viață, de pe pământ la cer, prin Hristos, cu Hristos, în Hristos, Paștile nestricăciunii, odată cu apropierea noastră de marea trecere, pentru a dobândi nepieritoare aripi, neostoit avânt, neobosite urcușuri, în veșnicie.

Cuvânt pastoral LA Învierea DOMNULUI – 2014

† Arhiepiscop Ioan Selejan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei


Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
Binecuvântat să fie Bunul Dumnezeu Care ne-a împărtășit acum două mari bucurii: sosirea primăverii – înnoirea firii înconjurătoare – și trăirea unei clipe din primăvara Învierii lui Hristos.
S-au auzit în tot spațiul nostru românesc ortodox, în acest post, dangăt de clopot, chemări de toacă și rugă către Preasfânta Treime Dumnezeu.

Confirmări tanatologice ale învierii noastre Pastorală la Învierea Domnului

† Gurie, Episcop al Devei şi Hunedoarei


Iubiţi credincioşi,
Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos ne încălzeşte inimile nouă, celor credincioşi, pentru că simţim că noi înşine vom învia din morţi şi vom trăi veşnic, alături de toţi cei dragi, în lumea de dincolo. „Cât este de sfântă, cu adevărat, şi cu totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind a Zilei celei Purtătoare de lumină, a învierii tuturor, noapte în care Lumina cea fără de ani, din mormânt, cu trupul tuturor a strălucit!” (Stihira a 4-a a Cântării a 7-a din Canon).

Ctitoria Martirilor Brâncoveni din „ţara cerurilor deschise”

Mitropolitul Laurenţiu


Țara Făgăraşului, acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, de la poalele Carpaţilor, îşi are istoria sa prin care vorbeşte cu Creatorul, atât prin ctitoriile sale mănăstireşti, unele ocrotite de Dumnezeu de la distrugerea totală sau altele rezidite din temelie pe locul celor dispărute, cât şi prin vieţuitorii acestora, nevoitori pe calea desăvârşirii.

O nouă apariţie editorială fundamentală pentru Biserica Ortodoxă Română: Monahismul ortodox românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare

Mitropolitul Laurentiu


Am fost obişnuiţi în ultimii ani, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca, pentru fiecare domeniu important al vieţii bisericeşti, să fie editată o lucrare ştiinţifică de sinteză, definitorie pentru identitatea noastră ca Biserică Ortodoxă.

Învierea Domnului, dezlegarea legăturilor morţii

Pr. Vasile Gafton


Paştele este trecerea firii omeneşti de la moarte la viaţă. Este schimbarea percepţiei noastre, a oamenilor, cu privire la existenţă în ansamblul ei şi, în mod special, cu privire la existenţa noastră. Totul se schimbă, toate se redefinesc în funcţie de Înviere. Chiar şi postul, pe care tocmai l-am încheiat, deşi ne aminteşte de moartea pe care păcatul a introdus-o în firea noastră, face acest lucru punându-ne dinainte, în permanenţă, Învierea.
Această schimbare de viziune este posibilă în special datorită faptului că noi suntem dezlegaţi prin Înviere de legăturile morţii. Moartea nu mai are stăpânire asupra noastră, deoarece a fost biruită, iar biruinţa asupra ei a fost repurtată de Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat. Din moment ce Învierea Domnului lucrează în firea noastră, toate ale noastre se schimbă, chiar şi modul în care noi L-am cunoscut sau Îl cunoaştem pe Dumnezeu.

In memoriam PĂRINTELE PROTOPOP GREGORIU CERNEA (1931-2014)

Pr. Mihai Naicu (Protopop Agnita)


Născut la data de 27 decembrie 1931 în comuna Bruiu, judeţul Sibiu, din părinţii Grigore şi Victoria Cernea, a fost al patrulea copil din cei 10 fraţi, 5 băieţi şi 5 fete, din care au rămas în viaţă 7 fraţi şi surori.

Pentru înaintaşi, cuvenită cinstire Episcopului dr. Visarion Aştileanu – centenarul naşterii

Pr.Prof.Dr. Dumitru Abrudan


Ierarhul pe care îl aducem în atenţie a văzut lumina zilei în data de l4 martie 1914, în Cluj, primind la botez numele Vasile. Tot la Cluj a frecventat, între 1925-1933, cursurile liceale, după care s-a înscris la Academia Teologică Greco-Catolică din aceeaşi localitate. A frecventat însă numai doi ani (1933-1935), întrucât, începând cu anul 1935, a beneficiat de o bursă de studii la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a obţinut licenţa (în 1941), iar după un an şi doctoratul. Pe lângă Teologie a audiat şi cursuri de Filosofie.
Reîntors în ţară, a fost hirotonit preot pentru Biserica „Bob” din Cluj, îndeplinind şi funcţia de secretar eparhial la Episcopia Greco-Catolică din urbea de pe Someş (între 1942 şi 1948).

Ecumenica

Pr:Lect.Dr. Daniel Buda


Patriarhul Mor Ignatius Zakka I Iwas al Bisericii Ortodoxe Siriene a trecut la cele veşnice la data de 21 martie a.c. la Kiel în Germania, unde se afla la tratament datorită unei îndelungate boli de rinichi. Născut la 21 aprilie 1933 la Mosul, Irak, a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriene din poziţia de arhiepiscop de Mosul, fiind întronizat la Damasc la 14 septembrie 1980.

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe sau sinodalitatea „ca singură cale de apărare a unităţii Bisericii”

Diac. Dr. Habil. Ştefan Toma


Primăvara acestui an a debutat cu un eveniment providenţial pentru întreaga Biserică Ortodoxă, respectiv, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, desfăşurată în perioada 6-9 martie a.c., în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Fanar, sinaxă încheiată cu oficierea Sfintei Liturghii, pe data de 9 martie, de Duminica Ortodoxiei, tot în istorica Catedrală patriarhală de pe malurile Bosforului.

Sfântul și Marele Sinod Panortodox din perspectiva creștinismului global

Pr.Lect.Dr. Daniel Buda


Este de la sine înţeles că noi ortodocşii suntem foarte interesaţi de tot ceea ce este legat de Sfântul şi Marele Sinod Panortodox (numit în continuare Sinod), în primul rând pentru că ne vizează în mod direct. Uităm adesea însă faptul că acesta trezeşte un mare interes în rândul celorlalţi creştini pe care i-am putea numi „neortodocşi”. Interesul lor este legat mai ales de faptul că un astfel de Sinod ar trebui să ia decizii care, în mod direct sau indirect, vor influenţa şi viaţa celorlalte tradiţii creştine.

Sinodul Panortodox sau Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe?

Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă


Sinodalitatea este o componentă fundamentală a organizării şi funcţionării Bisericii Ortodoxe. Cele şapte Sinoade Ecumenice, desfăşurate între anii 325 şi 787, reprezintă până astăzi modelul de luare a unor decizii normative pentru întreaga Biserică. Pe parcursul mileniului al II-lea al erei creştine, Biserica Ortodoxă nu a mai putut organiza Sinoade Ecumenice, dar a recurs mereu la organizarea unor sinoade locale sau regionale.

Luați aminte la înaintașii voștri...

Dr. Emanuel Tăvală


Acestea sunt cuvintele care mi-au venit în minte după adâncirea în lectura celor 4 volume de contribuţii documentare pe care, cu multă trudă şi generozitate, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord, le-a oferit cititorilor. Cele 4 volume de acum vin ca o întregire a tezei de doctorat pe care ierarhul din ţinuturile scandinave a susţinut-o la Cluj în 2008 şi pe care am prezentat-o în anul tipăririi, 2011. Volumele de acum, după cum mărturiseşte şi coordonatorul lor, încearcă o restituire integrală a documentelor identificate, studiate şi analizate în vederea întocmirii tezei de doctorat.

Cea mai bună ofertă sau despre ispita mai binelu

Dr. Dragoş Boicu


„În orice fals există întotdeauna ascuns ceva autentic!”
Deşi am avut câteva rezerve, anul cinematografic 2013 a fost unul extrem de rodnic, dar, spre marele meu regret, nu am regăsit pe lista nominalizărilor la Oscar (la nicio categorie) un film unic şi deosebit. Sunt cu atât mai trist cu cât sunt scoase în faţă producţii fără mesaj, lipsite de substanţă, care impresionează superficial cu ajutorul a câtorva succesiuni de efecte speciale sau a unor scene „şocante” prin imoralitatea lor. După ce triezi aceste mărgele colorate şi strălucitoare, dar fără valoare, ajungi să găseşti chiar nestematele şi capodoperele cinematografice, ascunse şi nepromovate, probabil din simplul motiv că ar demasca trivialitatea şi superficialitatea favoriţilor la cel mai râvnit premiu din branşă.

Arhitectonica inteligibilă a lumii la Franz Kafka (II)

Lector Univ. Dr. Vasile CHIRA


Înainte de a trece la analiza operei, trebuie spus că multe din personajele care populează misteriosul univers kafkaian nu sunt altceva decât alter-ego-urile scriitorului. Acesta este motivul pentru care autorul foloseşte frecvent anagrama (Karl Rossmann, Josef K. sau arpentorul K.). În configuraţia numelui Gregor Samsa din Metamorfoza regăsim cele două vocale ,,a” aşezate exact în aceeaşi poziţie ca în numele Kafka. Vânătorul Gracchues prezintă destinul unui om care nu-şi găseşte locul între cer şi pământ (Gracchus = Dohle în germană = Kavka în cehă, de unde numele de Kafka). [Max Brod, Franz Kafka, Eine Biografie, ed. a III-a adăug., Fankfurt am Main, 1954, p. 8, apud Radu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1968, p. 12.]

Despre Taina Spovedaniei, ca taină a împlinirii umanului prin revelarea sensului autentic al omenescului din om (II)

Pr. Vasile GAFTON


Mărturisirea oricărui om este, de fiecare dată, similară cu mărturisirea lui Adam: „Doamne..., m-am ascuns, căci sunt gol şi m-am temut” (Fac. 3,10). De ce este mărturisirea noastră similară celei a lui Adam? Pentru că omul mărturiseşte – la fel ca Adam – că nu este împlinit, că nu este desăvârşit, că există sectoare întregi din fiinţa sa „goale” de Dumnezeu. Aceste sectoare se chinuie omul fie să le ascundă – caz în care omul se simte singur şi trist –, fie să le descopere/mărturisească, să le ofere lui Dumnezeu, ca El să le umple cu prezenţa Lui mântuitoare.

Pregătirea pentru Sf. Spovedanie (I)

Arhim. Visarion Joantă


Prima săptămână din Postul Sf. Paşti este considerată de foarte mulţi credincioşi un fel de „săptămână mare”, „săptămână duhovnicească”. Când eram copil observam cum bunica, dar şi alţi credincioşi mai în vârstă, participau la slujbele săvârşite în biserică în această primă săptămână. Vinerea şi sâmbăta se spovedeau, urmând ca duminica, la Sf. Liturghie, să se împărtăşească. Când am mers la Facultatea de Teologie de la Sibiu, am întâlnit ceva asemănător. Prima săptămână a Postului Sf. Paşti, a Postului Crăciunului, dar şi ultima săptămână de şcoală din aceste posturi era socotită „săptămână duhovnicească”.

Împărtășire deasă? Spovedanie deasă! (II)

Ciprian Iulian Toroczkai

Examinând mai cu atenţie cauzele care au dus la practica împărtăşaniei rare în Biserica Ortodoxă – caracteristică acesteia timp de mai multe secole –, Alexander Schmemann crede că poate identifica două tipuri de spiritualitate: o spiritualitate a laicilor (comunitară), bazată pe oficierea Liturghiei numai duminica, post comunitar, spovedanie sacramentală şi tipic eclezial comunitar, şi o spiritualitate a monahilor (individualistă), apărută din secolul al IV-lea şi bazată pe săvârşirea zilnică a Liturghiei, post ascetic, spovedanie harismatică şi tipic monahal [Cornel Toma, „Lex orandi, lex est credendi sau unitatea dintre dogmă, spiritualitate şi cultul Bisericii”, în Alexander Schmemann, Introducere în teologia liturgică, p. 35.].

Creştinii din Orientul Mijlociu: istorie, situaţia actuală, perspective de viitor (II)

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda


I. Creştinismul în Orientul Mijlociu până la apariţia islamului
Am arătat deja că interesul creştinilor din întreaga lume şi din toate timpurile pentru Orientul Mijlociu se datorează, în primul rând, faptului că creştinismul ca religie s-a născut în ceea ce azi numim Orientul Mijlociu, anume în Palestina care a fost parte a Imperiului Roman. Din Ierusalim, creştinismul s-a răspândit mai întâi în restul Orientului Mijlociu, în primul rând, în Damasc şi Antiohia, de unde a trecut repede peste Marea Mediterană în Cipru şi în ceea ce astăzi numim Europa şi Nordul Africii.

T eo l o g i e ş i s p i r i t u a l i t a t e o r t o d o xa

Mitropolitul LAURENŢIU

La ultima şedinţă a Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a dăruit ultimul volum publicat sub semnătura Preafericirii Sale, Ştiinţa mântuirii. Vocaţia mistică şi misionară a teologiei. Lucrarea a apărut sub egida Editurii Basilica a Patriarhiei Române în contextul anului omagial euharistic.

Un crochiu comportamental şi psihologic din perspectiva teologiei şi a psihologiei clinice

Alin Leş, psiholog


Dincolo de mediatizarea excesivă a cazului elevei Iulia Ionescu, orice analiză pluridisciplinară a cazului se impune. Informaţiile provenite din mass-media sunt valoroase, însă dincoace de acestea vom încerca să interpretăm acest gest de „fugă” din două perspective: teologică şi psihologic-clinică.
Posibili factori teologici, psihologici sau micști pentru care un minor îşi doreşte mânăstirea de la o vârstă timpurie

Ecumenica

Pr.Lect. Dr. Daniel Buda


În Malaysia nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la posibilitatea creştinilor şi a altor comunităţi religioase decât cea musulmană de a folosi cuvântul „Allah” pentru „Dumnezeu”. Curtea Supremă din Malaysia a decis în octombrie, anul trecut, că doar comunitatea musulmană are dreptul de a folosi „Allah” pentru a exprima divinitatea. Biserica Catolică din Malaysia a depus un protest la care Curtea Supremă care urma să dea un verdict în 4 martie a.c. Amânarea luării unei decizii i-a determiant pe câteva sute de musulmani să protesteze în faţa Curţii Supreme Malaysiene.

Zaharia Boiu – „fala amvonului românesc” – 180 de ani de la naștere –

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu


În urmă cu cinci ani Sf. Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celui care a fost mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna. Cu acest prilej a fost pusă în lumină personalitatea sa de excepţie, cu realizările sale de ordin bisericesc, naţional-politic, cultural, social şi economic. Între altele, s-a arătat că el a fost şi un adevărat creator de „şcoală teologică” ortodoxă la Sibiu, prin numeroşii tineri formaţi în centre universitare din Europa, cu burse oferite de el: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Ilarion Puşcariu, Daniil Popovici-Barcianu, Dimitrie Comşa şi alţii. Pentru că acum se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Zaharia Boiu, am considerat că este bine să ne aducem aminte de el, mai ales pentru faptul că a fost, timp de trei ani, şi redactor al ziarului „Telegraful Român”.

Simbol şi realitate duhovnicească în Sfânta Împărtăşanie (II) – o interpretare a lui Origen –

Pr. Dr. Adrian Roman


Ştim că prin participarea la Fiul lui Dumnezeu omul devine „fiu” al lui Dumnezeu prin adopţie. Această „calitate” se realizează concret prin împărtăşirea cu pâinea cea spre fiinţă (ἐπιούσιος), care întăreşte inima, în timp ce cel care „se împărtăşeşte (μετέχων) cu un şarpe nu este decât un etiopian duhovnicesc”, transformat prin perfidie în şarpe. Pâinea lui Hristos sfinţeşte „datorită lui Dumnezeu şi rugăciunii” (I Tim. 4, 5), dar cel care se împărtăşeşte din Pâine (μεταλαμβάνῃ τοῦ ἄρτου) trebuie să aibă conştiinţa curată.

Gânduri referitoare la un creştinism mărturisitor astăzi (Referire la situaţia creştinilor ortodocşi în Diaspora)

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar 


A fi creştin astăzi. Iată o chestiune care ne preocupă pe fiecare dintre noi tot atât de intens pe cât ne interesează destinul nostru veşnic. Comemorarea, anul trecut, a 1700 de ani de libertate religioasă şi de manifestare neîngrădită sau chiar favorizată a creştinismului, iniţiată de Sfântul Constantin cel Mare prin Edictul de la Mediolan, precum şi pomenirea, anul acesta, a 300 de ani de la martiriul voievodului Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii şi ginerele său la ordinul „înaltei” Porţi otomane şi în faţa privirii (nu ştim dacă sau cât de) nepăsătoare, dar oricum acedică şi neputincioasă a ambasadorilor „marilor” Puteri creştine ale Europei de atunci, fac ca problematica pe care o avem în atenţie să dobândească un plus de actualitate.
În condiţiile create de actuala libertate de mişcare şi de muncă atât la nivel european, cât şi global, precum şi de plecarea din Ţară a multor confraţi ai noştri, ne vedem tot mai mult confruntaţi şi cu problematica trăirii credinţei noastre creştine ortodoxe în spaţii eterodoxe. În general, cei care pleacă fac aceasta în căutarea unor condiţii materiale de viaţă mai bune. Întâlnirea cu spaţiul occidental provoacă mai întâi un sentiment de admiraţie.

Adumbrirea Sfintei Cruci, pe drumul nevoinţelor spirituale ale Postului Mare

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

La mijlocul Postului Păresimilor, Sfânta noastră Biserică a rânduit ca Duminica a treia şi întreaga săptămână care îi urmează să fie puse sub ocrotirea Sfintei Cruci.
În această duminică a Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos ne adresează chemarea sfântă: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).
Dar cum putem noi cu adevărat să răspundem acestei chemări, renunţând la noi înşine, să ne luăm crucea şi să-i urmăm lui Hristos?

luni, 17 februarie 2014

THALES DIN MILET ȘI METAFIZICA APEI

Lector Univ. Dr. Vasile CHIRA


Alături de Anaximadru, Anaximene, Pitagora, Heraclit, Xenofan, Parmenide, Empedocle, Anaxagora, Democrit sau Leucip, Thales din Milet încearcă să găsească acel principiu unic (arche, initium rerum), responsabil de întreaga coerență cosmică, fiind primul dintre filosofii presocratici care s-a angajat într-un astfel de demers cognitiv.

DONARIUL DE LA CHINEDRU (BIERTAN) – SENSURI ŞI SEMNIFICAŢII CREŞTINE DIN SECOLUL AL IV-LEA

Termenul „donarium” provine din limba latină şi desemnează o ofrandă sau un dar oferit unei divinităţi. Donariul de la Chinedru (Biertan) este un candelabru de bronz din Antichitatea romană, databil în sec. IV d.Hr., din care s-au păstrat două piese: o tăbliţă de bronz cu torţi triunghiulare (tabula ansata), care conţine o inscripţie votivă cu litere ajurate („Ego Zenovius votum posui”) şi monograma Mântuitorului Iisus Hristos cu majuscule greceşti (X + P), încadrată într-un cerc. Această monogramă este de fapt o cruce („crux monogrammatica”) fiind chiar semnul văzut pe cer de Sf. Împărat Constantin cel Mare în anul 312, înainte de bătălia de la Podul Milvius, alături de cuvintele: „In hoc signo vinces”, intrate în istorie.

De la simbolul profetic biblic la cel iconic al Bisericii Ortodoxe

Costion Nicolescu

Orice dezbatere şi orice reflecţie referitoare la simbol în spaţiul eclezial nu poate fi pornită fără să se aibă în vedere două texte fundamentale pe această temă ale Părintelui Dumitru Stăniloae (Simbolul ca anticipare şi temei al posibilităţii icoanei în Studii Teologice, anul IX, nr. 5-6/1957, p. 427-452 şi De la creaţiune la întruparea Cuvântului şi de la simbol la icoană în Glasul Bisericii, anul XVI, nr. 12/1957, p. 860-866).

CÂNTAREA CA SIMBOL LITURGIC

Pr. Vasile Grăjdian

Între simbolurile liturgice care în cultul creştin mijlocesc accesul la realităţi nevăzute, spirituale, dumnezeieşti1, cântarea ocupă un loc specific. Această poziţionare aparte este legată de o anume vocaţie de factură religioasă a cântării sau chiar a muzicii în general (în măsura în care şi cântarea poate fi considerată drept un caz particular al muzicii, ca muzică vocală), ce poate fi regăsită chiar şi în afara religiei (sau religiilor) explicite.
În acest sens poate fi amintit caracterul temporal al muzicii, care obligă la un efort spiritual, ce nu poate fi evitat, pentru a cuprinde înlăuntrul nostru un mesaj de dincolo de clipa/clipele trecătoare a(le) lumii acesteia. Este o vocaţie simbolică ce ţine de firea creată a muzicii/cântării înseşi şi în Biserică mai ales această vocaţie şi stare simbolică a cântării îşi (re)găseşte o adevărată împlinire.

O imagine a timpului: actul restaurării în spațiul eclezial

Dan Mohanu

O dezbatere intensă, ce capătă adeseori asperități polemice, se duce, fără perspectiva unei rezoluții, în jurul statutului intervenției asupra patrimoniului în spațiul eclezial. De la arhitectură la ansamblul pictural sau piesele de mobilier, plasate adeseori în sfera obiectelor „minore”, ce pot primi ușor permisiunea migrării, toate se supun dublei condiții de elemente funcționale, aparținând unui spațiu liturgic și de obiecte ce pot fi calificate, în sensul cel mai vast, ca opere de artă.

Între Dumnezeu şi fizică. O experienţă personală

Ciprian Iulian Toroczkai

Această experienţă îi aparţine primei soţii a cunoscutului cosmolog şi fizician Stephen Hawking (n. 1942), Jane. Într-un volum de memorii1, aceasta îşi descrie viaţa alături de una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale lumii ştiinţifice din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea: autor de best-seller-uri de popularizare, traduse în multe limbi2, ca şi de mini-serii cu caracter ştiinţific în care-şi ilustrează teoriile, Stephen Hawking este cel puţin la fel de cunoscut în întreaga lume datorită stării fizice în care îşi duce existenţa. Suferind de o boală neurologică degenerativă, el se află imobilizat într-un scaun cu rotile şi poate vorbi doar cu ajutorul unui computer (dar, după cum mărturiseşte la începutul documentarului „Marele Plan”, această stare deplorabilă nu-l împiedică să fie un visător).

PENTRU UNII CARE SE CREDEAU DREPȚI... – între dispreț și discreție

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

Pentru a încerca să scriu rândurile ce urmează am să cer ajutor Evangheliei. Mai precis textului din Luca 18, 9-14. Un fariseu și un vameș. Ei ne sunt puși dinainte. Cu mentalitatea lor, cu toată cultura lor religioasă, cu ticurile și lucrarea lor. Vizibil fariseul pierde. El ține, strict, Legea, iar asta nu e rău. Convingerea intimă că e mai bun decât celălalt doar pentru că împlinește ritualuri, comparația cu cei căzuți, hrăpăreți, nedrepți, adulteri ori chiar asemeni vameșului, pe care nici nu-l cunoaște, e limpede că nu-l face plăcut dinaintea Domnului. Celălalt, vameșul, conștient de nedeplinătatea efortului său, așezat în colțul umilinței, nu compară, nu judecă, nu concluzionează. Se lasă în mâna lui Dumnezeu și-I cere milă. Faptul că Domnul ni-l pune la îndemână este dătător de ton. Să-și aducă aminte Dumnezeu de tine și să te dea pildă nu-i de ici, de colo.

Frică de simboluri religioase?

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda

Există în lumea în care trăim azi o frică față de simbolurile religioase? Dacă da, atunci care sunt cauzele acesteia? Este justificată frica faţă de simbolurile religioase ale unei religii în care nu credem? Pot fi simbolurile religioase ofensatoare pentru cei care nu sunt adepţi ai religiei care operează cu respectivele simboluri? Iată câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează. În loc de introducere, am ales ca punct de plecare modul în care diferite simboluri religioase sunt percepute într-o serie de romane scrise recent şi citite de milioane de oameni din întreaga lume. Înainte de a încerca să răspund la întrebările adresate aici, consider că este necesar să scriu câteva cuvinte despre puterea simbolurilor de a transmite mesaje şi despre responsabilitatea faţă de simbol. Mi se pare că este necesar ca ambele aspecte să fie scurt discutate înainte, întrucât stau în strânsă legătură cu formularea unor răspunsuri la întrebările de mai sus.
Un punct de plecare beletristic

APA CEA PURTĂTOARE DE HAR

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu şi în acest an să cinstim în mod deosebit Praznicul Botezului Domnului, prin dorinţa noastră, a tuturor, de a fi cu toţii împreună, în rugăciune, pentru a ne manifesta, astfel, unitatea de credinţă şi de slujire în Hristos. După săvârşirea Sfintei Liturghii în catedrala mitropolitană şi în toate celelalte biserici parohiale ale oraşului, printr-o procesiune sfântă, ne-am adunat cu toţii în Piaţa Mare a cetăţii Sibiului şi am oficiat acum impresionanta slujbă a Sfinţirii celei mari a apei sau a Agheasmei Mari, care încununează întreaga ceremonie liturgică a Bobotezei, împărtăşindu-ne, astfel, harul care s-a pogorât peste întreaga făptură şi, mai ales, peste firea apelor.