1. PC Părinte, anul 2021 este declarat ca an omagial al
pastorației românilor din diaspora în Patriarhia Română. Dvs. păstoriți una
dintre cele mai venerabile comunități de pe tărâm nord-american. Care sunt
provocările pe care le comportă pstorația în USA?
Într-adevăr, parohia Adormirea Maicii Preacuratei Fecioare
Maria din Cleveland (mai popular cunoscută ca „Sf. Maria”) este cea
mai veche biserică ortodoxă română din USA, înființată în 1904. Ea reprezintă
un bun exemplu longitudinal cu privire la evoluția diasporei. Referitor la
încercările sau „provocările“ pastorației în USA, aș putea rezuma răspunsul la
câteva generalități. Deși funcționează într-un regim legal de libertate,
corabia Bisericii și a misiunii acesteia în societatea pluralistic-religioasă
și culturală americană are de înfruntat multe valuri de adversitate. Între ele
aș include: secularismul, materialismul, competiția ideologică, mobilitatea
populației, migrația perpetuă, comunicația și comuniunea cu credincioșii în
acest context. Ca și în veacurile primare, aici, Liturghia Catehumenilor este o
realitate vie, iar preotul face evanghelizare și catehizare cum poate mai bine,
printr-o pleiadă de mijloace clasice și moderne.
În cazul parohiilor bilingve, pastorația exercitată de preot este
echivalentă cu „a merge pe sârmă” (Grigore de Nazianz). Este nevoie de un efort
continuu și conștient de a nu pierde pe cei pe care îi ai deja, precum și de a
aduce în Biserică noi convertiți. De aceea biserica trebuie să rămână vizibilă
în societate, așadar să participe la problematica societății, dând răspunsuri
bazate pe credința noastră. De asemenea, ne străduim permanent să îi hrănim
sufletește atât pe cei născuți aici, cât și pe cei veniți din România. Este,
desigur, o artă să atragi vizitatori, pe care să-i faci dornici să cunoască
prospețimea și relevanța Ortodoxiei Creștine. Misiunea este deci multiplă, atât
în exteriorul, cât și în interiorul comunității.
2. Știm cu toții că acasă este acolo unde am
auzit cântând cocoșul prima dată. Ce însemnaă pentru românii americani ACASĂ?
Pot doar să vă răspund în numele meu personal. Poate că așteptați
un răspuns emoțional, dar nu o voi face. Am trăit 40 de ani în America și 28 de
ani în România. Patria este, desigur, țara părinților și locul nașterii și
formării mele, deci mă definește. Deci sunt Român și vă mă voi mântui astfel.
Dar un aspect din mine îmi evocă adopțiunile. Vedem în cazul copiilor adoptivi
că ei au mare stimă pentru cei care i-au crescut. Nu este destul să naști,
trebuie să-i și mântuiești pe prunci. România are acum un sfert din populația
„adoptată” de alte țări; lucru care trebuie să dea de gândit, deoarece acest
fenomen călăuzește spre milioane de „adopțiuni” patridice, cu implicații
sociologice și etnologice. Dar iată cum se distilează pentru mine lucrurile în
această chestiune. Emigrația m-a ajutat să înțeleg că universalul include, nu
exlude, particularul. Pot fi American, dar și Român în același timp și mă simt
bine în pielea mea, așa cum se spune pe aici. Eu mi-am rezolvat dorurile,
sublimându-le prin credință. Știm că toți suntem călători, emigranți și străini
în lume. Împărăția lui Dumnezeu este casa noastră cea adevărată, iar
Biserica este cale de lumină care duce spre ea. Eu mi-am dăruit viața slujind
Țara, în cele două ipostasuri vremelnice ale ei, dar în ultimă instanță slujind
ipostasul cel veșnic.
3. Vă rugăm să ne spuneti ce am avea de învățat în cadrul
comunităților din țară de la pastorația pe care o faceți în rândul
comunităților din diaspora? Ce modele ar fi de bun augur să fie preluate?
Ar fi ne-smerit ca un fiu risipitor, sau chiar și o Biserică-fiică
să spună Mamei ce să facă. În România, Biserica este maica neamului și
doar ea are răspunsurile vieții. Dacă privim la „modelele” falimentare
pe care societatea românească le-a adoptat după căderea comunismului, constat
că ele au dus numai la ruină. De aceea aș zice: Nu căutați modele în afară!
Ortodoxia are modelele și tainele sale înăuntrul ethosului său. Este nevoie
doar ca să fim elastici, „blânzi ca porumbeii şi înțelepți ca șerpii”. În alte
cuvinte, să fim tuturor toate, fără să nu ne pierdem identitatea. Ca și
aici, peste Ocean, acum, cred că pastoraţia s-a diversificat şi în România.
Misiunea face misiune printr-o televiziune Trinitas, impresionantă! Misiunea
Preotului trebuie să fie caracterizată de o osmoză culturală permanentă, care
să faciliteze dezvoltarea organică a conştiinţei creştine a enoriașilor săi.
Suntem chemaţi să conştientizăm pe credincioşii nostri asupra valorilor simple,
dar perene ale credinţei: sacru-profan; credință-ateism; adevăr- minciună,
bine-rău, trădare-loialitate; urmare-neascultare; duhovnicie-înstrăinare,
altruism-egoism etc. Să-i învățăm să proclame (kerygma) și să susțină credința
(apologetica).
Constat că cei care vin din Țară nu au conștiința necesității de a
susține Biserica prin efort și jertfă personală, săptămânală, potrivit
învățăturii biblice. Jertfa noastră nu este doar un act de milă (cutia milei),
ci se cade să fie recunoștință și sacrificiu pentru avansarea Evangheliei în
lume. Toți cei care am fost obișnuiți ca Biserica să fie sprijinită de Stat
trebuie să înțelegem, așa cum se petrece în America, că Biserica este permanent
între a fi și a nu fi, iar biserica
suntem noi! În Episcopia noastră am avut biserici care s-au închis. Avem chiar
un film cutremurător intitulat „Moartea unei parohii”. Care ar trebui văzut.
Oriunde ar fi ea, Biserica este numai atât de bună și eficientă cât suntem noi,
credincioșii săi. În rezumat, să trăim în și potrivit Evangheliei!