Teodor
Baconschi
Spațiul
public pare tot mai inflamat pe tema unui eventual referendum consacrat definiției
constituționale a familiei. Consultarea prin referendum e sigur
constituțională! La fel de sigur e că trei milioane de cetățeni români au cerut
ca legea fundamentală să definească familia drept uniune liber consimțită între
un bărbat și o femeie. Cineva – care eventual a lipsit din țară în ultimii 30
de ani – s-ar putea mira că firescul trebuie apărat prin formulări
auto-evidente. Iată însă că peisajul nostru s-a schimbat: prin integrarea în
UE, ne-am integrat și în agenda socioculturală, morală, politică a
Occidentului, cu bune și rele. Aș vrea să-mi expun aici punctul de vedere: cred
că familia ca loc al uniunii bărbat-femeie și al binecuvântării nașterii de
prunci reprezintă un corp intermediar care protejează persoană umană față de
ingerințele (posibil abuzive ori exagerat paternaliste) ale corpurilor
superioare, de tipul statului. A face din familie un concept elastic, o
realitate cu geometrie aleatorie, se cheamă a infirma atât o tradiție
iudeo-creștină multimilenară, cât și a lăsa persoana umană mai slabă în
revendicarea unei vieți libere.
Noi, ca
națiune, scădem demografic (inclusiv prin milioane de avorturi). Populația a
îmbătrânit și mulți tineri pleacă la muncă în alte țări, care le oferă joburi
și cariere mai bune decât ce găsesc acasă: nu mulți, în schimb, se mai întorc.
Hai să spunem că asta-i și o șansă: în definitiv, dacă suntem în Uniunea
Europeană, vorbim despre o singură piață a muncii, iar mobilitatea profesională,
în căutarea unor șanse sporite, trebuie salutată ca un mare drept din fericire
dobândit. Nu-i mai puțin adevărat că fuga creierelor (sau doar a
brațelor de muncă, în felurite profesiuni și la diferite niveluri de
calificare) diminuează capitalul uman pe care se poate sprijini dezvoltarea
țării noastre. În aceste condiții, încurajarea familiei, susținerea ei de către
statul laic (neutru confesional) reprezintă o politică publică responsabilă și
necesară. Evident că fiecare e liber să decidă dacă devine sau nu părinte, o
ipostază pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă în timp. Când ne punem însă
întrebarea „cum vom arăta peste un secol?”, nu ne vine bine să dăm dreptate
prognozelor, care arată că, în 2050, am putea număra numai 15 milioane de cetățeni,
cu perspectiva de a fi tot mai puțini, mai irelevanți, mai slabi în competiția
regională și geopolitică de care orice stat are parte. A-ți dori o țară
puternică nu înseamnă a predica totalitarismul planificării demografice, în
stil comunist. E doar o dorință legitimă, un reflex de grijă față de viitorul
unei comunități care ți-a fost și ție decor existențial, cadru de expresie
personală și destin.
Coaliția
pentru Familie încearcă să sensibilizeze întreaga opinie publică asupra acestor
aspecte deloc neglijabile. Ei i se opun asociații și persoane care socotesc că
familia „tradițională” (cum pleonastic i s-a spus) împiedică „progresul”
social, adică presupusa evoluție către o societate „complet deschisă” care,
bunăoară, ar accepta căsătoria civilă între persoane de același sex și (corolar
inevitabil), „dreptul” acestora de a adopta copii. Avem așadar un mini-conflict
(să nu-i spunem „război”) cu potențial de polarizare și instrumentalizare
ideologică, sau chiar nemijlocit politică. Va trebui nu doar să ne poziționăm, pro
sau contra, dar și să producem argumente, pentru a hrăni o dezbatere
democratică și civilizată, evitând pe cât posibil derapajele și radicalizările.
Aici, Biserica noastră–de acord cu alte confesiuni (creștine sau nu)–are
datoria de a umbla cu mare precauție pastorală, pentru a nu scoate din foc
castanele puse de alții, pentru a calma spiritele și pentru a încuraja o
reflecție moderată, rodnică, scutită de isterii și diviziuni artificiale.
Socotesc că BOR dispune de suficiente resurse intelectuale pentru a nu lipsi
din acțiune. Autoritatea ei duhovnicească trebuie să prevaleze, ajutând la
limpezirea apelor tulburate prin insurgența neo-marxismului cultural. La urma
urmelor, Tradiția nu se cere prezervată inerțial: ea trebuie rescrisă în limbajul
actualității, pe temeiul legăturii organice dintre bunul simț și binele comun.
Anul 165 • nr. 21-24, 1 și 15 iunie 2017
