Medicul şi preotul – slujiri convergente în vindecarea celor bolnavi

Pr. Dr. Ioan Ciprian Cândea, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu

Medicina şi Biserica se confruntă astăzi cu strigătul tot mai acut şi mai dramatic al bolnavilor care caută vindecare de neputinţele trupeşti, dublate profund de durerea sufletească, căci o boală fizică are, în majoritatea situaţiilor, şi o cauză psihologică.
E necesară legătura dintre Biserică şi Medicină? Poate această simbioză să aducă beneficii bolnavilor? Mulţi medici se exprimă azi pozitiv şi cer sprijinul preotului, înţelegând că bolnavul nu este doar un individ care poate fi tratat organic, ci trebuie văzut în complexitatea sa fiinţială.
Conlucrarea dintre Medicină şi Biserică, dintre medici şi preoţi reprezintă astăzi un liant extrem de necesar şi de viabil, deoarece şi unii şi alţii întâlnesc zilnic în munca lor fiinţe umane, răvăşite de boli trupeşti şi sufleteşti, care încearcă să descopere căi de vindecare în actul medical, dar şi în refacerea legăturii cu Dumnezeu, de la Care aşteaptă şi primesc ajutor prin Biserică.
Din acest unghi, spitalul, ca instituţie, devine spaţiul interrelaţionării medicinei cu credinţa, iar vindecarea bolnavului dintr-o perspectivă bipolară, realizată prin administrarea tratamentului şi prin activarea lucrării energiilor dumnezeieşti necreate, care fortifică trupul şi sufletul, devine scopul principal şi punctul de interferenţă al celor două mâini pe care Dumnezeu le pune în slujba alinării suferinţei celor bolnavi.
Atât vocaţia medicală, cât şi cea preoţească sunt daruri divine, cultivate, de cei care au simţit aceste vocaţii deosebite, cu mult efort: „Medicul este, ca şi preotul, slujitor al lui Dumnezeu. De aceea, Sfânta Scriptură îl compară pe Mântuitorul cu medicul, iar noi, în rugăciunile noastre pentru cei bolnavi, Îl numim «Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre»” (Prefericitul Părinte Patriarh Daniel, „Iisus Hristos-Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre” în Misiune pentru mântuire. Lucrarea Bisericii în Societate, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009, p. 364-365).

Moştenirea papei Benedict al XVI-lea

Ciprian-Iulian Toroczkai 

  

Sub provocatorul titlu „Și acum înnoire!”, cotidianul german Die Zeit (nr. 8, 14 februarie 2013) publică mai

multe articole privitoare la pontificatul papei Benedict al XVI-lea, la gestul său de retragere și la ceea ce rămâne după el. În articolul „Eliberare în Roma”, Bernd Ulrich declară că dacă papei i-a fost dificil în slujirea pe care a avut-o, la fel de greu le-a fost și catolicilor germani. De ce aceasta? Fiindcă entuziasmul inițial, datorat alegerii unui papă german după o lungă perioadă de timp, a devenit curând un lucru frustrant, mai ales dacă luăm în considerare scandalul legat de abuzurile sexuale în Biserica Romano-Catolică. Ascunderea acestora a lăsat un mare semn de întrebare nu doar asupra persoanei papei, ci și asupra întregii Biserici Romano-Catolice germane.
Interesant este că gestul său de retragere a fost privit ca unul „corect” atât de susținătorii, cât și de dușmanii săi – crede Patrik Schwarz (p. 3). Este un gest care ține însă „mai mult de pământ decât de cer”. El aduce îndoiala asupra slujirii papale ca act uman și divin, întrucât retragerea „este întotdeauna o opțiune”. Intervine așadar o falie între „de pe Cruce nu se coboară” și „eu sunt puternic în cele slabe”...
Alte articole pun în discuție posibilitatea reformării Bisericii Catolice după retragerea papei Benedict, recunoscut ca un papă de tip conservator. Orice act de demisie produce după sine îndoială și o stare precară, dar lasă în același timp deschisă calea înnoirii. În continuare se așteaptă „dreptate, pace și adevărată spiritualitate”, valori care să înlăture „fobia catolică” ce se instaurase din ce în ce mai mult. Este vremea pentru „schimbare, înnoire, reformă”, căci „calea este liberă”!
Heinz Bude, sociolog și catolic, schițează o posibilă reformă în Biserică, plecând de la prăpastia ce există între principiile morale ale doctrinei catolice și „realitatea de pe teren”. În opinia autorului, reforma poate veni doar „din lume”. Astfel, există o mare distanță între condamnarea folosirii prezervativului de către cardinalii Bisericii Catolice și realitatea cu care se confruntă călugărițele catolice ce fac misiune în Zimbabwe, Tanzania sau Kenya, țări unde SIDA face ravagii. Se adaugă apoi și alte provocări ale lumii moderne la adresa Bisericii Catolice: homosexualitatea, problema avorturilor etc. Sunt provocări din exterior, dublate de alte provocări interne: celibatul, hirotonia femeilor sau divorțul. Toate acestea l-au făcut pe unul dintre posibilii candidați la funcția papală, cardinalul canadian Marc Quellet, să numească această funcție „un coșmar” …