Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

miercuri, 25 iunie 2014

Tainic şi real în celebrarea euharistică (I)

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Sfânta Liturghie – expresia deplină a iubirii dumnezeieşti, sinteza întregii tensiuni a creaţiei spre Creator, dar şi a revărsării milostivirii Lui spre noi – reprezintă în esenţă nu altceva decât spaţiul privilegiat al parusiei liturgic-sacramentale a Domnului. Sfânta Liturghie este unica teofanie, este cerul pe pământ, bucuria creaţiei faţă de Creator, transfigurarea întregului cosmos prin om, arvuna vieţii viitoare, icoana împărăţiei cerurilor.
Rugăciune a comunităţii, actualizare a Jertfei Mântuitorului, reprezentare simbolică a întregii iconomii a mântuirii, celebrarea liturgică juxtapune într-o singură imagine prezentul, şi trecutul, şi viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefând într-un mod unic diversitatea armonică a planului divin de îndumnezeire a omului [Rene Bornert, Les commentaires byzantins de la divine Liturgie du VII-e siecle, Paris, 1966, p. 36.].

Biserica – spaţiul liturgic al Sfintei Euharistii (I)

† Sofroniu, Episcopul Oradiei Mari


Sub nesfârșita cupolă a harului, de unde se întinde, peste fața întregului pământ, binecuvântarea Pantocratorului, în maiestuoasa procesiune de rugăciune doxologică a tuturor Sfinților și Îngerilor, suntem invitați și noi, cei din Biserica luptătoare, să ne adăugăm celor din Biserica triumfătoare, pentru a lua parte, împreună, la marele banchet euharistic, la cina cea de taină, la jertfa mistică și nesângeroasă săvârșită de Însuși Păstorul și Mielul, Arhiereul cel Veșnic, Cel ce jertfește și Cel ce Se jertfește, Cel ce aduce și Cel ce Se aduce, Cel ce primește și Cel ce Se împarte și Cel ce rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor, în atmosfera mistagogică a Bisericii, Chivotul lui Dumnezeu pe pământ. Biserica este Chivotul Preasfintei Treimi coborât din Cer printre noi, Chivotul coborât din Cer care, sub dverele grele de har, tăinuiește Dumnezeiasca Euharistie.

120 de ani de la Procesul Memorandumului (mai 1894 – mai 2014)

Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu


Socotim că nu este lipsit de interes pentru cititorii noştri să prezentăm câteva date referitoare la acest moment dramatic din istoria românilor din Transilvania, mai ales pentru faptul că în el au fost implicaţi şi câţiva teologi sibieni. Pentru a înţelege mai bine acest proces, este necesar să prezentăm, în prealabil, câteva date istorice care l-au precedat. Se ştie că la 5/17 februarie 1867 s-a încheiat pactul prin care se crea statul „dualist” Austro-Ungaria. În această conjunctură, împăratul Francisc Iosif I al Austriei s-a încoronat şi ca rege al Ungariei la 27 mai/ 8 iunie 1867. În cadrul noului stat, Transilvania (ca şi Banatul şi „părţile ungurene” – Crişana şi Maramureşul) a fost încorporată la Ungaria, anulându-i-se orice autonomie. A urmat o politică de deznaţionalizare şi de discriminare a autorităţilor de la Budapesta faţă de români.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Drd. Ştefan Mărculeţ


La Alba Iulia s-au desfăşurat lucrările celei de-a XIII-a ediţii a Simpozionului Internaţional de Teologie cu tema „Euharistie şi Martiriu – de la vechile catacombe la închisorile comuniste”. Evenimentul se înscrie în ciclul de manifestări dedicat Anului omagial euharistic şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la nivelul întregii Patriarhii Ortodoxe Române.

Durerea sufletească a singurătăţii: „Nu am om” (Ioan 5, 7)

† Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului


Mântuitorul Iisus Hristos a săvârșit o minune care ar fi trebuit să îi impresioneze pe toţi cei care au fost martori la ea. Un paralizat sau „slăbănog”, cum îl numeşte Evanghelia, ţinut la pat de 38 de ani, îşi redobândeşte sănătatea pe marginea scăldătorii Vitezda prin bunăvoinţa Domnului. Şi iată că ceea ce ar fi trebuit să copleşească s-a prefăcut într-o temă de discuţie absurdă şi minunea vindecării a fost umbrită de formalismul bolnav şi de neputinţa iudeilor de a se bucura de binele făcut de Domnul Iisus Hristos bietului suferind de atâta amar de vreme.

Arhitectonica inteligibilă a lumii la Franz Kafka (III)

Lect.Dr. Vasile Chira


Arestarea lui Josef K. coincide cu intrarea personajului principal în regimul unei abisalităţi străine lui, unde evenimentele, deşi par să urmeze logica unei fireşti deveniri, rămân încremenite într-un veritabil imobilism eleat. Avem aici pe Heraclit şi Parmenide, angajaţi în cea mai stranie şi insolită conjuncţie. Arestarea procuristului Josef K. aduce după sine pierderea libertăţii elective. El se mişcă în cadrele unei libertăţi iluzorii (este liber să meargă la serviciu, se întâlneşte cu femei, caută avocaţi), însă evoluţia procesului, cu toate că îl obsedează pretutindeni, nu depinde de el. Omul devine o cifră neglijabilă, un dosar purtat prin labirintul birocratic în care deciziile instanţelor invizibile întârzie la infinit. Universul kafkaian este prin definiţie straniu, absurd, rigid, determinist, generator de perpetuă suferinţă. Acestei realităţi mundane îi corespunde o arhitectonică inteligibilă la fel de impersonală, absconsă, arbitrară şi incomprehensibilă. În faţa unei astfel de menghini cosmico-metafizice care ameninţă fragila condiţie a fiinţei umane, singurele căi de refugiu rămân resemnarea şi atitudinea nihilistă.

Cronica de film: „Nu pot să reuşesc singur! Nimeni nu poate!”

Dr. Dragoş Boicu


Orice lectură sau peliculă presupune şi o exersare minimă a imaginaţiei pentru a te transpune în spaţiul creat de autor sau regizor. Un astfel de exerciţiu, dar extrem de deosebit, este pelicula Inevitabila înfrângere a lui Mister şi a lui Pete (The Inevitable Defeat of Mister & Pete – 2013), regizat de George Tillman jr. Desprins din realitatea dură a comunităţii afro-americane din New York, filmul este o tristă lecţie de viaţă în faţa căreia, aparent, nu ştii cum să reacţionezi. Din punct de vedere tematic, pare înrudit cu producţia niponă Nimeni nu ştie (Dare mo shiranai – 2004) şi ceva mai recentul film Uriaşul egoist (The Selfish Giant – 2013), protagoniştii lor fiind copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, care se confruntă cu probleme existenţiale şi trebuie să gestioneze situaţii greu de imaginat. Insist asupra faptului că este vorba de ecranizări ale unor întâmplări reale, dureroase, traumatizante.

Cântările Sfintei Euharistii

Pr.Prof.Dr. Vasile Grăjdian


Dacă Sfânta Euharistie este „Taina Împărăţiei” lui Dumnezeu [Alexander Schmemann, Euharistia, Taina Împărăţiei, trad. de Boris Răduleanu, Bucureşti (1992).], atunci cântările ce o însoţesc în rânduielile bisericeşti ale Sfintei Liturghii sunt şi ele, desigur, cântări ale Împărăţiei Cerurilor... Iar la aceasta contribuie mai multe aspecte esenţiale, toate legate de părtăşia cântărilor bisericeşti la realitatea dumnezeiască a Tainei Sfintei Euharistii.

Germania – rol punte în dialogul dintre culturi, Biserici creştine şi religii. Vizita Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I (10-19 mai 2014)

Diac. Dr. Habil. ŞTEFAN L. TOMA


În perioada 10-19 mai a.c., Primus-ul inter Pares al Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a efectuat o vizită pastorală în Germania. Deşi principala raţiune a acestei deplasări a constituit-o aniversarea celor 50 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Greceşti a Germaniei, conotaţiile acestei vizite au avut şi un simbolism interortodox, ecumenic.
Pe data de 11 mai a.c., la Parohia Greacă „Buna Vestire” din Esslingen (în apropiere de Stuttgart), Sanctitatea Sa a slujit Sfânta Liturghie înconjurat de toţi episcopii ortodocşi canonici de pe teritoriul Germaniei, care formează Adunarea Episcopală a Germaniei.

Ecumenica

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda


Liderii Bisericii Apostolice Armene au marcat a 99-a aniversare a începutului genocidului armean în ceremonii separate. Catolicosul Karekin II, Patriarh Suprem al tuturor armenilor, şi Catolicosul Aram I al Sfântului Scaun al Ciliciei, Liban, au prezidat evenimente separate care au marcat 99 de ani de la începutul genocidului împotriva armenilor. Într-o ceremonie ţinută la monumentul holocaustului din Armenia, Catolicosul Karekin II a observat că armenii au suferit pentru simplul fapt că erau armeni şi nu au fost doar victime ale unei situaţii create de Primul Război Mondial, aluzie evidentă la poziţia Turciei faţă de genocidul armean. Catolicosul Karekin II a mai arătat că „adevărul poate fi ascuns, dar nu poate fi uitat sau pierdut” şi şi-a exprimat nădejdea că în cele din urmă statul turc va recunoaşte uciderea sistematică a armenilor de acum aproape o sută de ani drept genocid.

Despre mărturisirea păcatelor sau spovedanie (II)

 Arhim. Visarion Joantă


Lucrarea duhovnicească de îmbunătăţire a vieţii religios-morale prin Taina Sf. Spovedanii presupune o pregătire a credinciosului prin rugăciune, meditaţie, reculegere, examinarea conştiinţei şi citirea Canonului de pocăinţă din Ceaslov. Toate acestea au darul de a ne introduce într-o atmosferă de adevărată pocăinţă şi umilinţă, de a ne trezi din amorţeala şi lâncezeala sufletească pe care  săvârşirea păcatului le aduce în viaţa credinciosului.

Împărtășire deasă? Spovedanie deasă! (III)

Ciprian Iulian Toroczkai


Spre deosebire însă de A. Schmemann, alți teologi au insistat deopotrivă asupra caracterului sacramental deplin al Spovedaniei și al relației sale indisolubile cu Taina Euharistiei. [Cele mai valoroase contribuții în teologia românească sunt: Dumitru Stăniloae, „Înnoirea şi sfinţirea credincioşilor în Taina Mărturisirii, după învăţătura Bisericii Ortodoxe”, în O, 38 (1986), nr. 3, p. 10-18; idem, „Taina Pocăinţei ca fapt duhovnicesc”, în O, 24 (1972), nr. 1, p. 5-13; idem, „Mărturisirea, mijloc de creștere duhovnicească”, în MO, 7 (1956), nr. 4-5, p. 168-176; idem, „Mărturisirea păcatelor şi pocăinţa în trecutul Bisericii”, în BOR, 78 (1955), nr. 3-4, p. 218-250; Ioan Ică, „Taina mărturisirii în practica sacramentală şi importanţa ei în lucrarea pastorală a Bisericii Ortodoxe”, în MA, 28 (1983), nr. 7-8, p. 415-429.]

Preotul Zosim Oancea, 40 de ani părintele spiritual al credincioșilor din Sibiel

Nicolae Dădârlat


Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când în satul Sibiel a fost numit preot deţinutul politic proaspăt eliberat din închisoare Zosim Oancea, care a păstorit în Sibiel timp de 40 de ani, cu realizări deosebite.
După cum a scris el, „m-am născut în satul Alma, în apropiere de Mediaş în anul 1911”; a trecut la cele veşnice în anul 2005, fiind înmormântat în cimitirul din jurul bisericii. Tot acolo îşi doarme somnul de veci şi soţia lui.

T eo l o g i e ş i s p i r i t u a l i t a t e o r t o d o xă

Mitropolitul Laurenţiu


Am primit în timpul Postului Păresimilor lucrarea Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în ritul liturgic bizantin, a Ierom. Dr. Iustin Popovici de la Arad. Prin această lucrarea autorul vine să analizeze, să dezvolte şi să lămurească problematica împărtăşirii solemne de seară, în cadrul a ceea ce cunoaştem azi a fi rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.

«Învierea lui Hristos şi chemarea noastră la Cina Împărăţiei» Pastorala la Învierea Domnului – 2014

† Laurenţiu,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Bucuria tainică a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Domnului, este descrisă de Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul său de învăţătură, ca fiind bucuria unui ospăţ ceresc la care Hristos ne cheamă pe toţi să luăm parte, indiferent de cât am lucrat sau de ora la care am venit, indiferent de poziţia noastră socială pe care o avem, pentru că Stăpânul este darnic şi El „primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi;… faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă; şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă...”1.

PASTORALĂ LA Învierea DOMNULUI – 2014

† IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei


Iubiţi fii duhovniceşti,
Din Sfintele Evanghelii aflăm că, din momentul Învierii Sale şi până în momentul Înălţării Sale la cer, „timp de patruzeci de zile” (Fapte 1, 3), Hristos, Domnul slavei, S-a arătat Apostolilor, femeilor evlavioase şi altor credincioşi. Prin aceste arătări, El i-a încredinţat că a înviat cu adevărat şi că nu mai este dependent nici de spaţiu, şi nici de timp. Adevărul creştinătăţii se bazează pe faptul că Fiul lui Dumnezeu „S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră” (Rom. 4, 25).

PASTORALĂ LA Învierea DOMNULUI – 2014

† SOFRONIE, Episcop al Oradiei


Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Sărbătoarea Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Paștile Hristos-Izbăvitorul, cea mai mare și mai luminoasă sărbătoare a întregii creștinătăți ortodoxe, este, pentru noi toți, prilejul sfânt și unic, privilegiul de a ne bucura negrăit și nesfârșit, pentru că ne-a învrednicit Dumnezeu să fim împreună cu El și cu toți Sfinții Săi la marea lumină ce se revarsă din Împărăția Cerurilor peste întregul Univers, la prăznuirea pascală, ale cărei sensuri adânci, duhovnicești, sunt inepuizabile, bucuriile pascale crescând în intensitate și putere, în amplitudine și vigoare, în profunzime și frumusețe, pe măsura trecerii noastre prin viață, de la întuneric la lumină, din moarte la viață, de pe pământ la cer, prin Hristos, cu Hristos, în Hristos, Paștile nestricăciunii, odată cu apropierea noastră de marea trecere, pentru a dobândi nepieritoare aripi, neostoit avânt, neobosite urcușuri, în veșnicie.

Cuvânt pastoral LA Învierea DOMNULUI – 2014

† Arhiepiscop Ioan Selejan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei


Iubiţi fraţi și surori în Domnul,
Binecuvântat să fie Bunul Dumnezeu Care ne-a împărtășit acum două mari bucurii: sosirea primăverii – înnoirea firii înconjurătoare – și trăirea unei clipe din primăvara Învierii lui Hristos.
S-au auzit în tot spațiul nostru românesc ortodox, în acest post, dangăt de clopot, chemări de toacă și rugă către Preasfânta Treime Dumnezeu.

Confirmări tanatologice ale învierii noastre Pastorală la Învierea Domnului

† Gurie, Episcop al Devei şi Hunedoarei


Iubiţi credincioşi,
Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos ne încălzeşte inimile nouă, celor credincioşi, pentru că simţim că noi înşine vom învia din morţi şi vom trăi veşnic, alături de toţi cei dragi, în lumea de dincolo. „Cât este de sfântă, cu adevărat, şi cu totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită, mai înainte vestitoare fiind a Zilei celei Purtătoare de lumină, a învierii tuturor, noapte în care Lumina cea fără de ani, din mormânt, cu trupul tuturor a strălucit!” (Stihira a 4-a a Cântării a 7-a din Canon).

Ctitoria Martirilor Brâncoveni din „ţara cerurilor deschise”

Mitropolitul Laurenţiu


Țara Făgăraşului, acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, de la poalele Carpaţilor, îşi are istoria sa prin care vorbeşte cu Creatorul, atât prin ctitoriile sale mănăstireşti, unele ocrotite de Dumnezeu de la distrugerea totală sau altele rezidite din temelie pe locul celor dispărute, cât şi prin vieţuitorii acestora, nevoitori pe calea desăvârşirii.

O nouă apariţie editorială fundamentală pentru Biserica Ortodoxă Română: Monahismul ortodox românesc. Istorie, contribuţii şi repertorizare

Mitropolitul Laurentiu


Am fost obişnuiţi în ultimii ani, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca, pentru fiecare domeniu important al vieţii bisericeşti, să fie editată o lucrare ştiinţifică de sinteză, definitorie pentru identitatea noastră ca Biserică Ortodoxă.

Învierea Domnului, dezlegarea legăturilor morţii

Pr. Vasile Gafton


Paştele este trecerea firii omeneşti de la moarte la viaţă. Este schimbarea percepţiei noastre, a oamenilor, cu privire la existenţă în ansamblul ei şi, în mod special, cu privire la existenţa noastră. Totul se schimbă, toate se redefinesc în funcţie de Înviere. Chiar şi postul, pe care tocmai l-am încheiat, deşi ne aminteşte de moartea pe care păcatul a introdus-o în firea noastră, face acest lucru punându-ne dinainte, în permanenţă, Învierea.
Această schimbare de viziune este posibilă în special datorită faptului că noi suntem dezlegaţi prin Înviere de legăturile morţii. Moartea nu mai are stăpânire asupra noastră, deoarece a fost biruită, iar biruinţa asupra ei a fost repurtată de Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat. Din moment ce Învierea Domnului lucrează în firea noastră, toate ale noastre se schimbă, chiar şi modul în care noi L-am cunoscut sau Îl cunoaştem pe Dumnezeu.

In memoriam PĂRINTELE PROTOPOP GREGORIU CERNEA (1931-2014)

Pr. Mihai Naicu (Protopop Agnita)


Născut la data de 27 decembrie 1931 în comuna Bruiu, judeţul Sibiu, din părinţii Grigore şi Victoria Cernea, a fost al patrulea copil din cei 10 fraţi, 5 băieţi şi 5 fete, din care au rămas în viaţă 7 fraţi şi surori.

Pentru înaintaşi, cuvenită cinstire Episcopului dr. Visarion Aştileanu – centenarul naşterii

Pr.Prof.Dr. Dumitru Abrudan


Ierarhul pe care îl aducem în atenţie a văzut lumina zilei în data de l4 martie 1914, în Cluj, primind la botez numele Vasile. Tot la Cluj a frecventat, între 1925-1933, cursurile liceale, după care s-a înscris la Academia Teologică Greco-Catolică din aceeaşi localitate. A frecventat însă numai doi ani (1933-1935), întrucât, începând cu anul 1935, a beneficiat de o bursă de studii la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a obţinut licenţa (în 1941), iar după un an şi doctoratul. Pe lângă Teologie a audiat şi cursuri de Filosofie.
Reîntors în ţară, a fost hirotonit preot pentru Biserica „Bob” din Cluj, îndeplinind şi funcţia de secretar eparhial la Episcopia Greco-Catolică din urbea de pe Someş (între 1942 şi 1948).

Ecumenica

Pr:Lect.Dr. Daniel Buda


Patriarhul Mor Ignatius Zakka I Iwas al Bisericii Ortodoxe Siriene a trecut la cele veşnice la data de 21 martie a.c. la Kiel în Germania, unde se afla la tratament datorită unei îndelungate boli de rinichi. Născut la 21 aprilie 1933 la Mosul, Irak, a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriene din poziţia de arhiepiscop de Mosul, fiind întronizat la Damasc la 14 septembrie 1980.

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe sau sinodalitatea „ca singură cale de apărare a unităţii Bisericii”

Diac. Dr. Habil. Ştefan Toma


Primăvara acestui an a debutat cu un eveniment providenţial pentru întreaga Biserică Ortodoxă, respectiv, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, desfăşurată în perioada 6-9 martie a.c., în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Fanar, sinaxă încheiată cu oficierea Sfintei Liturghii, pe data de 9 martie, de Duminica Ortodoxiei, tot în istorica Catedrală patriarhală de pe malurile Bosforului.

Sfântul și Marele Sinod Panortodox din perspectiva creștinismului global

Pr.Lect.Dr. Daniel Buda


Este de la sine înţeles că noi ortodocşii suntem foarte interesaţi de tot ceea ce este legat de Sfântul şi Marele Sinod Panortodox (numit în continuare Sinod), în primul rând pentru că ne vizează în mod direct. Uităm adesea însă faptul că acesta trezeşte un mare interes în rândul celorlalţi creştini pe care i-am putea numi „neortodocşi”. Interesul lor este legat mai ales de faptul că un astfel de Sinod ar trebui să ia decizii care, în mod direct sau indirect, vor influenţa şi viaţa celorlalte tradiţii creştine.

Sinodul Panortodox sau Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe?

Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă


Sinodalitatea este o componentă fundamentală a organizării şi funcţionării Bisericii Ortodoxe. Cele şapte Sinoade Ecumenice, desfăşurate între anii 325 şi 787, reprezintă până astăzi modelul de luare a unor decizii normative pentru întreaga Biserică. Pe parcursul mileniului al II-lea al erei creştine, Biserica Ortodoxă nu a mai putut organiza Sinoade Ecumenice, dar a recurs mereu la organizarea unor sinoade locale sau regionale.

Luați aminte la înaintașii voștri...

Dr. Emanuel Tăvală


Acestea sunt cuvintele care mi-au venit în minte după adâncirea în lectura celor 4 volume de contribuţii documentare pe care, cu multă trudă şi generozitate, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord, le-a oferit cititorilor. Cele 4 volume de acum vin ca o întregire a tezei de doctorat pe care ierarhul din ţinuturile scandinave a susţinut-o la Cluj în 2008 şi pe care am prezentat-o în anul tipăririi, 2011. Volumele de acum, după cum mărturiseşte şi coordonatorul lor, încearcă o restituire integrală a documentelor identificate, studiate şi analizate în vederea întocmirii tezei de doctorat.

Cea mai bună ofertă sau despre ispita mai binelu

Dr. Dragoş Boicu


„În orice fals există întotdeauna ascuns ceva autentic!”
Deşi am avut câteva rezerve, anul cinematografic 2013 a fost unul extrem de rodnic, dar, spre marele meu regret, nu am regăsit pe lista nominalizărilor la Oscar (la nicio categorie) un film unic şi deosebit. Sunt cu atât mai trist cu cât sunt scoase în faţă producţii fără mesaj, lipsite de substanţă, care impresionează superficial cu ajutorul a câtorva succesiuni de efecte speciale sau a unor scene „şocante” prin imoralitatea lor. După ce triezi aceste mărgele colorate şi strălucitoare, dar fără valoare, ajungi să găseşti chiar nestematele şi capodoperele cinematografice, ascunse şi nepromovate, probabil din simplul motiv că ar demasca trivialitatea şi superficialitatea favoriţilor la cel mai râvnit premiu din branşă.

Arhitectonica inteligibilă a lumii la Franz Kafka (II)

Lector Univ. Dr. Vasile CHIRA


Înainte de a trece la analiza operei, trebuie spus că multe din personajele care populează misteriosul univers kafkaian nu sunt altceva decât alter-ego-urile scriitorului. Acesta este motivul pentru care autorul foloseşte frecvent anagrama (Karl Rossmann, Josef K. sau arpentorul K.). În configuraţia numelui Gregor Samsa din Metamorfoza regăsim cele două vocale ,,a” aşezate exact în aceeaşi poziţie ca în numele Kafka. Vânătorul Gracchues prezintă destinul unui om care nu-şi găseşte locul între cer şi pământ (Gracchus = Dohle în germană = Kavka în cehă, de unde numele de Kafka). [Max Brod, Franz Kafka, Eine Biografie, ed. a III-a adăug., Fankfurt am Main, 1954, p. 8, apud Radu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1968, p. 12.]

Despre Taina Spovedaniei, ca taină a împlinirii umanului prin revelarea sensului autentic al omenescului din om (II)

Pr. Vasile GAFTON


Mărturisirea oricărui om este, de fiecare dată, similară cu mărturisirea lui Adam: „Doamne..., m-am ascuns, căci sunt gol şi m-am temut” (Fac. 3,10). De ce este mărturisirea noastră similară celei a lui Adam? Pentru că omul mărturiseşte – la fel ca Adam – că nu este împlinit, că nu este desăvârşit, că există sectoare întregi din fiinţa sa „goale” de Dumnezeu. Aceste sectoare se chinuie omul fie să le ascundă – caz în care omul se simte singur şi trist –, fie să le descopere/mărturisească, să le ofere lui Dumnezeu, ca El să le umple cu prezenţa Lui mântuitoare.

Pregătirea pentru Sf. Spovedanie (I)

Arhim. Visarion Joantă


Prima săptămână din Postul Sf. Paşti este considerată de foarte mulţi credincioşi un fel de „săptămână mare”, „săptămână duhovnicească”. Când eram copil observam cum bunica, dar şi alţi credincioşi mai în vârstă, participau la slujbele săvârşite în biserică în această primă săptămână. Vinerea şi sâmbăta se spovedeau, urmând ca duminica, la Sf. Liturghie, să se împărtăşească. Când am mers la Facultatea de Teologie de la Sibiu, am întâlnit ceva asemănător. Prima săptămână a Postului Sf. Paşti, a Postului Crăciunului, dar şi ultima săptămână de şcoală din aceste posturi era socotită „săptămână duhovnicească”.

Împărtășire deasă? Spovedanie deasă! (II)

Ciprian Iulian Toroczkai

Examinând mai cu atenţie cauzele care au dus la practica împărtăşaniei rare în Biserica Ortodoxă – caracteristică acesteia timp de mai multe secole –, Alexander Schmemann crede că poate identifica două tipuri de spiritualitate: o spiritualitate a laicilor (comunitară), bazată pe oficierea Liturghiei numai duminica, post comunitar, spovedanie sacramentală şi tipic eclezial comunitar, şi o spiritualitate a monahilor (individualistă), apărută din secolul al IV-lea şi bazată pe săvârşirea zilnică a Liturghiei, post ascetic, spovedanie harismatică şi tipic monahal [Cornel Toma, „Lex orandi, lex est credendi sau unitatea dintre dogmă, spiritualitate şi cultul Bisericii”, în Alexander Schmemann, Introducere în teologia liturgică, p. 35.].

Creştinii din Orientul Mijlociu: istorie, situaţia actuală, perspective de viitor (II)

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda


I. Creştinismul în Orientul Mijlociu până la apariţia islamului
Am arătat deja că interesul creştinilor din întreaga lume şi din toate timpurile pentru Orientul Mijlociu se datorează, în primul rând, faptului că creştinismul ca religie s-a născut în ceea ce azi numim Orientul Mijlociu, anume în Palestina care a fost parte a Imperiului Roman. Din Ierusalim, creştinismul s-a răspândit mai întâi în restul Orientului Mijlociu, în primul rând, în Damasc şi Antiohia, de unde a trecut repede peste Marea Mediterană în Cipru şi în ceea ce astăzi numim Europa şi Nordul Africii.

T eo l o g i e ş i s p i r i t u a l i t a t e o r t o d o xa

Mitropolitul LAURENŢIU

La ultima şedinţă a Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a dăruit ultimul volum publicat sub semnătura Preafericirii Sale, Ştiinţa mântuirii. Vocaţia mistică şi misionară a teologiei. Lucrarea a apărut sub egida Editurii Basilica a Patriarhiei Române în contextul anului omagial euharistic.

Un crochiu comportamental şi psihologic din perspectiva teologiei şi a psihologiei clinice

Alin Leş, psiholog


Dincolo de mediatizarea excesivă a cazului elevei Iulia Ionescu, orice analiză pluridisciplinară a cazului se impune. Informaţiile provenite din mass-media sunt valoroase, însă dincoace de acestea vom încerca să interpretăm acest gest de „fugă” din două perspective: teologică şi psihologic-clinică.
Posibili factori teologici, psihologici sau micști pentru care un minor îşi doreşte mânăstirea de la o vârstă timpurie

Ecumenica

Pr.Lect. Dr. Daniel Buda


În Malaysia nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la posibilitatea creştinilor şi a altor comunităţi religioase decât cea musulmană de a folosi cuvântul „Allah” pentru „Dumnezeu”. Curtea Supremă din Malaysia a decis în octombrie, anul trecut, că doar comunitatea musulmană are dreptul de a folosi „Allah” pentru a exprima divinitatea. Biserica Catolică din Malaysia a depus un protest la care Curtea Supremă care urma să dea un verdict în 4 martie a.c. Amânarea luării unei decizii i-a determiant pe câteva sute de musulmani să protesteze în faţa Curţii Supreme Malaysiene.

Zaharia Boiu – „fala amvonului românesc” – 180 de ani de la naștere –

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu


În urmă cu cinci ani Sf. Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celui care a fost mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna. Cu acest prilej a fost pusă în lumină personalitatea sa de excepţie, cu realizările sale de ordin bisericesc, naţional-politic, cultural, social şi economic. Între altele, s-a arătat că el a fost şi un adevărat creator de „şcoală teologică” ortodoxă la Sibiu, prin numeroşii tineri formaţi în centre universitare din Europa, cu burse oferite de el: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Ilarion Puşcariu, Daniil Popovici-Barcianu, Dimitrie Comşa şi alţii. Pentru că acum se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Zaharia Boiu, am considerat că este bine să ne aducem aminte de el, mai ales pentru faptul că a fost, timp de trei ani, şi redactor al ziarului „Telegraful Român”.

Simbol şi realitate duhovnicească în Sfânta Împărtăşanie (II) – o interpretare a lui Origen –

Pr. Dr. Adrian Roman


Ştim că prin participarea la Fiul lui Dumnezeu omul devine „fiu” al lui Dumnezeu prin adopţie. Această „calitate” se realizează concret prin împărtăşirea cu pâinea cea spre fiinţă (ἐπιούσιος), care întăreşte inima, în timp ce cel care „se împărtăşeşte (μετέχων) cu un şarpe nu este decât un etiopian duhovnicesc”, transformat prin perfidie în şarpe. Pâinea lui Hristos sfinţeşte „datorită lui Dumnezeu şi rugăciunii” (I Tim. 4, 5), dar cel care se împărtăşeşte din Pâine (μεταλαμβάνῃ τοῦ ἄρτου) trebuie să aibă conştiinţa curată.

Gânduri referitoare la un creştinism mărturisitor astăzi (Referire la situaţia creştinilor ortodocşi în Diaspora)

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar 


A fi creştin astăzi. Iată o chestiune care ne preocupă pe fiecare dintre noi tot atât de intens pe cât ne interesează destinul nostru veşnic. Comemorarea, anul trecut, a 1700 de ani de libertate religioasă şi de manifestare neîngrădită sau chiar favorizată a creştinismului, iniţiată de Sfântul Constantin cel Mare prin Edictul de la Mediolan, precum şi pomenirea, anul acesta, a 300 de ani de la martiriul voievodului Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii şi ginerele său la ordinul „înaltei” Porţi otomane şi în faţa privirii (nu ştim dacă sau cât de) nepăsătoare, dar oricum acedică şi neputincioasă a ambasadorilor „marilor” Puteri creştine ale Europei de atunci, fac ca problematica pe care o avem în atenţie să dobândească un plus de actualitate.
În condiţiile create de actuala libertate de mişcare şi de muncă atât la nivel european, cât şi global, precum şi de plecarea din Ţară a multor confraţi ai noştri, ne vedem tot mai mult confruntaţi şi cu problematica trăirii credinţei noastre creştine ortodoxe în spaţii eterodoxe. În general, cei care pleacă fac aceasta în căutarea unor condiţii materiale de viaţă mai bune. Întâlnirea cu spaţiul occidental provoacă mai întâi un sentiment de admiraţie.

Adumbrirea Sfintei Cruci, pe drumul nevoinţelor spirituale ale Postului Mare

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

La mijlocul Postului Păresimilor, Sfânta noastră Biserică a rânduit ca Duminica a treia şi întreaga săptămână care îi urmează să fie puse sub ocrotirea Sfintei Cruci.
În această duminică a Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos ne adresează chemarea sfântă: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).
Dar cum putem noi cu adevărat să răspundem acestei chemări, renunţând la noi înşine, să ne luăm crucea şi să-i urmăm lui Hristos?