Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

luni, 25 iulie 2022

Între secetă și răcoarea serii divine



        Războiul de la granița noastră, profilarea anxioasă a recesiunii globale, vacanțele – la care cine poate n-a renunțat – ne-au făcut să tratăm oarecum superficial și sporadic tema anuală recomandată credincioșilor ortodocși de către Sf. Sinod: rugăciunea. Desigur, tema respectivă are o subțirime duhovnicească pe care mărunta noastră practică, ca mireni (și chiar clerul de mir) n-o poate surprinde mereu cu măiestria cuvenită. Există un har al rugăciunii, dar și o artă a vorbirii despre ea. Adesea, smerenia minimă te îmbie să taci pe seama subiectelor de care abia de învrednicești, ca să nu perorezi în gol, cu neconvingătoare pretenții didactice. Prin urmare, cunoscându-mi limitele, aș vrea să abordez aici tema rugăciunii pornind de la un fapt anodin. E secetă în această vară și, în multe parohii afectate de uscăciunea pământurilor, preoții au rostit rugăciuni pentru ca Dumnezeu să se îndure și să aducă ploaia. Patriarhia însăși a încurajat sporirea acestei lucrări în eparhiile afectate de prelungirea caniculei. Imediat au sărit vocile seculariste și anti-clericale pentru a ridiculiza pomenita acțiune liturgică. Au pus iarăși rugăciunea în opoziție cu știința. Au criticat – nu fără dreptate – faptul că agricultura noastră nu mai dispune de irigații mecanizate (care, în țările mai dezvoltate, au ajuns azi comandate pe computer).

Văd aici un amalgam răuvoitor și ignorant. E drept, în unele sate persistă practici păgâne de invocare a ploii și e interesul Bisericii să se disocieze de ele. Însă rugăciunea pentru ploaie către Dumnezeu nu are nimic magic, superstițios sau ocult, fiind doar expresia pioasă a convingerii că Făcătorul ”văzutelor tuturor și nevăzutelor” este însăși viața universului pe care l-a întocmit. Rugăciunea pentru ploaie are o detentă cosmo-teologică de impecabilă vibrație spirituală. Ea nu-l reprezintă pe Dumnezeu ca pe un grădinar celest care – dacă e rugat frumos – iese din amorțirea unui deus otiosus și înclină spre recoltele amenințate o uriașă stropitoare. În creștinism, adică în eonul Legii celei Noi, întruparea lui Hristos exclude paradoxal orice antropomorfism. Nu-l mai putem ”asimila” pe Dumnezeu formei umane, după ce El însuși s-a întrupat ca om deplin, alegând să mântuiască neamul omenesc din intimitatea lui ultimă. Prin urmare, rugăciunea pentru ploaie e spiritual echivalentă cu orice altă rugăciune, pentru că nu vizează declanșarea unor ”precipitații”, ci restabilește comuniunea dintre sufletul rugător și iubirea divină mereu gata să se reverse, dacă e invocată sincer și dacă nu găsește ușa acelui suflet ferecată cu lacătul mândriei.

Ceea ce uităm în post-modernitate – când trăim mai mult și mai bine, ajutați fiind de progresele medicinei și de înlesnirea materială – e că subzistența frumoasei noastre planete albastre nu e nicidecum automată și definitivă. Faptul că ne-a crescut ”speranța de viață” alimentează o anumită opacitate spirituală, punând surdină sentimentului propriei fragilități. Uităm adică faptul că, oricâte înfăptuiri am bifa în ordinea cunoașterii științifice și a bunăstării exterioare, marea armonie complexă pe care se sprijină viața terestră nu depinde de noi, ci de Cel care a conceput-o, cu mult dincolo de ceea ce va putea vreodată atinge intelectul uman. N-avem de luptat, cu instrumente tehnice, doar cu schimbările climatice provocate de impactul excesiv al activităților noastre, ci și cu seceta spirituală a unor societăți care se afundă în depresie pe măsură ce neglijează minima gratitudine față de Sursa absolută a oricărei existențe. Pentru a combate uscăciunea lăuntrică, prea puțini mai pot recurge la ceea ce Părinții Bisericii numeau ”darul lacrimilor”. Nu e nevoie de retorici apocaliptice, terminale, pentru a realiza că, într-adevăr, societatea de consum și mitul ideologic al creșterii economice nesfârșite pun în opoziție amnezia religioasă și restaurarea echilibrelor naturale. Poate că, dacă ne rugăm pentru ploaie, le putem părea altora naivi, retrograzi sau defazați, numai că  ”ploaia acidă” pe care o încasăm din partea ”progresiștilor” ne ajută - indirect - să regăsim modestia și cumpătarea. Oriunde oamenii – fie ei botezați sau nu – cultivă asemenea virtuți, e sigur că supranaturalul se conciliază cu firea, căci ”Dumnezeu face să răsară soarele Său și peste cei răi și peste cei buni și face să plouă și peste cei drepți și peste cei nedrepți.” (Matei, 5.45)  

 

Teodor Baconschi

miercuri, 6 iulie 2022

Duhul Adevărului învinge orice cumpănă

 

            Războiul adus de Vladimir Putin în Europa a provocat un șoc geopolitic. UE și NATO – ca organizații politico-militare occidentale – s-au ”reinventat”, strângând rândurile și căutând să iasă din orice ambiguitate strategică. Ucraina și Republica Moldova au dobândit statutul oficial de țări candidate la UE. Finlanda și Suedia vor fi membre ale Alianței Nord-Atlantice. Polonia a primit peste cinci milioane de refugiați. Există țări care ajută militar Ucraina, pentru ca ea să-și păstreze suveranitatea și integritatea teritorială: SUA și Marea Britanie și Polonia sunt cele mai active. Însă toată lumea e de acord că politica revizionistă promovată de Putin periclitează pacea întregii Europe și sfidează grav ordinea internațională bazată pe reguli. În cel mult un an, UE nu va mai fi dependentă de hidrocarburile rusești, pentru că-și va asigura necesarul de energie din surse verzi, din centrale nucleare, din gaz lichefiat american și din surse de petrol alternative (Golf, Libia).

            Chiar dacă linia frontului s-a mutat în estul Ucrainei, conflictul va dura, reconstrucția țării agresate va fi costisitoare și lentă, iar efectul său global – de la posibila criză alimentară din Africa, până la competiția directă dintre Occident și puterile emergente ostile democrației (China, Iran, Coreea de Nord, Federația Rusă etc) – va genera bătăi de cap în toate capitalele statelor ONU. Vin așadar vremuri complicate, de instabilitate și risc. Începe un nou capitol istoric în urma căruia vom vedea adevăratul chip al secolului 21. Nu s-ar spune că omenirea învață prea multe din lecțiile trecutului.

            Am mai scris aici despre impactul religios al războiului de la granița noastră. Ortodoxia era deja divizată. După conflict, fracturile sale interne se vor adânci. Ca fii ai Bisericii dreptmăritoare – cu detenta ei universală – suntem întristați de falia Constantinopol-Moscova, care ilustrează noua opoziție dintre democrații și autocrații. Dacă Războiul rece a instalat faimoasa Cortină de Fier între lagărul socialist și lumea euro-atlantică, noul război al Rusiei în Ucraina – pe care propagandiștii Kremlinului îl prezintă ca ”revanșă” a civilizației ruse (russki mir) împotriva Occidentului ”decadent” – va submina cel puțin la fel de grav unitatea pan-ortodoxă.

Evident, Biserica Ortodoxă Română nutrește înclinația – dar și obligația națională – de a proteja ce am dobândit în deceniile de după colapsul URSS: statutul de membru NATO și UE, libertatea (inclusiv religioasă), respectul față de drepturile omului, economia de piață și vocația de a ne consemna istoria adevărată, pentru a ne face – fie și sub forme simbolice – dreptate. Nu mă aștept la un fiasco în această privință. Sondajele de opinie arată că majoritatea românilor apreciază aceste noi realități ca pe un succes comunitar deschis spre un viitor mai civilizat, prosper și stabil. În acest context sociologic, BOR va servi fără ezitări interesul României de a se dezvolta fără asuprire. Sunt convins că păstorii noștri sufletești - de la Patriarhul Daniel și ceilalți membri ai Sfântului Sinod, până la clerul de mir și cinul monahal – înțeleg că Estul Europei devine acum centrul sensibil al Occidentului euro-atlantic. Vom avea mai mulți bani, suport politic și capacități defensive ca oricând. Deja faimosul ”flanc estic” al NATO va fi determinant pentru coeziunea și siguranța a circa un miliard de oameni. În noul cadru geopolitic, BOR are vocația de a construi punți ecumenice, de a sprijini integrarea în UE a Ucrainei, Republicii Moldova și a statelor ex-iugoslave din Balcanii de Vest și de a preveni, cu tot curajul, pericolul oricărei deteriorări a standardelor democratice de la noi și din regiunea unde ne aflăm.

Cum o va răspunde Biserica noastră acestor imperative de etapă? Înțelegându-și puterea duhovnicească, forța intelectuală și magisteriul moral, adică folosindu-și resursele proprii pe măsura amplitudinii sale reale în peisajul accidentat din care facem parte. Inerția comodă, triumfalismul, tentația filetismului și somnolența auto-suficientă sunt de prisos atunci când e momentul să te consulți, să acționezi coerent și să arăți temeritate spirituală sau curaj profetic. Aerul tare al libertății le face bine prietenilor lui Dumnezeu. Sub tirania ateistă a comunismului, ortodocșii aveau ”voie” doar să laude sistemul care-i oprima. Să nu uităm că în doar în democrație putem critica fără opreliști derivele democrației – și ale diverselor ideologii care o irigă. A sosit momentul îndrăznelii de a ne apăra libertatea în Hristos prin toate instrumentele pe care societatea deschisă ni le pune la îndemână. 

 

Teodor Baconschi