Preoți brașoveni și făgărășeni în închisori și deportare în anii 1916-1918 (I)

    Ca și în cazul preoților sibieni, mulți preoți din fostele județe Brașov și Făgăraș au trecut prin mari suferințe, fi e în închisori, fi e în deportare în județul Șopron. Alții au fost nevoiți să se refugieze dincolo de Carpați, după ce trupele românești intrate în Transilvania pe Valea Oltului sau pe valea Prahovei au fost silite să se retragă.           Vom consemna în paginile de față numele preoților închiși sau deportați din județul Brașov în confi gurația sa de azi.

     Preoți în închisori: Ioan Bercan, protopop în Rupea (închis la Brașov încă din 1914, bătut și schingiuit încât a înnebunit și la scurt timp a murit); George Boeriu din Telechi Recea (arestat în Câmpulung Muscel împreună cu soția și închis la Brașov și Făgăraș până la 29 noiembrie 1917, când a trecut la cele veșnice); Ioan Bogdan sr din Zizin (închis un an la Brașov, Târgu Mureș și Cluj); Ioan Bogdan jr din Zizin (retras cu armata română, arestat în București de autoritățile germane de ocupație și închis la Brașov, Sibiu și Cluj); Ioan Capătă din Șona (condamnat la cinci ani de închisoare, închis la Cluj din 16 mai 1917 până în 28 mai 1918); Iosif Cațavei din Lisa (condamnat la patru ani de închisoare, 1 octombrie 1916, mort în detenție la 14 ianuarie 1918); David Coman din Vama Buzăului (refugiat la Buzău, unde a fost arestat și închis la Brașov și Cluj din martie 1917 până în octombrie 1917, apoi deportat în județul Șopron); Ioan Dumitrescu din Hălmeag (condamnat la doi ani de închisoare, executați la Târgu Mureș timp de 11 luni, iar din decembrie 1917 înrolat ca simplu soldat în Regimentul 24 honvezi din Mezötur-Ungaria); Toma Frateș din Baciu (închis trei luni la Brașov, a înnebunit în închisoare); Mihail Garcea din Veneția de Jos (condamnat la opt ani și jumătate, închis la Cluj, eliberat la 2 noiembrie 1918, dar la 2 decembrie 1918 a murit, în vârstă de 48 de ani); Ioan Gavrilescu din Țânțari (azi Dumbrăvița; arestat la 7 ianuarie 1917 în Urziceni, închis la Făgăraș, Târgu Mureș și Cluj, până în 4 decembrie 1917; a murit în 1921 și au rămas șapte copii orfani); Damaschin Ghircoiașu din Bucium (închis la Cluj, 11 ianuarie 1918-23 octombrie 1918); Ilarie Gonțea din Țânțari, azi Dumbrăvița (închis la Făgăraș, Târgu Mureș și Cluj, 5 ianuarie 1917-15 aprilie 1918); Dumitru Greceanu din Hărman (închis la Cluj, octombrie 1915-octombrie 1918, deși fusese condamnat doar la cinci luni); Ioan Leucă din Mercheașa (condamnat la patru ani temniță grea, închis la Cluj, noiembrie 1916-1 noiembrie 1918); Ioan Marin din Rotbav, închis la Brașov și Cluj, 21 noiembrie 1916-25 mai 1917); Ioan Maximilian din Brașov- Stupini (închis la Cluj și Oradea, decembrie 1916-decembrie 1917); Iosif Maximilian din Brașov Vechiu (un an, nu se știe unde); Cornel Măerușan din Crizbav (șapte luni la Brașov și Cluj); Iosif Micu din Feldioara, împreună cu preoteasa Maria (condamnați la trei ani și trei luni, respectiv doi ani și două luni; închiși la Brașov și Cluj din 3 iuie 1917 până în martie și noiembrie 1918); Ioan Mihăilă din Dăișoara (închis la Odorhei în octombrie-noiembrie 1916, apoi la Aiud, 20 aprilie 1918-3 noiembrie 1918); Ioan Modroiu din Vama Buzăului (condamnat la patru ani de temniță grea, acuzat de „spionaj în favoarea României”; 14 ianuarie 1916 – grațiat la 23 octombrie 1918); Nicolae Munteanu din Lisa (arestat la 1 octombrie 1916; condamnat la patru ani de închisoare, mort la 17 martie 1917 în Cluj); Aurel Mușat din Ucea de Sus (arestat la 21 mai 1916, închis la Brașov și Târgu Mureș, iar din 25 decembrie 1916, deportat în județul Șopron până în 5 iunie 1917); Ioan Nan din Sânpetru (arestat la 22 octombrie 1915, acuzat de „spionaj în favoarea României”, închis la Brașov, Oradea și Cluj; grațiat 23 octombrie 1918); Ioan Pop din Sâmbăta de Sus (refugiat în Moldova și Rusia, apoi închis la Cluj în august-octombrie 1918); Lazăr Popa din Șinca Nouă (condamnat la 8 ani temniță grea, pentru „trădare” de patrie; închis la Cluj, 15 ianuarie 1917-octombrie 1918); Ioan Popița din Comana de Jos (închis la Cluj, noiembrie 1917-noiembrie 1918); Andrei Radeș din Berivoii Mici (refugiat în România, arestat la Craiova, închis acolo, apoi în Brașov și Făgăraș); Ilarie Reit din Bran-Poartă (arestat în august 1916 și închis opt luni la Cluj; reușește să se refugieze în România, unde s-a înrolat ca preot militar); Dumitru Tătulea din Bran-Predeal (arestat în august 1916, închis opt luni la Brașov, apoi cu domiciliu forțat în Măeruș, până în noiembrie 1918); Dionisie Turcu din Șoarș (închis la Sighișoara, dar nu se știe cât timp). Tot aici trebuie să-l consemnăm pe cunoscutul compozitor și dirijor Gheorghe Dima, profesor la Liceul ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov și fost profesor la Institutul teologicpedagogic din Sibiu. El se refugiase la București, dar acolo a fost arestat de autoritățile germane de ocupație și trimis în închisoarea de la Cluj, unde a stat timp de aproape 15 luni.

                                                                                                Pr. Academician MIRCEA PĂCURARIU

O pastorala a lumii digitale

                                                                                                                   

Dilemele etice ale inteligenței artificiale sunt enorme. De curând, în SUA, o mașină autopilotată a ucis un pieton: cine poartă răspunderea penală? Tot de curând, un robot feminin programat să socializeze, în baza unui algoritm sofisticat, a emis fraze rasiste, cu substrat eugenic.

Computerele – care au înfrânt deja campionii mondiali la șah – au ajuns acum să-i umilească și pe campionii mondiali la jocul chinezesc de Go, socotit a fi cu mult mai complicat. Firește, în viața noastră zilnică, nu ne întâlnim încă nici cu roboți ultraevoluați, nici cu accidente de soiul celui pomenit mai sus. În același timp, aplicațiile economice ale inteligenței artifi ciale sunt tot mai invazive.

E clar că robotizarea activităților industriale (dar și din sfera serviciilor) va distruge zeci de milioane de joburi în lumea dezvoltată, la marginea căreia ne afl ăm. Tocmai de aceea au început diverse guverne din aria bogată a planetei să mediteze la politici publice menite să înlocuiască joburile eliminate prin evoluția tehnologiei și chiar să asigure (în viitorul previzibil) un venit universal garantat.

Nu s-a ajuns la o ripostă integrată și consensuală. Filozofi i se mobilizează, alături de inginerii din companiile digitale globale, pentru a salva dimensiunea umană a societăților de mâine, insinuate deja, cu toate schimbările lor dramatice, în țesătura actualității.

Mi se pare că și Bisericile (de toate confesiunile) au datoria de a elabora, încă din prezent, o pastorală a lumii digitalizate. În cursul primelor revoluții industriale, mașinile erau folosite doar ca mijloace. De acum înainte, prin autoînvățare, ele au primit capacitatea de a urmări și scopuri. Aceste scopuri trebuie să rămână sub puterea umanității, pentru a nu i se întoarce împotrivă. Știu, pare un scenariu de science fi ction, așa cum am văzut în destule fi lme produse recent. Asta nu le face mai puțin realiste și amenințătoare. De ce susțin că și Ortodoxia are obligația de a prelua această problematică? Pentru că – deși creștinii sunt adesea văzuți ca paznici ai unui patrimoniu – ei trăiesc în această epocă și vor fi nevoiți să i se adapteze creator, inteligent, nu pasiv, adică prin refugierea în discursuri de idealizare a trecutului și demonizare sumară a prezentului.

Autoritatea magisterială a Bisericii va suferi dacă teologii, apologeții, intelectualii umaniști și intelighenția tehnică din sânul trupului mistic al Domnului nu vor intra în reflecția polivalentă și interdisciplinară la care epoca noastră le provoacă. E nevoie de un dialog intens, competent, în care fi ecare să-și spună punctul de vedere, aducând dezbaterii toate luminile disciplinei sale de căpătâi.

Întrebările fundamentale, structurale, nu lipsesc. De pildă: este inteligența artifi cială (care contribuie la dezvoltarea armatelor, dar și a științelor medicale, a educației, dar și a cercetării științifi ce) un fenomen validabil din perspectiva antropologiei creștine? Măsoară ea înmulțirea talanților și porunca biblică de a stăpâni pământul sau e doar o formă a modernei demonii prometeice scăpate de sub control?

Mulți vor spune: nu avem încă o infrastructură modernă (de la autostrăzi, până la spitale) și ne batem capul cu asemenea vaporoase dileme legate de „drepturile” mașinilor sau de responsabilitatea legală a producătorilor și proprietarilor de inteligență artifi cială? Da, pentru că noutatea tehnologică sfidează orice frontieră fi zică și tinde să se difuzeze accelerat, indiferent că ne place sau nu. Sigur, la nivel strategic, vor reacționa (și pentru noi) statele membre ale UE, ale căror corpuri de experți sunt într-o continuă alertă preventivă. Politic, confruntarea cu impactul revoluției digitale (și a transformării umanității într-un rezervor de big data) benefi ciază de atenția cuvenită. Defazarea s-ar putea afi rma tocmai în registrul pastoral, de care vorbeam.

Biserica e un tot universal, intensiv, netrecător și teandric: ea are vocația de a genera o meditație cuprinzătoare despre raportul dintre Dumnezeu, om și creațiile sale în veacul 21. Iată o misiune deloc simplă, și cumva inevitabilă, la care merită să ne gândim ceva mai sistematic.

                                                                                                                    Teodor BACONSCHI