„Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la
înfricoșata judecată a lui Hristos să cerem“ (din Ectenia cererilor de la Sf. Liturghie)
Dragii mei,
Hristos a înviat!
După cum vă este deja tuturor cunoscut, în
Marțea Luminată, Hristos, Cel înviat, l-a chemat la viața veșnică pe vrednicul
Său slujitor Părintele Prof. Dr. Mircea Basarab, fondatorul Parohiei noastre Ortodoxe
Române „Naşterea Domnului“ din München (1976) și al Parohiei „Sf. Dumitru“ din
Nürnberg (1981).
Părintele Mircea Basarab i-a păstorit cu
mult tact, cu înțelepciune și bunătate pe credincioșii Parohiei noastre, aproape 40 de ani, până la pensionarea
sa (ianuarie 2013). Până la retragerea sa la
pensie, Părintele Mircea a fost consilier cultural al Mitropoliei noastre, dar
și reprezentant ecumenic al Mitropoliei în mai multe comisii la nivel local și
federal.
Născut la Sibiu, într-o familie de preoți,
în 12 decembrie 1936, Părintele Mircea Basarab a fost licenţiat al Institutului
Teologic din Sibiu şi al Facultăţii de Filologie a Universităţii din
Cluj-Napoca, iar în 1978 a obținut titlul de doctor în Teologie al Institutului
Teologic din Bucureşti.
A fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox
Român din Cluj-Napoca, de unde a plecat la München în 1974 ca bursier al
Bisericii Evanghelice din Germania. A predat de asemenea cursuri de Vechiul
Testament la Universitatea din München. Pe lângă numeroase studii şi articole
publicate în ţară şi străinătate, Părintele Mircea Basarab a publicat volumele:
Cartea Profetului Amos, Bucureşti, 1980 (teză de doctorat); Ermineutica
Biblică, Oradea, 1997; Istoricul Parohiei Ortodoxe Române „Naşterea Domnului“
din München, Oradea 1997; Biserica şi neamul în diaspora, Cluj 2001, Istoricul
Mitropoliei Ortodoxe pentru Europa Centrala si de Nord, Oradea 2001,
Personalități reprezentative ale Exegezei Antiohiene (București, 2019) și
altele.
La trecerea la cele veșnice a unei persoane
dragi, din sânul familiei sau a cercului de prieteni și cunoscuți, suntem
obișnuiți, cum este și firesc, să rememorăm evenimente, momente trăite împreună
cu acea persoană. Sunt amintiri care, de cele mai multe ori, ne însoțesc până
la sfârșitul vieții. Ne-ar trebui mult timp să putem aminti măcar o parte din
realizările părintelui, dintr-o viață închinată Bisericii noastre.
Pentru un preot, și, mai ales, pentru un profesor
de Teologie, cel mai important moment din activitatea didactică și pastoral-liturgică
îl reprezintă, fără îndoială, slujirea Sf. și dumnezeieștii Liturghii, centrul
cultului nostru divin. Această slujbă reprezintă întâlnirea preotului și
credincioșilor cu Hristos, prezent mai întâi, în Cuvântul Său și, mai apoi, cu
Hristosul euharistic. Părintelui Mircea îi plăcea să slujească Sf. Liturghie,
fapt care reiese și din faptul că și după pensionare, cu puține excepții, în
cei aproape 7 ani scurși de la acel moment, a slujit aici în mijlocul Parohiei
pe care a fondat-o și uneori la Centrul bisericesc din München.
Doar în ultimele luni de
viață, Părintele, datorită scăderii puterilor sale fizice, nu a mai putut sluji
la la Sf. Altar, în schimb a rămas
în relație duhovnicească cu mulți dintre credincioșii Parohiei noastre, fiindu-le
unora încă duhovnic. Vestea trecerii sale la cele veșnice ne-a luat prin
surprindere și ne-a întristat pe noi toți, clericii și credincioșii Parohiei
„Nașterea Domnului” și pe toți cei care l-au cunoscut.
De-a lungului timpului ne-am obișnuit
atât de mult unul cu altul, încât, în fața Sf. Altar, nu mai era de
multă vreme nevoie să stabilim în prealabil, care parte din Sf. Liturghie îi
revine fiecăruia, lucru, de altfel, remarcat de mulți dintre credincioșii
noștri. Din slujbă, din Ectenia întreită, o cerere îi plăcea în mod deosebit
părintelui:
„Sfârșit creștinesc vieții noastre,
fără durere, neînfruntat, în pace și
răspuns bun la înfricoșata judecată a lui Hristos să cerem“. Întotdeauna se
închina în mod deosebit la această cerere. Și iată, bunul Dumnezeu i-a împlinit-o:
L-a chemat la El după ce, în noaptea Sf. Paști a mai binecuvântat odată, în
sânul familiei, pâinea pascală, în Ziua Sf. Paști s-a împărtășit cu Trupul și
Sângele lui Hristos, iar a treia zi a Praznicului Învierii, „fără durere, neînfruntat și
în pace”, și-a dat obștescul sfârșit.
Și vreau să mai amintesc aici o rugăciune
din canonul euharistic, de această dată din Liturghia Sf. Vasile cel Mare: „Pentru aceasta, Stăpâne Preasfinte, și noi,
păcătoșii și nevrednicii Tăi robi, care ne-am învrednicit a sluji sfântului tău
jertfelnic, nu pentru dreptățile noastre, că n-am făcut ceva bun pe pământ, ci
pentru mila și îndurările Tale … ne rugăm și cerem … să vină Duhul Tău cel
Sfânt peste noi” (Liturghier, Buc. 2012, p.254).
De multe ori când citea(m)
această rugăciune, părintele exclama: Auzi, ce frumos, cât adevăr! El, care
realizase atât de multe lucruri pe plan intelectual, didactic și pastoral,
întărea: „Că n-am făcut nimic bun pe pământ”! Înființase două parohii, publicase
zeci, poate sute de articole, vreo 6 cărți și reprezentase Mitropolia noastră
în diferite comisii: ACK München, ACK Bayern, Comisia de Dialog a Bisericii
noastre cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD), Comisia comună a
Conferinței Ortodoxe din Germania și a Conferinței Episcopilor Catolici din
Germania. Poate cea mai importantă reprezentare, a fost includerea în delegația
Bisericii Ortodoxe Române la Adunarea Generală a Consiliului Ecumenic al
Bisericilor la Canberra (Australia), în
anul 1991, alături de fostul Mitropolit al Moldovei, actualul Întâistătător al
Bisericii noastre, PF Părinte Patriarh Daniel. În sacristie, în urmă cu câteva
luni, își amintea cu plăcere de experiența trăită în Australia.
Ar fi multe de spus, e greu să cuprinzi
activitatea atât de bogată a unui om, în câteva cuvinte. De aceea, în
următoarele rânduri, am încercat să surprindem, alături de membrii Consiliului
parohial, care îl cunosc de 20, 30 sau chiar 40 de ani, câteva trăsături ale
părintelui, așa cum aceștia l-au cunoscut și apreciat:
„Pentru noi, enoriașii lui, el a fost nu
numai preot paroh și duhovnic, ci și tată, profesor de religie și de istorie,
dar, înainte de toate, un om adevărat, un om de mare caracter, care a știut să
ne fie mereu alături. Părintele a fost pentru noi un adevărat model!
Cu Părintele Basarab nu ne-am simțit
niciodată singuri sau departe de casă. Ne vorbea adeseori de România noastră,
de România lui, iar această dragoste pentru Țară se poate observa și din ultima
dorință a Dânsului, de a fi înmormântat sub glia strămoșească.
Preot intelectual, înțelept și echilibrat,
fin teolog și orator desăvârșit, Părintele a știut să se facă “tuturor toate”.
Desigur, ne va lipsi tuturor, dar va rămâne mereu în sufletele noastre prin tot
ceea ce a reușit să sădească în ele”.
Îl vom aștepta de acum încolo, multă vreme,
să iasă din sacristie și să ne adreseze un cuvânt de învățătură, cu mult patos
și cu talentul oratoric cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Chiar și-n ultima
predică, pe data de 23 februarie, pe
care am simțit-o oarecum ca fiind una testament, deși sleit de puteri, Părintele
a fost la fel de convingător ca-n vremurile când era încă în putere.
Dragii mei,
În urmă cu o săptămână am sărbătorit marele
praznic al Învierii Domnului și ne aflăm încă în perioada pascală. Ne aflăm la
centrul, miezul învățăturii noastre creștine: Noi, deși muritori, prin biruința
lui Hristos, în care am fost integrați prin Sf. Botez, am devenit nemuritori.
Dacă Hristos a înviat, atunci și noi vom învia. Ne spune Sf. Pavel acest lucru
prin cuvintele: “Dacă Hristos n-a înviat, atunci zadarnică este credința
voastră, zadarnică este și propovăduirea noastră” (I Cor. 15).
Având în suflet credința în învierea
morților, îl încredințăm pe pr. Mircea lui Hristos, Cel mort și înviat, pe care
L-a propovăduit cu multă putere și convingere, rugându-L să-i ierte toate
păcatele sale și să-i dăruiască odihnă veșnică. În numele meu personal și al
Dvs., al credincioșilor Parohiei noastre, îl rog pe părintele să ne ierte dacă
i-am greșit, și-l iertăm și noi la rându-ne.
Îl vom purta mereu în amintirile, în
inimile și în rugăciunile noastre. Transmitem compasiunea noastră familiei
îndurerate, alături de multele mesaje trimise prin poștă, email, sau alte
mijloace moderne, care vor fi adunate într-un caiet „in memoriam”. Unele o să
le citim acum, iar pe cele mai multe le vom aduna și înmâna familiei.
Veşnică să fie pomenirea lui, din neam în neam!
Hristos a înviat!
Pr. Prot. Dr. Alexandru
Nan
