Academia Română la 150 de ani de existență
Pr. Acad. Mircea Păcurariu
În ziua de 4 aprilie 2016, se împlinesc 150 de ani de la înființarea Societății Academice Române, care, în 1879, a devenit Academia Română. Această aniversare ne îndeamnă să prezentăm în paginile ziarului nostru, o scurtă istorie a Academiei Române, dar și legăturile ei cu Biserica.
La 1/13 aprilie 1866 (deci la 5 ani după întemeierea Astrei de la Sibiu), printr-un Decret al Locotenenței domnești de atunci (instituită la 10/11 februarie 1866, după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza), se înființa „Societatea Literară Română”, cu sediul în București, care avea misiunea să stabilească ortografia limbii române, să elaboreze dicționarul și gramatica acesteia. Noua Societate urma să fie formată, pentru început, din 21 de membri aleși din toate teritoriile românești de atunci: trei din Moldova, patru din Muntenia, trei din Transilvania, doi din Banat, doi din Maramureș, doi din Bucovina, trei din Basarabia și doi din „Macedonia”. După trei săptămâni, printr-un alt Decret domnesc, au fost numiți primii 14 membri, între care ardelenii Iosif Hodoș, Alexandru Roman, Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu, George Barițiu, bănățenii Andrei Mocioni și Vincențiu Babeș, basarabeanul Alexandru Hasdeu, bucovinenii Alexandru Hurmuzaki și Ion G. Sbiera, aromânul Ioan Caragiani și alții, toți din afara hotarelor României de atunci. Abia la 2/14 iunie 1867, numărul lor a fost completat cu șapte munteni și moldoveni, între care Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Alexandrescu-Urechia, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian (deși era ardelean, din Fofeldea, jud. Sibiu), Titu Maiorescu, lingvistul Ioan C. Massim și alții.
Prima ședință a noii Societăți a avut loc la 6/18 august 1867, în cadrul căreia Timotei Cipariu a rostit o înălțătoare cuvântare despre importanța limbii în viața poporului român. În zilele următoare s-a ales un comitet de conducere, o comisie pentru alcătuirea unui proiect de ortografie și o comisie de redactare a statutelor. În ședința din 24 august/5 septembrie 1867 și-a schimbat denumirea în „Societate Academică Română”. Tot atunci s-au creat cele trei secțiuni: literară, istorico-arheologică și „științele naturale”. A fost ales primul președinte în persoana lui Ion Heliade Rădulescu, vicepreședinte Timotei Cipariu, iar secretar, August Treboniu Laurian.
La 29 martie/10 aprilie 1879, printr-un Decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română „se declară institut național, cu denumirea Academia Română”, care avea „ca scop cultura limbei și istoriei naționale, a literelor, a științelor și frumoaselor arte”.
Din 1866 și până în 1948, în supremul for cultural al românilor de pretutindeni au fost aleși cei mai străluciți reprezentanți ai culturii, științei și artei românești, ca membri activi (titulari), corespondenți și onorari, la care se adaugă reputați savanți de peste hotare, aleși ca membri onorari. Cităm doar câteva nume în ordinea alegerii lor: Mihail Kogălniceanu, Alexandru Papiu Ilarian, Ion Ghica, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Petru Pop, Victor Babeș, Grigore Tocilescu, Iosif Vulcan, Spiru Haret, Anghel Saligny, Alexandru Philippide, Ioan Bogdan, Dimitrie Onciul, Grigore Antipa, Nicolae Iorga, Ion Simionescu, Barbu Delavrancea, Gheorghe Țițeica, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Ioan Lupaș, Simion Mehedinți, Ion Nistor, George Coșbuc, Alexandru Lapedatu, Ovid Densusianu, Octavian Goga, Emil Racoviță, Dimitrie Gusti, George Vâlsan, Constantin Rădulescu-Motru, George Enescu, Radu Rosetti, Mihail Sadoveanu, Nicolae Titulescu, Petre P. Negulescu, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Gheorghe Brătianu și atâția alții.
Dar la 9 iunie 1948, prestigioasa instituție a devenit „Academia Republicii Populare Române”. Peste o sută dintre foștii membri titulari, corespondenți și onorari au fost înlăturați din Academie, iar în locul lor au fost aleși alții, mai ales din domeniul științei, dar și unii care nu-și justificau cu nimic numirea.
În pofida atâtor dificultăți, totuși Academia a avut între membrii ei oameni de certă valoare științifică, chiar și în acea perioadă tristă din istoria țării noastre. Alegeri noi s-au făcut doar în câțiva ani (1952, 1955, 1963, 1965 și 1974).
La 5 ianuarie 1990 s-a revenit la denumirea veche de „Academia Română” și a redevenit autonomă în toate acțiunile sale. La 22 ianuarie 1990 s-a făcut titularizarea unor membri corespondenți aleși cu ani în urmă. În noul ei Statut, adoptat la 2 februarie 1990, se preciza că „Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural al țării, reunește personalitățile de o deosebită valoare ale științei, tehnicii, învățământului, culturii și artei românești”. Din 1990 încoace au fost aleși în înaltul for cultural numeroși oameni de știință și de cultură din țară și de peste hotare, încât astăzi Academia Română are peste 80 de membri titulari, 80 de membri corespondenți și circa 130 de membri onorari (30 din țară și o sută de peste hotare, între care și români de dincolo de Prut sau stabiliți în S.U.A., Canada, Italia, Franța, Germania). Academia Română are astăzi 14 secții științifice și trei filiale (Iași, Cluj-Napoca și Timișoara), cu peste 50 de Institute și Centre de cercetare în subordinea sa (Biblioteca Academiei, Editura Academiei, Fundația „Elias”, stațiuni experimentale, case memoriale etc.).
La acest moment aniversar considerăm necesară și o scurtă prezentare a slujitorilor Bisericii – ierarhi, profesori de teologie, preoți – care au fost aleși ca membri titulari, corespondenți și onorari ai Academiei Române. Iată numele membrilor titulari cu indicarea anului alegerii lor: canonicul Timotei Cipariu de la Blaj (1866), episcopul istoric Melchisedec Ștefănescu al Dunării de Jos (Ismail), apoi al Romanului (1870), preotul sucevean Simion Florea Marian, folclorist și etnograf (1881), canonicul Ioan Micu Moldovan de la Blaj, istoric și filolog (1894, corespondent din 1871), profesorul istoric Constantin Erbiceanu de la Facultatea de Teologie din București (1899), episcopul Nicolae Popea al Caransebeșului (1899, onorar din 1877), canonicul și istoricul Augustin Bunea de la Blaj (1909), arhimandritul și istoricul Vasile Mangra de la Oradea, viitor mitropolit al Ardealului (1909), protopopul Ioan Lupaș din Săliște (1916), istoric, mai târziu profesor la Universitatea din Cluj, preotul istoric Niculae M. Popescu, profesor la Facultatea de Teologie din București (1923), profesorul Silviu Dragomir de la Universitatea din Cluj, fost profesor la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu (1928, corespondent din 1916), Nichifor Crainic, scriitor, ziarist și om politic, profesor la Facultățile de Teologie din Chișinău și București (1940), episcopul Nicolae Colan al Clujului (1942, onorar din 1938), preotul scriitor Gala Galaction, profesor la Facultățile de Teologie din Chișinău și București (1947), preotul Ion Agârbiceanu din Cluj, scriitor și ziarist (1955, corespondent din 1918), iar după zeci de ani preotul profesor Dumitru Stăniloae de la București, fost și la Sibiu (1991/1992) și preotul profesor Mircea Păcurariu de la Sibiu (2015, corespondent din 1997). Așadar, 17 membri titulari, dintre care 13 ortodocși și 4 uniți.
Ca membri corespondenți au fost aleși 15 teologi (12 ortodocși, 2 uniți și un catolic). Primul membru corespondent a fost preotul Sava Popovici Barcianu din Rășinari, autor de manuale didactice (1869), urmat de canonicul Gavriil Pop din Lugoj, autor de lucrări istorice (1871), preoții profesori Zaharia Boiu și Ioan Popescu de la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu (1877), autori de manuale școlare și lucrări pedagogice, ieromonahul-profesor Iosif Goldiș din Arad (1882), mai târziu episcop la Arad, preotul bucovinean Dimitrie Dan, istoric și folclorist (1904), protopopul Gheorghe Popovici din Lugoj, istoric (1909), profesorul și istoricul Nicolae Dobrescu de la Facultatea de Teologie din București (1911), teologul și pedagogul Onisifor Ghibu, viitor profesor la Universitatea din Cluj, preotul unit Zenovie Pâclișanu de la Blaj, preotul Ștefan Meteș, istoric și viitor director al Arhivelor Statului din Cluj, profesorul și teologul basarabean Iustin Frățiman, toți aleși în 1919, profesorul – istoric și teolog – Romulus Cândea de la Universitatea din Cernăuți, mai târziu la Universitatea din Cluj, Sibiu, în tinerețe fost profesor la Institutul Teologic din Sibiu (1929), preotul profesor Wilhelm Dancă de la Facultatea de Teologie romano-catolică din București (2013). Consemnăm aici și numele ardeleanului Gavril Munteanu, fost profesor la Seminariile din Buzău și Râmnic, director al Gimnaziului ortodox din Brașov, membru al Societății Academice încă din 1867.
În supremul for cultural-științific al țării au fost aleși ca membri onorari mai mulți slujitori ai Bisericii, de regulă ierarhi. Șirul lor începe cu episcopul Dionisie Romano al Buzăului, originar din Săliștea Sibiului (1868), el fiind urmat de mitropolitul Andrei Șaguna, ales în 1871. În anii următori au mai fost aleși: preotul-profesor unit Grigorie Silași din Cluj, filolog și folclorist (1877), mitropoliții Iosif Naniescu de la Iași (1888) și Victor Mihali de la Blaj (1894), mitropoliții primați Iosif Gheorghian (1901) și Athanasie Mironescu (1909), preotul Eusebiu Popovici, profesor de Istorie bisericească la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1908), arhimandritul-vicar Ilarion Puscariu de la Sibiu (1916), mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei (1918), episcopul Nicodim Munteanu de la Huși, viitor mitropolit, apoi patriarh (1918), episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, viitorul mitropolit primat, apoi patriarh, istoricul Iacov Antonovici, arhiereu, apoi episcop la Galați și Huși, mitropolitul Vladimir Repta al Bucovinei, vicarul Vasile Suciu de la Blaj, viitor mitropolit unit, istoricul Friedrich Teutsch, episcopul Bisericii Evanghelice-Luterane din Sibiu, toți aleși în iunie 1919, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (1920), episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei (1921), memorandistul Dimitrie Comșa, fost profesor la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu (1926), preotul si istoricul de artă evanghelic-luteran Viktor Roth din Sibiu (1926), episcopii Nicolae Ivan al Clujului și Grigorie Comșa al Aradului (1934), preotul profesor Vasile Gheorghiu de la Facultatea ele Teologie din Cernăuți, teolog neotestamentar de mare reputație (1938), episcopul unit Iuliu Hossu de la Cluj (1945) și preotul istoric Gheorghe Ciuhandu din Arad (1947).
Noi membri onorari din rândul clerului au fost aleși abia după înlăturarea regimului totalitar-ateu: mitropoliții Nestor Vornicescu al Olteniei, Antonie Plămădeală al Ardealului, Nicolae Corneanu al Banatului și Alexandru Todea de la Blaj, episcopul Emilian Birdaș, fost la Alba Iulia, Mose David Rosen, șeful cultului mozaic din România, toți în 1992, Ion Barnea, doctor în teologie, de la Atena, specialist în arheologie creștină (1999), patriarhul Teoctist Arăpașu (1999), arhiepiscopul-mitropolit Ioan Robu al Bisericii Romano-Catolice din România (2001), preotul profesor Dumitru Popescu de la Facultatea de Teologie din București (2001), patriarhul Daniel Ciobotea (2007), bizantinologul Emilian Popescu de la Facultatea de Teologie din București (2006), mitropolitul Irineu Popa al Olteniei (2010), mitropolitul Laurențiu Streza al Ardealului (2015), mitropolitul Lucian Mureșan de la Blaj. Așadar, au fost aleși 40 de membri onorari, dintre care 30 ortodocși, 6 uniți, 2 evanghelici-luterani, un romano-catolic și un mozaic.
Mai trebuie să notăm însă și 8 teologi străini care au fost aleși membri de onoare ai Academiei Române: Lajos Haynal, botanist, om politic, episcop de Alba Iulia, apoi cardinal la Solnoc (1883), canonicul și istoricul polonez Anton Petruszewicz (1890), abatele Metodie Zavoral din Praga, mai târziu episcop, un mare filoromân (1919), călugărul belgian Hippolyte Delehaye, specialist în probleme de aghiografie, călugărul francez asumpționist Vitalien Laurent, un apreciat bizantinolog, fost director al Institutului francez de studii bizantine din București (1940). În ultimii ani au fost aleși ca membri onorari: Alexandru Șafran, rabin șef și profesor în Geneva, în tinerețe șef rabin în România (1997), papa Ioan Paul al II-lea (2001) și patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului (2004). Deci 6 teologi romano-catolici, unul ortodox și unul mozaic.
În 2015 a fost ales ca membru postmortem mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei.
În încheierea acestor pagini considerăm că este absolut necesar să notăm aici și numele celor 17 profesori ai Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu (azi Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”) aleși în Academia Română, având în vedere că acum se împlinesc 230 de ani de când episcopul Ghedeon Nichitici a pus bazele acestei prestigioase școli teologice. Membri titulari: Nicolae Popea, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Nicolae Colan, Dumitru Stăniloae și Mircea Păcurariu.
Membri corespondenți: Sava Popovici Barcianu, Zaharia Boiu, Ioan Popescu, Onisifor Ghibu, Romulus Cândea.
Membri onorari: Ilarion Pușcariu, Nicolae Bălan, Dimitrie Comșa, Gheorghe Dima (fost profesor de Muzică) și Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, fost profesor. Tot ca membri de onoare au fost aleși și mitropoliții Ardealului Andrei Șaguna, Antonie Plămădeală și Laurențiu Streza (2015), iar ca membru titular Vasile Mangra (mitropolit la Sibiu între anii 1916 și1918).
Nu este lipsit de interes să notăm și numele celor 11 foști studenți ai Institutului sibian aleși în supremul for cultural al țării: juristul și istoricul Ioan Pușcariu (onorariu 1877, titular 1900), Visarion Roman, primul director al Băncii „Albina” din Sibiu (cor., 1877), Virgil Onițiu, directorul Liceului „Andrei Șaguna” din Brașov (cor., 1902), ierarhii Miron Cristea, Nicolae Ivan și Grigorie Comșa, preotul istoric Ștefan Meteș, pe care i-am mai consemnat, botanistul Emil Pop, filosoful, poetul și dramaturgul Lucian Blaga, istoricul Andrei Oțetea din Sibiel și filosoful Dimitrie D. Roșca din Săliște, toți profesori la Universitatea din Cluj și membri titulari ai Academiei. La aceștia se adaugă și unii din profesorii pe care i-am menționat, care au fost și studenți ai acestei Facultăți. Așadar, Facultatea de Teologie din Sibiu se poate mândri cu acești 31 de academicieni, fie foști profesori, fie foști studenți ai ei.
În sfârșit, după aprecierile noastre cel puțin 40 de membri ai Academiei Române, de la începuturi și până azi, provin din familii de preoți. Pe lângă unii dintre cei menționați mai sus, fiind ei înșiși preoți sau profesori de teologie, mai notăm pe istoricul Dimitrie Onciul, poeții Andrei Bârseanu, mulți ani președintele Astrei, George Coșbuc, Octavian Goga și Lucian Blaga, militantul politic Vasile Goldiș, arheologul și clasicistul aromân George Murnu, matematicianul Caius Iacob (tatăl, fost profesor la Facultatea de Teologie din București) istoricul Cornelia Bodea, etnograful Sabina Ispas și alții.
La acest ceas aniversar se cuvine să ne aducem aminte cu recunoștință de toți cei care au contribuit la progresul Academiei Române și să-i facem cunoscuta urare: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!
