Valoarea îndreptării

      Scriu acest articol ca pe un test al propriei lucidități. A fi „luminat”, spre deosebirea duhurilor, înseamnă a căuta harisma profetică specifică tainei ecleziale. Mă voi referi la situația Bisericii Ortodoxe Române (BOR) după referendumul pentru explicitarea definiției constituționale a familiei. Deși refendumul avea un prag de validare legală scăzut (30% din totalul alegătorilor cu drept de vot) și în pofida implicării civice (prin Coaliția pentru Familie) sau direct bisericești (într-o solidaritate interconfesională fără prece

dent) scopul demersului a fost ratat: numai 21% dintre cetățenii români, acasă și diaspora, au socotit că merită să meargă la urne. Se poate spune că BOR (și alte confesiuni, chiar necreștine) au eșuat în prima lor tentativă de a influența forma și conținutul legislației în vigoare. Era normal ca Biserica să sprijine familia formată din bărbat și femeie, ca posibili și binecuvântați părinți. Totuși, 80% din societate a socotit că demersul e politizat (deci partizan și doar în aparență legitim), stând acasă, atât sub presiunea certurilor publice pro și contra – care s-au radicalizat supărător – cât și din sentimentul că firescul nu are nevoie de acțiuni preventive, cu note alarmiste. Vedem aici, totodată, extinderea absenteismului electoral, ca simptom al neîncrederii dintre cetățeni și partidele politice: semnul unei crize sociale și de identitate democratică greu de ignorat.

După anunțarea rezultatului, BOR a vorbit, pudic, despre un „succes nedeplin”. Interesante (și adesea îngrijorătoare) au fost și primele reacții individuale: au existat voci clericale pornite spre învinovățirea poporului (neascultător) sau spre concluzia (greșită) că Ortodoxia românească se mai poate baza numai pe cei patru milioane de creștini „receptivi”. Analiza mea e diferită. Cred că Dumnezeu ne-a dat o lecție de smerenie și ne cere să asumăm, inteligent, moderat și curajos, efortul de recâștigare misionară a societății românești afectate de secularism și ideologii anticlericale sau chiar anticreștine. S-a dovedit acum că ecuația Biserică-Neam (pe fondul idealizat și inerțial al modelului teologico-politic bizantin) nu mai funcționează. Se cuvine să regândim educația teologică a viitorilor preoți, relația Stat-Biserică și pastorația, sau comunicarea socială a Bisericii. Se vede clar că adoptarea tehnică a modernității, prin cultura internetului și a rețelelor sociale, nu e suficientă pentru ca adevărul evanghelic să pătrundă în orașe, în noua generație și în comunitățile românești din Vestul Europei: e probabil imperioasă și o primenire a limbajului, metodelor și moravurilor. O schimbare de atitudine care să aducă preotul mai aproape de comunitatea reală, cu agenda ei nemachiată: stres cotidian, dezbinări familiale, exod, șomaj, nevroze și depresii, alienări de tot soiul, sub presiunea unui altfel de provocări (sau, cum le-am spune tradițional, ispite).

Mai afirm cu toată convingerea o idee: suntem singura ramură latină a Ortodoxiei. BOR funcționează într-o democrație euro-atlantică. Lumea ortodoxă e tulburată, așa cum s-a văzut în Creta și, mai nou, în disputa Constantinopol-Moscova, via Ucraina. Cred că e de datoria patriotică a ierarhilor noștri să țină calea aleasă de poporul român după căderea comunismului: integrare în civilizația euro-americană, nu în fantasmele neo-imperiale, revizioniste și panslaviste ale doctrinei eurasianice. Demonizarea sumară a Uniunii Europene și discursul anti-american (deci anti-NATO) nu-și au locul într-o pastorație atentă la interesele noastre pe termen mediu și lung. Da, există motive pentru a critica birocrația bruxelleză, corectitudinea politică, hiper-secularismul și agenda strident promovată a minorităților LGBT. O vom face, ferm argumentat, respectând pluralismul democratic și libertățile fundamentale. Asta nu justifică, în schimb, atitudinile anti-europene și caricaturizarea Occidentului (unde milioane de creștini și oameni decenți, din clasa de mijloc, se simt de asemenea neconfortabil în fața agresiunilor culturale neo-marxiste). Avem mai mult ca oricând nevoie de luciditate, așa cum notam la început.

Teodor Baconschi