Ciprian Iulian Toroczkai
Atunci când discuţi despre Facebook, nu poţi să fii decât pro sau contra; orice părere neutră îţi este interzisă, căci acest veritabil fenomen social a atins un nivel global, ceea ce face ca fiecare dintre noi să nu-l mai putem ignora. Într‑un fel sau altul, facem parte din „Generaţia Facebook”…
Nu dorim să facem aici o istorie a acestei reţele de socializare. Există bibliografie pe acest subiect [Vezi, de exemplu, John Naughton, From Gutenberg to Zuckerberg: What You Really Need to Know About the Internet, Quercus, 2012; Ben Mezrich, The Accidental Billionaires: The Founding of Facebook, A Tale of Sex, Money, Genius, and Betrayal, Doubleday, 2009; Julia Angwin, Stealing My Space: The Battle to Control the Most Popular Website in America, Random House, 2009. A se vedea şi articolul scris de Sarah Phillips, „A brief history of Facebook”, în The Guardian, 25 iulie 2007, disponibil la adresa electronică http://www.theguardian.com/technology/2007/jul/25/media.newmedia.], iar celor care vor să se „iniţieze” pe scurt le recomandăm două filme: documentarul Download: The True Story of the Internet, respectiv filmul The Social Network, care îl are ca protagonist pe fondatorul Facebook-ului, Mark Zuckerberger (magistral interpretat de Jesse Eisenberg). În articolul de faţă ne dorim să atingem două aspecte: primul, cadrele de manifestare ale fenomenului Facebook, respectiv ceea ce-l face atât de popular astăzi; al doilea, dacă şi în ce măsură această reţea de socializare va rămâne o constantă în istoria umanităţii, marcându-ne modul în care interacţionăm unii cu ceilalţi.
Pentru foarte mulţi dintre semenii noştri, a trăi „cu Facebook-ul” ţine deja de normalitatea vieţii de zi cu zi. Importanţa comunicării pentru oameni – creaţi ca „fiinţe dialogale” – este mai presus de orice îndoială, iar reţeaua amintită pare că îndeplineşte admirabil această sarcină: putem lua legătura foarte repede cu ceilalţi, indiferent de distanţă; putem avea acces la cele mai importante evenimente ale celorlalţi, iar aceştia la ale noastre; putem să regăsim cunoştinţe (de exemplu foşti colegi de şcoală generală sau liceu) despre care, fără Facebook, probabil că după o vreme ne-ar fi foarte greu să ne mai reamintim exact până şi numele etc. Astfel, Facebook-ul tinde să îndeplinească marea ambiţie a fondatorului: să conecteze fiecare om de pe planetă, utilizând serviciile puse la dispoziţie de el. Cu câteva click-uri, fiecare poate în mod privat şi „gratuit” (explicăm imediat ghilimelele) să difuzeze (deja în jargon: să dea share) poze, texte sau mesaje audio şi video celor pe care îi are „prieteni” (friends).
În fapt, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Această comunicare facilă nu este, din păcate, sinonimă cu comuniunea autentică. Accesul la anumite informaţii despre cineva – selectiv, alese chiar de el – nu descoperă profunzimile tainice ale acelei persoane. Pe de o parte, fiecare om doreşte ca ceilalţi să afle despre el doar ceea ce este mai bun şi frumos (lucru exprimat de like-urile pe care cineva poate să ţi le ofere la ceea ce ai postat); pe de altă parte, acest lucru fiind valabil şi în cazul celorlalţi, pe Facebook se creează un fel de „paradis virtual” în care limitele şi neajunsurile vieţii reale, „de afară”, sunt uitate pentru o perioadă mai scurtă (în cazul unora, mai lungă) de timp. Paradoxal, cu cât creşte comunicarea facilă pe internet, cu atât pare să scade comuniunea autentică cu cei de lângă noi în viaţa de zi cu zi. (Alienarea uneori extremă la care poate ajunge cel care navighează ore şi zile întregi pe net, confundând existenţa în spaţiul virtual cu adevărata existenţă, o regăsim în următoarea glumă tragi-ironică: „Ieri mi-a căzut netul şi a trebuit să-mi petrec timpul cu părinţii mei. Par oameni de treabă…”)
Că Facebook-ul este un veritabil „devorator de timp” o recunosc chiar şi cei mai împătimiţi utilizatori. Recurgând la cel mai puternic resort uman, mândria, reţeaua pare că devine pentru unii un cerc vicios al trăirii în laudă prepetuă… Dar poate că tocmai aceasta a fost şi intenţia celor care l-au creat: să-l ţină pe om cât mai mult conectat, „legat”, pe Facebook…. Fapt simbolic: uşurinţa cu care poţi să-ţi creezi un cont pe Facebook, în totală contradicţie cu dificultatea de a şterge (delete) un cont.
Se ştie că, după un număr de 5000 de „prieteni”, ţi se schimbă categoria – devii un VIP, iar prietenii tăi se transformă în „fani”. Indiferent de număr, câţi dintre aceştia sunt însă în realitate persoane pe care să le numeşti cu adevărat prieteni? Câtor dintre aceştia le-ai spune cele mai adânci secrete ale tale? Cu câţi dintre ei ai ieşi la plimbare prin parc? Faptul că unii prieteni primesc titulatura de „prieten” nu-l transformă în mod automat într-unul, la fel cum cineva care „îţi dă like” nu înseamnă în mod automat că te şi place (de multe ori putând fi vorba doar de un gest reflex, exersat după multe ore de navigat pe paginile altora, precum şi de inexistenţa unui buton pe care să scrie dislike).
Dincolo de toate aceste neajunsuri, Facebook-ul are marea calitate de a face admirabil lucrul pentru care a fost creat: a facilita comunicarea între oameni. În timpul nostru, în care informaţia este vitală, acest fapt valorează imens. Nu întâmplător creatorul reţelei, Mark Zuckerberg, este actualmente miliardar, şi nu întâmplător există alţi investitori care, atraşi de sumele imense ce circulă (în special din reclame) în jurul reţelelor de comunicare, încearcă „să spargă” monolitul Facebook. Pentru cei unii care-şi aduc aminte, deja cu nostalgie, de yahoo messenger sau skype, Facebook este doar o fază tranzitorie în această goană virtuală a omului modern de a comunica cât mai mult şi cât mai uşor. Indubitabil, piaţa cunoaşte rivali puternici pentru dl Zuckerberg, cum ar fi Jan Koum şi Brian Acton, fondatorii WhatsApp, reţea pentru mobile surprinzător de asemănătoare cu Facebook-ul. (De aici şi o serie de procese în instanţă, unde se cer despăgubiri de sute de milioane de dolari [Brian X. Chen, Vindu Goel, „Winning over the creators of an anti-Facebook”, în International New York Times, Saturday-Sunday, February 22-23, 2014, p. 15.].)
În concluzie, aproape ca orice lucru datorat creativităţii şi imaginaţiei umane, Facebook prezintă deopotrivă aspecte pozitive şi negative. Având rolul de a facilita comunicarea, reţeaua poate să ne fie utilă în măsura în care nu ne închide în propriul egoism şi nu devine un surogat pentru adevărata comuniune. Cu gândul la pilda samarineanului milostiv, ridicăm problema iubirii aproapelui: cine este cu adevărat aproapele nostru? „Prietenul” de pe Facebook, care, de multe ori, ni se prezintă într-o lumină strălucitoare, dar falsă, sau omul palpabil de lângă noi – uneori nu atât de atrăgător, dar real? Răspunsul este uşor de dat, fiindcă ţine de iubire – iar iubirea nu există decât pentru cineva concret, real, în caz contrar fiind doar o iluzie.
