Ce a însemnat anul 2012 pentru Bisericile Ortodoxe? O scurtă retrospectivă

 Pr. Lect. Dr. Daniel Buda, Sibiu/Geneva

Anul 2012 s-a încheiat, fapt pentru care sunt posibile primele lui evaluări. În ceea ce priveşte Bisericile Ortodoxe, ar putea fi realizate analize din varii perspective. Aş dori însă să mă opresc doar asupra realităţii că, în 2012, cinci Biserici Ortodoxe (trei răsăritene şi două orientale sau necalcedoniene) şi-au schimbat întâistătătorul. Rar se întâmplă ca atât de multe schimbări la vârf să aibă loc în lumea ortodoxă într-un singur an. Prezentul editorial îşi propune să amintească contextul acestor schimbări, ce anume ar putea ele să însemne pentru fiecare Biserică în parte, precum şi pentru lumea ortodoxă în general.
Shenouda III (1923-2012; papă din 1971) a fost primul cap de Biserică Ortodoxă care a trecut la cele veşnice în anul precedent (la 17 martie), după o lungă suferinţă. Am scris la vremea respectivă ce anume a însemnat pontificatul său de peste patruzeci de ani pentru Biserica Ortodoxă Coptă (vezi Telegraful Român, 1 şi 15 mart. 2012, p. 2 şi 8). Succesorul său, Theodoros II (în coptă Tawadros) a fost ales abia la 17 noiembrie, după ce au avut loc alegerile prezidenţiale din Egipt, câştigate de către Mohamed Morsi susţinut de Frăţia Musulmană. Amânarea alegerii liderului Bisericii Ortodoxe Copte până după cunoaşterea câştigătorului alegerilor prezidenţiale din Egipt cu siguranţă că nu a fost întâmplătoare. S-a dorit alegerea unui lider bisericesc copt care să nu intre în opoziţie făţişă cu noul preşedinte al Egiptului. Cel puţin pe baza analizei realităţilor de câteva luni, de când misiunea politică a lui Morsi, respectiv cea pontificală a lui Theodoros II se desfăşoară în paralel, se poate spune că există o bună colaborare între ei. Patriarhul Theodoros II este cunoscut ca o autoritate spirituală, urmând în acest sens linia înaintaşului său, precum şi ca un promotor convins al bunelor relaţii cu musulmanii, în vreme ce preşedintele Morsi a declarat în repetate rânduri că doreşte să fie preşedintele tuturor egiptenilor, musulmani şi creştini deopotrivă. Vor trece însă destui ani până ce noul patriarh se va bucura de autoritatea spirituală şi popularitatea adormitului papă Shenouda.
Prin alegerea lui Theodoros II ca lider al Bisericii Ortodoxe Copte avem în Egipt situaţia pe care am avut-o până în acest an în Siria la Damasc, unde ambii patriarhi, atât cel ortodox răsăritean, cât şi cel ortodox oriental, au purtat acelaşi nume: Ignatios IV. Din acest an, avem în Egipt doi patriarhi, unul ortodox răsăritean şi altul ortodox oriental care poartă acelaşi nume: Theodoros II. Nu putem decât să nădăjduim că cei doi „Teodori” vor realiza, în ceea ce priveşte relaţiile dintre Bisericile pe care le conduc, ceea ce au realizat cei doi „Ignatios”, anume o intensă colaborare, inclusiv pe plan pastoral.
La 7 iulie 2012 s-a anunţat retragerea din fruntea Bisericii Ortodoxe din America (OCA) a mitropolitului primat Iona (născut în 1959; ales primat în 2008, după retragerea Mitropolitului Herman). Mitropolitul Iona a fost primul convertit (fost episcopalian) ales în fruntea OCA şi, la acea vreme, cel mai nou episcop al OCA. De numele său s-au legat speranţele de înnoire şi primenire a OCA, greu încercată de numeroase scandaluri. Din păcate, Mitropolitul Iona a sfârşit prin a se retrage din scaun din cauza unor scandaluri legate de hirotonirea unor preoţi de moralitate îndoielnică. După ce interimatul a fost asigurat de Arhiepiscopul Nathanael Popp, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cadrul OCA, Sinodul General al OCA l-a ales, la 13 noiembrie 2012, pe Arhiepiscopul Tihon de Philadelphia şi Pennsylvania de Răsărit ca mitropolit primat. Fost episcopalian convertit la Ortodoxie, Arhiepiscopul Tihon va fi instalat ca mitropolit primat al OCA la 27 ianuarie anul acesta în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Washington DC. Nădăjduim că seria nefericită a retragerilor va înceta, iar criza din interiorul OCA se va ameliora treptat, spre binele Ortodoxiei din America.
Abuna Paulos (1935-2012; patriarh din 1992), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo (necalcedoniană), a trecut în mod neaşteptat la cele veşnice la 16 august 2012. La numai patru zile după ce patriarhul a trecut la cele veşnice, a murit, într-un spital din Bruxelles, prim-ministrul Etiopiei, Meles Zenawi. Există voci care spun că moartea subită a Patriarhului Paulos s-ar fi datorat unui infarct provocat de ştirea că starea de sănătate a prim-ministrului – principalul său susţinător – s-a înrăutăţit în mod dramatic. În Etiopia a existat o legătură „specială” între puterea politică şi Abuna Paulos. Acesta a fost ales patriarh în 1992 cu sprijinul Frontului Democratic Revoluţionar al Poporului Etiopian, care a preluat puterea în Etiopia în urmă cu un an. Fostul patriarh, Mekorios, a fost înlăturat din scaun în condiţii discutabile. Împreună cu un număr de susţinători, el a părăsit Etiopia, stabilindu-se în SUA, unde a format un sinod rival, adunând de partea lui majoritatea diasporei etiopiene. Chiar dacă celelalte Biserici Ortodoxe Orientale, inclusiv Biserica Ortodoxă Coptă, au recunoscut canonicitatea patriarhatului lui Paulos, diviziunea dintre Biserica-mamă şi diaspora etiopiană rămâne legată de numele acestuia. Alegerea unui cap al Bisericii Ortodoxe Etiopiene a fost intenţionat amânată până după alegerea Patriarhului copt, întrucât între cele două Biserici există legături istorice aparte (Biserica Ortodoxă Etiopiană a obţinut autocefalia din partea Bisericii Ortodoxe Copte în 1948, iar primul patriarh a fost întronizat în 1959). Ne putem aştepta în viitorul apropiat la alegerea unui patriarh etiopian care să se potrivească profilului omologului său copt şi care să fie în măsură să vindece schisma din interiorul Bisericii Etiopiene amintită mai sus.
Patriarhul Maxim al Bulgariei (născut în 1914, patriarh din 1971) a trecut la cele veşnice la 6 noiembrie, după o lungă suferinţă. Biserica Ortodoxă Bulgară a fost greu încercată în perioada postcomunistă, pe de o parte, de o criză internă şi, pe de altă parte, de o profundă secularizare. Conflictele interne, în special dintre ierarhii şi clericii acuzaţi că au colaborat cu regimul comunist şi cei care doreau înlăturarea presupuşilor colaboratori, au dus la o schismă în interiorul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Deşi Patriarhul Maxim a reuşit să păstreze sub jurisdicţia sa cea mai mare parte a Bisericii bulgare, iar „Biserica Ortodoxă Bulgară – Sinodul alternativ” cum se numeşte structura schismatică necanonică este în minoritate, scandalurile din jurul Bisericii, intens mediatizate şi cu implicaţii politice, au diminuat mult mişcarea de primenire a Ortodoxiei bulgare, atât de necesară după ieşirea din comunism. Astăzi, Biserica Ortodoxă Bulgară este cea mai firavă Biserică Ortodoxă majoritară din ţările foste comuniste. Viitorul patriarh care va fi ales pe 24 februarie are o misiune grea. Nădăjduim că alegerile nu vor duce la noi schisme şi că, în sfârşit, Biserica Ortodoxă Bulgară va avea parte de o întârziată, dar puternică înflorire.
Patriarhul Ignatie IV al Antiohiei (1920-2012, patriarh din 1979) a trecut la cele veşnice la 5 decembrie, la Beirut, lăsând Biserica şi pe păstoriţii săi într-un moment greu al existenţei lor: război civil în Siria şi instabilitate în Orientul Mijlociu. Patriarhul Ignatie a reuşit în timpul patriarhatului său să organizeze diaspora antiohiană, să fondeze şcoala teologică de la Balamand şi să consolideze Ortodoxia de limbă arabă. Succesorul său a fost ales imediat (la 17 decembrie), cu siguranţă fără implicarea regimului Assad, în persoana lui Ioan al X-lea, fost mitropolit al Europei. Alegerea rapidă a unui succesor a fost un semn dat de către Biserică tuturor, că nu doreşte ca criza din regiune să-i afecteze situaţia. Noul Patriarh care va fi întronizat în curând va trebui să conducă Biserica sa în perioada grea a războiului şi să vegheze la primenirea ei după încetarea acestuia. De asemenea, va trebui să acorde o atenţie specială diasporei, care, cu siguranţă, va creşte tot mai mult datorită instabilităţii din Orientul Mijlociu.
Aceste schimbări vor avea, nădăjduim, un impact pozitiv şi asupra procesului preconciliar dintre Bisericile Ortodoxe răsăritene, precum şi asupra dialogului dintre Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi cele Orientale (necalcedoniene). Afirm acest lucru pe baza principiului simplu că implicarea de noi lideri, cu entuziasm nou, poate debloca sau impulsiona procese de dialog.