Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

luni, 21 iunie 2021

Cum să nu ne obișnuim cu răul



 

Am deprins odinioară locuțiunea consuetudo altera natura est dintr-un manual de drept canonic. Într-adevăr, ce intră în obișnuință devine cu timpul un soi de a doua natură: noutatea de ieri, la început șocantă, amuzantă sau impusă din exterior, se integrează treptat în cotidianul cel mai banal, la care nici nu ne mai gândim. Printr-un asemenea mecanism ne-am acomodat și cu inovațiile comportamentale aduse de Covid-19, astfel încât pășim în al doilea an pandemic nu doar obosiți psihologic sau fizic, uneori la limita depresiei, ci și cu sentimentul că inaugurăm un capitol istoric în care „molima” s-ar putea să revină periodic, să se diversifice, să ne invadeze societățile pe termen lung. Se manifestă aici atât conformismul general-uman, conștientizarea riscului, grija față de ceilalți, cât și solidaritatea reflexă împotriva unui adversar insidios, căci este invizibil. Și totuși, ceva din schimbarea noastră de atitudine, din felul nostru de a socializa și din percepția asupra „viitorului” ne modifică simultan trecutul (idealizat) și viața lăuntrică.

Mulți au căutat, din 2020 încoace, să tălmăcească lecția providențială a pandemiei, să-i asocieze explicații teologice și să desprindă concluzii înțelepte, în ordinea duhovnicească. Lecțiile pe care Învățătorul ni le administrează sunt mereu mai ample și mai profunde decât pretextul lor imediat. Cea mai accesibilă decodare a încercării colective prin care trecem aduce în scenă păcatele fiecăruia: tot ce e defect în conduita, imaginația și rânduiala noastră morală, tot ce e prea mult și se cere adus la matca moderației, tot ce nu se potrivește cu Evanghelia lui Hristos. Aici, mi-e teamă, mulți nu au devenit mai înțelepți, ci dimpotrivă, s-au transformat în relee de sminteală suplimentară.

Izolați în casele noastre, distanțați cu forța de semeni, plonjați în lumea digitală, expuși la dificultăți economice sau profesionale, am devenit, adesea, niște fabrici neautorizate de „teologumene”.

Am căutat ajutorul Domnului și ne-am străduit să-I arătăm că înțelegem proba pandemiei ca pe o corecție pedagogică a scăderilor în care ne complacem, dar am ajuns să facem din opiniile noastre (abundent vehiculate în rețelele de socializare) un prilej de sporită confuzie obștească. Am citit astfel de opinii din partea unor persoane tot mai agresive, gata să condamne până și ce comunică BOR prin purtătorul ei de cuvânt! Oameni cu educație precară și cunoștințe religioase superficiale, care se erijează în autorități medicale, spirituale, biblice, apocaliptice...

Combinația dintre frică și nevoia de certitudine i-a făcut pe acești compatrioți să-și piardă răbdarea și bunul simț, decența și capacitatea de a asculta, răbdarea informării pertinente și delicatețea de a nu judeca din topor pe oricine „nu-ți dă dreptate”. Frontiera oricum estompată dintre autoritatea experților și trăncăneala arbitrară s-a pulverizat. Sindromul lui „lasă, domnule, că știu eu!” lucrează ca un soi de epidemie secundă, care alterează nu mai puțin deplorabil viața comunitară. Pe scurt, în loc să-i îmbuneze, pandemia a scos din acești oameni ceva și mai rău decât răul pe care, printr-o uriașă alegorie, avea menirea de a-l îndepărta. Reprezentarea noastră confortabilă despre creștinul cuminte (căci cu minte), ca și imaginea pe care-o proiectăm în societate, ca mădulare ale Bisericii lui Hristos, trec printr-o grea cumpănă. De aceea se cuvine să ne înfrânăm de la exprimarea nefiltrată, spontană, dar incompetentă, a unor vagi idei despre ce se petrece. Evident că suntem liberi, numai că libertatea presupune prudență, discernământ critic, atenție și încredere totală în Dumnezeu, nu obrăznicie, gălăgie infantilă, revoltă oarbă și auto-îndreptățire diletantă. Dacă vrem ca Biserica să rămână un reper central și liniștitor, avem cu toții obligația de a tempera febrilitatea judecăților tranșante, de a contracara înțelegător superstiția, conspiraționismul, clișeele pietiste și lozincile pretins virtuoase, de a descuraja panica și împăunarea sectară. Viața noastră va reveni la normal, nu doar prin campania de vaccinare, ci și prin convingerea că suntem laolaltă responsabili de pacea lui Hristos, în Biserica Lui tainic nebiruită.

Teodor BACONSCHI