† LAURENȚIU, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
În marea Sa milostivire către neamul omenesc, Fiul lui Dumnezeu a ridicat firea noastră omenească la Cer, la dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, a umplut-o de mireasma vieţii dumnezeieşti, copleşind-o cu darurile Duhului Sfânt. De aceea Hristos a pătimit, de aceea a înviat şi S-a înălţat la Cer, pentru ca Duhul Sfânt să Se sălăşluiască în umanitatea Sa şi pentru ca această nouă umanitate să-şi facă sălaş în sufletele noastre: „Firea noastră s-a urcat cu zece zile înainte pe tronul împărătesc, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi Duhul Sfânt a coborât azi la firea noastră. A urcat Domnul pârga noastră şi a coborât Duhul Sfânt… Voind să arate că a împăcat pe Tatăl cu firea noastră, i-a trimis îndată darurile împăcării. Noi am trimis credinţa şi am primit darurile, I-am trimis ascultarea şi am primit îndreptarea”.
Prin Pogorârea Duhului Sfânt s-a pus începutul împărtăşirii noastre din viaţa dumnezeiască, din darurile de care este plină umanitatea lui Hristos. Mântuitorul S-a înălţat la Cer, şi toate darurile umanităţii Sale ni le trimite nouă prin venirea Sfântului Duh. Această viaţă dumnezeiască, care trece acum din umanitatea lui Hristos în umanitatea noastră, prin lucrarea Sfântului Duh, este Biserica. Hristos este Capul Bisericii, iar noi mădularele ei. Prin Pogorârea Sfântului Duh suntem uniţi cu Hristos şi curge în noi, de acum înainte, ca un sânge, viaţa umanităţii Lui îndumnezeite. „Sunt cuprins de spaimă, spune Sfântul Grigorie Teologul, când cuget la bogăţia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Înţelepciunea lui Hristos, Duhul înfierii. El ne creează din nou în Botez, în Înviere… Izvor al luminii şi al vieţii, El face din mine o Biserică, mă îndumnezeieşte, mă desăvârşeşte”.
Aşadar, după ce S-a întrupat pentru noi şi a trăit pe pământ pentru noi, săvârşind nenumărate minuni, după ce a pătimit pentru noi şi a murit pentru noi, după ce a înviat pentru noi şi S-a înălţat la Cer pentru noi, Domnul Hristos Se şi uneşte cu noi prin Duhul Sfânt trimis la Cincizecime, ca să fie cu noi „până la sfârşitul veacurilor”, făcându-ne pe fiecare dintre noi „biserică sfinţită”. Biserică este fiecare inimă a noastră care Îl primeşte pe Hristos prin Duhul Sfânt, Duhul curăţiei şi al râvnei spre mântuire; Biserică este fiecare conştiinţă care Îl primeşte pe Hristos prin Duhul Sfânt, Duhul dreptăţii şi al gândului smerit; Biserică este fiecare trup care Îl primeşte în Duhul înfrânării şi al nevoinţei; Biserică e fiecare credincios în care Se sălăşluieşte Duhul credinţei, al nădejdii şi al iubirii; Biserică e şi fiecare familie în care pogoară Duhul înţelegerii şi al răbdării, al sacrificiului şi al iertării; Biserică mai este şi fiecare comunitate parohială, fiecare eparhie şi fiecare neam creştin ortodox, toate unite în duhul bunei-cuviinţe şi al binelui comun, al mărturisirii dreptei credinţe şi al păstrării valorilor neamului. Biserică este suma tuturor acestor chipuri ale Bisericii întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească comuniune de viaţă şi credinţă din toate veacurile şi de pe toate meleagurile.
Cât de mare şi de minunată este taina Bisericii, această mare familie din cer şi de pe pământ, în care suntem şi noi integraţi, fiecare în parte şi toţi întreolaltă, în măsura în care ne apropiem de Hristos, şi ne unim cu Hristos, şi ne hrănim cu Hristos în Sfintele Taine ale Bisericii, şi mai ales în Taina dumnezeiască, preacurată, de viaţă făcătoare a Sfintei Împărtăşanii! Hristos este viaţa noastră, viaţa familiilor noastre, viaţa parohiilor şi comunităţilor noastre, viaţa neamului nostru, viaţa lumii întregi, iar noi toţi suntem mădularele Lui, însă numai dacă rămânem întru El, numai dacă trăim întru El, numai dacă aşezăm în El atât pe omul interior, cât şi pe cel exterior, cugetele şi faptele, odihna şi munca, familia şi profesiunea, viaţa personală şi cea de obşte.
Suntem făcuţi şi noi, cei de astăzi, părtaşi acestei taine, dar se cuvine să o primim cum au primit-o şi Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului, cu toată încredinţarea, cu toată râvna de care suntem capabili. Să stăruim şi noi ca aceştia în învăţătura credinţei, în rugăciune, în comuniunea frăţească şi în Sf. Euharistie. Mai ales, să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit viaţă şi ne-a făcut părtaşi acestei taine, că ne-a adunat şi pe noi în această comuniune a Duhului Sfânt, prin harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl.
Slujba Sfintei Liturghii, pe care o săvârşim în fiecare duminică sau sărbătoare ori în alte zile, în care se actualizează pentru noi Cincizecimea, se mai numeşte şi Euharistie – mulţumire, tocmai pentru că Îi mulţumim Sf. Treimi pentru darurile Sale revărsate asupra noastră, pentru toate cele ce le-am primit din bunătatea Sa, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru sănătate şi bunăstare, pentru realizările în familie, la şcoală, în profesiune.
