1. O istorie
zbuciumată
Data de 10 iulie 2020 a
însemnat pentru Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul) debutul
unei noi etape a istoriei sale zbuciumate. În această zi, președintele Turciei,
Recept Taiyyp Erdogan, a semnat decretul prin care a schimbat statutul Catedralei
Sfânta Sofia în moschee, după ce o instanță de judecată a anulat decizia din
1934, decizie prin care Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, o
transformase în muzeu.
În ziua de 24 iulie
2020, a fost dezvelită simbolic o placă ce consemna faptul că la această dată a
avut loc prima rugăciune în Hagia Sofia după transformarea așezământului în
moschee, rugăciune condusă de însuși președintele Turciei, Recept Erdogan.
Transformarea așezământului muzeal în moschee nu s-a datorat unor rațiuni cultice,
în Istanbul existând la această dată în jur de trei mii de moschei. În timpul
rugăciunii, icoanele creștine au fost acoperite cu pânză.
Data aleasă pentru
transformarea așezământului muzeal în moschee nu este deloc întâmplătoare.
Astfel, cu ani în urmă, pe 24 iulie 1923, fusese semnat Tratatul de la
Lausanne, tratat prin care s-a pus capăt Imperiului Otoman, începând istoria
Turciei ca stat modern, sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk, „părintele
turcilor”. Tratatul de la Lausanne a însemnat un moment decisiv pentru istoria
turcilor, aceștia pierzând atunci numeroase teritorii stăpânite sute de ani de
Imperiul Otoman și trecând brusc la un stat mult mai redus ca întindere,
național, laic și modern. Alegerea datei de 24 iulie pentru transformarea marii
catedrale ortodoxe în moschee simbolizează contestarea noii ordini de după 1923
și întoarcerea Turciei în perioada marilor cuceriri, a statului expansionist și
islamist – după modelul lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, care a ocupat prima
dată Sfânta Sofia în 1453.
Catedrala Hagia Sophia
(Sfânta Sofia) din Constantinopol a fost cea mai importantă Biserică a
Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) și a întregii lumi ortodoxe între 537 și
1453. Rolul acestei clădiri unice în istorie a fost unul extraordinar, ea fiind
o clădire emblematică pentru arhitectura și arta bizantină și devenind un model
care a influențat arhitectura a numeroase biserici și moschei din toată lumea.
Hagia
Sophia (din greacă, de
la Αγια Σοφια -Aghia Sofia-, „Sfânta
Înțelepciune”), cunoscută de-a lungul timpului și ca Marea Moschee
Ayasofya (în limba turcă Ayasofya-i Kebir Camii Șerifi) a fost la
origine o biserică construită din ordinul împăratului Justinian (527-565)
și a servit drept catedrală a Patriarhiei
Ecumenice de Constantinopol până în 1453, când a fost
transformată în moschee. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune
a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este o glorie a geniului constructiv uman.
Este a patra basilică din lume ca și mărime, dupa Basilica Sfântului Petru din
Roma, Domul din Milano și Catedrala Sfântul Paul din Londra.
Prima biserică cu acest
nume a fost construită de împăratul Constantin cel
Mare în anul 325 d. Hr., pe un loc înalt, unde existase
anterior un templu dedicat zeiței Artemis,
pe acropolisul vechiului Byzantion. Sfântul Constantin este cel care
hotărăște să declare acest oraș capitala Imperiului Roman de Răsărit, în anul
330 d. Hr. Totodată, redenumește orașul după propriul nume, Constantinopol.
Împăratul, care se va boteza creștin, s-a angajat ferm în oprirea persecuției
creștinilor. În perioada domniei sale, creștinătatea s-a bucurat de o perioadă
de liniște.
Au urmat lucrări de
mărire a bisericii sub Constantius, în anul 365 d. Hr.. În anul 404 d. Hr.,
biserica a fost incendiată în timpul unei revolte legate de
exilul Sfântului Ioan Gură de Aur. În anul 415 d. Hr., împăratul Teodosie al II-lea a
reconstruit biserica într-o nouă variantă arhitecturală. Acest al doilea
edificiu a fost devastat și incendiat în cursul revoltei numite Nika, din
anul 532 d. Hr. La 40 de zile după distrugerea basilicii, împăratul
Justinian cel Mare pornește reconstrucția acesteia, folosind planuri
absolut grandioase. Construcția a durat doar 5 ani și s-a ridicat după
planurile marilor arhitecți ai vremii, Anthemius din Tralles si Isidor
din Milet. A rezultat un remarcabil monument al arhitecturii universale,
monument care a dăinuit până astăzi. Este consemnat că în ziua de 26 decembrie
537 d. Hr, catedrala fiind finalizată, împăratul Justinian a intrat în basilica
pregătită pentru sfințire și fiind copleșit de măreția ei a exclamat: „Te-am întrecut, Solomon!”.
De-a lungul timpului,
mărețul edificiu creștin a avut o istorie zbuciumată. Mai multe cutremure de
pământ și incendii devastatoare aveau să-i producă pagube însemnate, dar de
fiecare dată catedrala a renăscut din propria-i cenușă.
Între anii 729-843 d.
Hr., perioadă marcată de iconoclasm, toate mozaicurile ce reprezentau chipurile
Domnului Iisus Hristos, ale Maicii Domnului și ale sfinților au fost distruse.
Toate icoanele-mozaic pe care le vedem astăzi au fost realizate în secolul al
IX-lea.
Anul 1204 reprezintă un
alt moment de cotitură pentru Sfânta Sofia, „Maica Bisericilor” Ortodoxe. În
timpul Cruciadei a patra, biserica este jefuită de nobilii creștini apuseni.
Obiecte prețioase precum icoane, candelabre, Poarta Imperială și alte relicve
valoroase au dispărut. Patriarhul însuși a fugit în exil.
Împăratul bizantin
Mihail al VIII-lea Paleologul a restaurat biserica după izgonirea cruciaților,
în anul 1261.
Timp de 916 ani,
Catedrala Sfânta Sofia a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului
Roman de Răsărit, influențând decisiv istoria lumii în care trăim. Astfel, în
anul 985 d. Hr., Rusia era încă păgână. Cneazul Vladimir, conducătorul Rusiei
Kievene, era în căutarea unei noi religii, mai „moderne”, pentru supușii săi.
Imperiul Bizantin, condus pe atunci de unul dintre mai mari basilei din istoria
sa, Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), era cel mai puternic stat din
Europa și din lumea mediteraneană și reprezenta un model pentru tânărul cnezat
kievean.
Cneazul Vladimir a
trimis o solie care să cerceteze principalele religii și confesiuni prezente în
vecinătatea țării sale și să o aleagă pe cea mai potrivită. După ce au mers în
mai multe țări musulmane, catolice, mozaice (hanatul Khazar), solii cneazului
au ajuns și la Constantinopol, fiind invitați să participe la Sfânta Liturghie
din Catedrala Sfânta Sofia, aflată pe atunci în culmea gloriei sale. Impresia
pe care a făcut-o această experiență asupra solilor rusi a fost covârșitoare.
Mozaicurile de aur care reflectau lumina a sute de lumânări și torțe, norii de
fum de tămâie care parfumau aerul, cântările divine a zeci de preoți și sute de
cântăreți, veșmintele aurite ale preoților, miile de credincioși îngenuncheați
în rugăciune pe strălucitoarele pardoseli din marmură, imensitatea spațiului de
sub domul imens care părea că plutește în aer, razele de soare care pătrundeau
discret prin ferestre, creând jocuri de lumini și umbre, atmosfera de meditație
și rugăciune care îi înconjura, toate i-au impresionat profund pe solii rusi,
care au mărturisit, potrivit cronicilor vremii, că „nu mai știam dacă ne aflam
în cer sau pe pământ”.
Întorși la Kiev, i-au
mărturisit marelui cneaz Vladimir că au simțit cu adevărat prezența lui
Dumnezeu în Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol și că credința
bizantinilor este cea adevărată. Așa că, în anul 988 d. Hr., cneazul Vladimir a
renunțat la păgânism și a trecut la credința ortodoxă, iar după el s-au
convertit și supușii săi ruși din Cnezatul de Kiev. După câțiva ani, a început
și construirea la Kiev a unei catedrale ortodoxe, după modelul Sfintei Sofia,
care există și azi.
Pe 29 mai 1453, armata otomană, condusă de
sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, a cucerit Constantinopolul, după un
asediu de 52 zile. Înfruntarea decisivă dintre bizantini și otomani a fost una
total inegală: 7000 de bizantini și aliați, contra 120.000 de turci, ultimul
împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, căzând eroic în luptă pe zidurile
orașului său. Trupul său însă nu a fost găsit niciodată. O legendă târzie
povestește că împăratul Constantin nu a murit, ci a fost salvat de un
arhanghel, care l-a transformat în marmură și l-a ascuns sub Poarta de Aur din
zidurile cetății. Legenda spune că împăratul va reveni într-o zi pentru a-i
ajuta pe grecii ortodocși să recucerească Constantinopolul de la turci. De
aceea, în conștiința colectivă a grecilor, Constantin al XI-lea a rămas sub
numele de „împăratul de marmură”.
În dimineața zilei de marți,
29 mai 1453, mii de locuitori ai Constantinopolului s-au refugiat în Basilica
Sfânta Sofia, sperând că Dumnezeu îi va proteja de mânia invadatorilor turci.
Însă, după ce armata otomană a pătruns în oraș, câteva unități de ieniceri au
ajuns la Sfânta Sofia și au spart porțile bisericii, intrând în lăcaș, ucigând
și jefuind în voie. Unii dintre ieniceri chiar au început să distrugă
pardoseala catedralei, până când a intrat în Biserică călare chiar sultanul
Mahomed, care i-a oprit, spunându-le: „Ajungă-vă locuitorii orașului și
bogățiile lor! Clădirile sunt ale mele”! Sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul
(Mehmet Fatih, pe turcește) a hotărât să transforme Sfânta Sofia în principala
moschee a Imperiului Otoman. Ulterior, în Constantinopol, otomanii au construit
mai multe moschei inspirate ca arhitectură de cea a Hagiei Sofia, aceasta,
însă, rămânând de neegalat.
Hagia Sofia a rămas
moschee până în timpul lui Mustafa Kemal Ataturk, conducătorul Turciei moderne,
după dezmembrarea Imperiului Otoman, în 1922.
Ca monument de
arhitectură de mare valoare istorică, Hagia Sophia a fost inclusă pe lista
monumentelor patrimoniului mondial UNESCO în 1985.
- O
arhitectură de referință.
Catedrala Sfânta Sofia
este o basilică cu cupolă, întinzându-se pe o suprafață de 77 m lungime și 71 m
lățime. Înălțimea ei în punctul maxim al cupolei este de 55 m.
Este compartimentată în
trei încăperi: pronaos, naos și altar. Are o navă centrală și două nave
laterale. La etaj se află galeriile superioare, care înconjoară nava centrală,
sub formă de potcoavă deschisă spre altar.
Acoperișul este în formă
de boltă arcuită, cu prezența unei cupole centrale ridicate deasupra naosului,
cupolă care a fost pictată pe interior cu icoana Iisus Hristos Pantocrator (în
cazul Hagia Sofia, mozaicul cu Iisus Hristos Pantocrator a fost înlocuit cu un
verset din Coran).
Cupola imensă are un
diametru de 32 m lățime, fiind susținută de o structură impresionantă de
coloane. La bază are 40 de ferestre, ceea ce face ca în timpul zilei, când
lumina strălucește puternic, să dea impresia că plutește în aer.
Din pronaos, nouă porți
conduc către spațiul central al bisericii. În perioada bizantină, trei porți de
la sud erau destinate accesului poporului, iar alte trei de la nord erau
destinate celor care solicitau adăpost spiritual. Cele trei porți centrale erau
rezervate împăratului și suitei sale. În mijloc, cea mai înaltă era Poarta
Imperială, placată cu aur și argint.
În structura basilicii
sunt integrate 107 coloane; 40 regăsindu-se la primul nivel, iar 67 la cel
de-al doilea, în zona galeriilor.
Imediat după cuceririea
Constantinopolului de către turci, Hagia Sofia a fost transformată în moschee,
adăugându-i-se patru minarete, în cele patru colțuri.
Zidurile interne ale
Hagiei Sofia sunt placate cu marmură, iar părțile superioare ale
zidurilor, bolțile și arcurile sunt decorate cu mozaic, inclusiv în
pronaos și în galeriile superioare. Unele panouri de marmură sunt gravate.
Omphalionul este o suprafață pătrată de pardoseală din marmură aflată în apropierea
altarului. Aici aveau loc ceremoniile de încoronare ale împăraților bizantini.
Omphalionul însemna literalmente buricul pământului, adică centrul pământului.
În diferite puncte ale
bisericii s-au păstrat și unele icoane-mozaic. Astfel, înainte de a ieși pe
Poarta Imperială, poartă dispărută în timpul Cruciadei a patra, se află un
mozaic impresionant din sec. al IX-lea, înfățișându-l pe Iisus pe tron și
binecuvântând, iar pe cartea ce o ține în mâna stângă stă scris: „Pace vouă! Eu sunt Lumina lumii!”. Împăratul
Leon al VI-lea Filosoful este înfățișat ca închinându-i-se Domnului. De-o parte
și de alta, în medalion, este reprezentată Sfânta Fecioară Maria și Arhanghelul
Gavriil.
O altă icoană care o
înfățișează pe Fecioara cu Pruncul în brațe se află pe semicupola absidei
altarului.
Icoana Deisis este o
altă reprezentare sacră care a depășit vicisitudinile istoriei.
Un mozaic foarte bine
păstrat este cel al împărătesei Zoe cu împăratul Constantin Monomachos, în
centrul imaginii aflându-se Hristos care binecuvântează. Interesant în istoria
acestui mozaic este că împărăteasa Zoe s-a măritat de 3 ori și, la
fiecare nou soț, mozaicul a fost schimbat cu noua față și noul nume al soțului.
În aceeași galerie se află un mozaic al Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe.
Împăratul Ioan Comnenul și împărăteasa Irina încadrează chipul Maicii Domnului.
Mozaicul datează din sec. al XII-lea.
Mozaicul din vestibul
datează din secolul al X-lea. În centrul imaginii se află Sfânta Fecioară cu
Pruncul. Maica Domnului este așezată pe un tron de argint încrustat cu pietre
prețioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă macheta orașului
Constantinopol, iar la stânga, Justinian cel Mare îi oferă macheta bisericii
Hagia Sofia.
Icoana Iisus Pantocrator
din centrul cupolei a fost înlocuită cu un verset din Coran.
În primele decenii după
prima transformare a Hagiei Sofia în moschee (1453), splendidele decorațiuni
creștine de mozaic și frescă au rămas neatinse, fiind apoi acoperite cu un
strat de tencuială. După transformarea locașului de cult în muzeu, Institutul
Bizantin American a curățat și recuperat icoanele.
Imediat ce Mahomed al
II-lea Cuceritorul a transformat bazilica în moschee, interiorul Hagiei Sofia a
fost adaptat cultului musulman. Astfel apare mihrabul rezervat pentru imam; în
imediata apropiere apare minbarul (amvonul) de unde predica imamul; apar
candelabraele; au fost fixate pe pereții navei centrale și 8 imense medalioane
verzi ce conțin caligrafiate în arabă numele lui Alah, al Profetului Mahomed,
al primilor patru califi și al nepoților lui Mahomed.
În data de 8 iulie 2020,
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat o scrisoare Sanctităţii Sale
Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă, Patriarh Ecumenic, în
care exprima susţinerea Patriarhiei Române pentru menţinerea statutului actual
al Basilicii Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul), ca muzeu. Demersul
Patriarhiei Române are în vedere valoarea inestimabilă a acestei basilici,
unanim recunoscută ca simbol al credinţei şi civilizaţiei creştine şi al artei
universale, ceea ce a determinat înscrierea sa de către UNESCO în patrimoniul
cultural universal, în anul 1985.
În acest context,
Patriarhul României îşi exprimă solidaritatea cu toţi cei care apără acest
simbol al Bisericii Ortodoxe universale.
Prin demersul Bisericii
Ortodoxe Române, membrii Sfântului Sinod, clerul şi întregul popor român
dreptcredincios din România exprimă un sprijin concret faţă de Patriarhia
Ecumenică, în apărarea statutului actual al Basilicii Sfânta Sofia.
Bibliografie:
- KLEINBAUER, W. Eugene, WHITE, Anthony,
MATTHEWS, Henry, Hagia Sophia, London,
2004;
- MAINSTONE, Rowland J., Hagia Sophia. Architecture, structure
and liturgy of Justinian's great church, London, 1988;
- MANGO, Cyril, Materials for the study of the mosaics of St. Sophia at Istanbul,
coll. Dumbarton Oaks Studies 8,
Washington DC, 1962;
- https://calatorii.monicajurma.com/hagia-sofia-din-nou-moschee/?fbclid=IwAR0qUr7gx58MbrnEJxO-EokkWwVQIoZXYB-Zl7Cpln4Nrxw1tZm1NgTMHAg, 10.08.2020;
- https://marturieathonita.ro/deloc-intamplator-sultanul-turc-erdogan-a-ales-ales-data-de-24-iulie-pentru-a-retransforma-bazilica-sfanta-sofia-in-moschee/?fbclid=IwAR23EeO-wCJ4L4wVLQBF6s-tksKC4TeiA024UnQgsXL2-3CY7TPvc5vTAKc, 10.08.2020;
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Sf%C3%A2nta_Sofia_din_Constantinopol, 10.08.2020;
- https://romania.europalibera.org/a/turcia-decizie-a-justi%C8%9Biei-catedrala-sf%C3%A2nta-sofia-poate-redeveni-moschee-/30719609.html, 10.08.2020;
Pr. Drd. Urian Laurențiu
