Prof. Daniela Curelea
În 15 mai 1915 a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, propunerea făcută de către Î. P. Sa Mitropolitul Moldovei Pimen
Georgescu ca Armata Română să aibe în structura sa organizatorică un Serviciu
religios care să fie condus de un Episcop al Episcopiei Armatei și care în
același timp să fie și recunoscut ca Inspector General al Clerului Militar din
România și asimiliat oficialilor Ministerului de Război cu gradul de general de
brigadă[1]. Evoluția ulterioară a evenimentelor a demonstrat cât
de necesară și utilă a fost propunerea înaltului exarh al Moldovei P.
Georgescu.
În studiul
pe care îl supunem atenției dumneavoastră vom face referire la activitatea
primului episcop al Armatei, Justinian Teculescu în fruntea acestei eparhii[2].
Astfel, remarcăm că P.S. Justinian a păstorit ca exarh militar această
instituție o perioadă de u an și opt luni, mai în concret între aprilie
1923-decembrie 1924[3]. Remarcăm
că, în perioada care a premers învestirea sa în această înaltă demnitate confesional-militară
a statului român întregit, părintele Ioan Teculescu, a fost învățător în
Râșnov, preot paroh ortodox în aceeași localitate, protopop ortodox al Albei
Iulia (1901-1923), director al Despărțământului Alba Iulia al Astrei între
1905-1923 și arhimandrit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din apopierea Aradului
(1923), episcop militar de Alba Iulia (1923-1924), iar apoi, episcop al
Eparhiei de Cetatea Albă și Ismail în sudul Basarabiei între 1924-1932[4].
Notăm că prin adresa nr. 37.507 din 30
decembrie 1922, ministrul de război din acel moment, generalul Ion Rășcanu a
răspuns în scris propunerii care i-a fost adresată de către conducerea Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la alegera și învestirea unui
Episcop militar cu titulatura ,,de Alba Iulia”. Prin documentul menționat,
titularul portofoliului Ministerului de Război din România a adus la cunoștința
Înaltului for de conducere al Bisericii Ortodoxe din România, faptul că dintre
cele patru propuneri care i-au fost înaintate, pentru a se desemna și a se
întrona în înalta demnitate confesională de episcop militar de Alba Iulia și
inspector general al clerului militar din România, a fost ales protopopul de
Alba Iulia, Ioan Teculescu, atât pentru osârdia sa de până atunci în serviciul
bisericii și neamului românesc, cât și pentru abilitatea sa care îl califica
pentru a îndeplini această înaltă demnitate militară și religioasă în statul
român întregit[5]. ,,Legea
privitoare la organizarea clerului militar” adoptată în 6 august 1921 a
stabilit în succesiunea de articole care erau premisele și calitățile care
trebuiau îndeplinite și totodată dovedite de către un un viitor arhiereu
militar în condițiile complexității demnității religioase și militare în care
acesta era învestit. În același context, legea specificată anterior, mai reținea
și că arhiereul respectiv trebuia să poarte titlul de Episcop de Alba Iulia și era
declarat de fapt Inspector general al Clerului militar din România. Acest
ierarh avea totodată locul asigurat în rândurile membrilor de drept ai
Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, iar pe linie ierarhic-militară a fost
asimilitat gradului de general de brigadă[6].
Conducerea Ministerului de Război a solicitat prin aceeași adresă Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca părintele Ioan Teculescu să fie
hirontonit în cinul monahal la Mânăstirea Hodoș-Bodrog, importantă citadelă
confessional-ortodoxă situată în apropierea Aradului, iar nouă monah, pe numele
său Justinian, urma să fie întronat cu titulatura de Episcop al Armatei cu
sediul în Alba Iulia[7].
În atare
context în 5/18 martie 1923, în mânăstirea anterior menționată protopopul ortodox
de Alba a fost tuns în treapta monahală fiindu-i atribuit numele de călugăr de
Justinian și titlul de Episcop de Alba Iulia. O zi mai târziu, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a solicitat Guvernului României și conducerii Ministerului
de Război prin intermediul adresei înregistrată sub nr. 29 din 19 martie 1923.
atât recunoașterea procedurilor oficiale, cât și a celor bisericești și administrative,
respectiv consolidarea lui Episcopului Justinian Teculescu prin întronarea sa în
treapta arhieriei printr-un Înalt Decret Regal, ca fundament al învestirii episcopale
a prelatului militar menționat pe seama Episcopiei Armatei cu Sediul în Alba
Iulia[8]. În contextul deja evidențiat, Casa Regală a României prin
Înaltul Decret Regal nr. 1.286 din 27 martie 1923, a confimat învestirea regală
a Epicopului Justinan Teculescu în calitatea de eparh militar al nou
înființatei Episcopii a Armatei[9]. Notăm ca fiind relevant din perspectiva cercetării pe care o întreprindem și un articol
care a apărut într-un număr al oficiosului ortodox din Sibiu, Telegraful Român, care cu acest prilej solemn,
a atenționat:
,,Ochiul
unui neam, întregit prin vitejia și jertfa de sânge a soldatului român, privesc
azi cu deplină încredere spre activitatea și idealul urmărit de preoția
militară în frunte cu arhipăstorul său Justinian instalat în cetatea plină de
amintiri glorioasă și chezașă puternică a trăiniciei și fericirii bândului
nostru popor”[10].
De asemenea, de maxim interes din perspectiva acestei cercetării
a noastre, considerăm că este și cuvântarea pe care noul episcop Justinian a
rostit-o cu acest prilej în fața Majestății Sale Regele Ferdinand I în 31
martie 1923:
,,Neobosit mă voi sili, Sire, a face pe toți, și la toate
ocaziunile, spre a pricepe și înțelege că: fraza de mare și adânc înțeles Nihil
Sine Deo ca deviză a Casei noastre Regale, ca și a țării întregi, nu este
nicidecât o frază decorative pe stindardul și emblema patriei, ci un memento
sfânt și perpetum pentru toți oștenii țării, ca să se știe și să cunoască
sufletul înaintașilor lor, care începând de la Rovine până la Baia, de la
Călugăreni până la Șelimbăr, de la Plevna până la Grivița și de la Mărăști și
Mărășești până la Tisa, stăpâniți de înțelesul adânc al sfintei devize, au
apărat și întregit patria iubită și au făurit coroana strălucitoare, cu care
Majestatea Voastră, în cetatea scumpă neamului întreg, în Alba Iulia, V-ați
îcoronat ca rege prea glorios al tuturor românilor”[11].
Înainte de a trece mai departe, este, credem noi locul
și momentul cuvenit de a remarca și felicitarea care i-a fost adresată,
respectiv mulțumirile care i-au fost aduse în mod oficial Episcopului Armatei
de către Comitetul central al Astrei din Sibiu. Astfel că, prin vocea
vicepreședintelui acestei instituții cultural-naționale din Transilvania și Banat,
avocatul Octavian Russu, și mai ales pentru activitatea pe care odionoară
vreme, protopopul ortodox al Albei Iulia a întreprins-o între 1902-1923 în
fruntea structurii locale a Asociațiunii din Cetatea Unirii, Astra a salutat
învestirea lui Justinan Teculescu în demnitatea de Episcop militar de Alba
Iulia[12], fiindu-i trimisă din Sibiu, următoarea felicitare:
,,Luând act cu bucurie de înaintarea atât de frumoasă
și de binemeritată a Prea Sfinției Voastre în ierarhia noastră bisericească,
înaintare pentru care Vă felicităm din inimă, iar mai departe de frumoasa
activitate culturală dezvoltată de P. S.V. în calitate de Director al
despărțământului nostru de la Alba Iulia, despărțământ ce s-a ilustrat prin
înscrierea unui considerabil număr de membri precum și prin alte initiative
lăudabile, prin această ne luăm libertatea a Vă întreba dacă binevoiți a ne
face și mai departe cinstea de a conduce acest despărțământ”[13].
Considerăm că prin această adresă Comitetul central al
Asociațiunii, a solicitat episcopului Justinian să facă recomandările necesare
în vederea desemnării celui care urma să fie ales, aclamat, învestit în
calitate de director al despărțământului albaiulian, de altfel, una dintre
importantele structuri locale ale Astrei din Transilvania interbelică și ca
urmare a meritelor și implicării în serviciul Astrei albaiuliene a fostului
protopop ortodox din Alba Iulia[14]. De asemenea, notăm și că învestirea regală acordată de către
Majestatea Sa Regele Ferdinand I în treapta de eparhiot militar de Alba Iulia a
P. S. Sale Justinain Teculescu a urmat în 31 martie 1923. Cu această ocazie
episcopul de Alba a remarcat în fața Suveranului României Mari plin de emoție:
,,Primesc,
în acest mare şi sublim moment, cârja pe care Majestatea Voastră mi-o predă, ca
simbol al puterii şi datoriei de păstorire sufletească, mie, celui dintâi
episcop al scumpei şi vitezei noastre armate”[15].
Totodată reținem și cuvintele care i-au fost adresate
episcopului militar Justinian de către Majestatea Sa Regele Ferdinand I care,
în solemnitatea momentului a spus:
,,Dacă
comandanţilor militari le este încredinţată misiunea să înveţe pe fiii Ţării
cum să lupte şi prin ce mijloace să biruiască, Vouă, vă revine datoria să-i
pregătiţi şi să le înarmaţi sufletele, ca să poată îndura toate greutăţile şi
rezista la toate ispitele, întărindu-i în credinţa şi în frica de Dumnezeu”[16].
Cu prilejul întronării sale în demnitatea de Episcop
militar de Alba Iulia și în solemnitatea momentului P. S. Sa Episcopul Justinian
Teculescu, a rostit plin de emoție și recunoștință în fața întregitorului
României, Regele Ferdinand I, următoarele cuvinte pline de înțeles:
,,Primesc în
acest mare și sublim moment cârja pe care Majestatea Voastră mi-o predă, ca
simbol al puterii și datoriei de păstorire sufletească, mie, celui dintâi
episcop al scumpei și vitezei noastre armate”[17].
În ceea ce
privește răspunsul Suveranului României, Regele Ferdinand I-ul, acesta a fost
unul prompt cu ocazia instalării lui Justinian Teculescu și apreciem pe măsura
acelei memorbile zile:
,,Dacă comandanților militari le este încredințată
misiunea să învețe pe fiii Țării cum să lupte și prin ce mijloace să biruiască,
Vouă vă revine datoria să-i pregătiți și să le înarmați sufletele ca să poată
îndura toate greutățile și rezista la toate ispitele întărindu-i în credința și
în frica de Dumnezeu. Ogorul este bine pregătit și așteaptă acum în Prea
Sfinția Ta pe bunul grădinar”[18].
De asemenea, remarcăm că în toamna anului 1923, însuși
Vasile Goldiș, ales președinte al Asociațiunii în cadrul adunării generale de
la Timișoara din zilele de 28-29 august, s-a adresat în scris episcopului
Justinian Teculescu, solicitându-i în continuare sprijinul:
,,Prea Sfinţia Voastră, Aducându-Vă cu tot respectul la
cunoştinţă, că adunarea generală a ,,Asociaţiunii pentru Literatura Română şi
Cultura Poporului Român”, ţinută la Timişoara, în zilele de 28 şi 29 August a. c., m-a aclamat
preşedinte al acestei Înalte instituţii culturale, Vă rog să binevoiţi a-mi
acorda preţiosul D-voastre sprijin la împlinirea grelei misiuni, ce mi-am luat
asupră-mi, întru luminarea şi îndreptarea pe calea bunelor moravuri a poporului
românesc, spre mărirea neamului, a ţării şi a tronului. Primiţi, Vă rog,
asigurarea celor mai distinse consideraţiuni”[19].
Notăm că Episcopul J. Teculescu s-a aflat pentru o
scurtă perioadă de timp la conducerea eparhiei Armatei cu sediul în Alba Iulia,
perioadă în care s-a îngrijit constant cu formarea unui corp bine pregătit și
motivat de preoți military, dar și cu elaborarea unui regulament specific. Însă,
în acest răstimp, între aprilie 1923 și decembrie 1924, s-a preocupat în
principal de stabilirea definitivă a reședinței Episcopiei Armatei în Alba Iulia,
iar Catedrala Reîntregirii, sau mai degrabă aripa de vest a ansamblului
arhitectonic a acesteia a devenit reședința episcopului militar de Alba Iulia[20]. Totodată, mention și că a fost preocupat de
organizarea primei promoții de preoți militari care să servească în diferite
garnizoane, organizând în acest sens și în condițiile legii clerului militar din
1921, în mai multe etape consecutive, concursuri pentru desemnarea preoților
care urmau, în acest fel să fie formați, iar apoi numiți preoți în diferite
unități ale Armatei Române. De asemenea, aceștia erau pregătiți într-un mod
diferit în raport cu preoții obișnuiți pentru că urmau să activeze într-un mediu
de slujire cu totul diferit de cel al parohiilor comunale sau urbane[21].
În 8 noiembrie 1923, atunci când în tradiția Bisericii
este consemnat Soborul Sființilor Arhangheli Mihail și Gavriil, după oficierea
Sfiintei Liturghii, părintele Episcop Justinian l-a hirotesit în calitatea de
protoiereu militar (protopop) pe părintele maior Ioan Dăncilă, care era
duhovnic de garnizoană (confesor) în Sibiu și preot în cadrul Școlilor Militare
de Ofițeri din Sibiu (Infanterie și Cavalerie)[22]. Reținem această etapă din
viața episcopului J. Teculescu, ca fiind una încărcată întrucât, în acestă
perioadă de timp a avut și o altă importantă realizare și anume aceea care s-a
materializat în ,,Regulamentului pentru punerea în aplicare a Legii privitoare
la organizarea clerului militar” (1924)[23].
Începând cu data de 1 noiembrie 1924 ca urmare a unui
concurs organizat, au fost încadrați în rândurile clerului militar 4 preoți
care urmau să aibă gradul de căpitan și care au primit binecuvântarea
arhiereului militar J. Teculescu. Peste alte două luni, în 1 ianuarie 1925 au
fost încadrați în diferite garnizoane din țară alți 9 preoți militari cu
același grad de căpitan. De remarcat că, unul dintre aceștia a fost de religie
mahomedană și s-a numit Islam Ali-Cocoi, îndeplinind funcția de confesor
militar al Diviziei 9 Infanterie din Constanța[24]. Pe linia formării și a învestirii unui corp de preoți
militari de garnizoană, episcopul Teculescu, a organizat împreună cu Serviciul
Personal al Armatei, un nou concurs la începutul lunii aprilie 1925 pentru a
selecta 13 preoți. În perioada care a păstorit Episcopia militară cu sediul în
Alba Iulia, numărul celor care serveau ca preoți în unități militare a credcut
la 26[25].
În urma unui alt concurs prezidat de P.S. Episcopul
Justinian începând din 1 aprilie 1925 au fost încadrați în rândurile clerului
militar din România 13 preoți care urmau să dețină același grad de căpitan[26]. Cu o
vocație de misionar exersată încă din perioada în care a fost paroh al Râșnovului,
iar apoi protopop ortodox al Albei Iulia părintele Justinian Teculescu a
vizitat (vizite canonice) în mai multe rânduri toate garnizoanele mari din
România, ținând cuvântări, oficiind serviciul Sfintei Liturghii, explicând
factorilor de conducere militari locali rostul și necesitatea preotului ca
slujitor și confesor al militarilor, fie aceștia de carieră, fie a tinerilor
recruți din respectiva unitate. Prin purtarea sa, prin carisma de care a dat
dovadă, a sensibilizat, a conștientizat factorii politici de răspundere, dar și
autoritățile militare aflate pe diferite trepte ale ierarhiei locale cu privire
la rolul preotului militar într-o structură de luptă[27].
În perioada 7-18 aprilie 1924 în fruntea unei
delegații eparhial-militare, Justinian Teculescu, împreună cu diaconul George
Jurebiță și cu protoiereul
militar de la Sibiu Ioan Dăncilă au efectuat un turneu pastoral în Transilvania
și Banat vizitând garnizoanele din Arad, Cluj, Oradea și Timișoara. Obiectivul
declarat de către Episcopul militar Teculescu al acestui turneu l-a
reprezentat:
,,stabilirea unei conlucrări mai intense între clerul militar cu corpul
ofițeresc pentru pregătirea ostașilor gata oricând să intre în luptă, pentru
apărarea integrității țării, a tronului și a drapelului oștirii noastre
glorioase”[28].
În aceste vizite pastorale episcopii militari treceau
în revistă trupele din ganizoana respectivă, inspectau comandamentele, dar mai
ales se asigurau de respectarea moralității trupei și a conducerii
comandamentelor, de igiena necesară militarilor încazarmați, de dotarea
spitalelor militare de garnizoană; de asemenea, reținem că inspectorii
cșlerului militar din România mai urmăreau și se asigurau de existența
însemnelor reliogioase în stabilimentele militare. De asemenea, remarcăm că Episcopii
Armatei, au susținut constant o conferință cu carcater moral adresată
ofițerilor comandanți din garnizoanele vizitate[29].
În această direcție cuvântarea pe care J. Teculescu a
rostit-o după trecerea în revistă a trupelor și a comandamentelor militare din
Garnizoana Timișoara în mijlocul grupelor de elevi, viitori ofițeri care se
pregăteau pentru cariera militară în Școala Militară de Artilerie din
localitatea bănățeană susmenționată[30]. Cu acest prilej oficiosul ortodox al Mitropoliei din
Sibiu - Telegraful român - a reținut
și următoarele cuvinte de învățătură rostite de episcop în mijlocul ofițerilor
și a studenților militari:
,,rostul de educatori și susținători ai moralității și Evangheliei lui
Hristos, în mijlocul miilor de subaltern, pe cari în decursul anilor de
serviciu, soarta și voința Țării vi-i va încredința spre creștere[31].
În cadrul aceluiași turneu arhieresc
J. Teculescu a vizitat și Școala de Jandarmi din Oradea, prilej cu care a avut
două mari alocuțiuni rostite în fața elevilor acestei instituții[32]. În perioada care a urmat s-a aflat în alte vizite
arhierești, dorind să fie de față la inaugurarea și darea în folosință a
capelelor militare noi pentru preoții militari din Garnizoanele din
Transilvania și Banat. Notăm și că unele dintre aceste capele aparțineau de
stabilimentele de odinioară ale armatelor austro-ungare din Transilvania, dar
care după Unirea din anul 1918 au devenit capele militare ortodoxe; aceste
așezăminte religioase au avut menirea ,,să servească drept locaș de rugăciune
tinerilor flăcăi ai glorioasei noastre armate”[33]. Mulțumit de situația pe care a găsit-o cu prilejul
efetuării vizitelor arhierești în garnizoanele din Transilvania, episcopul J.
Teculescu conchidea:
,,Nu pot trece cu vederea faptul că Corpul Ofițeresc, privește cu toată
încrederea la activitatea clerului militar activ văzând în fiecare din noi un
frate devotat idealului comun: de a crește și forma din fii neamului, ostași
devotați țării și caractere morale societății[34].
Ca episcop
miltar de Alba Iulia, J. Teculescu a fost un bun și demn de încredere sfetnic
al Casei Regale a României, un priten devotat al conducerii Armatei Române, un
părinte pentru soldatul român în răstimpul de un an și nouă luni în care s-a
aflat în fruntea Episcopiei Armatei din Alba Iulia[35]. În
calitatea de Inspector general al Clerului militar din România, episcopul J. Teculeascu
a fost preocupat și de aspectele administrative și organizatorice ale eparhiei
pe care a condus-o, urmărind în permanență să organizeze concursuri, să investească
preoți în unități militare. Dacă la începutul arhipăstoririi sale, Justinian
Teculescu avea doar trei preoți militari în decurs de un an și nouă luni a
selectat și a format 25 de preoți care vor face parte din structurile unora
dintre garnizoanele militare românești din Transilvania, dar și din alte părți
ale țării[36]. Menționăm
în aceste rânduri și despre implicarea P.S. Justinian al Armatei în aducerea
osemintelor Eroului Necunoscut din Mărășești în București și reânhumarea
acestora cu onoruri militare în Parcul Carol. Acesta a fost un alt demers
notabil în care a fost implicat în cursul anului 1924, Episcopul Armatei P. S.
Sa Justinian Teculescu. Această faptă a a produs în epocă, atât în sufletul
militarilor, urmașilor celor care au căzut pentru țară, cât și în conștiința
publică românească, o vie emoție care a fost însoțită de un efect pozitiv în
sufletele militarilor, ale bucureștenilor și nu în ultimul rând, în sufletul
mare al țării[37]. O altă
notabilă faptă a episcopului Armatei a fost îndeplinită de J. Teculescu
împreună cu Pimen Georgescu Mitropolitul Moldovei și Arhiepiscop al Sucevei[38] în 6
august 1923, moment în care cei doi înalți ierarhi români, au pus pietra de
temelie a Mausoleului de la Mărășești, respectiv au fost implicați în
organizarea instituției naționale a Eroului Necunoscut după modelul promovat de
Franța și Marea Britanie[39].
În condițiile în care s-a aflat puțin timp în fruntea
Episcopiei Armatei cu sediul în Alba Iulia, Justinian Teculescu a lăsat
urmașilor săi în această demnitate confesională cîteva notabile împliniri:
constituirea și promovarea celei dintâi promoții de preoți militari, stabilirea
reședinței episcopiei militare în ansamblu de clădiri care au fost ridicate
împreună cu Catedrala Încoronării în Alba Iulia, hirotonirea ca protopop al
clerului militar român pe părintele Ioan Dăncilă, care a servit în această
demnitate confesională ,atât poporul român, cât și Armata și Suveranul său până
în momentul retragerii sale în pensie în cursul anului 1944[40]. În același timp, mai reținem și că Episcopul Justinian,
inspector general al Clerului militar din România împreună cu un grup de lucru
format din cei mai avizați preoți militari: locotenent-colonel Iosef Serafim de
la Corpul VII Armată (Sibiu), maior Ilie Hociotă de la Corpul V Armată și
maiorul Ioan Dăncilă din Corpul VII Armată, dar și în acord cu recomandările
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au elaborat Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii din 1921 care făcea
referire la organizarea și activitatea clerului militar român[41].
Acest document a fost avizat favorabil de Sfântul Sinod
în 2 aprilie 1924 și aprobat prin Jurnalul nr. 783 al Consiliului de Miniștri
din 16 aprilie același an. Câteva luni mai târziu prin Înaltul Decret Regal nr.
1970 din 18 iunie 1924, regele Ferdinand sancționa Regulamentul[42]. Notăm că în perioada în care s-a aflat la conducerea
Episcopiei Armatei Justinian Teculescu a urmărit formarea unui cler militar
instruit, bine pregătit abilitat în a face față cu succes slujirii lui
Dumnezeu, Bisericii și Țării în rândurile unităților militare[43].
Spațiul în
care Justinian Teculescu își va desfășura activitatea arhierescă a fost cu
totul altul începând din 24 decembrie 1924. Aceasta în condițiile în care a
avut loc vacantarea scaunului de episcop al Eparhiei ortodoxe basarabene de
Cetatea Albă și Ismail în urma alegerii episcopului Nectarie Cotlarciuc din
eparhia anterior menționată ca Mitropolit al Bucovinei. În acest context,
Guvernul României, a convocat Marele Colegiu Electoral al Bisericii Ortodoxe
Române în 17 decembrie 1924, în mod evident, în scopul alegerii, desemnării și
întronării unui nou Episcop al Eparhiei de Cetatea Albă și Ismailului[44]. Notăm că
în urma votului care a fost exprimat în Sfântul Sinod al BOR și cu o majoritate
a fost ales Episcop al eparhiei sud-basarabene, J. Teculescu. La puțin timp
după finalizarea procedurii de votare și în urma anunțării rezultatului,
episcopul Armatei, a mulțumit celor care l-au ales și a subliniat că desemnarea
sa în acea înaltă demnitate confesională îl obligă și deopotrivă îl îndatorează[45].
De asemenea, remarcăm cuvintele eparhiotului Justinian,
rostite cu prilejul învestirii sale ca Episcop de Cetatea Albă și Ismail, pe
care le-a rostit în prezența Regelui Ferdinand I, Suveranul României Mari, în
20 decembrie 1924:
,,îmi voi da toate silințele de a răspândi prin școală și
biserică acea lumină a cunoștinței care este necesară tot mului pentru
fericirea pământească și cea cerească”[46].
La data întronării sale ca episcop militar de Alba Iulia a
dr. Ioan Stroia, instituția Episcopiei Armatei cu sediul în Alba Iulia avea în
structura sa organizatorică un corp format din 25 de preoți militari activi în
diferite garnizoane din țară. De asemenea, reținem și că existau 3 preoți cu
grade ofițerești superioare[47].
În concluzii remarcăm că Episcopul Teculescu a fost, așa cum evidenția și
oficiosul ortodox sibian, Telegraful
român, între 1923-1924:
,,sfetnic al tronului,
preieten devotat al conducătorilor Armatei române, părinte bun și blând al
soldatului român, care a știut totdeauna să împartă din sufletul său plin de
dragoste de neam întru ajungerea idealului conturat în sufletul său încă din fragedă
copilărie”[48].
În încheierea studiului
de față, prezentăm două importante portrete ale P.S. Sale Episcopul J.
Teculescu care i-au fost realizate acestuia de către contemporanii săi. Astfel,
Teodor T. Păcescu, într-un volum în care a prezentat medalioane ale
personalităților vremii, a remarcat cu privire la episcopul Justinian al
Armatei:
,,era democrat din fire, face din cârja
episcopală nu sprijin de bătrânețe, nici simbol de stăpânire, ci toiag de
păstror. Frate mai mare al preoților le stăpânește inimile și le îndrumează
cugetele. Netemător de prejudecăți, zidește cu înțelepciune clădirea cea mai
nouă a sufletelor românești. Luat din lume, păstorește lumea, afirmând viața și
desconsiderând aparența. Creator de noi tradiții într-o episcopie nouă, P. S.
Sa Justinian leagă românismul din Ardealul apusean cu românismul din ținutul
basarabean”[49].
Părintele
Grigore Pișculescu, cunoscut în plan literar ca scriitorul Gala Galaction,
rememora, referindu-se la personalitatea puternică a episcopului Justinan următoarele:
,,Era (după Patriarhul Miron Cristea) sau poate înaintea Patriarhului, cel
care grăia mai ardelenește și mai călduros dintre toți preoții ortodocși din Ardeal,
veniți încoace la noi. Cu acest prilej voinicul ardelean cu ochi de păcură, m-a
lăsat să privesc departe - peste zilele și plaiurile Ardealului – tinerețea și
frământările și luptele lui de fruntaș al norodului, în aprogul și milenarul
proces româno-maghiar. O întreagă carte scrisă de un mare istoric, nu mi-ar fi
folosit atât de mult, cât destăinuirile celui ce privea acum obosit și
satisfăcut, mândra biruință a vânjosului popor din platoul Transilvaniei”[50].
Totodată, remarcăm și portretizarea
care i-a fost făcută eparhiotului J. Teculescu de către unul dintre
colaboratorii săi apropiați secretarul diacon George Jurebița, care nota:
,,o comoară de înțelepciune și de
experiență, dobândite într-o viață publică de aproape 50 de ani. Slujitor
proful al lui Hristos și al Sfântului Său Altar. Ostaș mândru al neamului
românesc, oțelit și călit în lupta dârză pe care acesta fusese nevoit s-o
poarte în Ardeal, vecuri de-a rândul fără încetare, în contra tendințelor
maghiare de a-l înăbuși și distruge. Părinte iubitor și educator model al celor
7 copii cu care Dumnezeu îl dăruise[51].
P.S. Sa
Justinian Teculescu
(Episcop al
Episcopiei Armatei cu Sediul în Alba Iulia)
P.S. Sa
Justinian Teculesc
Episcop
ortodox de Cetatea Albă și Ismail
[1] Arhivele Militare Istorice
Centrale ale României (în continuare se va cita prescurtat: A.M.I.C.R.), Fond Inspectoratul General al Clerului Militar
din România, dosar nr. 110, f, 156-173.
[2] Telegraful român, anul LXXI, nr. 25-27, 1923, p. 10; Ioan Vlad, Brașovul și Marea Unire, Brașov, Editura
Dacia Europa Nova, 1996, p. 244; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu; Andrei
Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945,
Edutura B,asilica, 2018, p. VII-VIII.
[3] Mircea Păcurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii
Ortodoxe Române, în Biserica Ortodoxă
Română, anul XCIII, nr. 3-4, 1975, p. 352.
[4] Idem, Dicționarul teologilor români, ediția a II-a, București, Editura
Enciclopedică, 2002, p. 488.
[5] Arhiva Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române (în continuare se va cita: A.S.S.B.O.R.), Fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 2-4;
Episcopul Armatei Prea Sfinția Sa Justinian
Teculescu, în Telegraful român,
anul LXXI, nr. 35, 1923, p. 2; Luminița Cornea;
Constantin Catrina; Ioan Lăcătușu, Teculeștii
din neam în neam, Volum apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan
Selejan Episcopul Covasnei și Harghitei, Sfântu Gheorghe, Editura Angustia,
2008, p. 31-32; Petru Pinca, Istoricul
Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), între anii 1921-1948, Alba
Iulia, Editura Reîntregirea, 2013, p. 150-151.
[6] A.S.S.B.O.R., Fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 24;
Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016, p. 52,
55.
[7] Gheorghe Fleșer, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale,
Alba Iulia, Editura Altip, 2015, p. 24-25; Valer Moga, Episcopia Armatei. Episcopul de Alba Iulia, în Laura Stanciu
(Coordonator), Alba Iulia. Memoria Urbis,
Cluj-Napoca, Editura Mega, 2018, p. 326-329. Deși, conform documentelor de
arhivă rezulă că ansamblul Catedralei Reîntregirii a devenit sediul Episcopiei
militare de abia în anul 1925 în vremea succesorului lui Justinian Teculescu,
dr. Ioan Stroia, noul episcop militar de Alba Iulia cel care i-a succedat lui
Justinain Teculescu ]n calitatea de Chiriarh al Armatei.
[8] Aurel Pentelescu, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii
militari, în Revista de Istorie
Militară. Colecția Armata și Biserica, nr. 4, 1996, p. 55-56; Valer Moga, Episcopia Armatei. Episcopul de Alba Iulia,
p. 328.
[9] Aurel Pentelescu; Gavril
Preda, Justinian Teculescu - primul
episcop al Armatei Române. Documente inedite, în Angvstia, nr. 10, 2006, p. 125-136; Aurel Pentelescu, Episcopul Justinian Teculescu la Eparhia
Cetatea Albă-Ismail, în Angustia,
13, 2009, p. 187-188. Vezi pe larg în: Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin
Petcu, Episcopii Armatei Române.
Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016.
[10] Episcopul armatei P. S. Sa Părintele Justinian Teculescu, în Telegraful român, LXXI, nr. 35, 1923, p.
2; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei
Armatei (cu Sediul la Alba Iulia) între anii 1922-1948, Alba Iulia, Editura
Reîntregirea, 2013, p. 150.
După
mai bine de două decenii de păstorire în Alba Iulia ca protopop ortodox
(1902-1923) și de conducere și asigurare a managementului cultural și
organizatoric în Despărțământul Alba Iulia al Astrei (1905-1923) investirea lui
I. Teculescu în acestă înaltă demnitate reliogioasă și militară era o răsplată binecuvenită
pe care acest distins slujitor al neamului și Bisericii românești a meritat-o
din plin; vezi în acest sens și în Dragoș Lucian Curelea, Despărțământul Alba Iulia al ,,Astrei” (1870-1948), Cluj-Napoca, Editura Mega, 2019,
p. 541-542.
[11] Ioan Mihălcescu, Cronica bisericească-internă, în Biserica Ortodoxă Română, anul XL, nr.
7, 1923, p. 521-522.
[12] Nicolae Josan, Cărturarii județului Alba în slujba Unirii
Transilvaniei cu România în Apulum,
XXXVII/II, 2000, p. 189-190; Mihai Octavian Groza, Consilul
Național Român din Alba Iulia (1918-1919), Sebeș-Alba, Emma Books, 2012, p.
36; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu
Sediul la Alba Iulia),
p. 162, 173-178; Dragoș Lucian Curelea, Contribuții punctuale privind activitatea culturală și organizatorică în
Despărțământul Alba Iulia al Astrei între anii 1900-1924, în Lohanul. Magazin Cultural-științific,
VIII, nr. 3 (31), 2014, p. 56; Idem, Contribuții
succinte privind activitatea directorilor Despărțământului Alba Iulia al Astrei
între ani 1870-1948, în Lohanul.
Magazin cultural-științific, anul X, nr. 3 (39), octombrie 2016, p. 29-30;
Ioan Lăcătușu, Episcopul Iustinian
Teculescu, militant pentru unitatea națională a românilor, în Apulum, XXXI, 1994, p. 408; Dragoș
Curelea, Ioan Teculescu, directorul
Despărțământului Alba Iulia al Astrei în serviciul construcției prin cultură al
națiunii române (1902-1924), în Apulum.
Acta Musei Apulensis, Series Historia
& Patrimonium, anul LV, 2018, p. 68-74.
[13] Muzeul Național al Unirii
din Alba Iulia, ( în continuare se va cita M.N.U.A.I.), ,,Astra” Alba Iulia, dosar nr. 3094, doc. 163; Arhiva Centrului Ecleziastic de
Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, (în continuare se
va cita A.C.E.D.M.N.C.), Fond Episcop
Justinian Teculescu, dosar nr. 3, f. 4-8; Alba Iulia, anul V, nr. 16 din 8 aprilie 1923, p. 1-2.
[14] Valer Moga, Despărțământul Alba Iulia al ,,Astrei” (1918-1948), în Apulum, XXXI, 1994, p. 449; Ioan
Lăcătușu, Episcopul
Iustinian Teculescu, militant pentru unitatea națională a românilor, p.
408-409.
[15] Biserica Ortodoxă Română (în continuare se va cita B.O.R.),
anul XLI, nr. 7, iulie 1923, p. 321; Petru Pinca, Istoricul
Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), p. 151.
[16] B.O.R., anul XLI, nr. 7, iulie 1923, p. 322; Aurel Pentelescu, Armata și Biserica. Înființarea Episcopiei
Armatei, în Ilie Manole (Coordonator), Armata
și Biserica, București, Editura Militară, 1996, p. 178.
[17] Justinian Teculescu, Pentru neam și pentru lege. Cuvântări și
predici, Sighișoara, 1931. Volum reeditat cu binecuvântarea P.S. Ioan,
Episcop al Covasnei și Harghitei, Ediție îngrijită de Luminița Cornea, Sfântu
Gheorghe, Editura Angustia, 2006, p. 56; Biserica
Ortodoxă Română (în
continuare B.O.R.), anul 41, nr. 7,
1923, p. 321; Petru
Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei,
p. 151.
[18] Biserica Ortodoxă Română (în continuare se va cita prescurtat: B.O.R.), anul 41, nr. 7, iulie 1923, p. 322; Aurel
Pentelescu, Înființarea Episcopiei
Armatei. Episcopii militari în Revista
de Istorie Militară. Colecția Armata și Biserica, nr. 4/1996, p. 178;
Justinian Teculescu, Pentru neam și
pentru lege, p. 55-56.
[19] A.C.E.D.M.N.C, Fond Episcop Justinian Teculescu, nr. 3; Luminița Cornea, Constantin
Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din
neam în neam, p. 30.
[20] Ioan Lăcătușu,
Episcopul Iustinian Teculescu, p.
408-409; Valer Moga, Episcopia Armatei.
Episcopul de Alba Iulia, în Laura Stanciu (Coordonator), Alba Iulia. Memoria urbis, Cluj-Napoca,
Editura Mega. 2018, p. 326-329.
[21] Petru Pinca, Istoricul
Episcopiei Armatei, p. 158. Menționăm că râvna de care a
dat dovadă și în această nouă treaptă și demnitate, i-a permis P. S. Sale
Episcopului Justinian să pună temeiurile instituției Clerului militar, cu care
militarii de carieră erau puțin familiarizați, cel puțin la acea dată.
[22] Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Sibiu,
Editura Andreiana, 2015, p. 562; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii.
Documente (1921-1948), p. 57, 289. În aceeași imagine mai pot fi
identificați, liderul național-liberalilor din Județul Alba, av. dr. Camil
Velican, fost prefect și senator de Alba în Parlamentul României, protopopul
greco-catolic de Alba, părintele Vasile Urzică, diaconul-secretar al
Episcopului J Teculescu, George Jurebiță, medicul militar maior Nicolae
Nicolicea, dar și alte personalități albaiuliene.
[23] Arhiva Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, ( în continuare se va cita prescurtat: A.S.S.B.O.R.),
Fond Arhierei, dosar nr. 21/1925, f. 2-4; Aurel Pentelescu, Gavril
Preda, Justinian Teculescu-primul episcop
al Armatei Române. Documente inedite, în Angvstia, nr. 10, 2006, p. 130; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin
Petcu, Episcopii Armatei Române.
Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016, p. 56.
[24] Anuarul ofițerilor active ai Armatei Române, București, 1924, p.
608-610.
[25] Ilie Manole; Andrei Nicolescu, Studiu introductiv, în Preoți în tranșee 1941-1945, p. VIII-IX;
Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei,
p. 151.
[26] Ibidem, 1926, p. 678-679; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu,
Episcopii Armatei Române. Biografii.
Documente (1921-1948), p. 56.
[27] George Jurebiță, Buletinul Episcopiei Cetății Alba-Ismail,
anul IX, nr. 8, 1932, p. 7-9.
[28] Episcopul Armatei în mijlocul ostașilor din Ardeal, în Telegraful român, anul LXXIV, nr. 33-34,
1924, p. 2. Remarcăm că în acest turneu, Epscopul Justinian Teculescu l-a
decorat cu brâul roșu pe preotul dr. maior Ioan Ciucă, cel care îndeplinea
atribuțiile de preot militar și confesor al Garnizoanei din Cluj.
[29] Luminița Cornea, Constantin
Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din
neam în neam, p. 33-34. Aceste alocuțiuni cu un puternic caracter
instructive urmăreau consolidarea valorilor de credință și loialitate în
rândurile cadrelor militare cu grade superioare care aveau funcții de
răspundere și comandă.
[30] Petru Pinca, Istoricul
Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), p. 159.
[31] Episcopul Armatei în mijlocul ostașilor din
Ardeal, în Telgraful român,
anul LXXIV, nr. 34-35, 1924, p. 2.
[32] Această Școală militară care a
format ofițeri pentru arma Jandarmerie, era structurată pe două nivele de
calificare. Nivelul I asigura formarea și preătirea viitorilor ofițeri de
Jandarmerie; nivelul următor forma subofițeri care să deservească aceeași armă.
Primul nivel avea în medie cam 600 de elevi, al doilea instruia un număr de 400
vitori subofițeri de Jandarmerie.
[33] Episcopul Armatei în mijlocul ostașilor din Ardeal, p. 2-3.
[34] Ibidem.
[35] Episcopul armatei P. S. Sa Justinian Teculescu în Telegraful român, anul LXXI, nr. 35,
1923, p. 112.
[36] Anuarul ofițerilor activi ai Armatei Române pe anii 1926-1927,
București, 1926, p. 678-679; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei
Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945,
București, Editura Europa Nova, 1998, Studiu
introductiv, p. VIII-IX; Petru Pinca, Istoricul
Episcopiei Armatei, p. 151.
[37] Aurel Pentelescu, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii
militari, în Revista de Istorie
Militară, nr. 4 / 1996, p. 179; Aurel Pentelescu; Gavril Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu. Viaţa şi
înfăptuirile sale (1853-1934), Ploiești, Editura Printeuro, 2003, p. 136,
138.
[38] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români,
București, Editura Univers Enciclopedic, 1996; Aurel Pentelescu, Gavril Preda, Mitropolitul
Pimen Georgescu (1853-1934), Ploiești, Editura Printeuro, Ploiești, 2003.
[39] Pimen Georgescu, Mărășești-locul biruinței, cu Biserica
Neamului, Tipografia Mănăstirii Neamțu, 1924, p. 12-13; Traian Popa Sisseanu,
Soldatul Necunoscut. Istorie şi cult,
Bucureşti, Institutul de Arte Grafice ,,Bucovina” I.E.Toronțiu, 1935,
p. 69-79; Aurel Pentelescu; Gavril Preda, Mitropolitul
Pimen Georgescu. Viaţa şi
înfăptuirile sale (1853-1934), p. 136-138; Valeria Soroștineanu, Cultul eroilor Marelui Război în Franța și
România, în Astra Sabesiensis,
anul 5, 2019, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2019, p. 123-128.
[40] Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 561-566;
Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii
Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 57.
[41] A.S.S.B.O.R., Fond Arhierei, dosar nr. 21/1925, f. 2-6.
Luminița Cornea; Constantin
Catrina; Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, p. 33; Daniela
Curelea; Dragoș Curelea, Protoiereul Ioan
Dăncilă. Contribuții la biografia unui preot militar, în Oana Mihaela
Tămaș; Ioan Bolovan (Coordonatori), Între
război și pace: românii din Europa central-răsăriteană la finalul primei
conflagrații mondiale, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane,
2020, p. 51.
[42] Monitorul oficial, Partea I, nr 115, 29 mai 1924, p. 5891-5894. Notăm că dispozițiile Regulementului
care făcea referire la activitatea clerului militar a fost completat mai târziu
în anul 1931 cu alte 69 articole mai detaliate în perioada episcopului militar
de Alba Iulia, general de brigadă dr. Ioan Stroia.
[43] Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 158.
[44] Ibidem, p. 153. Marele Colegiu Electoral a B.O.R. a fost prezidat
de înaltul Ierarh al Moldoviei Pimen Georgescu, în condițiile în care Elie
Miron Cristea era în acel moment Mitropolit Primat al României, dar care a fost
dus la Toplița Română pentru a participa la procedurile de înmormântare ale
mamei sale. În urma alegerilor cele mai multe voturi le-a întrunit Episcopul Armatei
P. S. Sa Justinian Teculescu.
[45] Alegerea Episcopului Cetății-Albe, în B.O.R., anul XLII, nr. 12 (525), p. 747.
[46] Monitorul oficial, nr. 282, marți, 23 decembrie 1924, p.
13967-13968.
[47] Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin
Petcu, Episcopii Armatei Române.
Biografii. Documente (1921-1948), p. 56.
[48] Episcopul Armatei P.S. Sa Părintele Justinian Teculescu, în Telegraful român, anul LXXI, nr. 35,
1923, p. 2-3; Petru Pinca, Istoricul
Episcopiei Armatei, p. 157.
[49] Teodor T. Păcescu, Fotografii ortodoxe, București, Editura
Nouei Reviste, 1930, p. 46-49; George Jurebiță, Buletinul Episcopiei Cetății Alba-Ismail, p. 32.
[50] Ibidem, p. 31; Luminița Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, p. 34; Ioan
Lăcătușu, Personalități din Covasna și
Harghita, Cluj-Napoca, Editura Carpatica, 1998, p. 151.
[51] George Jurebiță, Buletinul Episcopiei Cetății Alba-Ismail,
p. 1-2.
