Pr. Dr. Cosmin George Piț
Actualitatea unui discurs patriarhal vechi
de 60 de ani:
Justinian
Marina, în Sibiu, la întronizarea Mitropolitului Nicolae Colan (IV)
Eu tot
profesor am rămas. Discursul patriarhal e
presărat de citate. Acum îl invocă și pe celălalt Nicolae, mitropolitul Bălan,
antecesorul lui Colan. Patriarhul menționează această expresie – eu tot profesor am rămas – pe care vrednicul mitropolit
Nicolae Bălan o spunea mereu cu părere de rău că și-a părăsit catedra
universitară de la Academia Teologică din Sibiu. Patriarhul este mândru că
drumul acesta al carierei universitare l-a urmat și noul mitropolit Nicolae
Colan. Patriarhul anticipează: „vă
stăpânește părerea de rău că nu mai sunteți dascăl, pentru a fi putut continua
acea nobilă muncă din tinerețe, de exeget al sfintelor scripturi și îndrumător
spiritual al celor ce se pregăteau pentru îmbrățișarea misiunii preoțești” (p. 373).
Așteptările
patriarhului privitoare la învățământul teologic universitar din Sibiu.
Sensul argumentelor care urmează în discurs converg spre importanța și vechimea
școlii de teologice de la Sibiu. Sibiul era, alături de București, singurul
oraș unde a funcționat, în anii de dictatură ateistă, un învățământ teologic de
grad universitar. Respectul pentru această instituție și dascălii ei e evident
în cuvintele admirative față de parcursul universitar al mitropolitului: „aceasta vădește o pasiune curată pentru un stil de activitate
care înalță pe om și îl face vrednic de prețuirea și respectul altora. Și mă
obligă, întrucât vă așteaptă la Sibiu chiar pe tărâmul acestei munci didactice
o serie de răspunderi grele privind tocmai pregătirea preoțimii noastră de
mâine în Institutul Teologic de aici”. Abordarea pragmatică a teologiei,
este, în viziunea patriarhului Justinian, șansa de a avea preoți conectați la
noile realități. E bine știută arta patriarhului de a negocia cu un partener
capricios, așa cum era Partidul Comunist, încercând de fiecare dată să salveze
ce se putea, conform principiului pierderilor minime. Fost dascăl de teologie
la Seminarul din Râmnicu Vâlcea, putea astfel afirma că „școlile noastre teologice trebuie să realizeze acea desăvârșită
sinteză dintre științele sacre și viața religioasă care să ne dea un cler
luminat, ancorat în realitățile vieții. Teoria turnului de fildeș, a savantului
care face știință pentru știință, ca și a literaturii care face artă pentru
artă, desprins și unul și altul de realitățile vieții constituie o formulă
depășită de vreme și izgonită astăzi de pe tărâmul oricărei munci creatoare” (p. 374). Patriarhul amintește mitropolitului că va fi
răspunzător de conducerea Institutului Teologic sibian și îi spune: „ca Mitropolit al Ardealului veți fi
conducătorul direct al Institutului teologic (...). Nu veți mai profesa de acum
o disciplină oarecarede la înălțimea unei catedre universitare, precum ați
făcut-o aici odinioară. Dar de la înălțimea jețului arhieresc la care v-a
chemat vrerea lui Dumnezeu și dragostea oamenilor vă este dat să privegheați ca Institutul acesta să-și îndeplinească îndatoririle sale
didactice și educative în așa chip, încât să dea un cler pătruns de frumusețea
misiunii preoțești”.
Eterna
dilemă a preotului: Molitfelnic sau Evanghelie? Din
ce în ce mai concret, patriarhul amintește în discurs preocupările
mitropolitului pentru problema pregătirii clerului: „v-ați
întrebat ce trebuie să aleagă acesta (preotul) între Molitfelnic și Evanghelie. În inima preotului ortodox aceste două instrumente de
muncă și inspirație vor fi prețuite și folosite în egală măsură. Cel dintâi pecetluind
viața credincioșilor săi cu mirul sfânt al cele mai curate ortodoxii
tradiționale, iar cel de-al doilea luminându-le cu mireasma dumnezeiască a
autorului ei”. Pentru ultima dată în discursul de la instalarea
mitropolitului în catedrala sibiană, patriarhul amintește un scurt citat din
volumul Medalioane, al lui Nicolae Colan (p. 8): „cea mai durabilă și cea mai universal
accesibilă carte pe care o poate scrie
cineva este fără îndoială însăși cartea vieții sale” (p. 375). Apoi patriarhul încheie cu un gând legat de
meritele acumulte până la acel moment, de cel ce avea să conducă timp de 10 ani
Mitropolia Ardealului: „rog pe Atotmilostivul Dumnezeu să vă
ajute ca cele din urmă pagini din cartea vieții Înalt Prea Sfinției Voastre să
fie tot așa de bogate în roade duhovnicești și tot așa de luminoase precum sunt
paginile pe care le-ați scris până acum. Așa să vă ajute Dumnezeu” (p. 375).
Concluzionând, putem să
extragem din cele două discursuri patriarhale strategia pe care a aplicat-o
patriarhul Bisericii Ortodoxe din România acelor ani în misiunea pastorală,
modul cum s-a ocupat de aspecte diverse ale pastorației acelor timpuri (când
Securitatea și Departamentul Cultelor erau ochii și urechile statului
comunist), cât de mult cunoștea și prețuia pe sinodalii cu care împărțea
dificultățile, cum putea sensibiliza pe ardelenii sibieni, în cazul de față,
precizând că le cunoaște cu exactitate mersul prin istorie, cum accentua
profetic necesitățile urgente ale Patriarhiei, în speță, nivelul superior al
pregătirii teologice a preoților, cu ajutorul cărora va putea salva Biserica și
pe fiii ei de riscurile coabitării cu un stat care declara ateismul ca noua sa
religie. Două mărturii bine-venite desenează finalmente o latură mai puțin
știută a patriarhului Justinian: „din dosarele întocmite de
fosta Securitate, aflăm bunăoară că, la un moment dat, PF Justinian îi spunea
PS Nicolae Popovici, episcopul Oradiei: «Ascultă de ei (de comunişti, n.n.), dar fă ce ştii, aşa cum fac
eu» sau că preotul «reacţionar» Nae Popescu afirma despre patriarh că e destul
de abil să promită mult, să facă puţin sau chiar nimic pentru regim”.
(George Enache, „Arestul” patriarhului Justinian la
Dragoslavele, în 1958. Legendă şi adevăr, articol disponibil la adresa
http://ziarullumina.
ro/arestul-patriarhului-justinian-la-dragoslavele-in-1958-legenda-si-adevar-39063.html,
accesat la 12 februarie 2017). Acesta este, în puține cuvinte, unul dintre
portretele providențialului patriarh Justinian.
