Desigur că istoria nu se scrie cu emoții. Dar Telegraful Român da. Izvorât din nevoia funciară de a da la îndemâna neamului românesc din Ardeal piatra de gânduri cioplite din care să-și zidească cetate de scăpare, foaia transilvană a fost cea dintâi închegare jurnalistică pre limbă românească și scriere latină. Cei care ne inundă astăzi cu marasmul informațional ar putea lua aminte la distincția articolelor, la varietatea lor, la deschiderea cuvântului către un popor rănit în adâncul de cer al limbii sale. Prin foaia aceasta nu S-a vestit numai Dumnezeu ci și lui Dumnezeu I s-a dat de veste, în scurte semnale de telegraf duhovnicesc, că într-un colț al lumii locuite de imperii, un neam eliberat de păcat învață Libertatea. Povestea Telegrafului Român, inclusiv în anii din perioada comunistă, este una a exprimării libere a adevărului de credință, de luminare prin cultură duhovnicească a neamului, de limpezire a cuvântului românesc până la transparență liturgică. Dintru început închegare de informare socială și formare duhovnicească, jurnalul Mitropolitului Șaguna a dovedit că se poate scrie competent și competitiv și în limbă română, că se poate face politică națională și confesională din vârf de condei, că realitatea românească este parte a realității universale. Fără complexe, scriitorii Telegrafului Român obligă istoria presei să recunoască: ziarul e primul organ de presă cu orientare europeană fără a pierde caracterul național din panoplia jurnalisticii românești. Chiar dacă lipsește din Dicționare și baze de date de specialitate, chiar obturat de vehemențe carieristice obscure.
Când va fi să fie realizată o antologie a Telegrafului Român – urgență maximă de vreme ce colecțiile de ziar se sting –, publicul de astăzi va avea dovada că jurnalismul poate fi realizat și de preoți și de laici cu drag de Biserică. Va descoperi smerenia scrisului unor mari condee (e imposibil să punctăm nume), înălțimea savuroasă a unor conflicte intelectuale de marcă (Blaga-Stăniloae), complexitatea preocupărilor educaționale și sociale ale creștinilor ortodocși din Ardeal, se va uimi de cordialitatea pastorală a clerului ortodox transilvan și de intransigența sa dogmatică. Îndrăznesc să spun că Telegraful Român este editorialul de aur al istoriei neamului românesc din Ardeal, izvor de gândire creștină și făptuire națională.
Telegraful Român face parte din jurnalele născătoare de școală jurnalistică românească, cu foarte mult înainte de a avea școli de jurnalism ori holdinguri de editare. Luciditatea Mitropolitului Șaguna, de-acum sfânt ocrotitor inclusiv al lucrării acestui ziar, este fibra de rezistență a acestei alcătuiri. Și tonalitatea sa polifonică, un soi de antifon jurnalistic la Liturghia cea Sfântă și în educarea liturgică a unui Neam, gata să distingă nuanțele de limbă și cultură română necesare înălțării lui din întunericul necunoștinței la lumina unei cunoștințe dispuse să nască viață în Hristos și conștiință națională. Era un ziar naționalist? Nicidecum. Un ziar exclusivist? Nicidecum. Riguros în credință și limpede în orientarea sa populară, Telegraful Român este unul din argumentele cumințeniei Sfântului Mitropolit Șaguna, transferată, în Duhul Sfânt, preoțimii ortodoxe din Ardeal. Care urcă în vinele trupului duhovnicesc al Bisericii locale transilvane ca o sevă dătătoare de echilibru până astăzi. Roua care vindecă mereu arsura viclenei propagande catolice ori îndărătnicia înfumurată a protestantismului. La rigoare, Telegraful Român este parte integrantă din verticalizarea mesajului Evangheliei în sufletul credincioșilor, o catapeteasmă iconologică vie, luminoasă.
Astăzi Telegraful Român aduce cu un bătrân fluviu în limpezimea căruia te răcorești și te hrănești din roadele vii crescute în lunca sa mănoasă. Știm cum arată geografia spirituală a Ardealului și a Ortodoxiei românești cu el, nu putem să știm cum ar fi fost fără. Precum un dar al lui Dumnezeu și gândul acesta al Sfântului Sfințitului Ierarh Andrei Șaguna este de neînlocuit. Obligă mereu la revitalizare, la asumare cu atenție a liniilor sale directoare și dătătoare de tonus duhovnicesc poporului deznădăjduit, dezorientat în abundența de știri absurde și ucigătoare de suflet. De aceea, când scrii la Telegraful Român nu este doar o onoare, ci și un mod de a împlini misiunea Bisericii în mijlocul turmei lui Hristos, un mod de a mulțumi Domnului pentru toate darurile Sale revărsate peste credincioși. E un mod de a rămâne viu în slujirea lui Dumnezeu, e o taină de inimă între tine și El, minunatul Înviat. Pentru că, în fond, istoria Telegrafului Român este parte din istoria propovăduirii Înviatului într-un neam înspăimântat de moarte și atins de deznădejde. Astăzi, când umaniștii contorizează efortul Bisericii în kilometri de autostradă ori procente de salariu, e bine să le readucem aminte de Telegraful Român, un Daily Telegraph transilvan. Care însumează cuvinte, rânduri, pagini de mărturii creștine cu mult peste 25 de km de autostradă...
Când scrii, așadar, în paginile lui ești sub ochii tuturor bunicilor și tuturor părinților care vor să-și crească frumos nepoții ori copiii. Ești sub ochiul purtător de grijă al Sfântului Mitropolit Andrei, în unitate de duh și limpezime cu ceilalți „telegrafiști” ai scriiturii. Niciodată singur. Zvâcnetul ce face să tremure coarda telegrafului spre a transmite informația ține și de măiestria telegrafistului. Fie nouă, celor ce scriem azi, să nu pierdem semnalul! Să ținem vie dragostea de Hristos și Neam, vii în Biserica Slavei Treimii!
