Apariţia Telegrafului Român s-a produs pentru că vremurile o cereau şi, în acelaşi timp, exista un ierarh în stare să răspundă nevoilor acelor vremi. Pe de o parte, Andrei Şaguna simţea că în vechile condiţii de comunicare cu preoţimea/cu poporenii nu se mai putea continua fără a se păgubi grav informarea reciprocă, în ambele sensuri, între el şi credincioşii sieşi subordonaţi. Pe de alta, credea sincer în acei ani că „o epohă nouă au răsărit pentru noi românii”, şansă pe care nu aveam dreptul de a o pierde.
Cu Tipărituri românii nu erau cu totul nefamiliarizaţi, prin cărţile bisericeşti, circulare, porunci, broşuri, legi, prochemări, articuli şi chiar Gazeta Transilvaniei de la Braşov.
În binomul care se născuse în anul 1853 – gazetă-cititor – cel mai important lucru era ca gazeta să fie cunoscută, iar cititorii să-i remarce calităţile, inclusiv preţul modic. În împrejurările efervescente în care a apărut, era conştientizată, încă de la apariţie, de potenţialii săi cititori şi, după primul număr, câştigă alţii, noi, supranumerari.
Cum era şi firesc, tipăritura, cartea, gazeta, manuscrisul aveau o înţelegere aparte la nivelul redacţiei, redacţia supraordonatoare fiind, dacă nu persoana episcopului Andrei, cu certitudine ideologia sa complexă. De la început se structurează aici o adevărată campanie pentru susţinerea marilor proiecte tocmai potrivite pentru a fi lansate/întrupate prin CUVÂNTUL SCRIS. Învăţătura, cultura, în general, inclusiv doritele manifestări creative literare, sunt slujite în demersuri generoase, chiar dacă sunt numai nişte înştiinţări, reclame/popularizări.
Cel mai impresionant fapt este că acum se manifestă deja, extrem de evident, contopirea proiectelor punctuale în marele proiect naţional, cel de crescere a obiditului neam românesc.
Culegerile de folclor ale folcloristului „D. Profesore Ioane Carol Şuler renumit în literatura germană” sunt prilej de a încuraja şi aprecia pozitiv tradiţia românească, în general creaţia românească. Dacă ne gândim la publicarea unei poezii trimise de „un şiesanu [în clasa a şasea] teologu” din „Blajiu, 8 aprilie 1853”, putem citi aici şi un sistem de atragere a cititorilor din alte medii decât cele ortodoxe, dar şi încurajarea unui viitor poet român (?). Aşa cum, în acelaşi spirit, popularizează cărţi de peste Carpaţi, almanahuri etc., ori chiar... MISCELE. La fel, anunţarea unei cărţi în care românii pot fi remarcaţi prin actele lor paşoptiste, combaterea celor ce nu vorbesc limba română corectă, compromiţând-o, a unei diplome venite la Porceşti tocmai din Londra! Ori oportunitatea studiilor juridice.
Nu în ultimul rând, o atenţie deosebită se acordă publicaţiilor bisericeşti-religioase, cum sunt două cărţi apărute deja la Sibiu, un document descoperit în Franţa şi o bibliotecă predominant teologică la Arad. Şi numeroase alte lucruri minunate şi făcătoare de bine, servite de originalitatea, corectitudinea şi bogăţia limbajului foii Telegraful Român, exact atunci când încă se mai făceau exerciţii păgubitoare pentru expresia curată a limbii române.
