Printre personalităţile evocate se numără şi vrednicul de pomenire părinte profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993), care, la data de 1 ianuarie 1934, din încredinţarea mitropolitului Nicolae Bălan, şi-a asumat răspunderea conducerii Telegrafului Român3, după ce acesta fusese redactat timp de 14 ani de consilierul arhiepiscopal Dr. George Proca (1920‑1933). Referitor la noua chemare căreia părintele Stăniloae i-a răspuns pozitiv, doamna Lidia Stăniloae, fiica părintelui, evocând acest moment important, ne oferă câteva detalii inedite: „după câţiva ani de profesorat, în 1934, mitropolitul i-a încredinţat conducerea ziarului Telegraful Român. Bineînţeles, o muncă onorifică. Tata scria articolul de fond, făcea munca redacţională şi mergea la tipografie să corecteze şpalturile, sau le aducea acasă”4.
Conştientizând valoarea ziarului şi locul pe care-l ocupa în rândul presei religioase naţionale, dar cunoscând şi problemele la care Biserica trebuia să răspundă urmând canoanelor şi învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, părintele Stăniloae va trasa noi coordonate în aşa-numita „politică editorială” a ziarului, rămânând totodată „în slujba scopului fixat de ctitor”5, după cum va afirma mai târziu. Noul redactor responsabil6 va atrage mulţi colegi de-ai săi, profesori la Academie, crescând astfel mult calitatea conţinutului articolelor din ziar. Totodată, pe lângă profesorii de teologie vor scrie și personalităţi culturale şi religioase din întreaga ţară, care erau invitate să publice în ziarul şagunian.
Activitatea didactică de la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, dublată de cea gazetărească de la Telegraful Român, îl antrenează pe părintele Stăniloae într-o misiune amplă, caracterizată printr-o gândire originală, creatoare, profundă, reflectată atât în scrierile sale principale, cât şi în publicistică. Diversitatea temelor abordate, originalitatea stilului său, promovarea dialogului cu celelalte periodice româneşti – culturale sau religioase –, buna informare cu privire la principalele evenimente din Biserică, accesul la bibliografie şi presă în limbi străine, poziţia de rector al Academiei Teologice „Andreiene” (din 1936), cunoaşterea limbilor clasice şi a celor moderne (germană, franceză, engleză, rusă) şi accesul la documente istorice preţioase conturează profilul acestui extraordinar redactor de ziar eparhial, care îşi va pune în valoare virtuţile pentru a dezbate subiecte de teologie, de misiune socială, de istorie generală şi bisericească, dar şi subiecte legate de pastoraţia credincioşilor din Ardeal şi nu numai.
Telegraful Român, ca organ naţional-bisericesc, avea misiunea de a contribui la pastoraţia credincioşilor, prezentându-le învăţăturile de credinţă, sau diferite evenimente din istoria Bisericii, explicându-le dogmele, făcându-le accesibile pastoralele, cuvântările ocazionale sau omiliile tematice ale mitropolitului, de a informa pe preoţii ortodocşi, dar şi de a intra în dialog cu alte publicaţii cultural-religioase, articolele fiind elaborate şi ca un răspuns la provocările vremii. Părintele Stăniloae, înţelegând cui se adresa ziarul, care trebuia să fie mesajul transmis, dar şi modul în care acesta trebuia prezentat, asigura o bogată sursă de materiale scrise de profesori, gânditori şi duhovnici de renume ai Ortodoxiei româneşti. Dovedind actualitatea gândirii părintelui Stăniloae cu privire la rolul presei în viaţa societăţii, redăm în continuare un mic fragment din articolul „Misiunea presei”, în care afirma: „Presa e un factor uluitor de determinant în viaţa spirituală a omenirii. Ea poate fi dezastruoasă pentru sufletul omenirii, dar poate fi şi un mijloc de prim ordin în redresarea spirituală şi morală”7.
O altă preocupare fundamentală a Telegrafului Român era promovarea literaturii teologice, prin ample recenzii de carte şi informaţii cu privire la noile apariţii editoriale din acest domeniu, dar şi din celelalte ştiinţe umaniste (istorie, filosofie, psihologie, sociologie etc.). În calitate de preot slujitor, dar şi de profesor de teologie, părintele Stăniloae va scrie neobosit, „manifestând responsabilitate şi competenţă”8, din dorinţa de a forma o opinie publică sănătoasă, aducând în prim-plan principiile creştin-ortodoxe care au stat la baza identităţii noastre naţionale şi, nu în ultimul rând, aducând contribuţii notabile la reconfigurarea teologiei ortodoxe.
Dintre principalele teme abordate de părintele Dumitru Stăniloae în paginile ziarului sibian, putem remarca Ortodoxia şi naţionalismul, care au fost tratate adeseori într-un raport de complementaritate, prezentând şi particularităţile aferente fiecărei realităţi în parte şi subliniind modul în care Ortodoxia este un element de bază în arhitectura sufletului românesc.
Interesul pentru chestiuni care vizează dialogul interreligios se reflectă în rubrici ce aduc în prim-plan informaţii din lumea creştină externă, sau în articole care analizează diferite aspecte legate de dialogul interconfesional9, preocupări care se reflectă de asemenea şi în elaborarea tratatelor sale de Teologie Dogmatică.
De asemenea, o serie de articole tratează problema celui de-al Doilea Război Mondial, sau cea a comunismului. Întrucât comunismul constituia un pericol iminent pentru Biserica Ortodoxă, părintele Stăniloae demască cititorilor Telegrafului Român cele mai ascunse capcane din ideologia acestui sistem totalitar, sub titluri care vorbesc despre „ofensiva comunistă”, „libertate şi păcat”, „creştinism şi comunism”, „între iubire şi ură”10. Pentru articole ca acestea va suferi peste 4 ani de detenţie în lagărele comuniste (4 septembrie 1958-ianuarie 1963), alături de alţi preoţi şi oameni de cultură11.
Discursul publicistic, care, în chip firesc, are o conotaţie politică, se raportează la interesele sau simpatiile politice ale scriitorului în cauză. În momentul în care un autor de articole, al căror obiect de analiză este situaţia politică a vremii, nu are în vedere impunerea (vădită sau nu) a unei anumite doctrine politice, ci îşi prezintă opinia cu privire la realităţile politice, produsul acestor analize nu-l pot angaja obligatoriu într-un partizanat politic, acest demers fiind mai degrabă un reflex rezonabil al unui angajament comunitar pe care îl presupune presa în general. În această situaţie se afla şi părintele Stăniloae, întrucât toate analizele sale care atingeau sfera politicului nu erau altceva decât simple, dar pertinente, explicaţii oferite cititorilor, cu privire la sensul şi urmările unor concepte sau fenomene care puteau influenţa viaţa fiecărui creştin în parte şi a poporului român în organicitatea lui. Desigur, un detaliu important cu privire la analiza corectă a acestui gen de articole de fond scrise de părintele Stăniloae, care viza politicul, îl constituie necesitatea abordării lor numai în legătură cu toate celelalte articole publicate.
Totodată, conţinutul multor articole ale părintelui aveau drept obiect de analiză evenimente pastoral-misionare concrete din viaţa societăţii ardelene. Aşadar, caracterul practic, îngemănat cu cel apologetic12, al articolelor din Telegraful Român, în majoritatea cazurilor, reuşesc să soluționeze problemele care erau dezbătute. De asemenea, grija față de educația teologică se reflecta în dăruirea cu care preda la catedră, fiind dublată și de grija deosebită pe care le-o purta studenților din Academie, aspecte reflectate de asemenea și în articolele publicate în Telegraful Român.
Preocupat de încadrarea corectă a factorului cultural în formarea preotului şi în pastoraţia acestuia, părintele însuşi participa la viaţa culturală, publicând uneori articole şi în reviste culturale, cel mai bun exemplu fiind revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic, în care a publicat peste 20 de articole. Solida cultură profană i-a permis părintelui Stăniloae intrarea în polemică, prin articole publicate în Telegraful Român, cu câteva personalităţi culturale, dintre care menţionăm: C. Rădulescu-Motru, A. Corteanu, I. Simionescu13 (privind raportul dintre cultura română şi Ortodoxie); Nae Ionescu, Radu Dragnea, Dragoş Protopopescu14 (privind raportul dintre Ortodoxie şi naţionalism); George Racoveanu15, Lucian Blaga, Mircea Eliade16, George Călinescu17.
Cea mai importantă polemică a avut-o cu filosoful român Lucian Blaga18. Punctul de plecare al acesteia l-a constituit publicarea volumului Diferenţialele divine (1940), primul volum din Trilogia cosmologică a lui Lucian Blaga19. La doi ani după această polemică a urmat cea provocată de volumul Religie şi spirit20, prilej cu care părintele Stăniloae a demonstrat eroarea sistemului filosofic al lui Blaga în 11 articole din Telegraful Român21, pe care ulterior le-a publicat şi în volum22.
Întreaga perioadă, anterioară alcătuirii marilor lucrări teologice de sinteză ale părintelui, ni-l dezvăluie pe tânărul teolog, care, întors de la studiile de specializare din Germania şi Franţa, îşi începe misiunea la catedră şi la masa de lucru a redacţiei Telegrafului Român. Dar despre această etapă ne vorbeşte mai frumos chiar părintele Stăniloae, astfel:
A treia perioadă interesantă din istoria Telegrafului Român este cea din vremea Mitropolitului Bălan, perioadă în care am avut cinstea să lucrez ca redactor al lui vreme de 15 ani (1930-1945).
Trebuie să menţionez că ziarul a avut şi în acest timp o ţinută a lui aparte, cu inspiraţiile de limbaj, cu imagini actuale, cu o tinereţe şi o prezenţă a lui în actualitatea timpului. Conţinutul de ştiri bisericeşti şi cele importante din viaţa naţională era întocmit de sârguinciosul Enea Hodoş. Încolo, se cereau articole care să răspundă nevoii de apărare a Ortodoxiei strămoşeşti în faţa unor idei nefavorabile. Se pleda de către unii pentru astfel de forme religioase, pentru un pluralism religios tip american, ceea ce nu corespundea structurii sufleteşti a poporului nostru. Articolele care tratau astfel de probleme nu erau studii de revistă prescurtate, cu teme nelegate de timp, ci aveau caracter ziaristic, vioi, vizând un articol, o temă, o carte recentă. Se cereau expresii noi, argumente surprinzătoare, dar totodată orizont larg, de cunoştinţe filosofice, pentru a evidenţia superioritatea punctului de vedere apărat. De necesitatea acestor calităţi mi-am dat seama şi i-am mărturisit Mitropolitului Bălan când într-o duminică, după Liturghie, m-a chemat la el (aveam 27 de ani) şi mi-a propus să-mi încredinţeze grija de redactare a ziarului, spunându-i că nu ştiu dacă am aceste calităţi. Mitropolitul m-a liniştit spunându-mi: Vei trimite la mine orice articol vei scrie şi voi vedea dacă îi lipseşte ceva. Aşa am făcut câtăva vreme la început. Trimiteam întâi fiecare articol la el, şi articolul cobora în scurtă vreme la tipografie, totdeauna cu observaţia: „Foarte bun”, „excelent”, „minunat”. Mă chema adeseori să mă felicite despre cele scrise. Îi îndemna pe consilieri să le citească. Menţionez că articolele nu s-au redus numai la această temă fundamentală, ci urmăreau şi o actualizare a Ortodoxiei în activitatea pastorală a preoţimii. Căci începuse să se resimtă nevoia unei pastoraţii noi, de iniţiativă, de substanţă religioasă, dar şi de apropiere mai mare de nevoile oamenilor.”23
Mergând pe linia celor evidenţiate în mod succint mai sus, putem remarca importanţa deosebită a publicisticii părintelui Stăniloae în cadrul operei sale. Totodată, considerăm că studiul articolelor sale publicate în Telegraful Român trebuie să constituie punctul de plecare al fiecărui jurnalist creştin din prezent, dar şi al tuturor celor interesaţi de aprofundarea operei teologice a părintelui, cu atât mai mult anul acesta, 2013, an comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae în școlile de teologie din Patriarhia Română.
1 Cf. Pr. Dumitru Abrudan, „Telegraful Român – ctitorie şaguniană”, în vol. Mitropolitul Andrei Şaguna: Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Ed. Andreiana, Sibiu, 2008, p. 183-203.
2 Pr. D. Abrudan, „Telegraful Român – ctitorie şaguniană”, p. 204.
3 Din ianuarie 1934 părintele Stăniloae a îndeplinit funcţia de „redactor responsabil” al Telegrafului Român până la data de 13 mai 1945, când i se va cere demisia la presiunea prim-ministrului comunist Petru Groza.
4 Lidia Stăniloae Ionescu, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, Bucureşti, 22005, p. 67.
5 Cf. Pr. Dumitru Stăniloae, Cultură şi duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1930-1936), Opere complete, vol. 1-3, Ed. Basilica, Bucureşti, 2012, p. 81 (vol. 1).
6 Pr. Dumitru Abrudan, „Părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae – redactor al Telegrafului Român”, în vol. Persoană şi comuniune. Prinos de cinstire Preotului Profesor Academician Dumitru Stăniloae (1903-1993), Sibiu, 1993, p. 68.
7 Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie…, vol. 3, p. 524-526.
8 Pr. D. Abrudan, „Părintele prof. dr. Dumitru Stăniloae – redactor al Telegrafului Român”, p. 73.
9 Cf. Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie..., vol. 1, p. 94, 102, 155-164, 333-342, 347-350.
10 Cf. Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie…, vol. 1, p. 859-861, 884-888; vol. 2, p. 812-815; vol. 3, p. 442-445.
11 Lidia Stăniloae Ionescu, „Lumina faptei din lumina cuvântului”…, p. 278-290, 297-305.
12 Pr. Ştefan Buchiu, „Contribuţii apologetice în opera pr. prof. Dumitru Stăniloae”, în: Biserica Ortodoxă Română, CXV (1997), nr. 1-6, p. 243; Emilian Vasilescu, Apologeţi creştini, români şi străini, col. Biblioteca teologică, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, 1942, p. 76-90.
13 Cf. Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie…, vol. 2, p. 734-739.
14 Ibidem, p. 136-142, 150-159, 165-169.
15 Ibidem, p. 191-222.
16 Ibidem, p. 720-724.
17 Ibidem, p. 836-840.
18 Vezi şi Ionuţ Untea, „Un aspect al polemicii Stăniloae-Blaga: critica matricei stilistice”, în: Studii Teologice, SN, IV (2008), nr. 2, p. 245-267; Sandu Frunză, „Aspecte ale polemicii Blaga-Stăniloae în jurul definirii religiei”, în: Revista Filosofică, XLVIII (2001), nr. 5-6, p. 599-610.
19 Cf. Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie…, vol. 2, p. 623-646.
20 Lucian Blaga, Religie şi Spirit, Ed. Dacia Traiană, Sibiu, 1942, 214 p.
21 Cf. Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie…, vol. 3, p. 105-245.
22 Pr. Dumitru Stăniloae, Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi Ortodoxie, Ed. Arhidiecezană, Sibiu, 1942; Ed. Paideia, Bucureşti, 21993; ed. îngrijită de Mihai-Petru Georgescu, Ed. Paideia, Bucureşti, 31997.
23 Cf. Pr. D. Stăniloae, Cultură şi duhovnicie…, vol. 1, p. 81-84.
