Ana Grama
„O nouă epohă au răsărit pentru noi, românii” – Andrei Şaguna, 1850
Ca orice lucrarea născută pentru a răspunde unor scopuri nobile şi folositoare colectivităţii, realizată cu responsabilitate pentru lucrul bine făcut şi menită să dăinuie, Telegraful Român, după mai bine de un secol şi jumătate de la apariţie, are încă mesaje actuale pentru contemporaneitate, înţelesuri ce trebuiesc din nou rostite, de nou semnalate, desluşite. Sigur, pe măsura imensului său rol (greu măsurabil) pe care l-a avut în evoluţia societăţii româneşti, cel puţin transilvane, prin longevitatea sa, la un moment dat fiind o publicaţie singulară etc. Unele dintre acestea trebuie reluate pentru a fi actualizate şi dezvoltate, adaptate unui limbaj compatibil cu noi sisteme de lectură a documentelor. Apoi, sunt aici chestiuni care, la noi, au intrat de curând în obiectivul cercetărilor, prin sincronizarea cu tematica modernă majoră, cea a investigării uneia sau alteia dintre faţetele „minore”, semnificative însă, ale devenirii societăţii care ne preocupă. Dar şi pentru ocuparea locurilor goale provocate de cenzura şi autocenzura practicate (cel puţin) de-a lungul deceniilor celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea. Nu în ultimul rând, pentru că subtextul unor fapte incorporează informaţii şi explicații a căror ignorare ne-ar lipsi de date indispensabile cunoaşterii.
În acest context, este imperativă şi revelarea, în mod expres, a altor valori ale publicaţiei Telegraful Român, nu doar ca suport informaţional-documentar, ci şi ca un bun constitutiv al patrimoniului cultural naţional – PCN1. La ceas aniversar, dacă onorarea acesteia se face întâi prin cunoaştere, subliniem acum, aproape ca un SOS, nevoia de a o păstra pentru viitorime, de a evita degradarea ei, inclusiv prin folosire mult prea repetată. În ambele ipostaze, sursă şi carte-document în sine, în momentul de faţă, un prim pas pentru păstrarea şi valorificarea ei este transliterarea a cel puţin primilor 10 ani de la apariţie2, tipăriţi cu slove (chirilice), azi greu accesibile majorităţii celor care sunt/pot fi/trebuie să fie interesaţi de ea.
În desele intervenţii care privesc Telegraful Român, fie şi conjuncturale, se invocă întîi caracteristicile sale clasice, cum sunt cele referitoare la apariţia sa ca o mare realizare a Episcopului Andrei Şaguna, ce a urmat inaugurării tipografiei, şi ea şaguniană, Calendarului şagunian etc. Dar şi unele ce-i urmăresc conţinutul, valenţele pe care înşişi slujitorii săi le-au numit, le-au evidenţiat, le-au respectat etc. Şi unele ce ţin de chestiunile care marcau momentul în care apărea un anume număr, cu toate contradicţiile, incertitudinile, căutările, interesele acestui moment, ca orice publicaţie periodică ce-şi respectă statutul, acela de a fi, în cel mai pur spirit şagunian, în actualitate. Doar era o gazetă reflectantă a înnoirilor, mereu neodihnite, pe care le impunea istoria zbuciumată a mijlocului de veac 19.
Demersurile şaguniene în acest sens s-au făcut în paşi, nu doar logici, ci şi bine calculaţi din toate punctele de vedere: cel al interesului naţional-bisericesc, în care promptitudinea intrărilor şi ieşirilor informaţionale era, mai mult decât până acum, obligatorie; ca sursă de informare în cultura generală; ca activitatea economică şi, nu în ultimul rând, de imagine.
În anul 18503: „(...) convingându-mă că avem neapărat necesitate pentru o tipografie (subl. în orig.), de unde preoţimea şi tinerimea şcolară să poată trage cărţile necesare, am cumpărat o tipografie şi o am dăruit bisericii noastre din Ardeal, căpătând în 31 augut 1850 voie de la guvern spre a o pune în lucrare (...)”.
În anul 18524: „Apoi, după ce bărbaţii noştri de litere s-au convins că tipografia (...) desvoltă o vitalitate mult promiţătoare pe terenul literaturii bisericeşti şi şcolare, au făcut acel prospect că tipografia aceasta naţională ar fi chemată a înainta şi interesele naţionale pe terenul jurnalisticii, de care naţiunea noastră are mare trebuinţă, fiindcă numai un jurnal, Gazeta Transilvaniei, posede, care şi altcum este aplecat a servi ultramontanismul5 (...). Eu am îmbrăţişat prea bucuros această idee şi în conţelegere am poftit pe Aron Florian, ca un bărbat literat, ca să primească redacţiunea (...)”.
În anul 18536: ”Cu începutul anului acestuia [1 ianuarie 1853] a intrat jurnalul Telegraful Român în viaţă, sub redacţiunea d-lui Aron Florian, care a edat opt numere şi apoi resignase din causă că fusese denumit, prin ministerul austriac al justiţiei, de coredactor al Buletinului legilor imperiale la Viena”. Şi aşa „a urmat Dr. Vasici ca redactor provisor al Telegrafului Român”.
Telegraful Român îşi marchează apariţia inclusiv cu versuri inaugurale, publicate, evident, în primul număr, la pagina L i t e r a r i u: „Unul dintre junii români, studioşi în Gimnasiu evangelic din Sighişoara, cu occasiunea prenumerării la foaia noastră, ne trimite următoaria poesiă, ca de o vom găsi demnă, să-i dăm loc în coloanele foaiei”. Nu avem nici un motiv să nu credem că autorul versurilor era fiul extrem de activului protopop Zaharia Boiu din Sighişoara (vezi Inventarele averilor bisericeşti din Protopopiatul Sighişoarei, 1854”7), cel ce va deveni Zaharia Boiu jun., fala amvonului românesc. Prima filă pe care a scos-o Tipografia şaguniană în anul 1850 – cea care va tipări şi noua gazetă – fusese un imn de mulţumire pentru însuşi Episcopul Andrei, într-un ancadrament specific celei mai elevate arte tipografice. Dar acum, tânărul Zaharia Boiu scrie o
„S a l u t a r e l a T e l e g r a f u l r o m â n.
Tu, dulce resunet, vestind Românimii
Că noaptea trecu, că zioa sosi;
Tu, steao amică ce întunecimii
Adduci a aurorei hilare solii: (…)”.
De altfel, programul său de gazetă politică, industrială, comercială şi literară, i se conştientizează şi i se defineşte de la început, în cel mai concret mod, chiar în aceste versuri dedicatorii:
„(…) Cupprindă în braţe commerciu, industriă,
Cupprindă ştiinţă, cerescul odor !
Attunci se ridică crescând românimea,
Precum un gigante din somn deşteptat;
Attunci îi va râde şi viitorimea,/
Ca raza de soare pe câmp prelucrat (…)”.
(Anexa 1).
Avea „jurnalul” şagunian menirea de a aduce „un licăr de speranţă şi de bucurie, un sentiment de nobleţe şi de dragoste faţă de valorile perene ale culturii române şi, [nu în ultimul rând] ale spiritualităţii ortodoxe”, dar şi „să ajungă la inimile şi minţile românilor din Ardeal şi de dincolo de fruntariile lui”.
Astfel de mărturisiri se fac, bine-nţeles, întâi prin publicarea apelului la PRENUMERAŢIUNE la TELEGRAFUL ROMAN. Gazetă politică, industriale, commerciale şi literariă, scris în Sibiu, 8 dechembrie de Redactor respunzătoriu: Aaron Florian, Editura şi tipariul Tipografiei Diecesane.
1 Raritatea sa din biblioteci – fie şi prin degradarea hârtiei de-a lungul timpului – nu mai este o legendă. V. lipsurile din însăşi Biblioteca judeţeană ASTRA – Sibiu.
2 Vezi teza de licenţă datorată muzeografei Liliana Oprescu (Complexul Naţional Muzeal ASTRA) sub titlul „Conservare-prelucrare-cercetare. Studiu de caz [cu text transliterat]: Telegraful Român, 1 ianuarie – 31 martie 1853. Trei concepte în actualitate”, Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Litere şi Arte, 2006.
3 Andrei Şaguna, Memorii din anii 1846-1871, Sibiu, 1923, p. 49. Redactor responsabil Ilarion Puşcariu. Exact în luna august a acelui an, în imperiu se vehiculau – din partea episcopilor catolici de rit latin şi grecesc – primele acuzaţii grave împotriva „neuniţilor” şi se semnala „pericolul şagunian”, aceştia fiind alertaţi şi de succesul Primului sinod şagunian, din martie 1850, pentru că ei ştiau că „acolo se pleacă (poporul) unde va vedea că se urmează mai exact regula veche de a ţinea sinoade”. Episcopul Andrei tocmai primea, „spre mângăiere de la împăratul, crucea de Comandor al ordinului Leopoldin”.
4 Ibidem, p. 59. „În decurgerea acestui an s-au tipărit în tipografia clerului nostru, sub conducerea şi censura mea (...)”.
5 În anul 1852, Andrei Şaguna primeşte „rugarea lui Iacob Moroşianu (Murăşanu, n. Ilarion Puşcariu), în care mă numeşte Mecenat al românilor’, spre a mă interpune la guvern ca să i se ierte edarea Gazetei sub redacţiunea lui, căci de la dl Bariţiu s-a luat voia şi Gazeta s-a suspendat”. Ibidem, p. 48.
6 Ibidem , p. 62.
7 A.G., în Marisia, XVI, 1996, 25, p.151-195. Târgu Mureş.
... din 1853 în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor
