Genealogie şi prosopografie constantiniană

Dr. Constantin Ittu, cercetător ştiinţific, Muzeul Naţional Brukenthal  

Pe împărăteasa Elena cea preacinstită, pe maica împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toţi drept-credincioşii creştini, împreună cu monahii și monahiile, şi să o lăudăm cu cântări ca acestea: Bucură-te, că eşti maica Sfântului împărat Constantin; Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut; Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat; Bucură-te, Sfântă împărăteasă Elena!1
Atunci când se pune problema unei analize, fie şi a uneia deliberat succinte, a istoriei constantinopolitane, abordarea se cade să fie una plurivalentă. În acest sens, o metodă de lucru ar fi cea care îmbrăţişează cel puţin două dintre ştiinţele auxiliare ale istoriei, anume genealogia şi prosopografia. Deşi ambele au un câmp comun de studiu – înrudirile dintre oameni –, ele au însă metode diferite de cercetare. Mai mult, genealogia operează chiar cu două metode, una analitică, al cărei rezultat este întocmirea tablei ascendenţilor (cei doi părinţi, patru bunici, străbunici, stră-străbunici etc.), cealaltă sintetică, prin care se poate stabili tabla descendenţilor. În schimb, prosopografia este o ramură a geografiei istorice – ea însăşi ştiinţă auxiliară a istoriei – care ne oferă posibilitatea de a cunoaşte persoanele ori personalităţile trăitoare într-o anumită epocă, pe un anumit areal2.
În teologie întâlnim şi un alt aspect, unul specific doar acesteia, anume cel de metagenealogie. Atunci când Domnul îi spune lui Nicodim, cel ce a venit noaptea la El, De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5), gândul ne duce la Facere (1, 2), unde citim: Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor. Şi astfel, contextul ne îngăduie să vorbim astfel despre o nouă facere a omului, care, prin Botez („naştere de sus”), va cunoaşte o stare de înnoire (Tit 3, 5)3. Toate acestea devin importante în economia istoriei constantino­politane, în situaţia în care Sfântul Constantin cel Mare a fost primul împărat roman care s-a botezat, cu alte cuvinte, „s-a născut de sus”.
Constantin cel Mare – pe numele său complet Flavius Valerius Constantinus; Constantinus I ca împărat – s-a născut în anul 288 la Naissus (azi Niş, în Serbia) şi a fost împărat al Imperiului Roman din 306 până a trecut la cele veşnice, în anul 337. A fost fiul lui Constantius I Chlorus şi al Flaviei Iulia Elena (Sfânta Elena). Dar, ca să analizăm dubla genealogie, biologică şi politică a lui Constantin, trebuie să ne întoarcem la vremea lui Diocleţian, împărat care instituie o nouă formă de conducere, Dominatul, în conformitate cu care, sursa autorităţii imperiale era de sorginte divină, divino-păgână, adaugăm noi, căci el, Domiţian, se considera descendent din Jupiter. La urcarea pe tron, acesta era deja căsătorit cu Prisca şi avea o fiică, Valeria.
Criza prin care trecea Imperiul Roman, mai precis pericolele care ameninţau Occidentul, l-au determinat pe Diocleţian să-l adopte, în primăvara anului 286, pe Marcus Aurelius Maximianus, bun soldat, dar fără vreo cultură ori fără să-i fie rudă, dar, tocmai de aceea, obedient împăratului. Părtaş la domnie ajunge cu titlul de Caesar, fiind declarat fiu adoptiv (filius Augusti). Spre a sublinia subordonarea noului Caesar, Diocleţian a luat numele de Jovius, iar Maximian cel de Herculius. Demersul avea o triplă conotaţie: de a şterge originea obscură a celor doi suverani; de a sugera descendenţa lor (fictivă) din zeii Jupiter şi Hercule; de a sublinia faptul că raporturile dintre cei doi aveau să fie ca cele dintre Jupiter, tatăl zeilor, şi cel mai distins dintre fiii acestuia. Mai târziu, Domiţian, silit de împrejurări, îl va ridica la rangul de Augustus, dar îl va ţine departe de Roma, pentru ca acesta să nu fie tentat la gesturi extreme de nerecunoştinţă faţă de binefăcătorul său, care rezida mai mult în Orient, la Nicomedia.
Din cauza faptului că turbulenţele politice nu s-au încheiat, Gallia şi Britannia fiind acum în pericol, Diocleţian ridică, la 1 martie 293, un nou Caesar, în persoana lui Constantius Chlorus, tatăl viitorului Constantin cel Mare. Acest ofiţer capabil, la origine ţăran din lumea tracilor, este adoptat (tot un gest politic) de către Maximianus. Devenind fiul adoptiv al respectivului, îi devine şi ginere, fiind obligat să se despartă de soţia sa, Elena (viitoarea Sf. Elena), pentru a se căsători cu Theodora, fiica vitregă a lui Maximianus.
Ameninţările care veneau atât de la frontiera dunăreană, cât şi din Orient, unde a apărut pericolul sasanid, l-au determinat pe Diocleţian să mai numească un nou Caesar, probabil la 21 mai 293, în persoana lui Galerius. Născut nu departe de Serdica (Sofia de azi), dintr-un trac romanizat şi o mamă – pe numele ei, Romula –, o transdanubiană, adică o refugiată de la nord de Dunăre, Galerius era poreclit Armentarius („Ciobanul”), poreclă care-i arată ocupaţia şi originea socială. Proclamat Caesar, Galerius va fi adoptat chiar de către Diocleţian, devenind Jovius, şi, prin acesta, succesor direct al tatălui său adoptiv. În noile coordonate, Galerius se desparte de soţia sa, cu care avea o fiică, Maximilla, căsătorindu-se cu Valeria, lui Diocleţian.
Avem astfel oglindit, în doar câteva rânduri, un peisaj istoric de la sfârşitul secolului al III-lea, în care elementele de prosopografie (cu persoane sau personaje trăitoare în acelaşi timp) se împletesc cu cele de genealogie, mai precis de genealogie mitico-politică, în care înrudirile sunt cimentate atât prin adopţii şi căsătorii, cât şi prin „recurgerea la zei”.
1 Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Icosul al 2-lea
2 Constantin Ittu, Semnale de Telegraf, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, 2001, cap. „Prosopografie şi genealogie biblică”, pp. 17-26, la p. 17, respectiv „O problemă de metagenealogie: „naşterea de sus şi naşterea din nou”, pp. 27–29, la p. 27.
3 El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt (Tit 3, 5).