Drepturi pentru ortodocşii transilvăneni
După Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj (3/15 mai 1848) Andrei Şaguna a condus o delegaţie de 30 de persoane la Viena, unde a rămas aproape un an. Sfântul Mitropolitul Şaguna a făcut numeroase intervenţii directe la Viena, a condus diferite delegaţii naţionale şi a urmărit ideea unificării politice a tuturor românilor din monarhie. La 25 februarie 1849 a prezentat curţii vieneze dorinţa ca toţi românii din monarhie să formeze o unitate, un principat. Şaguna venea cu propuneri şi solicitări concrete şi pentru starea şi poziţia românilor transilvăneni: înlăturarea nedreptăţilor şi exploatării naţionale şi sociale, pentru emanciparea bisericească, culturală şi socială a poporului român.În vara anului 1852 împăratul Franz Iosif I a vizitat Transilvania: episcopul Şaguna a fost înnobilat şi a fost numit „Consilier intim de stat”. El a fost ataşat trup şi suflet de monarhia habsburgică, numai aşa se poate înţelege şi numirea sa în funcţia de „consilier temporar al Consiliului de stat” sau „sfetnic din lăuntru de stat al Majestăţii sale cezaro-regeşti apostolice”, cum avea să scrie chiar pe pagina de titu a Bibliei, tipărită la Sibiu în 1856-1858. În acest sens, Şaguna a primit, de la împăratul Franz Iosif I, şi înalta decorare cu „Ordinul Leopoldin cezaro-regesc”.
Episcopul Şaguna s-a întâlnit cu împăratul de mai multe ori în Viena, în Transilvania, în Bucovina, împreună cu guvernatorul Transilvaniei, principele Carol Schwarzenberg. A participat, la Viena, în 24 aprilie 1854, şi la solemnitatea de căsătorie a împăratului Franz Iosif cu prinţesa bavareză Elisabeta. Cu prilejul acestei vizite la Viena, episcopul Şaguna a înmânat autorităţilor imperiale, în numele diecezei transilvane, două documente-cereri referitoare la fondurile eparhiale şi la despăgubirea preoţilor pentru plata zeciuielii.
Şaguna cerea reprezentarea românilor transilvăneni în Parlamentul de la Viena. Datorită bunelor legături ale episcopului Şaguna cu împăratul Franz Iosif, acesta a susţinut iniţiativa lui Şaguna de-a construi o catedrală românească ortodoxă în Sibiu. Împăratul a donat suma de 1.000 de galbeni în anul 1857.
Şaguna milita pentru o Biserică activă în societate, iar statul trebuia să fie nepărtinitor pentru o oarecare religie. El enumera libertatea religioasă între virtuţile fundamentale, care ajută pe credincios să săvârşească virtuţi civile. Libertatea Bisericii faţă de stat este un mijloc sigur pentru ca statul să-şi poată împlini înalta funcţie de dătător de legi şi păzitor al respectării lor.
Reînfiinţarea Mitropoliei Ardealului
În strădaniile statornice de reînfiinţare a Mitropoliei Transilvaniei Episcopul Andrei Şaguna a predat un memoriu la 25 februarie 1849 şi a publicat în limbile germană şi română, la Sibiu şi la Viena: Promemorie despre dreptul istoric al autonomiei bisericeşti şi naţionale a românilor de religie răsăriteană, 1849, 15 p. şi Memorial prin care se lămureşte cererea românilor de religiune răsăriteană în Austria pentru restaurarea Mitropoliei lor din punct de vedere al sfintelor canoane, 1851, 23 p. Prin acestea, dar şi prin alte memorii trimise cercurilor aulice din Viena, Şaguna argumenta necesitatea restaurării Mitropoliei transilvane a românilor ortodocşi.Este deosebit de interesant şi elocvent să evocăm câteva date din activitatea delegaţiei transilvănene plecată la Viena. La 3 martie 1862 delegaţia transilvană condusă de Episcopul Şaguna a fost primită de către Arhiducele Rainer, de cancelarul aulic contele de Forgatsch, responsabil pentru Ungaria şi Transilvania, apoi şi de miniştrii Smerling şi Laser. Ceea ce cereau stăruitor românii ortodocşi în 1862 erau „mai multe rugăminţi de tresprezece ani subşternute Majestăţii Tale”. Una dintre solicitările principale ale acestei delegaţii era şi restaurarea vechii şi canonicei Mitropolii Ortodoxe Române din Transilvania, care a fost desfiinţată în anul 1701, prin trecerea unei părţi a românilor ardeleni la Biserica unită cu Roma.
În preafrumosul document predat împăratului se cerea „reaşezarea în starea de dinainte a ierarhiei noastre bisericeşti, suprimate în fapt prin fatalitatea timpurilor şi măsurile politice”. În cuprinsul acestui memoriu întâlnim o argumentare fundamentală: canonică, istorică şi logică pentru a se rectitori Mitropolia transilvană, care „din timpurile cele mai vechi, o am avut-o şi numai în veacul al 18. o am pierdut-o în urma sistemei de persecuţie bisericească de pe atunci… că noi pierderea constituţiei noastre canonice bisericeşti încă şi astăzi, după 150 de ani, o simţim din adâncul inimii şi că acea durere nu s-au alinat, pentru că relele provenitoare de acolo sunt nesecătoare, rupându-ne liniştea sufletului şi a conştiinţei… Starea aceasta – ce cerem noi – exista până la anul 1700”.
Datorită acestor stăruinţe şaguniene, împăratul a dat, la 27 septembrie 1860, o rezoluţie „pentru noi (românii) plină de mângâiere şi a decis Majestatea Ta ridicarea unei Mitropolii pentru românii Bisericii orientale”. Apoi se rugau românii în acest memoriu: „Să te înduri Majestate c.r. apostolică prin un puternic şi graţios cuvânt a ridica piedicile în calea realizării Mitropoliei noastre venerabile”.
Şaguna cerea ca românii ortodocşi transilvăneni să nu mai fie dependenţi bisericeşte de sârbii de la Carloviţ. Pentru aceasta aducea temeiuri canonice şi istorice clar aşternute pe hârtie. La 16 aprilie 1862 Episcopul Andrei Şaguna a mai fost primit în două audienţe de către împăratul Franz Iosif pentru a da alte explicaţii directe în legătură cu restaurarea Mitropoliei transilvane.
După aceste stăruinţe, atât de oficiale, împăratul a dat „în biletul preaînalt de mână îndreptat la 25 iunie 1863 către domnul ministru şi cancelar de curte al Transilvaniei… că pentru Românii de Biserica greco-neunită să se înfiinţeze o mitropolie independentă, coordonată cu cea sârbească”. Rectitorirea sau recunoaşterea legală a Mitropoliei românilor ortodocşi era cerută şi de numărul important de aparţinători: un milion în Ungaria şi Banat şi două milioane de suflete în Transilvania şi Bucovina. Deci era o grupă etnică şi religioasă care nu mai putea fi nici nesocotită şi nici trecută cu vederea, ci trebuia tratată cu atenţie şi respect. Biserica Ortodoxă Transilvană putea să devină autonomă prin desprinderea de sub jurisdicţia canonică a Carloviţului şi prin organizarea ei proprie.
Monitorul oficial „Wiener Zeitung”, din 3 ianuarie 1865, publica şi acest decret imperial: „Iubite baron Şaguna! Ascultând rugările Românilor gr.-ort. din Transilvania şi Ungaria, în consonanţă cu intenţia manifestată prin rezoluţiile mele din 27 septembrie 1860 şi din 25 iunie 1863 am încuviinţat, ca pentru dânşii să se înfiinţeze o mitropolie independentă, coordonată cu cea sârbească, şi ca Biserica episcopească din Transilvania să se ridice la demnitate mitropolitană. Totdeodată aflu a te denumi pe Domnia Ta Arhiepiscop şi Mitropolit al Românilor gr.-ort. din Transilvania şi Ungaria”. Acest decret purta data de 24 decembrie şi era semnat de împărat. Era un frumos dar de Crăciun ajuns la românii ortodocşi transilvăneni după atâtea stăruinţe şi aşteptări, după pertinente şi înţelepte intervenţii făcute de Şaguna. La 6 februarie 1865 Mitropolitul Şaguna, cu o delegaţie transilvană, mulţumea direct împăratului de la Viena.
Drepturile românilor ardeleni
La începutul anului 1849 episcopul Şaguna a fost primit în audienţă de tânărul împărat austriac, Franz Iosif. Împăratul le dădea românilor răspuns promiţător şi favorabil la cererile lor din toamna anului 1849: „…Ceruta egalitate a Bisericii greceşti neunite (Ortodoxe, n.n.) cu celelalte Biserici ale ţării şi acoperirea prin ajutorul statului a trebuinţelor bisericeşti şi şcolare, vi se va acorda… desfiinţarea robotelor, libertatea presei… iar supuşii mei români să fie primiţi în toate sectoarele administraţiei publice, în proporţie cu capacitatea şi numărul lor”.Congresul Naţional-Bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania, constituit şi condus de Şaguna, era asemenea unui Parlament, de altfel singurul organism legal recunoscut al românilor ardeleni.
În 4 octombrie 1863 Andrei Şaguna a fost numit pe viaţă în Senatul de la Viena, de către Curtea imperială, alături de alţi şase reprezentanţi din Transilvania. Ei au fost primiţi oficial la Viena în cadrul şedinţei Senatului la 20 octombrie 1863. După cuvântul de salut al preşedintelui Senatului imperial, principele Auersperg, în numele transilvănenilor a răspuns Episcopul Şaguna.
La 18 iulie 1849 Şaguna a înaintat o adresă către comunitatea ortodoxă româno-greacă din Viena, ,,prin care, descriindu-i suferinţele extraordinare şi calamităţile credincioşilor săi din Ardeal în culorile cele mai vii, o ruga pentru un ajutor pe seama văduvelor şi orfanilor, ai căror bărbaţi şi părinţi pieriră în războiul civil. Asemenea rugări îndreptă el şi cătră baronul Sina şi Z.C. Pop din Viena”.
Dintre bursierii mitropolitului Andrei Şaguna trimişi la Viena doi au încununat studiile filosofice cu câte un doctorat: Nicolae Maier şi Ilarion Puşcariu (1864-1869), iar Daniil Popovici-Barcianu, din Răşinari, a studiat pedagogia şi ştiinţele naturale.
Întrunirea episcopilor ortodocşi din Imperiul austriac
Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a participat, la Viena, timp de nouă luni, la Sinodul celor zece episcopi ortodocşi din întreaga monarhie habsburgică, convocat de împăratul Franz Iosif (15 oct. 1850). Episcopul Şaguna, venit din capitala spirituală a Transilvaniei de la jumătatea secolului XIX, aducea în mintea şi inima sa experienţa profundă şi umilirile românilor ortodocşi de la ei de acasă, unde nu mai aveau Mitropolie de 150 de ani. Sosea la Viena, în capitala împărăţiei, la acest sinod şi cu voinţa oţelită în cei patru ani de lucrare pastorală transilvană. El a fost un participant foarte activ la aceste întruniri. El a ţinut un jurnal personal lucrărilor acestei întruniri a episcopilor ortodocşi din monarhia austriacă. Şaguna a fost omul ordinii; adeseori recita cuvintele: „Ordo est anima rerum!” (ordinea este sufletul lucrurilor). Aceasta a fost ca o linie şi caracteristică a vieţii sale, această ordine şi rânduială o dovedeşte şi acest jurnal ce-l întocmise referitor la lucrările acestui sinod vienez.Episcopul Şaguna prezenta, la 5 noiembrie, adunării episcopilor problemele şi temele fundamentale, doleanţele generale ale Bisericii care trebuiau să fie dezbătute în mod urgent de către Biserica Ortodoxă. Acestea erau numite de Şaguna „obligaţii primordiale şi sfinte” ale Bisericii. Prin nouă puncte episcopul transilvănean viza statutul canonic şi juridic al Ortodoxiei în Austria. Pentru claritatea, actualitatea şi importanţa lor vom enumera câteva:
a) Biserica Răsăriteană să fie egală cu celelalte religii creştine din monarhia austriacă. Aceasta se poate realiza prin extinderea privilegiilor din 4 martie 1849 şi asupra teritoriilor numite înainte provincii ungare.
b) Biserica şi naţiunea se află într-o legătură foarte strânsă, precum trupul şi sufletul. În Bisericile Ortodoxe se foloseşte, în biserică, la sfintele slujbe limba poporului. Se cere recunoaşterea printr-un decret special a naţionalităţilor şi a limbilor creştinilor răsăriteni.
c) Numirea negativă de „Biserică neunită” să fie exclusă şi să se folosească denumirea de „Biserică Răsăriteană dreptcredincioasă”.
d) Guvernul austriac să binevoiască a înfiinţa o mitropolie şi pentru românii din monarhie, care sunt ortodocşi, urmând ca cele două naţiuni ortodoxe din Austria să se afle în raporturi de coordonare una cu cealaltă.
e) În locurile unde credincioşii ortodocşi sunt în minoritate, iar majoritatea sunt catolici, sărbătorile Bisericii răsăritene să nu fie tulburate. Încăperile comercianţilor şi meşteşugarilor să fie închise până după-amiază, pentru a se respecta reciprocitatea confesională.
f) Copiii ortodocşi, care frecventează şcoli aparţinând unor confesiuni străine, să nu fie obligaţi să participe la orele de religie şi la slujbele respectivei confesiuni. Copiii ortodocşi să aibă dreptul să înveţe credinţa şi tradiţia răsăriteană, iar în duminici şi sărbători să poată frecventa slujbele propriilor lor Biserici.
Sunt demne de sesizat claritatea şi necesitatea celor susţinute de Şaguna. Aici găsim, in nuce, reglementări legale ale oricărui stat modern: egalitatea între Biserici, confesionalitatea învăţământului religios în şcoli, folosirea limbii vorbite şi în cult, reînfiinţarea mitropoliei pentru românii din monarhie. Episcopul Şaguna era sprijinit pentru reînfiinţarea mitropoliei nu doar „de sinodul propriei eparhii, ci şi de laicii şi clericii proeminenţi din Banat, Crişana şi Bucovina”, aceasta era o doleanţă foarte firească şi, în acelaşi timp, necesară.
Sfântul Mitropolit Şaguna a scris şi a tipărit mai multe cărţi necesare pentru viaţa religioasă şi bisericească a românilor ortodocşi ardeleni. În arhivele vieneze se păstrează mai multe documente şi mărturii care grăiesc despre legăturile mitropolitului sibian cu Viena. Să enumerăm doar câteva, ce se păstrează la loc de cinste şi în Biblioteca Naţională din Viena, adică într-o aripă a palatului imperial de altădată (Hofburg). La loc de frunte se află şi tipărirea Bibliei ilustrate în 2 volume la Sibiu 1856-1858. El subliniază şi-n Compediu de drept canonic că Sfânta Scriptură este „cartea fundamentală a Bisericii Ortodoxe, dar şi a altor Biserici” (p. 294). Conferinţă către Majestatea Sa Împăratul Franz Iosif I privind întemeierea unei tipografii la Sibiu şi tipărirea mineelor la Sibiu 1 martie 1857 este un manuscris deosebit de frumos şi valoros, legat într-o frumoasă copertă de mătase violetă, care se păstrează în sala festivă a Bibliotecii Naţionale din Viena. De asemenea, se mai păstrează la Viena lucrările lui Şaguna: Compendiu de Dreptulu Canonicu alu unei santei sobornicesci si apostolesci biserci. Sibiu, tip. archidiecesana 1868, p. 451 în limbile română şi germană; Istoria universală a Bisericii ortodoxe-orientale, 1860; Projectu de Regulamentu pentru organisarea trebilor bisericesci, scolare și fundationale romane de Relegia greco-orientale în Statele austriace; Testamentul, Sibiu, 1914, 14 p.; în germană: Istoria Bisericii greco-orientale în Austria; Cunoştinţe folositoare referitoare la familie spre folosul preoţilor şi consistoriilor protopopeşti, 1855. Noul Testament, preluat din Biblia publicată la Sibiu în 1858, a fost tipărit de două ori la Viena (1868 şi 1877). La Viena, în Biblioteca Naţională, se păstrează, de asemenea, mai multe numere din revista sibiană-şaguniană „Telegraful Român” şi trei tablouri cu Mitropolitul Andrei Şaguna. Pe unul apare şi semnătura sa.* * *
Sfântul Mitropolitul Şaguna s-a impus ca un creştin şi un arhiereu măreţ, nobil şi integru, un model demn de urmat. Cu adevărat mare şi important mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române a fost Sfântul Şaguna, care a trăit şi a lucrat cu dăruire şi jertfelnicie apostolică pentru binele Bisericii şi al românilor din Transilvania. Mitropolitul Şaguna a reuşit în 27 de ani de lucrare la cârma Bisericii Ortodoxe din Transilvania să revigoreze viaţa bisericească prin reînfiinţarea şi autonomia Mitropoliei, dar şi prin câştigarea drepturilor sociale şi politice ale românilor transilvăneni.
