Câteva gânduri despre recentele schimbări la vârf din Vatican

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda

S-a scris la noi mult şi din păcate adesea neavizat despre abdicarea papei Benedict al XVI-lea. Ziarişti mai mult sau mai puţin apropiaţi de cele bisericeşti şi-au exprimat opiniile şi au interpretat evenimentele recent petrecute la Vatican, dar mai ales s-au angajat în speculaţii legate de succesorul papei care a decis să se retragă. Scriind acest editorial după ce lumea întreagă a trecut atât peste surpriza abdicării, cât şi peste cea a alegerii noului papă, doresc mai întâi să exprim şi să susţin ideea că abdicarea papei a fost un gest bine gândit, o ultimă mare mutare strategică a papei Benedict al XVI-lea, menită să asigure în Vatican succesiunea pe care el însuşi şi-a dorit-o sau, mai corect, să evite o succesiune care, în opinia lui, ar fi fost nepotrivită pentru timpurile pe care le trăieşte acum Biserica Romano-Catolică. Când spun aceasta, nu mă refer neapărat la persoane, ci la profilul acestora. Apoi, voi încerca să schiţez profilul noului papă, inclusiv în comparaţie cu cel al predecesorului său, şi să arăt la ce anume ne-am putea aştepta de la acest pontificat, inclusiv ca ortodocşi.
Este, într-adevăr, o chestiune de mare curaj pentru un papă să abdice. Acest fapt a fost subliniat pe bună dreptate de numeroşi comentatori. Doar cinci predecesori ai papei Benedict al XVI-lea au făcut un astfel de gest, ultimul dintre ei, Grigorie al XII-lea, în 1415. Sunt însă convins că abdicarea lui Benedict al XVI-lea a fost un gest foarte bine gândit şi apoi implementat de către el însuşi. Abdicarea, care aduce cu sine întrunirea conclavului spre a se alege un nou papă, are marele avantaj că poate fi planificată, în vreme ce cursul succesoral obişnuit, adică decesul suveranului pontif şi toate cele care urmează până la alegerea unui nou papă nu pot fi planificate, ele depinzând de primul element. Benedict al XVI-lea, în actul de retragere citit în dimineaţa zilei de 11 februarie a.c., a specificat cu multă grijă nu numai ziua, ci şi ora retragerii sale: 28 febr. 2013, ora 20:00. Nu a fost o retragere imediată, ci una programată în viitorul apropiat, care a permis dozarea controlată a tensiunii inevitabile create de ştire, dar şi începerea discuţiilor legate de profilul succesorului. Nu a fost un secret pentru niciun cunoscător al treburilor din interiorul Vaticanului că papa Benedict al XVI-lea a avut relaţii tensionate cu cardinalii italieni.
Cu cât sănătatea papei Benedict al XVI-lea devenea mai şubredă, cu atât tensiunile creşteau. Se crea de multe ori impresia că italienii sunt nerăbdători să vadă din nou un papă din neamul lor, fapt care s-a petrecut pentru ultima dată în 1978, cu alegerea papei Ioan Paul I. Benedict al XVI-lea a fost conştient că dacă lucrurile îşi urmează cursul lor tradiţional, adică dacă el va trece la cele veşnice şi vor avea loc alegeri în astfel de condiţii, şansele ca succesorul său să fie un italian erau foarte mari. Prin abdicarea sa, papa Benedict al XVI-lea a reuşit să creeze un „front antiitalian” în conclav, ceea ce a dus la alegerea ca papă a unui cardinal din afara Italiei. Foarte probabil că papa Benedict al XVI‑lea nu şi-ar fi dorit un succesor italian nu pentru că socotea că unul ca acesta nu i-ar fi urmat linia de gândire sau pentru că între cardinalii italieni nu ar fi teologi străluciţi sau nu ar fi avut profilul necesar unui viitor papă, ci pur şi simplu pentru că în opinia lui a sosit timpul ca Biserica Romano-Catolică – care este cu adevărat o instituţie mondială, de fapt cea mai mare şi mai globală instituţie care a existat vreodată pe faţa pământului – să fie condusă de un papă din emisfera sudică, exprimând şi în acest fel caracterul ei mondial. Mai pot fi adăugate şi alte motive, ele însă au avut, cred, un rol marginal. În sprijinul opiniei mele că retragerea papei Benedict al XVI-lea a fost un gest calculat vin declaraţiile fratelui său, preotul şi muzicianul Georg Ratzinger, care spunea că el ştia de trei luni de posibilitatea retragerii fratelui său. De asemenea, anumite gesturi ale papei Benedict al XVI-lea, precum vizita în două rânduri, la 29 aprilie 2009 şi 1 iulie 2010, la mormântul de la Aquila al papei Celestin al V-lea (1215-1296), care a fost penultimul papă din istorie care a abdicat, demonstrează că Benedict reflecta de mult asupra unei posibile abdicări. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cursul primei vizite şi-a lăsat pe mormântul lui Celestin al V-lea pallium-ul său, simbol al puterii episcopale.
Surpriza alegerii noului Papă
În seara zilei de 13 martie 2013, după puţine runde de vot, a fost făcut cunoscut numele actualului papă: Cardinalul Jorge Mario Bergoglio de 76 de ani, iezuit, arhiepiscop de Buenos Aires, Argentina. Ca nume de pontif şi-a ales Francisc.

Textul integral poate fi citit în ediţia tipărită a Telegrafului Român, anul 161, nr. 9-12, 1 şi 15 martie 2013