Treptele urcuşului duhovnicesc – călătorie spre Postul Mare

† Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
 
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului, este precedată de şase duminici ale Postului

Mare şi de alte şase duminici pregătitoare, care alcătuiesc împreună tot atâtea trepte ale urcuşului duhovnicesc în călătoria noastră cu Hristos.
Foamea şi setea după Dumnezeu
Începutul călătoriei îl exprimă tema Sfintei Evanghelii din Duminica lui Zaheu Vameşul: Un om bogat, mai-marele vameşilor, cuprins de o dorinţă puternică de a-L vedea pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor din apropierea drumului pe unde avea să treacă Mântuitorul. Dorinţa lui fierbinte i-a fost răsplătită pe deplin cu chemarea lui pe nume, ca semn că Hristos îi cunoştea şi numele, şi gândul său, şi dorinţa de a poposi în casa lui, aducând mântuire casei lui întregi (cf. Lc. 19, 1-10).
Tema Duminicii este „foamea şi setea după Dumnezeu”. În urcuşul nostru spiritual avem nevoie de Hristos ca de cea mai necesară hrană. Simţind foame şi sete de cele sfinte, ne urcăm în sicomorul duhovnicesc, locaşul sfânt al bisericii, unde Hristos sălăşluieşte şi Se dăruieşte în deplinătatea iubirii Sale, prin Sfânta Euharistie, Trupul şi Sângele Său. Prin Sfânta Împărtăşanie ne sfinţim viaţa, trupul şi sufletul, devenind purtători de Hristos.

Credinţa smerită

A doua treaptă a urcuşului, care se adaugă „foamei şi setei de Dumnezeu”, este cea a „credinţei smerite”, oferită de pericopa evanghelică din Duminica Cananeencei (Mt. 15, 21-28): O mamă îndurerată de suferinţa pricinuită fiicei sale de către diavolul se apropie cu multă credinţă de Hristos, cerându-I să o izbăvească. Cu multă smerenie îşi recunoaşte starea de depărtare de Dumnezeu, ca şi câinii, care se hrănesc cu fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Credinţa puternică şi smerită ne va apropia cu adevărat de Dumnezeu.

Rugăciune plină de căinţă şi smerenie

Apropiaţi de Dumnezeu prin credinţa puternică, vom putea păstra legătura cu El şi vom intra în comuniune cu El prin rugăciunea smerită, oferită ca model de Evanghelia „Duminicii Vameşului şi a Fariseului”, prima Duminică a Triodului: Doi oameni s-au rugat în templul Domnului: fariseul printr-o rugăciune plină de mândrie şi sfidare, considerându-se „împlinitorul legii”, iar vameşul printr-o rugăciune plină de căinţă şi smerenie, întor­cându‑se „mai îndreptat la casa sa”, „fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Lc. 18, 10-14).

Calea întoarcerii din exilul păcatului

Păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu, ne „exilează” din casa Tatălui Ceresc, din comuniunea de iubire cu El. Pericopa „Duminicii întoarcerii Fiului risipitor” ne oferă „calea întoarcerii din exilul păcatului”: Fiul risipitor, lipsit de iubirea tatălui său, în îndepărtarea păcatului, „şi-a venit în sine”, adică şi-a dat seama de păcatul său dublu, faţă de cer şi faţă de pământ. S-a hotărât să se îndrepte, întorcându-se la tatăl său. S-a întors, şi-a recunoscut şi şi-a mărturisit cu umilinţă şi lacrimi păcatul şi a primit răspunsul părintelui iubitor: inelul împăcării, îmbrăcămintea iertării şi masa comuniunii (Lc. 15, 11-32).
Iată în această pildă etapele psihologice şi duhovniceşti ale întoarcerii noastre din exilul păcatului prin Taina Spovedaniei, numită de Sfinţii Părinţi „baia lacrimilor”: a) conştiinţa păcatului; b) hotărârea de îndreptare; c) mărturisirea – încununată de ospăţul cel mare al Sfintei Împărtăşanii.

De iubirea aproapelui este condiţionată iubirea faţă de Dumnezeu

În această pregătire spirituală, următoarea treaptă ne-o oferă Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Ni se aduce aminte că vom da seama cu toţii de faptele săvârşite în lumea aceasta. Criteriul judecăţii este „iubirea aproapelui”: „Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 31-46). De iubirea aproapelui este condiţionată iubirea faţă de Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan: „Dacă zice cineva: Iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este” (I Ioan 4, 20).

Postul nu poate fi acceptat fără iertare

Înaintea începerii vremii Postului Mare, „Duminica Lăsatului sec de brânză” sau a „Izgonirii lui Adam din Rai” ne arată unde am fost – în Rai –, de unde am căzut şi unde trebuie să ajungem.
Tema Evangheliei duminicii este iertarea: „De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Mt. 6, 15). Învăţătura despre post şi mai ales practica acestuia nu vor fi acceptate fără iertare. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” – condiţionăm noi în rugăciunea „Tatăl nostru”.
Iată deci cele şase trepte ale urcuşului duhovnicesc împreună cu Hristos, pe care ne poartă rânduielile Bisericii noastre, pregătindu-ne pentru Sfântul şi Marele Post al Păresimilor: credinţa smerită, rugăciunea smerită, întoarcerea din exil, iubirea aproapelui şi iertarea. Peste toate se vor înălţa cele şase trepte ale Duminicilor Postului, încununate toate de Măreaţa Înviere.