Detaliem şi alte câteva accente, punctuale, în propaganda pentru valoarea modernizării sistemului de comunicare şi educaţie, prin eficientizarea ei. Nevoia valorizării cuvântului tipărit aduce după sine un articol-serial (încă din numerele 7 şi 8), o prezentare istorică destul de complicată, dar şi interogaţii provocatoare, despre Ce s-a scris şi s-a tipărit până acum pentru poporul român ? Şi cum s-a scris şi s-a tipărit ?
De departe, mult mai important decât pare este faptul că, de la începuturile apariţiei sale, Telegraful asigura şansa ca cei ce aveau acces la el să comunice cu ziarul, între ei şi cu alţii. Şi, neapărat, să se producă astfel o sincronizare a sistemului de valori în rândul intelectualilor români, sau măcar popularizarea unui set de noi valori. Pentru că, deşi românii ardeleni fuseseră integraţi prin religie şi folclor, era evident că, tocmai pentru a-şi păstra aceste valori, era nevoie acum şi de o nouă integrare, socio-economică şi politico-naţională.
Să privim, în acest sens, cu mai mare atenţie ignorata rubrică „C o r r e s p u n d i n ţ ă” devenită „Lădiţa de poştă” (având apoi alte diverse nume) unde, evident, încă din primul număr, se făcea o prospecţiune a pieţei culturale, a preferinţelor de lectură şi a disponibilităţilor de a sprijini gazeta: „D.I.M. din Hălmagiul mare. Nu numai vom primi cu bucuriă orice ştire interesante ni se va trimite din părţile acelea; ci te rogăm, precum am rogat în provocaţiunea noastră pe toată inţelliginţa română din orice parte, ca să ne sprigine înr-această întreprindere”. Apoi, „D. Protopop Ioane Negruţiu (Fechete) respundem la scrisoarea cu dat din Cluj 22 Ian. în «Gazeta Transilvaniei Nr. 6» că Abecedare cu slove bisericeşti şi civili cu litere, cu slove şi litere de scris se află în dorita câtime în Sibiiu legate curat şi bine cu preţiu de 12 cr. m.c. (…)”2. Un răspuns la o întrebare a unui protopop celebru, greco-catolic!
În aceeaşi rubrică „minoră“, se folosea şi şansa de a expune idei inatacabile pentru redactorii gazetei şi primii săi destinatari – românii ortodocşi. „D.P.G. în Sinteşti” i se răspunde politicos, dar tranşant: „Ne mirăm de o apucătură atât de reu nimerită, la un lucru atât de delicat, ce nu sufere băgări de seamă nerumegate şi unilaterali. Noi nu ştim se fi ajuns cu literatura în veacul de aur, şi ne-ar părea bine de am fi şi în cel de fer. Schimbarea ce o poftiţi Dvoastră s-ar potea numai atunci întreprinde, când s-ar ţine un sinod universale, la care ar lua parte toţi mărturisitorii credinţei greco resăritene. Şi deacă ve poate (sic!) scandalisa cuvintele: tropariu, condac, irmos, icos, de ce nu ve scandalisează şi cuvintele: geografiă, programă, literatură, căci tot din acel izvor au eşit pre care Dvoastră vreţi acuma a-l astupa (…)”3.
Sau se stabileau relaţii şi cu cititorii altor gazete, profitabile pentru toate părţile, se popularizau măsuri administrative de interes general: „(…) mai dăm amicabilele sfat a cere pe calea prepusei sele diregătorii licenţiă a întroduce aritmetica sea în şcoale. Căci după înaltele ordinaţiuni nu este îngăduit nimerui a întroduce vreo carte şcolariă în vreo şcoală fără apriată licenţiă a înaltului ministeriu de învăţemânt. Aceasta să fie şi spre cunoştinţa altor DD. Auctori carii s-ar deprinde cu compunerea seau treducerea cărţilor şcolarie”4. De altfel, informaţiile din alte surse gazetăreşti sunt frecvente5.
Nu ne închipuim ca numele gazetei – Telegraful – să-i fi fost dat acesteia fără, măcar, acordul tânărului episcop Andrei. Iar el a fost ales pentru că numea un instrument de cea mai mare folosinţă în acel moment, pe de-a-ntregul pus în slujba comunicării moderne, la care aspirau, ca nişte adevăraţi europeni, românii: „Sunt ţeri cu poporăţiune abia peste trei milioane sufflete, unde gustul citirii gazetelor este atât de lăţit, şi trebuinţa lor atât de adânc simţită, încât peste o sută de foi periodice es la lumină spre a învăţa şi a folosi pe popor. Cu adevărat, foile gazetelor prin uşiurătatea lor sboară cu lesnire din mână în mână, prin noutatea lucrurilor ce adduc, aţiţă curiositatea cititorilor, prin felurimea ideelor şi cunoştinţelor ce cupprind, împodobesc mintea, îmbunătăţesc inima, îndireptează spiritul, prefac neravurile, formează caracterul, şi perfecţiunează atât viaţa privată cât şi cea publică a unui popor”.
Nu putem să reluăm aici toate frazele care, în primele două numere al Telegrafului Român garantează importanţa telegrafului6, deşi toate ar merita republicate, nu pentru revelarea însuşirilor acestuia, ci pentru modul în care a fost el perceput şi, în consecinţă, care a fost nivelul de la care/la care a fost folosit, popularizat, impus.
„Trans i l v a n ia./Te l e g r a f u l /Afflările spiritului omenesc din timpurile noastre se îmbulzesc unele peste altele, şi dau occasiune la alte afflări tot mai mari şi mai importanţi. (…) Cu adevărat este mare şi minunată afflarea acului magneic, a prafului de puşcă, a ceasornicului, a tipografiei, a telescopului, a balonului, a poterii aburelui, şi a o miă alte assemenea cu care se făleşte spiritul omenesc; dar nici una nu se pare a stoarce mirare mai adâncă decât afflarea Telegrafului electro-magnetic, care cu iuţeala fulgerului, prin aer, prin pământ şi pe sub mări, duce ştiri de la o margine a pământului la ceealaltă. Decând această afflare minunată a început a face sgomot în lume, o mulţime de gazette germane, italiane, franţoase, anglice ş.ce.l. au împrumutat numele ei se intitulară Telegrafi (…). Metodul de a semnalisa, prin focuri, ştiri şi întâmplări, l-au cunoscut şi l-au întrebuinţat şi Românii noştrii de accum cu occasiunea tristelor evenimente trecute. Mai cu seamă Românii munteni îl practicară mai mult şi cu resultat norocit în timpul bătăilor ce purtară cu partida contrariă. (…) Perfecţiunarea telegrafului, precum l-a cunoscut popoarele vechi şi cele mai noue, a început cam odată cu prorumperea revoluţiunii franţoase dela anul 1789 (…). Un franţos, anume Claudie Şap, a venit la ideă de a correspunde prin telegraf cu unii din prietenii sei, carii lăcuia în depărtare de vreo câteva oare de dânsul. (…) Esplicaţiunea seau însemnarea formelor seu semnelor era cunoscută numai la amendoe capetele fiecării linii telegrafice; (…) În chipul acesta chiar observatorii dela telegrafi, carii făcea semnele şi formele, n-avea nici o cunoştinţă de ştirile seu depeşele care trecea prin linia telegrafică. (…) Telegraful electro-magnetic stă dintr-un drot de fer care prin aer, prin pământ ori pe sub mări se poate întinde la cea mai mare depărtare. (…) Mai întâi ori ce corespondinţă se poate face printrânsul atât noaptea cât şi zioa, atât pe timp frumos cât şi neguros seu ceţos. Fie depărtarea cât de mare, dela o margine a Europei la cealaltă, seau până la marginea Americei, nu se perde cel mai puţin timp; (…) Decând a ajjuns telegraful la acest grad de perfecţiune, toate statele mai civilisate se întrec a aşşeza linie spre a se folosi de această afflare minunată. (…) Dintre toate statele Europei, Austria are mai multe şi mai lungi linie telegrafice întemeiate. Cu bucuriă salută şi Transilvania linia telegrafică din Viena pâna în Sibiu. Nu va trece mult şi, deacă nu toată lumea, cel puţin părţile ei cele mai civilisate vor fi mrejuite de linie telegrafice în toate direcţiunile, şi attunci se va împlini cea ce se zice: Strigavoi şi se va auzi glasul meu până la marginile pământului !
Superstiţiunea şi neştiinţa Oamenilor nu este în stare de a calcula trebuinţa şi foloasele telegrafului. Assemenea oameni închipuindu-şi a vedea în telegraf un ceva adducătoriu de reu, fac de multe ori piedici correspundinţelor prin stricăciuni reutăcioase. (…) Cu cât se întind liniele drumurilor de fer, cu atât se va assecura şi telegraful de cugetătorii şi făcătorii de rele. (…). / Sfârţim esclamând: cine pote prezice până la ce grad de perfecţiune poate încă să ajjungă telegraful electro-magnetic de astăzi (sn)!”.
1 Principele Ştirbei a îndatorat oraşul Giurgiu „scăpându-l de înnecăciune prin şoseaoa ce a stăruit a se face” şi „printr‑o declaraţiune spontaneă au hotărât [giurgivenii] a ridica un monument întru oanoarea Sea şi a-l aşşeza chiar la acea şosea”. Principele, mulţămind, recomandă ca banii să fie folosiţi tot în bine obştesc. Şi, cum „De mult timp se se simţia trebuinţa deschiderii unei piaţe la capetul târgului; aşia dar orăşanii au hotărât ca cu banii monumentului să cumpere locul trebuingios şi să întocmească acea piaţă”.
„La sfârşitul anului 1852. Austria are drumuri de fer în lungime de 247 mile; dintracestea 110 mile sunt umblătoarie şi 137, mile se afflă în lucrare. Aceste drumuri sunt ale statului; dar mai sunt şi 5. drumuri de fer private în lungime de 116½. mile, care toate se întrebuinţează de public. Într-acestea se afflă trei drumuri de fer, în lungime de 41½. mile, la care se întrebuinţează cai ear nu maşine cu abur”. „ Peste puţin timp Algeria încă va avea drumuri de fer. S-au format nişte soţietăţi în privinţa aceasta, care au depus capitalele trebuinţios, au căpătat voiă, şi au trimis Ingineri ca să facă plane definitive. (…)”.
2 În ian.-mart. aveau corespondenţi în Ciacova, Iaşi, Urbea mare, Cluj, Năsăud, Vingard, Belgrad (Alba Iulia), Oradea Mare, Visogna (Ocna Sibiului), Bocşa montană, Pesta, Voitec, Braşov, Sanislo-Satmare.
3 TR., 22. Sibiiu 18. Marţiu 1853, p. 88.
4 Idem, Nro 25. Sibiu 28 Marţiu 1853, p . 100. D. Corespundinte din Cluj (Gaz.Trans.Nr.21).
5 În rubricile sale, Telegraful Român aduce ştiri din întreaga lume, preluând informaţii din diferite gazete. Curiozitatea şi trebuinţa, precum şi necesitatea informării cititorului este satisfăcută (ian.-mart., 1853) prin informaţii din cca 40 jurnale străine. Vezi lista la Liliana Oprescu, op. cit.
6 Despre telegraf şi telegrafişti în Transilvania de până la Unirea cea Mare, aceştia din urmă un corpus funcţionăresc cu personalitate binestructurată, vezişi preocupările noastre în „Structuri socio-ocupaţionale sudtransilvane“. Citatul, apud Liliana Oprescu, op. cit.
