† Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
Postul Sfintelor Paşti este o perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului, dar şi o pomenire a postului de 40 de zile pe care l-a ţinut Moise când a primit Tablele Legii, fiind şi o comemorare a postului de 40 de zile al Mântuitorului din pustie când a fost ispitit de diavolul. Această perioadă a Postului Sfintelor Paşti a fost una scurtă la începutul creştinismului. Cea mai scurtă perioadă de post pe care o cunoaşte istoria a fost cea de o săptămână, din perioada Apostolilor, fiind vorba de săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.
Odată cu Edictul de la Mediolan din 313, când au intrat în Biserică fără pregătire foarte mulţi păgâni cu un comportament contrar Evangheliei, s-a organizat o şcoală duhovnicească de pregătire a celor care deveneau creştini. Această şcoală a fost organizată pe o perioadă de 40 de zile înainte de săptămâna Sfintelor Patimi. De aceea, acele 40 de zile, ca şcoală a catehumenilor care se pregăteau să primească Botezul, plus o săptămână a Sfintelor Pătimiri formează postul de şapte săptămâni de acum. În noaptea de Paşti se botezau candidaţii care erau pregătiţi pentru „Sfânta Luminare” sau Botez şi simţeau că sunt părtaşi la moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos.
Aşa se explică de ce în ziua de Paşti, în loc de „Sfinte Dumnezeule”, se cântă, înainte de citirea Apostolului, imnul, Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat, iar săptămâna care începe cu sărbătoarea Sfintei Învieri s-a numit „Săptămâna Luminată”.
Nu putem vorbi despre post dacă nu vorbim şi de ispitele legate de post. Ispitele sunt „propuneri” care vin din firea umană păcătoasă sau de la diavol pentru a-l întoarce pe om de la scopul său principal: a-L recunoaşte pe Dumnezeu, a creşte spiritual în asemănarea cu Dumnezeu prin har. Din invidie, diavolul l-a ispitit pe om, chiar pe Adam în rai, pentru că a presimţit cât de mare este demnitatea omului creat după chipul lui Dumnezeu. Chipul era dat omului de Creator, iar asemănarea trebuia dobândită prin conlucrarea cu El. Chipul lui Dumnezeu din om este începutul sfinţeniei, iar asemănarea este rodul sfinţeniei. Diavolul încearcă totdeauna să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu prin patimile egoiste sau căderea în păcat. Noi, oamenii, dăruim ceea ce avem, postul, ca să câştigăm ne-pătimirea. Postim pentru că iubim pe Dumnezeu, iubim Dăruitorul mai mult decât darurile pământeşti trecătoare, limitate. Când ne îmbuibăm uităm de Dumnezeu. Biserica, prin chemarea la şcoala Postului, ne adresează o chemare la despătimire, iar postul care nu este acceptat liber nu este post, ci înfometare forţată, care nu este virtute, ci păcat. După cum smerirea de sine a omului este virtute, tot așa, umilirea altora este păcat, cum ne învaţă marii Părinţi Duhovniceşti ai Bisericii noastre. Sfântul Efrem Sirul ne îndeamnă: „Aşa, Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”.
Nu-i suficient să postim dacă nu păstrăm dreapta credinţă; de aceea prima duminică din post este numită şi „Duminica Ortodoxiei” sau a dreptei credinţe. În timpul postului trebuie să ne luptăm cu ispita mândriei care vine adesea din săvârşirea faptelor bune. În rugăciunea Sfântului Efrem Sirul spunem: „Duhul curăţiei și al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale”. Oricât am posti de mult și oricât ne-am ruga de mult trebuie să ne gândim că sunt alţii care se roagă mai mult, postesc mai mult, sunt mai milostivi şi mai curaţi decât suntem noi. Când avem smerenie, pocăinţă şi rugăciune curată, postul este folositor. Postul a fost primit ca ofrandă adusă lui Dumnezeu când avem în noi mai multă iubire faţă de Dumnezeu, faţă de semeni şi faţă de tot ceea ce ne înconjoară.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne îmbogăţim comoara sufletului prin post, rugăciune şi fapte bune și să ajungem a ne închina Sfintei Învieri.
... din 1853 în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor
