Spațiul public pare tot mai inflamat pe tema unui
eventual referendum consacrat definiției constituționale a familiei.
Consultarea prin referendum este, desigur, constituțională! La fel de sigur
este că trei milioane de cetățeni români au cerut ca legea fundamentală să
definească familia drept uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Cineva – care eventual a lipsit din țară în ultimii 30 de ani – s-ar putea mira
de faptul că firescul trebuie apărat prin formulări auto-evidente. Iată
însă că peisajul nostru s-a schimbat: prin integrarea în UE, ne-am integrat și
în agenda socio-culturală, morală, politică a Occidentului, cu bune și rele. Aș
vrea să-mi expun aici punctul de vedere: cred că familia, ca loc al uniunii
bărbat-femeie și al binecuvântării nașterii de prunci, reprezintă un corp
intermediar care protejează persoană umană față de ingerințele (posibil abuzive
ori exagerat paternaliste) ale corpurilor superioare, de tipul statului. A face
din familie un concept elastic, o realitate cu geometrie aleatorie, se cheamă a
infirma atât o tradiție iudeo-creștină multimilenară, cât și a lăsa persoana
umană mai slabă în revendicarea unei vieți libere.
Noi,
ca națiune, scădem demografic (inclusiv prin milioane de avorturi). Populația a
îmbătrânit și mulți tineri pleacă la muncă în alte țări, care le oferă joburi
și cariere mai bune decât ce găsesc acasă: nu mulți, în schimb, se mai întorc.
Hai să spunem că asta-i și o șansă: în definitiv, dacă suntem în Uniunea
Europeană, vorbim despre o singură piață a muncii, iar mobilitatea
profesională, în căutarea unor șanse sporite, trebuie salutată ca un mare drept
din fericire dobândit. Nu-i mai puțin adevărat că fuga creierelor (sau
doar a brațelor de muncă, în felurite profesiuni și la diferite niveluri de
calificare) diminuează capitalul uman pe care se poate sprijini dezvoltarea
țării noastre. În aceste condiții, încurajarea familiei, susținerea ei de către
statul laic (neutru confesional) reprezintă o politică publică responsabilă și
necesară. Evident că fiecare e liber să decidă dacă devine sau nu părinte, o
ipostază pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă în timp. Când ne punem însă
întrebarea „cum vom arăta peste un secol?”, nu ne vine bine să dăm dreptate
prognozelor, care arată că, în 2050, am putea număra numai 15 milioane de
cetățeni, cu perspectiva de a fi tot mai puțini, mai irelevanți, mai slabi în
competiția regională și geopolitică de care orice stat are parte. A-ți dori o
țară puternică nu înseamnă a predica totalitarismul planificării demografice,
în stil comunist. E doar o dorință legitimă, un reflex de grijă față de
viitorul unei comunități care ți-a fost și ție decor existențial, cadru de
expresie personală și destin.
Coaliția
pentru Familie încearcă să sensibilizeze întreaga opinie publică asupra acestor
aspecte deloc neglijabile. Ei i se opun asociații și persoane care socotesc că
familia „tradițională” (cum pleonastic i s-a spus) împiedică „progresul”
social, adică presupusa evoluție către o societate „complet deschisă” care,
bunăoară, ar accepta căsătoria civilă între persoane de același sex și (corolar
inevitabil), „dreptul” acestora de a adopta copii. Avem, așadar, un
mini-conflict (să nu-i spunem „război”) cu potențial de polarizare și
instrumentalizare ideologică, sau chiar nemijlocit politică. Va trebui nu doar
să ne poziționăm, pro sau contra, dar și să producem argumente,
pentru a hrăni o dezbatere democratică și civilizată, evitând, pe cât posibil,
derapajele și radicalizările. Aici, Biserica noastră – de acord cu alte
confesiuni (creștine sau nu) – are datoria de a umbla cu mare precauție
pastorală, pentru a nu scoate din foc castanele puse de alții, pentru a calma
spiritele și pentru a încuraja o reflecție moderată, rodnică, scutită de
isterii și diviziuni artificiale. Socotesc că BOR dispune de suficiente resurse
intelectuale pentru a nu lipsi din acțiune. Autoritatea ei duhovnicească
trebuie să prevaleze, ajutând la limpezirea apelor tulburate prin insurgența
neo-marxismului cultural. La urma urmelor, Tradiția nu se cere prezervată
inerțial: ea trebuie rescrisă în limbajul actualității, pe temeiul legăturii
organice dintre bunul simț și binele comun.
