Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

vineri, 14 iulie 2017

Fericitul Augustin: adevărata evlavie (credinţă) se bazează pe frică sau/şi iubire? (II)



Pr. Dr. Cătălin CRIȘAN
 
Augustin explică în continuare de ce iubirea desăvârşi­tă alungă teama: pentru că teama dă naştere la suferinţă în sensul în care conştiinţa păcatelor chinuie inima câtă vreme încă nu s-a înfăptuit îndreptăţirea. Însă în clipa în care pătrunde iubirea care aduce însănătoşirea, teama care este ca o rană este alungată [Ibidem, p. 285, 287]. De aceea Augustin concluzionează: „Aşadar, fie ca tea­ma să se sălăşluiască în inima ta [Despre rostul bun al fricii, în prima fază promovează o nelinişte folositoare premergătoare mărturisirii, vorbeşte Augustin şi atunci când se referă la îndemnul ce ni-l dăm: „«Să păcătuim, să facem liniştiţi ceea ce vrem, Hristos o să ne cureţe». (…) El îţi răpeşte liniştea cea răufăcătoare şi sădeşte întine o teamă folositoare. Vrei să fii liniştit, trăind cum nu trebuie? Fii mai bine plin de nelinişte! Într-adevăr, Dumnezeu este de bună-credinţă şi drept, încât să ne ierte păcatele, doar dacă tu vei fi mereu nemulţumit de tine şi vei accepta să fii schimbat până vei ajunge la desăvârşi­re” (cf. Ibidem, I, 7; PG 35, col. 1983; trad. rom. cit., p. 51)], ca să facă să intre în ea dragostea. Dar dacă eşti fără teamă, nu vei putea fi îndreptăţit. […] Aşadar este nevoie ca la început să pătrundă în suflet teama prin care apoi să vină iubirea. Teama este un medicament, în vreme ce iubirea este mântuire” [Ibidem, IX, 4; PG 35, col. 2047-2048, trad. rom. cit., p. 287].
Cine iubeşte nu se teme de Judecată
Astfel, rostul pozitiv al fricii este acela că aduce după ea mărturisirea păcatelor. Mai departe, în urma mărturisirii ivite în urma fricii, omul dobândeşte o linişte interioară care în cele din urmă, deschide uşa iubirii care alungă frica. Prin urmare, Augustin recunoaşte că iubirea aduce în sufletul omului siguranţă şi linişte adevărată în termenii în care, pe urmele Sfântului Evanghelist Ioan, el afirmă că semnul celui care iubeşte cu adevărat este faptul că nu se teme de Judecată:
„…cum poate fiecare dintre noi să se pună la încercare, ca să vadă cât de mult a înaintat în el dragostea sau, mai degrabă, cât de mult a înaintat el în dragoste. Căci, dacă Dumnezeu este iubire, nici nu înaintează, nici nu se retrage. Se spune că dragostea înaintează în tine în sensul că tu îna­intezi în ea. […] Oricine are încredere în ziua Judecăţii, în el iubirea e desăvârşită. Ce înseamnă a avea încredere în ziua Judecăţii? Înseamnă a nu te teme că vine ziua Judecăţii” [Ibidem, IX, 2; PG 35, col. 2045-2046, trad. rom. cit., p. 277, 279].
Mai mult, chiar dacă la început omul începe prin a se teme de Judecată, totuşi, o „dragoste desăvârşită nu se poate dovedi altfel decât aşteptând să vină acea zi”: „Un om înce­pe, aşadar, să se teamă de ziua Judecăţii. Temându-se, el se îndreaptă.[…] De-acum, o dată ce un suflet curat a început să dorească să vină Hristos, doreşte îmbrăţişarea mirelui şi renunţă la adulter. El devine înlăuntrul său fecioară, chiar prin credinţă, nădejde şi dragoste. Are de-acum încredere în ziua Judecăţii; nu se mai luptă cu sine atunci când se roagă, şi spune: «Vie împărăţia ta». Cine se teme de venirea împă­răţiei lui Dumnezeu se teme că-i va fi ascultată rugăciunea. Dar cum se roagă cineva care se teme să fie ascultat? În schimb, dacă cineva se roagă cu încrederea dragostei, el doreşte ca împărăţia lui Dumnezeu să vină încă de acum. [...] Dragostea desăvârşită nu se poate dovedi altfel decât aşteptând să vină acea zi. Iar de aşteptat o aşteaptă cine are încredere în ea; are încredere în ea acela al cărui cuget nu se tulbură, ca unul rânduit într-o dragoste desăvârşită şi neprefăcută” [Ibidem, p. 279, 281].