Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

luni, 17 februarie 2014

THALES DIN MILET ȘI METAFIZICA APEI

Lector Univ. Dr. Vasile CHIRA


Alături de Anaximadru, Anaximene, Pitagora, Heraclit, Xenofan, Parmenide, Empedocle, Anaxagora, Democrit sau Leucip, Thales din Milet încearcă să găsească acel principiu unic (arche, initium rerum), responsabil de întreaga coerență cosmică, fiind primul dintre filosofii presocratici care s-a angajat într-un astfel de demers cognitiv.

DONARIUL DE LA CHINEDRU (BIERTAN) – SENSURI ŞI SEMNIFICAŢII CREŞTINE DIN SECOLUL AL IV-LEA

Termenul „donarium” provine din limba latină şi desemnează o ofrandă sau un dar oferit unei divinităţi. Donariul de la Chinedru (Biertan) este un candelabru de bronz din Antichitatea romană, databil în sec. IV d.Hr., din care s-au păstrat două piese: o tăbliţă de bronz cu torţi triunghiulare (tabula ansata), care conţine o inscripţie votivă cu litere ajurate („Ego Zenovius votum posui”) şi monograma Mântuitorului Iisus Hristos cu majuscule greceşti (X + P), încadrată într-un cerc. Această monogramă este de fapt o cruce („crux monogrammatica”) fiind chiar semnul văzut pe cer de Sf. Împărat Constantin cel Mare în anul 312, înainte de bătălia de la Podul Milvius, alături de cuvintele: „In hoc signo vinces”, intrate în istorie.

De la simbolul profetic biblic la cel iconic al Bisericii Ortodoxe

Costion Nicolescu

Orice dezbatere şi orice reflecţie referitoare la simbol în spaţiul eclezial nu poate fi pornită fără să se aibă în vedere două texte fundamentale pe această temă ale Părintelui Dumitru Stăniloae (Simbolul ca anticipare şi temei al posibilităţii icoanei în Studii Teologice, anul IX, nr. 5-6/1957, p. 427-452 şi De la creaţiune la întruparea Cuvântului şi de la simbol la icoană în Glasul Bisericii, anul XVI, nr. 12/1957, p. 860-866).

CÂNTAREA CA SIMBOL LITURGIC

Pr. Vasile Grăjdian

Între simbolurile liturgice care în cultul creştin mijlocesc accesul la realităţi nevăzute, spirituale, dumnezeieşti1, cântarea ocupă un loc specific. Această poziţionare aparte este legată de o anume vocaţie de factură religioasă a cântării sau chiar a muzicii în general (în măsura în care şi cântarea poate fi considerată drept un caz particular al muzicii, ca muzică vocală), ce poate fi regăsită chiar şi în afara religiei (sau religiilor) explicite.
În acest sens poate fi amintit caracterul temporal al muzicii, care obligă la un efort spiritual, ce nu poate fi evitat, pentru a cuprinde înlăuntrul nostru un mesaj de dincolo de clipa/clipele trecătoare a(le) lumii acesteia. Este o vocaţie simbolică ce ţine de firea creată a muzicii/cântării înseşi şi în Biserică mai ales această vocaţie şi stare simbolică a cântării îşi (re)găseşte o adevărată împlinire.

O imagine a timpului: actul restaurării în spațiul eclezial

Dan Mohanu

O dezbatere intensă, ce capătă adeseori asperități polemice, se duce, fără perspectiva unei rezoluții, în jurul statutului intervenției asupra patrimoniului în spațiul eclezial. De la arhitectură la ansamblul pictural sau piesele de mobilier, plasate adeseori în sfera obiectelor „minore”, ce pot primi ușor permisiunea migrării, toate se supun dublei condiții de elemente funcționale, aparținând unui spațiu liturgic și de obiecte ce pot fi calificate, în sensul cel mai vast, ca opere de artă.

Între Dumnezeu şi fizică. O experienţă personală

Ciprian Iulian Toroczkai

Această experienţă îi aparţine primei soţii a cunoscutului cosmolog şi fizician Stephen Hawking (n. 1942), Jane. Într-un volum de memorii1, aceasta îşi descrie viaţa alături de una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale lumii ştiinţifice din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea: autor de best-seller-uri de popularizare, traduse în multe limbi2, ca şi de mini-serii cu caracter ştiinţific în care-şi ilustrează teoriile, Stephen Hawking este cel puţin la fel de cunoscut în întreaga lume datorită stării fizice în care îşi duce existenţa. Suferind de o boală neurologică degenerativă, el se află imobilizat într-un scaun cu rotile şi poate vorbi doar cu ajutorul unui computer (dar, după cum mărturiseşte la începutul documentarului „Marele Plan”, această stare deplorabilă nu-l împiedică să fie un visător).

PENTRU UNII CARE SE CREDEAU DREPȚI... – între dispreț și discreție

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

Pentru a încerca să scriu rândurile ce urmează am să cer ajutor Evangheliei. Mai precis textului din Luca 18, 9-14. Un fariseu și un vameș. Ei ne sunt puși dinainte. Cu mentalitatea lor, cu toată cultura lor religioasă, cu ticurile și lucrarea lor. Vizibil fariseul pierde. El ține, strict, Legea, iar asta nu e rău. Convingerea intimă că e mai bun decât celălalt doar pentru că împlinește ritualuri, comparația cu cei căzuți, hrăpăreți, nedrepți, adulteri ori chiar asemeni vameșului, pe care nici nu-l cunoaște, e limpede că nu-l face plăcut dinaintea Domnului. Celălalt, vameșul, conștient de nedeplinătatea efortului său, așezat în colțul umilinței, nu compară, nu judecă, nu concluzionează. Se lasă în mâna lui Dumnezeu și-I cere milă. Faptul că Domnul ni-l pune la îndemână este dătător de ton. Să-și aducă aminte Dumnezeu de tine și să te dea pildă nu-i de ici, de colo.

Frică de simboluri religioase?

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda

Există în lumea în care trăim azi o frică față de simbolurile religioase? Dacă da, atunci care sunt cauzele acesteia? Este justificată frica faţă de simbolurile religioase ale unei religii în care nu credem? Pot fi simbolurile religioase ofensatoare pentru cei care nu sunt adepţi ai religiei care operează cu respectivele simboluri? Iată câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează. În loc de introducere, am ales ca punct de plecare modul în care diferite simboluri religioase sunt percepute într-o serie de romane scrise recent şi citite de milioane de oameni din întreaga lume. Înainte de a încerca să răspund la întrebările adresate aici, consider că este necesar să scriu câteva cuvinte despre puterea simbolurilor de a transmite mesaje şi despre responsabilitatea faţă de simbol. Mi se pare că este necesar ca ambele aspecte să fie scurt discutate înainte, întrucât stau în strânsă legătură cu formularea unor răspunsuri la întrebările de mai sus.
Un punct de plecare beletristic

APA CEA PURTĂTOARE DE HAR

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu şi în acest an să cinstim în mod deosebit Praznicul Botezului Domnului, prin dorinţa noastră, a tuturor, de a fi cu toţii împreună, în rugăciune, pentru a ne manifesta, astfel, unitatea de credinţă şi de slujire în Hristos. După săvârşirea Sfintei Liturghii în catedrala mitropolitană şi în toate celelalte biserici parohiale ale oraşului, printr-o procesiune sfântă, ne-am adunat cu toţii în Piaţa Mare a cetăţii Sibiului şi am oficiat acum impresionanta slujbă a Sfinţirii celei mari a apei sau a Agheasmei Mari, care încununează întreaga ceremonie liturgică a Bobotezei, împărtăşindu-ne, astfel, harul care s-a pogorât peste întreaga făptură şi, mai ales, peste firea apelor.