După cum rezultă din principalele cercetări şi studii în domeniu, întotdeauna inconştientul e mai iute cu câteva
fracţiuni de secundă decât conştientul. Am văzut şi de ce
se întâmplă aşa. Pentru o perioadă lungă de timp din istoria
omenirii, omului îi era de mai mare utilitate intuiţia rapidă
bazată pe sentimentele de teamă şi de frică pentru a putea
supravieţui condiţiilor ostile de mediu. Puterea raţională
şi de analiză a conştientului, deşi exista, funcţiona la parametrii minimi, ba chiar era total suspendată în condiţii de
pericol major. În vremea aceea nu erau sculpturi sau picturi
celebre de contemplare, nevoia primordială legându-se de
hrană şi de perimetrul din care omul şi-o putea procura şi
unde putea trăi împreună cu tovarăşii săi. Lucrurile acestea
s-au transmis cumva şi, pentru aceste motive, emoţia o ia
întotdeauna înaintea raţiunii. Inconştientul, deţinător al
bagajului principal de emoţii şi informaţii necesare supravieţuirii, are prioritatea de orientare în situaţiile de urgenţă,
implicarea dimensiunii conştiente rămânând de domeniul
organizării şi planificării acţiunilor cu scop.
Deşi până în acest moment lucrurile par bune, totuşi
există şi un inconvenient major. Viteza pe care persoana
o are la nivelul de reacţie, contrabalansează, într-un fel,
calitatea umană a reacţiei. Ca să luăm un exemplu plastic,
am zice că un părinte care îşi apără copilul de agresivitatea
manifestă a altui copil şi-l loveşte pe acesta din urmă fără
a sta prea mult pe gânduri, se comportă ca o ursoaică ce-şi
apără puii. Creierul reptilian răspunzător de emoţii – comun cu al altor fiinţe – a devansat raţiunea care are nevoie
de timp pentru a analiza lucrurile la rece şi pentru a lua
decizii eficiente. Ori pentru a putea trăi azi printre oameni
şi împreună cu ei, e nevoie de ceea ce s-ar putea numi capabilitate interpersonală, care începe exact cu autocontrolul
sau controlul impulsurilor, impulsuri, cum am văzut, atât
de necesare odată pentru conservarea vieţii într-o ambianţă
extrem de defavorabilă. Aşadar, pentru relaţii interumane
sănătoase şi, să zicem, ecologice, e neapărat nevoie de ceva
mai mult decât inconştientul şi emoţiile care-l populează.
Pentru a înţelege de ce inconştientul nu e de ajuns pentru a putea avea relaţii sociale mulţumitoare cu cei din
jur, ar trebui să ne focusăm câteva momente pe felul în
care procedează el în cazul unui pericol. Pentru asta, luăm
ca exemplu calitatea vederii ochiului uman. Ştim că nici
măcar pe departe, omul nu se poate apropia de calitatea
şi rezoluţia imaginii vizuale pe care o au animalele în
sălbăticie. Pentru animale văzul este extrem de important
pentru a scăpa din pericole şi pentru a-şi conserva viaţa.
La om însă, nu mai e nevoie de o atât de mare acurateţe
vizuală, deoarece supravieţuirea lui în zilele noastre este mult uşurată de cuceririle civilizaţiei. În consecinţă,
calitatea vederii oamenilor a scăzut considerabil faţă de
cea a animalelor sălbatice. Persoana umană vede cumva
superficial lucrurile la distanţă, situaţie pe care o putem
constata şi noi cu diferite ocazii. Una e să privim ceva anume de la o distanţă de douăzeci de metrii şi este cu totul
altceva pe măsură ce ne apropiem privirea de acel ceva,
observându-i de această dată şi detaliile. Aşadar, omul
vede cumva în ceaţă (Mlodinow, 2013, p. 65). Ce face
inconştientul în această situaţie? Beneficiază de experienţa
sa multiseculară şi completează informaţiile lipsă cu ceea
ce are el în depozit. Iar reacţia poate fi una disproporţionată cu situaţia reală.
Şi, ceea ce este şi mai interesant e că aşa se întâmplă
nu numai cu informaţia pe care o primim prin intermediul văzului, ci şi cu auzul şi cu celelate simţuri. Pentru
aceste motive, specialiştii atrag atenţia asupra informaţiei
pe care omul o primeşte şi pe care o supune unui proces
inconştient întreit de omisiune, generalizare şi deformare
(O’ Connor, 2010, pp. 205 – 213).
Omisiunea este operaţia de stergere a aspectelor care
nu sunt esenţiale pentru om în acel moment. Dacă omul
se află în situaţia de a privi un tablou, persoana poate
omite din câmpul atenţiei rumoarea din jur sau gălăgia din
stradă. Însă, odată cu asta poate omite şi muzica de fundal
şi care poate că are o anumită contribuţie la înţelegerea
semnificaţiei şi mesajului tablourilor respective.
Generalizarea este o scurtătură a raportării omului la
mediul înconjurător. Adică omul încearcă să introducă informaţiile pe care le primeşte în diferite categorii mai mari
şi, astfel, trăsăturile comune ale tuturor sunt transferate
automat şi cu efort raţional minim asupra tuturor lucrurilor, persoanelor, sau fenomenelor pe care el le consideră
de acelaşi fel. Acum înţelegem mecanismul interioar al
formării prejudecăţilor. De pildă, cineva ar putea zice „şi
doctorii ăştia…” sau „şi profesorii ăştia…”.
Distorsiunea sau deformarea se referă la capacitatea
omului de a selecta ceea ce e important pentru el la un
moment dat. Un fel de a spune că „pasărea mălai visează”
sau un fel de „hoţul strigă hoţul”. Altfel spus, eu nu pot
vedea şi înţelege lucrurile mai departe decât sunt eu cu
nivelul înţelegerii în acel moment.
Aşa cum am spus, noi nu vrem să devenim martori mincinoşi ai informaţiilor ai căror beneficiri suntem, însă inconştient facem acest lucru şi am văzut şi de ce se întâmplă
aşa. Şi de aici pornind, îl lăsăm pe fiecare să găsesacă o
sumedenie de exemple din viaţa personală când a „înţeles
greşit” ceva sau „a fost înţeles greşit” de către cineva… .
Partea bună a lucrurilor este că relaţiile interumane pot
fi îmbunătăţite prin cultivarea aptitudinilor de inteligenţă
socială, ca de exemplu:
– empatia: „aptitudinea de a fi conştient de sentimentele celorlalţi, de a le înţelege şi aprecia”.
– testarea realităţii: „aptitudinea de a evalua corespondenţa între ceea ce simte sau trăieşte o persoană şi ceea
ce există cu adevărat, obiectiv, în realitate”.
– flexibilitatea: „aptitudinea unei persoane de a-şi
adapta emoţiile, gândurile şi comportamentul la situaţiile şi condiţiile aflate în schimbare, în jurul său”
(Bar-on, 2009, pp. 24-25).
Cum? O să vedem în materialele următoare.
Bibliografie:
BAR-ON, Reuven, (2009). Emotional Quotient Inventory: EQ-I.
Manual tehnic şi interpretativ, tradus şi adaptat în România de
Raluca Levinţi şi Dragoş Iliescu, Cluj Napoca: Editura Sinapsis.
MLODINOW, Leonard, (3013). Subliminal – cum ne determină
subconştientul comportamentul, Bucureşti: Editura Humanitas.
O’CONNOR, Joseph, (2010). Manual de NLP – ghid practic pentru
a obţine rezultatele pe care le doreşti, Bucureşti: Editura Curtea
Veche.
Pr. Dr. Ciprian Valentin BÎLBĂ
