Când trupele austriece au
eliberat Oradea de sub stăpânirea turcească, în anul 1680, în Oradea exista un
sigur episcop, cel ortodox, ce rezida aici dinainte de menționarea sa în
documentele imperiale austriece, iar Părintele Academician Profesor Mircea
Păcurariu avansează ipoteza că ar fi vorba de Episcopul Ștefan al Lipovei, care
și-a mutat reședința de la Lipova la Oradea.
Împăratul Leopold I al
Imperiului Habsburgic a emis, la 4 martie 1695, o Diplomă de conferire a
privilegiilor ilirice, prin care a fost acordată libertate de manifestare
deplină credinţei ortodoxe în teritoriile eliberate de sub stăpânirea islamică,
document în care este recunoscută existența Episcopiei Ortodoxe a Oradiei și
Agriei și în care este menționat numele Episcopului titular de atunci, Efrem
(Banianin sau Veniamin) al Oradiei și Agriei.
După arhipăstorirea
Episcopului Petru Hristofor, ultimul Episcop al Oradiei cunoscut cu numele din
secolul al XVIII-lea, care a fost hirotonit de către Sfântul Ierarh Antim
Ivireanul și trimis să păstorească la Oradea, autoritățile habsburgice nu au
mai permis rezidarea permanentă a unui episcop ortodox în Oradea, fără însă a desfiinţa
Episcopia Ortodoxă a Oradiei, astfel încât, vreme de două secole, până în anul
1920, Ierarhii de la Arad au preluat păstorirea credincioșilor bihoreni,
petrecând în fiecare an câteva luni de zile la Reședința Episcopală din Velența
Oradiei, timp în care hirotoneau preoți, efectuau vizite canonice în parohii și
oficiau sfințirea bisericilor.
A fost nevoie de o
îndelungată așteptare, timp de mai bine de două veacuri, și de un efort
susținut al clerului și credincioșilor ortodocși din Bihor pentru ca reînființarea
Episcopiei Ortodoxe a Oradiei să fie posibilă.
Arhimandritul Roman
Ciorogariu, vicar eparhial din 1917 la Oradea și viitor Episcop al Oradiei, cel
dintâi după reînființare, a participat la actul Marii Uniri de la Alba Iulia
împreună cu numeroși preoți și credincioși din Bihor, însă românii din aceste
părţi nu s-au putut bucura de Marea Unire de la 1 decembrie. Abia după eliberarea Oradiei de sub stăpânirea
comunistă maghiară de către Armata Română condusă de generalul Traian Moşoiu,
în ziua Sfintelor Paști din anul 1919, 20 aprilie, contextul devine favorabil
pentru a duce la bun sfârşit şi idealul bisericesc al credincioşilor ortodocşi
bihoreni: restatornicirea Episcopiei Oradiei.
Cu ocazia vizitei
Suveranilor români la Oradea, din 23 mai 1919, Arhimandritul Roman Ciorogariu a
prezentat această doleanţă seculară a românilor bihoreni. Regele Ferdinand a
promis atunci că: „Episcopia Orăzii Mari se va înfiinţa mai curând decât
credeţi”.
Odată cu semnarea
Tratatului de pace de la Trianon, 4 iunie 1920, care a consfințit la nivel
internațional decizia de unire a provinciilor românești proclamată la 1
decembrie 1918 la Alba Iulia, a fost deschis drumul reactivării vechii
Episcopii Ortodoxe a Oradiei.
Demersurile susţinute cu
înflăcărare n-au rămas fără răspuns, deoarece, la 23 iunie, respectiv 13 august
1920, în Senatul României şi în Camera Deputaţilor a fost votată „Legea pentru
restatornicirea în Ardeal a vechei Episcopii din Oradea-Mare”, fiind apoi
promulgată în ziua de 30 august 1920 prin înaltul Decret Regal emis de către
Regele Ferdinand I Întregitorul. Legea avea un singur articol cu următorul
conţinut: „Vechea episcopie ortodoxă română din Oradea-Mare, în ţinutul
Bihorului, se restatorniceşte în drepturile sale de odinioară”.
Pentru Biserica Ortodoxă şi
poporul drept-măritor din Bihor, ziua de 30 august 1920 a rămas pentru
totdeauna ca o duminică a Învierii, după secole de încercări şi privaţiuni. În
această luminoasă zi, în România reîntregită, Episcopia Oradiei s-a reactivat
prin Decret Regal, fiind prima Episcopie care a luat fiinţă pe pământul
românesc după recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, ca cel
dintâi rod al acesteia.
S-au scurs, aşadar, o sută
de ani în care clerul şi poporul drept-credincios din Bihor, în frunte cu
Întâistătători rânduiţi de Providenţă la fruntariile de vest ale ţării, au
mărturisit fără întrerupere „legea românească”, atât în perioade de libertate,
dar şi în mijlocul vitregiilor vremii. Au fost o sută de ani de mari şi
frumoase realizări, de lupte, jertfe, umilinţe, eforturi şi biruinţe în
păstrarea cu sfinţenie a credinţei drept-măritoare şi a tezaurului tradiţiilor
spirituale româneşti, clădite pe temelia reînfiinţatei Eparhii Ortodoxe Române
a Oradiei.
Pr. Cristian RUS
