Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Onorați și distinși reprezentanți ai
autorităților,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți credincioși și credincioase,
În anul 1600, deci în urmă
cu 420 de ani, pe locul unde acum se înalță Catedrala Episcopală și-a așezat
tabăra Voievodul Unificator de Țară Mihai Viteazul, aici lângă Cetatea Oradiei.
Considerăm că nu este întâmplător faptul că așa a rânduit pronia lui Dumnezeu
ca exact pe locul unde a fost tabăra marelui nostru voievod să se ridice noua
Catedrală Episcopală. Tot cu ajutorul Domnului, după ce vor fi gata lucrările
de reamenajare a spațiului înconjurător al Catedralei și se va face o piață în
față, cu trecere subterană pentru mașini, iar deasupra va fi un spațiu
pietonal, nădăjduim că, atunci, tot aici în fața Catedralei, va fi reașezată,
în amintirea acelui eveniment, statuia ecvestră a Voievodului Mihai Viteazul,
dar și în omagierea faptului că el a fost protector al românilor ortodocși din
Transilvania.
Dacă în urmă cu 420 de ani
Voievodul a stat aici și s-a rugat, pentru că era un om al rugăciunii, peste
câteva zeci de ani, în urmă cu 340 de ani, în 1680, când trupele austriece au
eliberat Oradea și Bihorul de sub stăpânirea otomană, au găsit în Oradea un
episcop ortodox. Părintele Academician Mircea Păcurariu spune că acest episcop
era Ștefan al Lipovei, care și-a mutat reședința de la Lipova la sudul
Mureșului, în Banat, din județul Arad de astăzi, la Oradea. După el au păstorit
ierarhii pe care i-ați amintit Preafericirea Voastră.
În mod deosebit, în urmă cu
325 de ani, când a fost dată Diploma Leopoldină pentru comunitățile ortodoxe
din Imperiul Habsburgic, este amintită Episcopia Oradiei și Agriei, orașul
Agria fiind Eger din Ungaria de astăzi, și episcopul de atunci al Episcopiei,
Efrem Veniamin. Ceea ce înseamnă că Eparhia, la vremea aceea, în urmă cu 325 de
ani, se întindea până la Tisa, și încă dincolo de Tisa, iar toți ortodocșii
erau sub omoforul episcopului Oradiei. Au venit apoi vremurile vitrege amintite
de Preafericirea Voastră, dar niciodată Episcopia nu a fost, practic,
desființată. În urmă cu o sută de ani, ca rod al Marii Uniri, s-a putut împlini
și visul acesta, pentru că înainte de momentul reînființării, în repetate
rânduri, la Congresul Național Bisericesc al Românilor din Transilvania și
Ungaria s-a cerut reactivarea și reînființarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.
Însă autoritățile de la Viena nu au îngăduit acest lucru. S-a putut întâmpla
sub sceptrul Regelui Întregitor de Neam, Ferdinand I, care, în vizita sa la
Oradea din 1919, i-a făgăduit vicarului din vremea aceea, Roman Ciorogariu: „Visul
vostru se va împlini mai curând decât așteptați”. Și așa s-a și întâmplat.
În 1920 Eparhia s-a reînființat.
Acestui centenar, acum, îi
dedicăm sfințirea Catedralei, cum tot centenarului i-am dedicat ieri sfințirea
noii biserici de la Mănăstirea Izbuc, și ea un rod, ca și toate celelalte
mănăstiri, al reactivării Episcopiei noastre, pentru că monahismul ortodox din
Transilvania și în părțile apusene a fost, practic, răstignit în timpul
stăpânirii habsburgice. Momentele sfințitoare vin ca o ofrandă adusă lui
Dumnezeu pentru tot ajutorul dat atât în vremuri de restriște, cât și în clipe
de bucurie.
Cu privire la Catedrala
Episcopală din Oradea, este semnificativ să amintim că, în urmă cu nouăzeci și
cinci de ani, a pornit la drum gândul pentru edificarea propriu-zisă a Catedralei.
A trebuit să treacă șaptezeci de ani, din 1925 până în 1995, ca să poată fi
sfințită și așezată piatra de temelie. Acum douăzeci și cinci de ani, cel de-al
cincilea Întâistătător al Bisericii noastre, vrednicul de pomenire Patriarh
Teoctist, a sfințit și așezat piatra de temelie a noii Catedrale, de față fiind
și Mitropolitul, de pie memorie, Antonie al Ardealului și vrednicul de pomenire
Episcop Ioan Mihălțan. Acum, la o sută de ani de la reactivarea Eparhiei
Oradiei, Preasfânta Treime a rânduit ca Preafericirea Voastră, al șaselea
Întâistătătorul al Bisericii noastre Ortodoxe Autocefale, al șaselea Patriarh
al României, să veniți, să binecuvântați și să sfințiți noua Catedrală
Episcopală din Oradea.
Pentru aceasta, îngăduiți
să îmi exprim, în numele tuturor preoților, monahilor și credincioșilor
Eparhiei noastre, rugăciunea smerită către Bunul Dumnezeu, mulțumindu-I pentru
toate. În același timp, Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru că a rânduit ca
Preafericirea Voastră să veniți și să ne binecuvântați, ca semn de mare
recunoștință față de jertfa înaintașilor, față de toți cei care au luptat
pentru credința străbună și dăinurea ei pe aceste meleaguri. Emoție sfântă se
îndreaptă înspre Preafericirea Voastră, în primul rând, cu mulțumire mare, cu
recunoștință profundă și cu rugăciune către Bunul Dumnezeu, pe care Îl rugăm să
Vă dăruiască zile îndelungate și pașnice, să puteți să ne păstoriți cu
înțelepciunea, cu curajul și cu exemplul Preafericirii Voastre. De asemenea, doresc să mulțumesc tuturor
Înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți prezenți, care s-au ostenit și
au venit la sfințirea noii Catedrale în aceste vremuri dificile, în pandemie.
Unii de la distanțe mai mici, alții de la distanțe mai mari și chiar foarte
mari, toți s-au jertfit pentru ca să fie astăzi împreună cu noi. Mulțumesc
tuturor autorităților pentru tot concursul dat la organizarea acestui
eveniment, dar și la tot ajutorul pe care l-am primit în anii aceștia care s-au
scurs de treizeci de ani încoace și, în special, de douăzeci și cinci de ani
încoace. Doresc să mulțumesc tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din
această Eparhie, cei care au visat, au trudit, au sperat și au împlinit. Un
gând pios față de toți cei care nu mai sunt printre noi și au avut un rol
esențial în ridicarea Catedralei: vrednicii de pomenire Episcopi Vasile Coman
și Ioan Mihălțan, Domnul Rector Teodor Maghiar și toți ceilalți care, cu mult
tact, au știut să treacă printre Scila și Caribda pentru ca noi, astăzi, să-I
ridicăm și să-I sfințim lui Dumnezeu o biserică nouă.
O biserică nouă cu o
arhitectură foarte frumoasă, de inspirație ștefaniano-rareșiană, în siajul
Catedralei Mitropolitane de la Timișoara, astfel încât aceste două orașe de la
granița de vest, din sud-vest și nord-vest, Timișoara și Oradea, prin
catedralele lor mărturisesc unitatea spirituală, de o parte și de cealaltă a
Carpaților. Printr-o arhitectură unică, de sinteză, între Orient și Occident,
așa cum este stilul ștefaniano-rareșian, unic în toată lumea ortodoxă. De
asemenea, o sinteză între Orient și Occident este și mozaicul care a fost
așezat, cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul acesta, atât în absida Sfântului
Altar, cât și în icoanele din iconostas, toate fiind inspirate după străvechi
modele bizantine din jurul secolului al zecelea și al unsprezecelea. Mozaicul
din absida Sfântului Altar este inspirat după modelul Catedralei Sfânta Sofia
de la Kiev, ea însăși o reflectare a Sfintei Sofia de la Constantinopol,
așa cum scria diaconul călător Paul din Alep în călătoriile sale, care a văzut
și Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol și Sfânta Sofia de
la Kiev, așa cum apare în amintirile din călătorie, recent editate în Eparhia
Dunării de Jos de Muzeul Orașului Brăila Regele Carol I. Aici, Paul din
Alep, amintește că ceea ce a văzut în mozaic la Sfânta Sofia din
Constantinopol a văzut și la Sfânta Sofia din Kiev.
Cu toată smerenia, credem
că reflectarea de la Sfânta Sofia din Constantinopol în cea din Kiev
ajunge și până la noi, la Oradea, pentru ca frumusețea Ortodoxiei să
strălucească drept mărturie înaintea tuturor celor care vin, se închină, se
roagă și admiră Catedrala. Pentru că, Preafericirea Voastră, de când a fost
așezat mozaicul, Catedrala, practic, nu este numai a Episcopiei, este a
Oradiei, a țării și a lumii pentru că vin, indiferent de confesiune și de
etnie, să vadă și să se roage în Catedrală. De asemenea, vin și din afara țării
pentru a vedea și a admira, lângă Cetatea Oradiei, noua Catedrală. Un arc peste
timp și nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta să continuăm începutul bun și sfințit
de astăzi.
† SOFRONIE,
Episcop al Oradiei
20 septembrie 2020
