Dilemele
etice ale inteligenței artificiale sunt enorme. De curând, în SUA, o mașină
autopilotată a ucis un pieton: cine poartă răspunderea penală? Tot de curând,
un robot feminin programat să socializeze, în baza unui algoritm sofisticat, a
emis fraze rasiste, cu substrat eugenic.
Computerele
– care au înfrânt deja campionii mondiali la șah – au ajuns acum să-i umilească
și pe campionii mondiali la jocul chinezesc de Go, socotit a fi cu mult
mai complicat. Firește, în viața noastră zilnică, nu ne întâlnim încă nici cu
roboți ultraevoluați, nici cu accidente de soiul celui pomenit mai sus. În
același timp, aplicațiile economice ale inteligenței artifi ciale sunt tot mai
invazive.
E
clar că robotizarea activităților industriale (dar și din sfera serviciilor) va
distruge zeci de milioane de joburi în lumea dezvoltată, la marginea căreia ne
afl ăm. Tocmai de aceea au început diverse guverne din aria bogată a planetei să
mediteze la politici publice menite să înlocuiască joburile eliminate prin
evoluția tehnologiei și chiar să asigure (în viitorul previzibil) un venit
universal garantat.
Nu
s-a ajuns la o ripostă integrată și consensuală. Filozofi i se mobilizează,
alături de inginerii din companiile digitale globale, pentru a salva
dimensiunea umană a societăților de mâine, insinuate deja, cu toate schimbările
lor dramatice, în țesătura actualității.
Mi
se pare că și Bisericile (de toate confesiunile) au datoria de a elabora, încă
din prezent, o pastorală a lumii digitalizate. În cursul primelor revoluții
industriale, mașinile erau folosite doar ca mijloace. De acum înainte, prin
autoînvățare, ele au primit capacitatea de a urmări și scopuri. Aceste
scopuri trebuie să rămână sub puterea umanității,
pentru a nu i se întoarce împotrivă. Știu, pare un scenariu de science fi ction, așa cum am văzut în destule fi lme produse recent. Asta nu
le face mai puțin realiste și amenințătoare. De ce susțin că și Ortodoxia are
obligația de a prelua această problematică? Pentru că – deși creștinii sunt
adesea văzuți ca paznici ai unui patrimoniu – ei trăiesc în această epocă și
vor fi nevoiți să i se adapteze creator, inteligent, nu pasiv, adică prin
refugierea în discursuri de idealizare a trecutului și demonizare sumară a
prezentului.
Autoritatea magisterială a Bisericii va
suferi dacă teologii, apologeții, intelectualii umaniști și intelighenția tehnică
din sânul trupului mistic al Domnului nu vor intra în reflecția polivalentă și
interdisciplinară la care epoca noastră le provoacă. E nevoie de un dialog
intens, competent, în care fi ecare să-și spună punctul de vedere, aducând dezbaterii
toate luminile disciplinei sale de căpătâi.
Întrebările fundamentale, structurale,
nu lipsesc. De pildă: este inteligența artifi cială (care contribuie la
dezvoltarea armatelor, dar și a științelor medicale, a educației, dar și a cercetării
științifi ce) un fenomen validabil din perspectiva antropologiei creștine? Măsoară
ea înmulțirea talanților și porunca biblică de a stăpâni pământul sau e doar o
formă a modernei demonii prometeice scăpate de sub control?
Mulți vor spune: nu avem încă o
infrastructură modernă (de la autostrăzi, până la spitale) și ne batem capul cu
asemenea vaporoase dileme legate de „drepturile” mașinilor sau de
responsabilitatea legală a producătorilor și proprietarilor de inteligență
artifi cială? Da, pentru că noutatea tehnologică sfidează orice frontieră fi
zică și tinde să se difuzeze accelerat, indiferent că ne place sau nu. Sigur,
la nivel strategic, vor reacționa (și pentru noi) statele membre ale UE, ale căror
corpuri de experți sunt într-o continuă alertă preventivă. Politic,
confruntarea cu impactul revoluției digitale (și a transformării umanității într-un
rezervor de big data) benefi ciază de atenția cuvenită. Defazarea s-ar putea afi
rma tocmai în registrul pastoral, de care vorbeam.
Biserica e un tot universal, intensiv,
netrecător și teandric: ea are vocația de a genera o meditație cuprinzătoare
despre raportul dintre Dumnezeu, om și creațiile sale în veacul 21. Iată o
misiune deloc simplă, și cumva inevitabilă, la care merită să ne gândim ceva
mai sistematic.
Teodor BACONSCHI
Teodor BACONSCHI
