Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

luni, 22 octombrie 2018

Preoți brașoveni și făgărășeni în închisori și deportare în anii 1916-1918 (I)




    Ca și în cazul preoților sibieni, mulți preoți din fostele județe Brașov și Făgăraș au trecut prin mari suferințe, fi e în închisori, fi e în deportare în județul Șopron. Alții au fost nevoiți să se refugieze dincolo de Carpați, după ce trupele românești intrate în Transilvania pe Valea Oltului sau pe valea Prahovei au fost silite să se retragă.           Vom consemna în paginile de față numele preoților închiși sau deportați din județul Brașov în confi gurația sa de azi.
     Preoți în închisori: Ioan Bercan, protopop în Rupea (închis la Brașov încă din 1914, bătut și schingiuit încât a înnebunit și la scurt timp a murit); George Boeriu din Telechi Recea (arestat în Câmpulung Muscel împreună cu soția și închis la Brașov și Făgăraș până la 29 noiembrie 1917, când a trecut la cele veșnice); Ioan Bogdan sr din Zizin (închis un an la Brașov, Târgu Mureș și Cluj); Ioan Bogdan jr din Zizin (retras cu armata română, arestat în București de autoritățile germane de ocupație și închis la Brașov, Sibiu și Cluj); Ioan Capătă din Șona (condamnat la cinci ani de închisoare, închis la Cluj din 16 mai 1917 până în 28 mai 1918); Iosif Cațavei din Lisa (condamnat la patru ani de închisoare, 1 octombrie 1916, mort în detenție la 14 ianuarie 1918); David Coman din Vama Buzăului (refugiat la Buzău, unde a fost arestat și închis la Brașov și Cluj din martie 1917 până în octombrie 1917, apoi deportat în județul Șopron); Ioan Dumitrescu din Hălmeag (condamnat la doi ani de închisoare, executați la Târgu Mureș timp de 11 luni, iar din decembrie 1917 înrolat ca simplu soldat în Regimentul 24 honvezi din Mezötur-Ungaria); Toma Frateș din Baciu (închis trei luni la Brașov, a înnebunit în închisoare); Mihail Garcea din Veneția de Jos (condamnat la opt ani și jumătate, închis la Cluj, eliberat la 2 noiembrie 1918, dar la 2 decembrie 1918 a murit, în vârstă de 48 de ani); Ioan Gavrilescu din Țânțari (azi Dumbrăvița; arestat la 7 ianuarie 1917 în Urziceni, închis la Făgăraș, Târgu Mureș și Cluj, până în 4 decembrie 1917; a murit în 1921 și au rămas șapte copii orfani); Damaschin Ghircoiașu din Bucium (închis la Cluj, 11 ianuarie 1918-23 octombrie 1918); Ilarie Gonțea din Țânțari, azi Dumbrăvița (închis la Făgăraș, Târgu Mureș și Cluj, 5 ianuarie 1917-15 aprilie 1918); Dumitru Greceanu din Hărman (închis la Cluj, octombrie 1915-octombrie 1918, deși fusese condamnat doar la cinci luni); Ioan Leucă din Mercheașa (condamnat la patru ani temniță grea, închis la Cluj, noiembrie 1916-1 noiembrie 1918); Ioan Marin din Rotbav, închis la Brașov și Cluj, 21 noiembrie 1916-25 mai 1917); Ioan Maximilian din Brașov- Stupini (închis la Cluj și Oradea, decembrie 1916-decembrie 1917); Iosif Maximilian din Brașov Vechiu (un an, nu se știe unde); Cornel Măerușan din Crizbav (șapte luni la Brașov și Cluj); Iosif Micu din Feldioara, împreună cu preoteasa Maria (condamnați la trei ani și trei luni, respectiv doi ani și două luni; închiși la Brașov și Cluj din 3 iuie 1917 până în martie și noiembrie 1918); Ioan Mihăilă din Dăișoara (închis la Odorhei în octombrie-noiembrie 1916, apoi la Aiud, 20 aprilie 1918-3 noiembrie 1918); Ioan Modroiu din Vama Buzăului (condamnat la patru ani de temniță grea, acuzat de „spionaj în favoarea României”; 14 ianuarie 1916 – grațiat la 23 octombrie 1918); Nicolae Munteanu din Lisa (arestat la 1 octombrie 1916; condamnat la patru ani de închisoare, mort la 17 martie 1917 în Cluj); Aurel Mușat din Ucea de Sus (arestat la 21 mai 1916, închis la Brașov și Târgu Mureș, iar din 25 decembrie 1916, deportat în județul Șopron până în 5 iunie 1917); Ioan Nan din Sânpetru (arestat la 22 octombrie 1915, acuzat de „spionaj în favoarea României”, închis la Brașov, Oradea și Cluj; grațiat 23 octombrie 1918); Ioan Pop din Sâmbăta de Sus (refugiat în Moldova și Rusia, apoi închis la Cluj în august-octombrie 1918); Lazăr Popa din Șinca Nouă (condamnat la 8 ani temniță grea, pentru „trădare” de patrie; închis la Cluj, 15 ianuarie 1917-octombrie 1918); Ioan Popița din Comana de Jos (închis la Cluj, noiembrie 1917-noiembrie 1918); Andrei Radeș din Berivoii Mici (refugiat în România, arestat la Craiova, închis acolo, apoi în Brașov și Făgăraș); Ilarie Reit din Bran-Poartă (arestat în august 1916 și închis opt luni la Cluj; reușește să se refugieze în România, unde s-a înrolat ca preot militar); Dumitru Tătulea din Bran-Predeal (arestat în august 1916, închis opt luni la Brașov, apoi cu domiciliu forțat în Măeruș, până în noiembrie 1918); Dionisie Turcu din Șoarș (închis la Sighișoara, dar nu se știe cât timp). Tot aici trebuie să-l consemnăm pe cunoscutul compozitor și dirijor Gheorghe Dima, profesor la Liceul ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov și fost profesor la Institutul teologicpedagogic din Sibiu. El se refugiase la București, dar acolo a fost arestat de autoritățile germane de ocupație și trimis în închisoarea de la Cluj, unde a stat timp de aproape 15 luni.

                                                                                                Pr. Academician MIRCEA PĂCURARIU