Academia Română a fost sărbătorită la 150 de ani de existenţă prin apariţii editoriale de excepţie
Mitropolitul Laurenţiu
Cu ocazia sărbătoririi la Bucureşti a 150 de ani de existenţă ai Academiei Române, înaltul for ştiinţific al României a prezentat lucrarea Academicianului Dan Berindei, Istoria Academiei Române (1866-2016). Lucrarea se află la cea de-a doua ediţie, după cea apărută acum 10 ani, şi vine să dea mărturie lunga existenţă a celui mai înalt for ştiinţific naţional, care se confundă cu naţiunea română, având în vedere că istoria ei s-a dezvoltat în cadrul celei a României moderne şi contemporane. Astfel, după cum arată şi autorul, în procesul de devenire al Academiei Române se reflectă cel al ţării înseşi, cu biruinţele şi momentele de înălţare, dar şi cu încercările, suferinţele şi căderile. Sub cupola ştiinţifică a Academiei Române s-au succedat în timp cărturarii şi marii creatori ai naţiunii, au fost rostite cuvântări care au marcat istoria, au fost prezenţi mulţi învăţaţi ai vremurilor, precum şi conducători civili ai lumii.
Constituirea Academiei Române este rezultatul unei evoluţii socio-culturale ce a fost reprezentată de un întreg proces evolutiv, care a stat la baza întemeierii unei societăţi academice a românilor. Astfel, încă de la începutul secolului al XIX-lea, se vor constitui unele Societăţi ştiinţifice în diverse centre culturale ale spaţiului românesc, fiecare cu câte un domeniu pe care îl reprezenta. Aceste societăţi care se formează în decursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, nu vor reuşi pe deplin să unifice toate provinciile româneşti din punct de vedere cultural, deşi în cadrul lor s-au manifestat evidente tendinţe de contact şi de strânse legături. Pe de altă parte, trebuie să menţionăm că existenţa acestor societăţi a fost de cele mai multe ori una efemeră, ceea ce dovedeşte că lucrurile nu erau propice întemeierii unei societăţi pe baze trainice. Totul se va schimba odată cu anul 1859, după care se va trece la forme de organizare mai complexe şi mai desăvârşite în ceea ce priveşte societăţile de cultură.
Lucrarea academicianului Dan Berindei continuă cu începuturile propriu-zise ale Academiei Române, prin tatonările de la începutul domniei lui Cuza, marcate de organizarea unor societăţi sau grupări ştiinţifico-culturale care prevestesc organizarea mai complexă a viitoarei Academii. Aici trebuie să menţionăm înfiinţarea în Transilvania a ASTREI, socotită ca o întreprindere politică prin cultură, care a fost prezidată de către Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Această societate culturală a românilor din Imperiul Habsburgic nu va fi singura, ea fiind urmată de Societatea pentru cultură şi literatură română din Bucovina, între toate existând legături foarte strânse. Fascinantul început al Societăţii Academice Române este prezentat pe larg de către autorul volumului istoric la finalul capitolului II, pentru ca începând cu capitolul al III-lea să fie prezentat efectiv începutul, prin constituirea Societăţii Literare Române la 1866, precum şi prima sesiune a Societăţii Academice Române din 1867. Trebuie să remarcăm implicarea statului la cel mai înalt nivel prin recunoaşterea acordată constituirii acestui for ştiinţific al României, care va fi proto-instituţia ce a premers Academiei Române de azi. Numărul membrilor era stabilit prin lege la 21 de persoane din toate provinciile locuite de români, atât din interiorul României cât şi din afara hotarelor sale. Decretul Locotenenţei domneşti prin care era întemeiată şi recunoscută această societate culturală a fost primit cu mult entuziasm, mai ales aici în Transilvania, unde se vorbea ca despre o faptă rară, care face onoare eternă celor care au decis în această privinţă. Prima sesiune este amânată din cauza izbucnirii unei epidemii de holeră, care face ca în cursul anului 1866 întrunirea să nu poată avea loc şi, astfel, să fie amânată până în 1867, când, din motive legate de evoluţia evenimentelor de pe scena politică europeană şi din Imperiul Habsburgic, această sesiune este convocată. Primirea primilor membri este una fastuoasă, Guvernul implicându-se în organizare, totul desfăşurându-se cu o pompă măreaţă şi în mijlocul unei afluenţe imense şi entuziastice.
Stringenţa apariţiei acestei societăţi reiese pe lângă entuziasmul general, şi din temele pe care le discută membrii acesteia încă de la prima sesiune, toate acestea fiind prezentate magistral de către autorul acestei istorii. Încă din 1867 se structurează secţiile pe care va lucra această societate academică, prima dintre ele fiind cea istorică, pe lângă cea filologică, ce reprezenta punctul de plecare al societăţii.
Primii membri de onoare sunt aleşi la finele secolului al XIX-lea, lor adăugându-li-se şi primii membri corespondenţi, calităţi păstrate până în zilele noastre. După prezentarea generoasă a începuturilor Academiei Române, autorul continuă cu o prezentare a epocilor de secol XX şi a felului în care evoluţia de pe scena politică a marcat şi istoria înaltului for ştiinţific românesc.
Întreaga prezentare se încheie cu o perspectivă echilibrată asupra a ceea ce a însemnat integrarea României în Uniunea Europeană, care coincide cu încă un deceniu de existenţă a Academiei Române. Recomandăm, aşadar, spre lectură această lucrare şi sperăm să dovedim statornicie şi de acum înainte în ceea ce înseamnă valorile promovate şi apărate de către Academie.
Ca o încununare a evenimentului de la 4 aprilie prin care Academia Română a fost sărbătorită la cei 150 de ani ai săi, Doamna Dorina Rusu, membru corespondent al Academiei Române, a pregătit două volume masive ale Dicționarului membrilor Academiei Române, de la înființarea sa și până în actualitate. Cele două volume, care împreună numără aproape 2000 de pagini, prezintă bio-bibliografiile tuturor celor care într-un secol și jumătate au ilustrat magistral cel mai înalt for de consacrare științifică al României și păstrătoarea unei îndelungate tradiții spirituale a poporului român. Răsfoind paginile masivelor volume și observând personalitățile pe care le regăsim aici, ne dăm seama într-adevăr că Academia română este promotoare a marilor valori culturale ale națiunii Române, templu și areopag al științelor, personificare a însuși sufletului poporului român, impunându-se drept cea mai reprezentativă instituție a culturii române.
