Modernitatea debutează prin
Revoluția franceză, petrecută într-o monarhie catolică de unde protestanții
fuseseră brutal expulzați. Europa nordică era deja cucerită de Reformă. Italia
Contrareformei trăia, prin baroc și manierism, o decadență brodată cu subtilități
machiavellice. Așa arăta, în mare, Europa vlăguită de războaie confesionale,
căreia Iluminismul avea să-i dea o lovitură de... dizgrație: regicidul
revoluționar e în primul rând un deicid simbolic. Violența iacobină și Teroarea
au pregătit marea substituire: Dumnezeu e înlocuit, inclusiv prin scenografia
Noului Timp, printr-un cult al Rațiunii, prezentată ca zeiță cu bonetă
frigiană, patroană a unui calendar menit să reseteze era creștină la ora
Drepturilor (abstracte) ale unui Om generic, exaltat în teorie și masacrat în
practică. Evenimentele istoriei occidentale de după 1789 au influențat, mai
târziu, și lumea ortodoxă, strivită sub turcocrație. La șase decenii după
cutremurul francez, revoluția de la 1848 atinge Țările Române. Elita liberală din
România veacului XIX preia programul iluminist, dedicându-se naționalismului
anticlerical pe care domnia lui A.I. Cuza avea să-l traducă prin reforme
instituționale secularizante. Practic, duhul masoneriei s-a confruntat cu
timida renaștere filocalică paisiană, având în final câștig de cauză.
Monarhia a fost ceva mai
”reacționară” în spirit, lăsând Ortodoxiei din Vechiul Regat un rost pedagogic
menit să ajute modernizarea conservatoare a vechiului Regat. Instituțiile
publice au fost copiate după modele apusene, în vreme ce Biserica garanta,
printr-o pastorație a continuității tradiționale, pacea socială. Între Unirea
Principatelor – binecuvântată de Napoleon al III-lea și rotunjirea
diplomatico-militară a României Mari, inspirată de principiul wilsonian al
naționalităților, Ortodoxia a devenit instrumentul unui stat binevoitor, dar
prea puțin dispus să opereze transformări democratice. Regimul politic
interbelic a dovedit că reforma agrară din anii 20 ai veacului trecut și
parlamentarismul nu pot rezista derapajelor totalitare ilustrate prin succesive
dictaturi. Privind în urmă, putem spune că societatea românească - și Biserica
ei majoritară – s-au bucurat de o relativă libertate doar vreo două decenii,
între 1919 și 1939. A urmat al doilea Război Mondial, în care am pierdut
teritorii și am căzut de partea proastă a baricadei geopolitice, intrând –
pentru aproape o jumătate de secol – în sfera de influență sovietică. De trei
decenii, culisele opresiunii comuniste au ieșit treptat și incomplet la iveală:
azi, putem spune că știm cât și cum a suferit BOR sub cizma bolșevismului
stalinist și apoi, sub chingile național-comunismului ceaușist, așa cum
cunoaștem și formele sale de compromis. Ne rămâne să onorăm capitalul ei
martiric și să privim critic realitatea (tactic, dar nu și spiritual
justificată) a instrumentalizării sale prin propaganda regimului de ateism științific.
Anul Centenarului Marii Uniri ne
găsește în UE și NATO, sub presiunea relativistă și seculară a
postmodernității. Ne-am găsit locul, sursa de prosperitate și dezvoltare, dar
nu și așezarea spirituală în veacul acesta fără noimă. Elita BOR – episcopat,
cler și intelectuali mireni cu vocație apologetică – se străduiește să
armonizeze tradiția și provocările contemporane, deloc puține, adesea insidioase,
mereu mai solicitante. Bătălia simbolică se dă pentru sufletul și mintea
tinerei generații, cea care va duce mai departe o moștenire bogată, adaptată
inteligent timpului ce-i va fi dat. E o generație mobilă (adesea născută în
diaspora), conectată, exigentă, a cărei busolă nu mai indică de la sine Nordul
hristocentric al regalității umane. O generație care vrea modele, dar și
libertate, care înțelege să-și construiască propria fizionomie, revendicând
totodată mai multă justiție socială. Din unghiul dreptei credințe, ea nu-și
dorește un ghetou muzeal de ceară, ci o viață împlinită, armonioasă, înțeleaptă
și cât mai sigură. Recenta ITO 2018 - organizată cu trudă și succes la Sibiu - e
doar un pas către inima ei îngrijorată și dornică de adevăr.
Teodor Baconschi
