La Editura Presa Universitară Clujeană a apărut recent
lucrarea „Modernitatea – temeiuri şi premise. O evaluare teologico-filosofică”,
elaborată de pr. conf. univ. dr. Stelian Manolache şi dr. Dan Ţăreanu. Lucrarea
analizează unele surse ale secularismului modern, cu precădere operele unor
gânditori din Evul Mediu.
Apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului
Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, lucrarea celor
doi teologi braşoveni îşi propune să descrie impactul pe care l-au avut operele
marilor gânditori din Evul Mediu, în speţă ideile care au plămădit gândirea din
epoca modernă a istoriei umanităţii, ştiute fiind efectele sale deosebite
asupra trăirii religioase, asupra creştinismului apusean. Oprindu-se cu o
atenţie specială la operele lui Ioachim de Fiore, Nicolaus Cusanu şi René
Descartes, cei doi autori ai lucrării identifică în ele originile modernităţii
secularizante, îndepărtate de valorile credinţei creştine, precum şi consecinţele
apariţiei unor astfel de idei, seminţe pentru preeminenţa raţiunii într-o lume
care s-a dorit a fi cu totul desprinsă de Dumnezeu şi de valorile credinţei.
Tocmai în plin Ev Mediu, când catolicismul apusean domina societatea din
vbestul Europei, ideile celor trei gânditori aveau să fie suportul raţional
pentru ceea ce modernitatea, printr-o inversare de sens, a adus în cugetare şi
în trăire.
Demersul de cercetare pleacă de la ceea ce au
identificat gînditori contemporani precum Jacob Taubes, Karl Löwith sau Eric
Voegelin, care au decelat originile modernismului secularizat în gândirea unor
personalităţi ale Evului Mediu.
„În aceste circumstanţe, racordându-ne, şi noi,
perspectivelor analitice fundamentale deschise de un Jacob Taubes, Karl Löwith
sau Eric Voegelin, am încercat ca, pe parcursul lucrării noastre, să atingem
următoarele două obiective prioritare: identificarea şi evaluarea cauzelor,
factorilor favorizanţi şi modalităţilor concrete prin care, în spaţiul gândirii
teologice occidentale şi pe parcursul Evului Mediu, ia naştere, se amplifică şi
se consolidează ceea ce putem numi ca fiind «spiritul» non-religios,
non-dogmatic şi non-comunitar consacrat de modernitate; analiza teologică
integrată a conexiunii («înrudirii», legăturii) «spiritului» modernităţii
cu anumite particularităţi şi accente de factură raţionalistă ale gândirii
teologico-filosofice medievale. În fond, prin asumarea celor două obiective nu
am încercat decât să oferim un posibil răspuns teologic la o serie de
interogaţii precum: cum se poziţionează modernitatea faţă de credinţa şi
practica religioasă şi care sunt constituenţii fundamentali ai raportului
antinomic în care se aceasta se situează faţă de creştinism? de ce şi care sunt
argumentele în baza cărora Jacob Taubes şi Karl Löwith «coboară» naşterea
modernităţii până la Ioachim de Fiore? care sunt, cui se datorează şi care este
specificul teologico-filosofic al «paşilor» gândirii medievale spre modernitate
? Care sunt reperele determinante ale acestui parcurs şi în jurul căror
pesonalităţi se coagulează? cum anume funcţionează «mecanismul» exegezei
inverse în raport cu datele fundamentale ale creştinismului medieval – unele
consistent întemeiate revelaţional, deci biblic şi dogmatic –, şi care sunt
finalităţile acesteia din perspectiva gândirii moderne?”, spun autorii în
Argumentul lucrării.
Spirit şi raţiune
O parte deosebit de importantă a lucrării celor doi
teologi braşoveni este cea în care este analizat modul în care modernitatea a
produs efecte de secularizare, de pierdere a spiritului creştin în mediul
apusean. Operele celor trei gânditori din Evul Mediu, de altfel creştini
catolici de necontestat, au fost răstălmăcite în modernitate pentru a avea
exact efectul invers scopului pentru care ele au fost elaborate. Modernitatea
raţională a reuşit să evidenţieze ideile din aceste opere care, întoarse spre
raţiune şi spre om, au putut susţine îndepărtarea de Dumnezeu şi de lucrarea Sa
în lume.
Aşa cum remarcă ÎPS Mitropolit Laurenţiu, cei doi
autori reuşesc să aducă argumente scripturistice şi patristice pentru a
contracara aceste efecte negative pe care le-a avut modernitatea asupra trăirii
spirituale şi a gândirii creştine în Europa apuseană şi nu numai.
„Trebuie spus că, atunci când analizează modernitatea
ca fenomen dizolvant pentru spiritualitatea creştină, perspectiva analitică
asumată de cei doi autori o reprezintă tezarul biblico-dogmatic al Bisericii
noastre, «…stâlp şi temelie a adevărului» (I Timotei 3,
15). Urmând «…predania cea de la început şi învăţătura şi credinţa Bisericii
universale, pe care a dat-o Domnul, au propovăduit-o Apostolii şi au păzit-o
Părinţii» (Sf. Atanasie cel Mare), adică Sf. Scriptură şi Sf.
Tradiţie, aceştia au reuşit să explice impactul modernităţii asupra
credinţei dintr-o perspectivă ortodoxă consecventă. Altfel spus, învăţătura
Bisericii noastre se constituie în referenţialul ultim al fiecăreia dintre
analizele propuse cititorului. De aceea, măcar de la un punct, lucrarea de faţă
poate căpăta relevanță şi în plan pastoral-misionar, aceasta cu atât mai mult
cu cât presiunea exercitată de modernitate asupra credincioşilor este una mereu
vizibilă şi, mai important, în creştere. De fapt, secularizarea în expansiune
poate fi considerată ca reprezentând principala provocare la adresa
activităţilor misionare şi pastorale ale Bisericii contemporane, tocmai pentru
că «…tot ce nu este din credinţă este păcat»”, spune ÎPS Mitropolit
Laurenţiu în Prologul lucrării.
Lucrarea „Modernitatea – temeiuri şi premise. O
evaluare teologico-filosofică” este elaborată după cele mai înalte stantarde
academice şi de cercetare, textul având stilul logico-discursiv al lucrărilor
de referinţă şi o argumentaţie pe măsură, drept pentru care, cu siguranţă, va
stârni interesul teologilor, filosofilor, cercetătorilor şi tuturor celor
interesaţi de fenomenul interacţiunii religio-sului cu gândirea raţională
modernă.
Dr. Ștefan MĂRCULEȚ
