Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

vineri, 10 februarie 2017

România tranzițiilor. Întrecere încotro?


cronică de carte

Ne aflăm în anul 2016 și încă nu părem a ști răspunde la întrebarea – foarte frecventă și actuală, de altfel – România, încotro? Pare un început banal de cronică politică, însă vă voi demonstra, pe parcursul acestui text, că ne vizează pe noi și îi vizează pe toți cei care – cler sau laici – trăiesc în prezent și doresc să răspundă provocărilor creștinismului contemporan.

Trecerea de la o epocă a îngrădirilor și refuzurilor la una a libertăților și – măcar aparent – porților deschise nu s-a făcut lin și armonios, ci uneori brusc și împiedicat, alteori mult prea lent și alambicat. O analiză plină de umor, dar și de dramatism și un realism usturător face Radu Aldulescu, în Istoria Regelui Gogoșar (Editura Cartea Românească, 2015). În opinia mea, unul dintre cei mai talentați romancieri români contemporani, în această carte, Aldulescu face o frescă reușită atât a României ante-Revoluție (final de comunism), cât și a celei post-decembriste, având îndemânarea – aș spune, profetică – de a construi personaje vii, situații reale și scenarii foarte plauzibile, câteodată rupte parcă din experiența acelor ani.
Pe scurt, avem aici povestea unui personaj, Emanuel Victor Calomfirescu, oltean din Gogoșu, care vine în capitală și încearcă să supraviețuiască cât se poate de onorabil în comunismul anilor 1980. Participă la ceanaclul unui ilustru maestru Vergilius (nu întâmplător avem zugrăvit spațiul acesta de suficientă libertate pentru tineretul acelor ani; în plus, probabil nu întâmplător și numele maestrului, ținând cont că în acea perioadă avem și cenaclul unui Ovid – Crohmălniceanu), se îndrăgostește, mai din inimă, mai din interes, de Luiza, o tânără provenind dintr-o familie bogată, și se căsătorește cu aceasta fără acordul părinților ei. Socrul are grijă și îl aruncă în închisoare, folosindu-și legăturile din bine-cunoscuta Securitate, iar revoluția îl prinde în penitenciar. Este grațiat împreună cu toți locatarii, indiferent de vină, participă la Revoluție, iar această întorsătură a evenimentelor îi va schmba complet viața. În primele luni după eveniment, împreună cu maestrul Vergilius, înființează un cotidian, Glasul Revoluției, întreprindere care îi va aduce prosperitatea. În conjunctura zilelor dinaintea lui decembrie 1989, cunoaște un căpitan de Securitate, care, în anii 1990, devine (ironic, dar atât de adevărat) colonel în aceleași servicii. Acesta îl va ajuta să procure apartamente, terenuri și câte alte bunuri în acești ani tulburi, încât, peste nu foarte mult timp va ajunge ministru – ministrul Învățământului.
Este de observat umorul onomastic al romancierului – îl avem pe Emanuel Victor Calomfirescu, Regele Gogoșar, imitație românească a lui Vittorio Emanuele al italienilor, apoi pe maestrul Vergilius, și alte personaje, precum Codruț Davidescu, Laurian Susanu, Beatrice, etcetera. Putem continua cu umorul de situație, umorul de caracter, de limbaj și așa mai departe. Cert este că acest roman al unui râsu-plânsu tipic românesc ne pune pe gânduri. Sunt scene, legate de cerșetori, de cimitir, de cavouri cu trei etaje și cu lift, de manifestări premoderne ale credinței și – poate mai degrabă – credulității populare, îmbinate cu avalanșe de evenimente care ne fac să realizăm că lumea în care trăim este una a vitezei, a schimbărilor rapide, în care atât omul – creștinul – contemporan, cât și Biserica, trebuie să se adapteze și să vină cu o alternativă, cu o variantă adusă la zi a mărturisirii de credință. Regele din Gogoșu este un exemplu de român evoluat în parlamentar al vremurilor în care trăim. Este tipul multora care se află sau măcar periodic bat la ușile bisericilor noastre. Propaganda – de data aceasta fără minister dedicat ei, dar cu atâtea resurse în slujba sa – își revendică locul și în creștinătate, în comunitățile noastre. Întrebarea care m-a făcut să aleg această carte spre prezentare este: Oare cum răspundem noi la această propagandă? Oare cum răspundem acestui model de om contemporan?
[Radu Aldulescu, Istoria Regelui Gogoșar, Ed. Cartea Românească, București, 2015, 374 p.]


Pr. Dr. Daniel PUIA-DUMITRESCU