TIPOGRAFIA ŞAGUNIANĂ DIN SIBIU (I)

Dr. Emanuel TĂVALĂ  

În ceea ce priveşte dezvoltarea tipografiei din Sibiu, situaţia este asemănătoare cu cea din Braşov. Multă vreme cărţile româneşti au apărut la Sibiu în tipografiile saşilor Hochmeister, Barth, Closius, Flitsch, Krafft până în anul 1850, când va fi întemeiată Tipografia Diecezană (devenită apoi Arhidiecezană) prin grija Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

Ideea unităţii naţionale, aprinsă cu secole înainte de Mihai Viteazul, a stăpânit cugetul intelectualităţii române transilvănene şi a fost întreţinută prin operele literare şi ştiinţifice, răspândite prin intermediul tiparului. În spiritul acestei idei s-a tipărit la Sibiu, în 1838, lucrarea doctorului Vasile Popp: „Disertaţie despre tipografiile româneşti din Transilvania şi învecinatele Ţări, de la începutul lor până la vremile noastre”, lucrare care marchează actul de naş­tere a unei noi ramuri ştiinţifice: bibliografia românească. Servind ideii de unitate spirituală şi naţională, autorul a strâns laolaltă operele tuturor românilor, tipărite „de la începuturi” până în zilele sale, „pentru toţi românii”, aşa după cum autorul afirma în prefaţa lucrării: „Pe urmele acestor bărbaţi (autori străini de bibliografii naţionale) păşind şi eu, am scris despre tipografiile româneşti, şi nu numai despre acelea care se află în Patria mea (Transil­vania) de la începutul lor şi până în vremile noastre, dar şi despre acelea care se află în Principatele vecine, a Ţării Româneşti şi a Moldovei, cu cuvânt că o naţiune nu se poate fireşte osăbi prin munţi înalţi, râuri mari sau alte hotare politiceşti, ci numai acolo încetează a fi o naţiune unde încetează limba care o uneşte”.

La Sibiu se tipăresc în deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea lucrările lui Anton Pann, Ioan Barac, Sava Popovici Barcianu, Pavel Vasici, cărturari transilvăneni care şi-au pus întreaga activitate în slujba consolidării culturii româneşti.

Întemeierea Tipografiei Diecezane din Sibiu

Timp de un secol şi jumătate, autorităţile habsburgice au împiedicat toate încercările făcute de ortodocşi de a înfiinţa o tipografie. Până la înfiinţarea Tipografiei Diecezane, în Ardeal exista o singură tipografie românească, la Blaj, căreia statul dualist Austro-Ungar îi acordase dreptul de editare a cărţilor de cult pentru români. Restul tipografiilor care mai tipăreau cărţi româneşti erau străine. Astfel, cărţi de cult şi manuale şcolare româneşti au fost lucrate cu mari cheltuieli în tipografii particulare săseşti din Sibiu – tipografiile lui Barth, Closius, Krafft, Hochmeister etc. sau din Braşov – tipografia lui Gött – sau în alte tipografii din Buda şi Viena.

În aceste condiţii, oricine îşi poate da seama de marele neajuns pe care-l reprezentau pentru poporul nostru aceste tipografii care tipăreau cărţi bisericeşti, şcolare, calenda­re etc. pentru români, asupra cărora Biserica Ortodoxă nu putea să se pronunţe cu privire la conţinut, limbă şi condiţii tehnice.

Această stare de lucruri nu mai putea continua, iar Re­voluţia din 1848 a deschis limbii perspective noi, culturale şi bisericeşti, pentru românii ardeleni. Programele fixate pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi în atâtea memorandumuri şi întâlniri ulterioare prevedeau ridicarea culturală a satelor româneşti din Ardeal prin egala îndreptăţire socială şi poli­tică, precum şi prin înfiinţarea de şcoli şi tipărirea de cărţi.

Un însemnat număr de intelectuali români şi-au pus în slujba ridicării poporului toată energia şi elanul lor. Biserica Ortodoxă era oblăduită pe drumul său de către Sfântul Ierarh Andrei Şaguna. Acesta era omul care trebuia să aibă în slujba direcţiei sale politice şi culturale toate mijloacele moderne de creare şi răspândire a culturii. El a fost cel care a conceput şi a pus în aplicare un plan vast de înviorare a vieţii religioase şi de ridicare a nivelului cultural şi economic al românilor transilvăneni.

Unul dintre instrumentele principale prin care a con­ceput Şaguna reformele de ridicare a vieţii româneşti era cultura şi, implicit, cartea, iar instituţiile care erau destinate să o realizeze erau Biserica şi şcoala. Cărţile erau însă rare, scumpe, iar credincioşii români lipsiţi de posibilităţi materiale. O tipografie care să lucreze sub conducerea Bi­sericii, tipărind cărţi ieftine şi în mod îndestulător, ar fi fost un factor foarte important pentru realizarea acestui scop.

Sibiul, care va deveni un centru cultural şi politic pen­tru români, nu avea la sosirea lui Şaguna în Ardeal nicio tipografie românească. Românii nu aveau o tipografie în Ardeal decât la Episcopia din Blaj, care pretindea să aibă singură monopolul tipăririi de cărţi de cult în limba română. Biserica Ortodoxă din vremea episcopului Vasile Moga trebuia să aducă de peste munţi, din Buda, sau să tipărească în tipografiile săseşti ale sibienilor Ioan şi Petru Barth, Hochmeister ori Closius, atât manualele şcolare, cât şi cărţile de slujbă.

În arhiva Mitropoliei Ardealului se păstrează un anunţ al Tipografiei Closius că în depozitul ei se mai află „300 bu­coavne de nume , 2000 bucoavne de liturghii (abecedar), 800 bucoavne de norme (tot abecedar), 800 catehisme, 300 sinapse (extrase din Vechiul Testament), 800 epistolare, 400 extracte (istorie biblică), 1500 biblice (Întrebări şi răspunsuri biblice)” [Arhiva Mitropoliei Ardealului, Doc. nr. 374/1850].

Cărţile de cult, ca şi alte ajutoare în odăjdii şi bani s-au trimis din Rusia bisericilor româneşti din Ardeal [Arhiva Mitropoliei Ardealului, Doc. nr. 788/1850], iar în mai multe rânduri de la stareţul Mănăstirii Neamţ, Neonil, sau de la fraţii Hurmuzachi, precum şi de la mulţi alţii. Numai cu un singur transport [Arhiva Mitropoliei Ardealului, Doc. nr. 201/1850], stareţul Neonil trimite în dar, în 28 februarie 1850, 231 cărţi de cult, iar în 21 martie 1850, peste 70 [Arhiva Mitropoliei Ardealului, Doc. nr. 599/1862]. Din aceste cărţi, Andrei Şaguna a împărţit bisericilor care au avut de suferit în timpul revoluţiei. Dar acestea nu puteau satisface multele trebuinţe şcolare şi bisericeşti ale Mitropoliei Ardealului. De aceea, în 17 iunie 1850, Andrei Şaguna, în numele românilor ortodocşi din Ardeal, înaintează guvernatorului Wohlgemuth o petiţie (nr. cons. 490), în care, arătând greutăţile ivite în Mitropolia Ardea­lului datorită lipsei de cărţi bisericeşti şi şcolare, lipsă din care izvorăşte „nu puţină daună a religiozităţii şi culturei poporului”, cerea permisiunea de a înfiinţa pe cheltuiala proprie o tipografie în Sibiu, care „va fi totdeauna gata şi spre serviciul înaltului regim”.

La sfârşitul lunii august, guvernul aprobă înfiinţarea ti­pografiei, având încredere în „sentimentele probate, loiale şi în înalta înţelepciune” a lui Şaguna şi punând o singură condiţie: de a i se face cunoscut timpul deschiderii, loca­lul, precum şi conducătorul ei [Vezi petiţia lui Şaguna şi răspunsul guvernatorului în cartea lui A. Şaguna, „Manual de studiu pastoral”, Sibiu, 1872, p. 299-300].

În aceste împrejurări, în data de 8 septembrie 1850 (27 august 1850, stil vechi) s-a inaugurat prin Sfinţirea apei, după rânduiala Sfintei Maicei noastre Biserici, Tipografia Arhidiecezană, ale cărei prime produse au fost Circulara nr. 775/1850, 27 august, către iubitul cler şi popor di­ecezan şi o poezie a lui Andrei Mureşanu, dedicată, cu prilejul inaugurării tipografiei, ctitorului acestei tipografii: Andrei Şaguna.

În cunoscuta circulară trimisă de mitropolitul Andrei Şaguna clerului şi poporului, se spune între altele:

„De mult timp încoace văzând eu lipsa cea mare de cărţi bisericeşti şi şcolare în Eparhia noastră, văzând totodată şi scăderile cele mari sufleteşti ce se nasc de aici, am hrănit în inimă-mi fierbintea dorinţă de a înfiinţa pe seama eparhiei acesteia o tipografie cu spesele mele. Şi iată, iubiţilor, dorinţa mi se împlini (…) În urma aprobării, n-am pregetat a ţinea azi, Duminică, Sfinţirea apei după rânduiala sfintei Maicei noastre Biserici şi, totodată, a deschide şi a pune în lucrare zisa tipografie, cu care ocazie s-au şi tipărit acest ţirculariu înştiinţător. Scopul ei este ca să se tipărească într’însa cărţi bisericeşti şi şcolare şi apoi să se vânză cu preţ cât se poate de uşor” [Circulara nr. 775/1850].

După mai mult de un secol şi jumătate de activitate…

Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, prin activitatea sa editorială şi tipografică, a fost o temelie de susţinere a năzuinţelor de luminare şi de emancipare culturală şi po­litică a poporului român. Acest vechi aşezământ cultural a schimbat, în mod esenţial, icoana noastră despre numărul şi valoarea tipăriturilor româneşti ale Transilvaniei. Cu o neîntreruptă osteneală, cu mult curaj şi, nu în ultimul rând, cu o pricepere creatoare, tiparniţa şaguniană a scos la lumină, lună de lună, an de an, un număr imens de foi, reviste, cărţi religioase şi alte opere, care au îmbogăţit bibliografia cărţilor româneşti cu valoroase lucrări de cultură teologică şi laică.

Având în vedere tipăriturile ieşite de sub teascurile acestei Tipografii în cei peste 150 de ani de existenţă, se pot distinge patru mari perioade.

Continuarea în Partea a II-a