Teodor Baconschi
Reforma
protestantă a fost o revoltă anticlericală condusă (mai întâi) de Martin
Luther, fost că- lugăr augustinian, care s-a folosit de tipografie (marea
invenție a veacului XVI) pentru a „reinventa” creștinismul în forma lui pură,
presupus „apostolică”. El a răzbunat astfel, cu urmări belicoase și centrifuge,
laicatul anonim, dar tot mai luminat, care avea să primească nu doar o voce
distinctă, ci și demnitatea acelei preoții universale pe care excesele
papalității o goliseră de sens. Ei bine, secularizarea care și-a făcut loc în
societățile post-comuniste are o asemenea componentă, să-i zicem
cripto-protestantă. Ea poate aliena legătura cu Biserica a multor creștini
ortodocși, mai cu seamă tineri. Pentru că, nu-i așa, toată lumea își dorește
„reforme”. Nu mai îndurăm ordinea tradițională! Suntem îndemnați să socotim că
ea constituie un obstacol în fața „progresului”, deci a bunăstării materiale pe
care tot mai mulți pun atâta preț. Și care, la urma urmelor, nu e reprobabilă
ca atare. Poate fi pusă în discuție numai dacă este idolatrizată, dacă devine
scopul unic al unei vieți care, fără Hristos și fără comuniunea iubirii, riscă
desigur să devină labirintică, searbădă, ba chiar absurdă.
Aceste
mișcări sociale, care ilustrează occidentalizarea țării noastre, sunt
deopotrivă năvalnice, inevitabile și delicate. Li se poate răspunde prin
demonizarea Uniunii Europene, prin autoreplierea într-o Biserică „asediată”,
sau – dimpotrivă – printr-o lucrare onestă de conștientizare pastorală și
adaptare intelectual-apologetică menită să diminueze pagubele. Clerul însuși
este atras fie de izolaționismul confesional, defensiv, sau dimpotrivă, de
asumarea epocii noastre așa cum se configurează ea în realitate. Căci toate vin
de la Dumnezeu, așadar și „provocările” secolului XXI, într-o Românie care
traversează o perioadă istorică plină de contraste, într-un context
internațional destul de tulburat.
Prefer
să văd în acest context o sursă de speranță, nu de pesimism. Căci el ne obligă
să apărăm Biserica într-un chip creator, să ne mobilizăm, altfel spus,
argumentele, pentru a nu da dovadă de lașitate și inerție. Nu ajunge să ne
întărim unitatea de credință prin afirmarea crezului nostru, sau prin
încercarea, mereu dificilă, de a ne purta creștinește. Mai e nevoie și de
dialog cu semenii care, expuși atâtor influențe „globale”, trăiesc sub povara
unor aspre îndoieli, sau sub ispita unei revolte contra Bisericii. Mai toate
conflictele cu „adversarii” Bisericii pleacă din ignoranță ori din pripa unor
generalizări inspirate de anumite stereotipuri mediatice ostile. Deci cu
acestea ne luptăm, în libertatea lui Hristos, care e și fundamentul dezbaterii
democratice din lumea (post)modernă. Se cuvine să nădăjduim oricând că semenul
nostru, ca persoană liberă, are și libertatea de a-L descoperi pe Hristos, ori
de a reveni la Trupul Său eclezial. Nu o va face decât printr-o trezire
existențială (aici Dumnezeu Însuși lucrează în fiecare persoană, cu harul Său),
însă o va face mai ușor dacă va observa că Biserica nu e un „bau-bau”
anacronic, ci tezaurul bimilenar al unei tradiții creatoare de frumos și bine
mântuitor. Un spațiu sacru, într-o lume a debusolării, a supradozei de
singurătate-în-mulțime și a derutei relativiste.
Pledoaria
pentru deschidere dialogică are, desigur, și o dimensiune autocritică. Teandria
Bisericii o face infailibilă doar în ipostaza ei eshatologică. Până una-alta,
Biserica pelerină, așezată în istorie, are menirea de a se confrunta și cu
scăderile slujitorilor și credincioșilor săi. Căci una e să accepți păcătoșenia
și limitarea umană și altceva să le ascuzi sub retorica triumfalistă a unei
autosufiecințe care numai evanghelică nu poate fi. Să ne vedem, prin urmare,
bârna din propriul ochi înainte de a condamna sumar, superior, diverse rătăciri
spirituale din Biserică sau din preajma ei. Căci Biserica, organism mistic și
sacramental, cuprinde și vindecă idealmente toate rănile lumii așa cum este:
drumul spre Împărăție nu poate fi scutit de accidente, tensiuni, riscuri și
capcane. Să dăm slavă Lui Dumnezeu și pentru ele!
