Dr. Emanuel TĂVALĂ
Astfel au văzut lumina tiparului un număr de aproximativ 56 de
manuale şcolare: bucoavne, abecedare, cărţi de citire, gramatici, manuale de
geografie, istorie, ştiinţele naturii, matematică, economie, în nenumărate
ediţii, unele bilingve. Trebuie amintit că în Tipografia arhidiecezană a apărut
în anul 1864 primul manual de stenografie: „Stenografia română după Sistemul
lui Gabelsberger”, întocmit de Demetriu Răcuciu, stenograful român al Dietei
Transilvane, care în prefaţă îşi cere iertare, arătând că este un desţelenitor
al acestei invenţiuni la români.
Din punct de vedere bisericesc, amintim că în timpul
arhipăstoririi Mitropolitului Andrei Şaguna s-au tipărit la Sibiu toate cărţile
de cult ortodoxe, dintre care: Biblia ilustrată, Minelele, Octoihul Mare,
Triodul etc., foarte voluminoase care au cerut mari investiţii băneşti şi o
muncă extraordinară. Moştenirea lăsată de Şaguna şi în domeniul cărţii tipărite
este extrem de bogată în Biserica noastră, încât urmaşii, până în 1918, au
tipărit mai rar cărţi de cult, dar au ţinut acelaşi ritm în ce priveşte
tipărirea manualelor şcolare.
În ceea ce priveşte partea tehnică a cărţilor publicate la Sibiu,
trebuie menţionat că stranele bisericilor au fost înzestrate cu cărţi editate
cu tipar diferenţiat şi în culori, pentru o cât mai uşoară orientare.
Despre manualele şcolare, generaţiile de tineri care s-au instruit
din cărţile apărute la Sibiu păstrează o frumoasă amintire, ele fiind
întotdeauna tipărite pe hârtie bună, cu litere clare, de multe ori cu
ilustraţii din pictori şi xilografi celebri.
Conducătorii tehnici din această
perioadă au fost: Dimitrie Lazarevici şi Gh. Poponea.
De serviciile Tipografiei arhidiecezane va beneficia în acest timp
şi Asociaţiunea Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român
(ASTRA). În primii ani când ASTRA (societate nesubvenţionată de Stat, ci
finanţată numai pe cale particulară) se afla într-o situaţie economică precară.
Andrei Şaguna a tipărit la această tipografie actele ASTREI gratuit, declarând
cu prilejul adunării generale de la Alba Iulia (1866) că va veni timpul,
când se va recunoaşte preţul actelor Asociaţiunii şi se vor căuta ca necesare
antichităţii. [Telegraful Român, anul 128, Sibiu, 1 martie 1980, nr.
9-10, p. 4.]
Prin publicarea actelor şi protocoalelor până la 1866, în broşuri
anuale, s-a creat posibilitatea cunoaşterii mai acurate a începutului
activităţii Asociaţiunii Transilvane.
A doua perioadă, care
cuprinde arhipăstorirea mitropoliţilor Nicolae Bălan şi Nicolae Colan, poate
fi numită teologică-bisericească. După unirea Transilvaniei cu România,
Statul român şi-a asumat răspunderea educaţiei tineretului, Bisericii
rămânându-i să se ocupe de problemele teologice şi bisericeşti. În acest timp,
tipografia a tipărit cărţi teologice şi cu conţinut religios-moral, cuprinse în
biblioteci: Seria Teologică, Seria Didactică, Veniţi la Hristos, Popasuri
duhovniceşti, Biblioteca biblică, Contribuţiuni la studiul Testamentului Nou,
Bunul Păstor etc.
Între cele două războaie mondiale, meritul de căpetenie în ceea
ce priveşte tipărirea de cărţi care urmăreau să satisfacă necesităţile
teologice, didactice, pastorale şi de viaţă bisericească ale Centrului
Mitropolitan transilvănean ortodox român îi revine mitropolitului Nicolae Bălan
(care a iniţiat şi îndrumat tipărirea mai multor cicluri de lucrări, cu
caracter teologic ce ocupă şi astăzi un loc de seamă în bibliotecile noastre
parohiale).
Pentru îndrumarea activităţii pastorale a clerului, în 1911, prof.
Nicolae Bălan întemeiază colecţia „Bunului Păstor”. De asemenea, în sprijinul
activităţii misionare a preoţimii ortodoxe române din Transilvania s-a venit
prin colecţiile de broşuri religioase „Popasuri Duhovniceşti” şi „Veniţi la
Hristos”. Profesorul de teologie Nicolae Colan a fost mâna dreaptă a
Mitropolitului Nicolae Bălan în ctitorirea şi dezvoltarea colecţiilor de
lucrări teologice şi cărţi bisericeşti apărute la Sibiu şi pomenite mai sus. Pe
de altă parte, [Nicolae Colan] a înfiinţat colecţia „Studii biblice” (1925) şi
„Problemele vieţii” (1929), aceasta din urmă în cadrul „Revistei Teologice”. În
1934 a pornit la drum revista de familie „Viaţa ilustrată”, pe care apoi a
luat-o cu sine la Cluj (1936) când a fost instalat episcop acolo.
Această
Tipografie, care în cinstea revenirii foştilor greco-catolici va purta, din
1948, numele de „Reîntregirea”, va desfăşura în acest răstimp o activitate
bogată, potrivit exigenţelor vremii, devenind datorită strădaniilor
Mitropolitului Nicolae Bălan, cel mai important centru tipografic editorial din
Patriarhia Română.
Se
poate afirma cu certitudine ca activitatea ştiinţifică literară în perioada
interbelică este cu totul neobişnuită. Nu există un domeniu de competenţa
slujitorilor Bisericii în care ei să nu se fi afirmat în scris. Astfel că
operele de mare valoare teologică, publicate în tiparniţa şaguniană, au
contribuit la îmbogăţirea tezaurului spiritual al Ortodoxiei româneşti şi la
creşterea prestigiului Bisericii noastre în lumea creştină.
A
treia perioadă poate fi numită ecumenică, ea corespunzând celei
postbelice. Caracteristica acestei perioade constă în faptul că Tipografia
fiind ridicată la un înalt grad de productivitate, pe lângă faptul că tipărea
şi pentru eparhiile sufragane cărţi şi calendare, execută lucrări şi pentru
Bisericile altor confesiuni din România. Datorită contextului istoric, în
ultimele patru decenii ale secolului XX, activitatea Tipografiei sibiene s-a
diminuat. Pe lângă cărţi şi periodicele: Telegraful Român, Mitropolia
Ardealului, Îndrumătorul Bisericesc şi Kirchliche Blätter,
s-au mai publicat diverse alte tipărituri pentru nevoile interne ale
Arhiepiscopiei, fişe de bibliotecă, diverse formulare de cerere (precum cele
pentru CAR-Sibiu), registre intrări-ieşiri, procese verbale, registre
înmormântări, bugete, registre cheltuieli, etichete-lumânări, chenare, ordine de
plată, legitimaţii, chitanţiere, carnete student etc.
A
patra perioadă se confundă cu revirimentul
tipografiei şi cu înţelegerea economiei de piaţă şi a menirii unei astfel de
instituţii în societatea românească, putând fi caracterizată ca fiind perioada
modernizării în spiritul tradiţiei. Această perioadă este caracterizată de
o deschidere spre nevoile Bisericii, dar şi ale societăţii. Totodată,
Tipografia s-a deschis în ultimii ani spre nevoile eparhiilor sufragane şi nu
numai, ci şi către nevoile instituţiilor statului sau ale unor persoane fizice.
Tipografia tipăreşte acum pentru eparhiile sufragane ceea ce este necesar, dar
răspunde şi comenzilor venite din partea terţilor în aşa fel încât managementul
să fie unul profitabil, exact aşa cum îl vedea şi întemeietorul său, Sf. Ierarh
Andrei Şaguna. Tipografia se află într-un permanent proces de înnoire şi
retehnologizare tocmai pentru ca produsul finit să fie unul care să corespundă
standardelor atât de ridicate ale societăţii româneşti.
O
privire de ansamblu asupra activităţii acestei tipografii în peste un secol şi
jumătate de existenţă indică câteva mii de titluri de cărţi cu conţinut
religios-moral, literar, ştiinţific etc., un număr de 63 periodice, tipărite
aici pe tot timpul apariţiei sau numai pe anumiţi ani, o serie de biblioteci –
toate contribuind la ridicarea nivelului moral-cultural şi material al
poporului român.
În
această tipografie se tipăreşte de aproape 164 de ani cel mai vechi ziar din
România, Telegraful Român, De asemenea, menționăm și Foişoara
Telegrafului Român (1876-1877), Îndrumătorul bisericesc, revista Mitropolia
Ardealului (1956-1990), Revista Teologică (1907-1947 şi din 1990
până azi), Viaţa ilustrată şi alte periodice, anuarele şcolilor
bisericeşti şi ale altora, protocoalele sinoadelor şi congreselor naţionale
bisericeşti; reviste de pedagogie: Şcoala Noastră, Foaia Pedagogică,
Viaţa Şcolară; reviste literare: Crai Nou (1919), Rândunica (1894),
Transilvania (1892-1900), Ţara Noastră (1907-1909); reviste
ştiinţifice: Buletinul Societăţii Medicale (1920-1921), Revista
Inginerilor Români (1919); reviste economice: Compas Românesc (1892-1898),
Revista Economică (1922-1928), Anuarul Financiar şi Economic (1893-1898)
şi altele.
Bilanţul
cu care Tipografia Arhidiecezană încheie un secol şi jumătate de existenţă
activă este o mărturie grăitoare a năzuinţelor slujitorilor bisericeşti, a
credincioşilor, a salariaţilor tipografiei de a se afla permanent în slujba
intereselor dreptei credinţe ortodoxe române.
Nu
putem încheia fără a menţiona că, pe lângă funcţia religioasă, culturală,
ştiinţifică, Tipografia a îndeplinit şi o funcţie socială. Aici şi-au însuşit
meseria de tipografi un număr mare de tineri români din Sibiu, dintre măierenii
care lucrau pe moşii sau dintre cei de la sate. Se pot cita familii de
români care au dat decenii la rând muncitori-tipografi din sânul lor, cum sunt
familiile: Baciu, Băcilă, Dop, Mohan, Poponea, Simtion, Trifan, Ucenic etc.,
ceea ce este o dovadă că meseria de tipograf era apreciată şi ca un liman de
izbăvire din situaţia grea materială. Pe lângă cei 16 tipografi stabili,
Tipografia primea în fiecare an patru ucenici, care, după ce îşi însuşeau
meseria, se angajau ca muncitori aici sau în alte întreprinderi tipografice.
Prin 1879, un biograf al Mitropolitului Andrei Şaguna identifică foşti ucenici
ai Tipografiei Arhidiecezane în multe oraşe din Transilvania, la Budapesta,
Viena, Bucureşti şi chiar la Paris. Doi dintre ei, Is. Marcovici şi G. Trifan
au ajuns până în America, unde au tipărit pentru românii de acolo ziarul America.
După două decenii această Tipografie avea un colectiv de muncitori tipografi,
maşinişti, corectori, zeţari, pricepuţi şi harnici crescuţi de ea. Promovarea
unei meserii în rândurile românilor era o cale de ridicare pe o treaptă
social-economică mai bună a celor lipsiţi, ideal pe care Şaguna, urmărindu-l
toată viaţa, l-a imprimat şi Tipografiei. Amintim astfel câteva nume care au
lăsat urme în rândul tipografilor şi al publicului românesc:
G.
Poponea, unul dintre urmaşii lui Dimitrie Lazarevici,
conducătorul tehnic pe timpul Mitropoliţilor Miron Romanul şi Ioan Meţianu; St.
Duca, pe timpul Mitropolitului Nicolae Bălan şi I. Chirilă; tipografii
corectori Toma Simtion, Nicolae Stoia şi Al. Stanciu. Acesta din urmă
ajunge şef-corector la marea tipografie Krafft-Drotleff, în timpul când O.
Vestemean era şeful sectorului maşini şi I. Mocian al culegătorilor, ambii crescuţi
în Tipografia Arhidiecezană; directorii de tipografii D. Axente şi Cornel
Chivar; foştii muncitori tipografi care au înfiinţat tipografii: Nicolae
Bratu, O. Veştemean, Ilie Măgean, în Sibiu şi Ionel Chidu, în Cluj,
care prin lucrarea lor au înlesnit răspândirea culturii şi a ştiinţei în rândul
românilor.
Tipografia
Arhidiecezană a fost coordonată de către consilierii economici în vremea din
urmă a păstoririi Mitropolitului Antonie Plămădeală, responsabilitatea acestui
sector fiind în sarcina Pr. Ezechiel Oancea, consilierul economic. După
2005, responsabilitatea Tipografiei a revenit lui Ilie Chera, fost tipograf
la Institutul Tipografic din Sibiu, iar din 2013 responsabilitatea a trecut
spre zona culturală, Tipografia fiind legată de Editură şi celelalte servicii
de pregătire.
Dr. Emanuel TĂVALĂ