Drd.
Alexandru DĂDÎRLAT
Cugetând, la vârsta înțelepciunii, regele Solomon scrie, în cartea
Ecclesiastului: „Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în
zilele tinereții tale” (Eccl. 11, 9).
Anul 2016 a fost celebrat, la nivelul Patriarhiei Române, ca an
omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și ca an
comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești.
Unul dintre evenimentele centrale ale anului l-a reprezentat Întâlnirea
Tinerilor Ortodocși din toată lumea (ITO 2016), ce a avut loc la București în
perioada 1-4 septembrie, manifestare care a reunit mii de tineri din țară și de
peste hotare în duh de comuniune, de prietenie și de rugăciune. Au fost zile în
care, deși la început de toamnă, Biserica a înflorit și s-a înseninat la modul
cel mai vizibil prin zâmbetul cald, inima curată, curiozitatea și energia
grupurilor de tineri care urcau neîncetat Dealul Patriarhiei. Am putut remarca,
în acele momente, vitalitatea, lumina, determinarea, cumpătarea, bunătatea și
puterea pe care doar tinerii le au, la modul dezinteresat. Mi-am pus apoi
problema: ce am învățat din această experiență? Ce mesaj mi-au transmis
tinerii? Cum am putea veni mai bine în întâmpinarea dorului de comuniune,
specific sufletului tânăr, atât de necesar vieții duhovnicești?
Se spune că expresia unui sentiment față de o persoană dragă
poate fi întrupată într-un lucru material pe care îl dăruiești cu drag la un
moment dat. De pildă, cei mici se bucură enorm atunci când primesc o bomboană,
așa încât cu un dar atât de neînsemnat pentru un adult poate fi câștigată,
definitiv, prietenia unui copil. Tot așa, o simplă floare poate întrupa
expresia iubirii pe viață dintre două persoane. Mergând înspre absolut, am
putea spune că, pentru a se putea comunica pe Sine, Dăruitorul se folosește de
fiecare dată de un dar. Iar cel mai de preț dar făcut oamenilor de către
Dumnezeu este viața.
Lucrul
cu tinerii este esențial într-o comunitate parohială normală, la fel cum este
esențial și în cadrul unei familii sănătoasă. Este, de altfel, modul cel mai
practic prin care tinerii pot înțelege taina iubirii lui Dumnezeu, în Iisus
Hristos, în sânul familiei extinse. Lucrul cu tinerii presupune, în primul
rând, disponibilitate, conștiință și dragoste, toate
însoțite de răbdare și înțelepciune. Însă activitatea cu tinerii
într-o parohie mai necesită și o așa-numită infrastructură de tineret.
Deși termenul poate părea ușor rigid, nu este nici pe departe așa.
Infrastructura
de tineret este expresia concretă, fizică, materială a interesului nostru
față de cei tineri şi, de multe ori, se regăsește în elemente de care deja
dispunem. Lucrul cu tinerii la nivel parohial presupune, în primul rând, un spațiu
dedicat, față de care tinerii să aibă conștiința că e „al lor” (ce copil
sau tânăr nu își dorește să aibă „camera lui”!) – o cameră, o sală, un separeu,
altul decât spațiul lăcașului de cult. Aici tinerii se pot întâlni, pot
discuta, pot servi un ceai, pot desfășura jocuri de cunoaștere, pot viziona un
film. Un astfel de spațiu, cald, amenajat cu bun gust, care să inducă
familiaritate, reprezintă elementul esențial în inițierea comuniunii grupului
de tineri. Odată realizată această comuniune, participarea împreună la slujbe,
în biserică, nu va mai fi privită ca o corvoadă.
Un
alt element esențial în activitatea cu tinerii din parohie este lucrătorul
de tineret. Dincolo de nuanța ușor tehnică a cuvântului, fără o astfel de
persoană, lucrul cu tinerii se va reduce doar la o simplă interpretare de
colinde de Crăciun și la o mică activitate filantropică de Paști. Lucrătorul
de tineret este persoana care este încredințată de către preot și
comunitate să coordoneze grupul/grupurile parohiale de tineret și poate fi un
student, un tânăr profesor sau o persoană care are o anumită vocație în lucrul
cu tinerii. Ateliere de meșteșugărit și lucru manual, pictură, broderie, seri
de film, de poezie, de dezbatere, sunt doar câteva idei ce pot stârni
curiozitatea și interesul tinerilor. În mod firesc, activitatea cu tinerii din
parohie necesită suport financiar și logistic, iar în acest sens comunității
parohiale îi revine rolul principal.
Într-o
astfel de comunitate creată, mesajul Bisericii va fi, cu siguranță, perceput de
către tineri la adevărata lui valoare. Comunitatea bisericească se va putea
astfel manifesta deplin ca o familie, responsabilă și atentă față de cei tineri
ai ei, creștinii de mâine, mlădițele Trupului lui Hristos. Iar tinerii vor
putea primi cu bun augur bogăția învățăturii creștine și vor putea, la rândul
lor, oferi comunității entuziasmul necesar urmării lui Iisus Hristos și
cunoașterii lui Dumnezeu. Investiția în tineri rămâne actul omenesc cel mai
semnificativ pe care îl poate realiza o comunitate parohială conștientă de sine
și de menirea sa. z
