Pr. prof. univ. dr. Dumitru ABRUDAN
Eseistul, poetul, dascălul, publicistul (redactor-şef al
publicaţiei „Puncte Cardinale”, redactor literar al Editurii „Anastasia”,
director literar al Editurii Christiana) şi alesul om de cultură Răzvan
Codrescu a înscris recent, în lunga listă de cărţi publicate, până în prezent,
şi volumul cu titlul pe care l-am redat mai sus.
Direcţionat spre generaţia tânără, şi nu numai, volumul pe care îl
recenzăm reprezintă o excepţională sinteză istorică, doctrinară şi de trăire a
actului religios.
Primul capitol, intitulat: „Ce este
religia?”, este segmentat în douăsprezece subcapitole.
În primele două, dintre acestea, autorul abordează nu doar
semnificaţia etimologică a acestui cuvânt – religie, ci descrie cu acurateţe şi
esenţa actului religios.
Finalitatea actului religios, descrisă în cel de al treilea
subcapitol, este îndumnezeirea omului, dar nu prin transformarea fiinţei umane
în Fiinţă divină, ci prin purificarea omului de păcatul neascultării, în care a
căzut, prin ispită diavolească. Harul divin este energia care se revarsă de
sus, prin mijlocirea Sfintelor Taine, şi care îl ajută pe om să se elibereze de
păcat şi să-şi împlinească destinul hărăzit încă de la creaţie.
În următoarele cinci subcapitole, autorul abordează probleme
delicate, precum cele ale manifestărilor parareligioase, respectiv ale
mitologiei, magiei, superstiţiilor şi ştiinţelor oculte.
Subcapitolul 11, aflat în succesiunea celorlalte, la care ne-am
referit, abordează o problemă de actualitate şi aceasta. Este vorba de legătura
dintre religie, respectiv Teologie, şi filosofie. Din start, autorul precizează
că Teologia, care este sinteza doctrinară a religiei, nu poate fi confundată cu
filosofia, deşi aceste două modalităţi de expresie a gândirii, simţirii,
trăirii omeneşti au avut o întâlnire rodnică, religia, respectiv Teologia,
împrumutând din limbajul filosofic, mai ales platonic şi aristotelic, expresii
valorificate în formularea şi sistematizarea noilor adevăruri revelate.
Capitolul al doilea,
din tratare, se intitulează „Universul Religiilor” şi are şase subcapitole.
Primul subcapitol abordează problema „diversităţii manifestărilor
religioase”.
Încă în finalul capitolului anterior, autorul formulează o
concluzie cu adevărat importantă, în privinţa diversităţii religioase, şi anume
că vorbind despre diversitatea manifestărilor religioase nu facem altceva decât
„să ne tăiem cu răbdare calea spre Iisus Hristos – Dumnezeul cel viu şi spre
taina luminoasă a crucii Sale” (p. 28). Cu alte cuvinte, scopul pe care îl
urmărim atunci când ne referim şi la alte religii nu este altul decât de a
evidenţia caracterul revelaţional al monoteismului creştin.
În subcapitolul 2, intitulat: „Fondul comun al religiilor”,
întâlnim afirmaţii care nu pot fi contestate, şi anume că ideea de Divinitate,
sentimentul sacrului, dorinţa de depăşire a condiţiei umane, nostalgia
paradisului, apelul la rugăciune, la purificare sufletească şi trupească sunt
prezente în toate religiile. Dar pretenţia că cineva poate crede deopotrivă în
Hristos şi în Buda, că învierea creştină este identică cu reîncarnarea indiană
nu sunt altceva decât rătăciri de la adevărul descoperit prin profeţi.
Acurateţea cu care autorul abordează problemele din acest domeniu
al religiei este vizibilă şi din cel de-al treilea subcapitol, intitulat
„Revelaţia naturală şi Revelaţia supranaturală” (p. 34). Ideea care se
conturează cu claritate este aceasta: pe lângă revelaţia divină există şi o
aşa-numită revelaţie naturală, adică o modalitate de recunoaştere a
supra-naturalului din cele naturale, a Creatorului din creaţia Sa.
În subcapitolul 4, autorul abordează problema „tipurilor de
religii”. Reţinem din acest subcapitol că o primă categorisire a tipurilor de
religii ar fi în religii naturale şi religii supranaturale sau revelate. În
privinţa primelor, a celor naturale, autorul vine din start cu precizarea că
acest tip nu poate exista, atâta vreme cât orice religie implică un cât de
elementar raport cu Divinitatea.
Evident că monoteismul este tipul de religie adevărată, atâta
vreme cât Dumnezeu este unul în fiinţă.
Religiile monoteiste, respectiv iudaismul, creştinismul şi
islamismul, sunt prezentate pe larg în cel de al cincilea subcapitol.
În privinţa creştinismului, autorul vine cu precizarea că ocupă
primul loc între toate religiile lumii, întinzându-se pe întrega suprafaţă a
globului.
Dar nu doar extensiv, ci şi spiritual, moral şi social depăşeşte
alte religii.
Dogma trinitară este temelia credinţei creştine, redată în
termenii cei mai clari în Simbolul niceo-constantinopolitan.
Cu cel de-al treilea capitol, autorul se întoarce la tema
subsumată în titlul cărţii. Expune aici: „Temeiurile şi izvoarele
creştinismului”.
Reţinem că religia creştină nu este o continuare a iudaismului. Moşteneşte,
aşa cum vom vedea şi din subcapitolele următoare, prima parte a Scripturii,
adică Vechiul Testament, dar s-a conturat din start ca o nouă religie. Iisus
Hristos, născut după trup din neamul lui Israel, s-a născut înainte de veci din
Tatăl. Este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, deofiinţă cu Tatăl şi cu
Duhul Sfânt. Întruparea Sa a avut ca obiectiv mântuirea tuturor popoarelor. De
aceea, prin pogorârea Duhului Sfânt, s-a întemeiat Biserica, adică o altă
religie monoteistă. El, Domnul şi Mântuitorul, i-a trimis pe Sfinţii Săi
Ucenici şi Apostoli către toate neamurile zicând: „Mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi
învăţându-le să păzească toate câte am poruncit vouă” (Mt. 28, 19-20).
Partea a patra din tratare se
intitulează „Teologia mistică şi dogmatică”. Este de reţinut precizarea, pe
care o face autorul, că, dacă în capitolele anterioare au fost expuse
„temeiurile şi izvoarele creştinismului”, se impunea ca de îndată să se treacă
la expunerea doctrinei creştine.
Pe lângă capitolele menționate mai există însă şi o „Addenda”, ce
acoperă nu mai puţin de 176 de pagini.
Şi aici avem o segmentare a textului în şaptesprezece părţi, dar
care nu sunt subcapitole ale unui capitol, ci o înşiruire de teme cu caracter
catehetic.
Prima temă este dedicată numelor cu care Iisus a fost apelat, în
Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Sunt consemnate astfel următoarele
nume: Iisus, care provine de la verbul ebraic lehoşia şi care se traduce cu „a
mântui”. Prin urmare numele Iisus este echivalentul numelui „Mântuitorul”.
Urmează apoi numele Emanuel, care se traduce „cu noi este Dumnezeu”, Mesia,
adică Hristos, Fiul, Cuvântul sau Logosul, Domnul, Galileanul, Nazarineanul,
Mirele, Mielul, Păstorul cel Bun, Rabi, Învăţătorul, Noul Adam, Omul, Ichtys (o
sinteză a patru nume din limba greacă şi anume: Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, Mântuitorul). A doua temă este dedicată „Preasfintei, Preacuratei,
Preabinecuvântatei, Slăvitei Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare”. Următoarele
două teme au trimitere la Praznicul şi Icoana Bunei Vestiri, şi la Praznicul
Adormirii Maici Domnului, în Sfânta Tradiţie şi în iconografie. „Crucea şi
semnificaţiile ei” este a treia temă abordată. Urmează alte cinci teme, şi
anume: „Despre post”, „Despre rugăciune”, „Despre pomelnice, acatiste şi
sărindare”, „Despre doliu” şi „Scurte lămuriri despre Sfintele Taine şi
Ierurgii”. Cea de-a şasea temă se intitulează: „Perspectiva creştină asupra
familiei”.
Titlul generic al volumului a îngăduit ca în cuprinsul acestuia să
se afle şi un text referitor la „Erezii şi secte contemporane”. Textul este
caracterizat de autor ca „mic ghid de pază ortodoxă”.
Impresionează plăcut şi un „Sinaxar românesc”, inclus de asemenea
în acest volum. Sunt selectate numele sfinţilor şi sfintelor, din calendarul
ortodox, şi este descrisă sumar personalitatea tuturor celor care s-au
încununat cu nimbul sfinţeniei.
Două acatiste, şi anume: Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil şi
Acatistul Sfântului Arhanghel Rafael, sunt orânduite în finalul acestui volum.
Nu doar o prefaţă, ci şi o postfaţă avem în volumul pe care îl
prezentăm. Aflăm din această postfaţă că încă spre jumătatea anilor 80, autorul
a alcătuit un sumar de carte, pe care intenţiona să o publice, ca o sfidare a
materialismului şi ateismului regimului comunist. Acel sumar, puţin mai redus
decât a fost alcătuit iniţial, a devenit cuprinsul volumului apărut în 2016.
În conformitate cu tradiţia redacţională de studii şi cărţi avem
înscrisă în volum şi o extinsă şi autoritativă listă bibliografică, urmată de
un „Indice selectiv de nume de autori moderni”.
Între aceste două liste se află şi un „Indice de Sfinţi”, ce
acoperă şase pagini. Înşiruirea numelui Sfinţilor este în ordine alfabetică.
Autorul nu a exclus nici o listă a
cărţilor pe care le-a redactat şi publicat, în Editura Christiana, în
intervalul 2002- 2016. Este vorba de 12 volume, la care îl adăugăm acum şi pe
cel actual, într-o prezentare grafică excepţională.
