Protopop Pr. Vasile Gafton
La râul Iordanului, acolo unde Ioan Botezătorul se face binevestitor şi Înaintemergător Domnului, încercând să le deschidă ochii, auzul, sufletele semenilor săi cu privire la apropierea vremii mântuirii, se întâmplă un lucru minunat.
De fapt, momentul este pregătit pentru noi încă din cea de-a treia zi a Crăciunului, prin martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, eveniment care este dublat de acelaşi fapt pe care îl întâlnim şi la Praznicul Bobotezei. Despre ce este vorba? Ştefan mărturiseşte acuzatorilor: Văd cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui (F.Ap. 7, 56). Descoperirea. Arătarea Treimii Celei deofiinţă: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Cel Care deschide cerurile. Cerurile se deschid deasupra jertfei. Cel care îşi jertfeşte viaţa are viziunea Treimii. Oare, de ce? Pentru că Treimea poate fi contemplată în coborârea de bunăvoie, în dăruirea totală de sine, iar cel care are viziunea cerurilor deschise dă mărturie despre ea.
Ioan Botezătorul este cel care şi-a jertfit viaţa unui singur scop: pregătirea căii Domnului. Dedicarea lui totală îi mijloceşte, pe malul Iordanului, o viziune similară celei a Sfântului Ştefan: cerurile deschizându-se pentru a revela Treimea (Mc. 1, 10). Dar, şi apele de retrag, se dau înapoi, fug în momentul în care Iisus Se coboară în râu pentru a fi botezat de Ioan, aşa cum se mărturiseşte în una din rugăciunile Agheasmei mari: Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupeşte şi intrând într-însul (Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p. 585).
De altfel, există o similaritate între ape şi cer subliniată încă din Cartea Facerii, unde se spune că Dumnezeu a despărţit apele de sub tărie (tăria cerului), de apele cele de deasupra tăriei (Fac. 1, 6-7). De asemenea, atunci când Dumnezeu scoate pe evrei din robia egipteană, apele Mării Roşii se despart şi străjuiesc trecerea poporului israelitean de o parte şi de alta, întocmai unor pereţi (Ieşirea 14, 22). Când Cerurile se deschid asupra pământului şi apele de sub cer dau semn, se deschid pentru a deveni materie a botezului fiinţei noastre cu energiile Duhului Sfânt de care se încarcă.
Deschiderea cerurilor este un fapt ce poate să ne devină familiar şi nouă. Pe măsură ce lumea nu mai devine singura opţiune a ochilor noştri şi, atâta timp cât viaţa noastră ni se revelează ca dar al lui Dumnezeu pentru noi, iar nu ceva care ne aparţine de drept, cerurile se deschid. Ceea ce ni se revelează prin deschiderea cerurilor este, de fapt, scopul vieţii noastre: Preasfânta Treime. Orice ni s-ar părea nouă că ar putea fi scopul vieţii noastre este descoperit a fi, în cele din urmă, un scop fals. Slujba Agheasmei Mari conţine rugăciuni de o mare frumuseţe şi de o bogăţie generoasă în explicaţii în sensul evocat de către noi. Iată ce spune una din aceste rugăciuni: Treime mai presus de fire, preabună, preadumnezeiască, atotputernică, atoatevăzătoare, nevăzută, nepătrunsă, făcătoarea fiinţelor celor înţelegătoare şi a firilor celor cuvântătoare; bunătatea cea firească, lumina cea neapropiată, Care luminezi pe tot omul care vine în lume, străluceşte şi întru mine, nevrednicul slujitorul Tău! Luminează-mi ochii minţii mele, ca să îndrăznesc a lăuda binefacerea şi puterea Ta cea nemăsurată. (Molitfelnic, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, p. 583)
Cerurile deschise sunt condiţia vederii Treimii. Prea multă vreme din viaţa noastră o petrecem sub un cer care nu se deschide niciodată. Din această pricină, uităm că Dumnezeu există, pentru că nu-L mai vedem; nu vedem mai departe de cerul pe care îl boltesc deasupra noastră grijile, problemele, aspiraţiile, dorinţele noastre. Acest cer nu se deschide niciodată pentru că noi îi adăugăm tărie în fiecare clipă, cu fiecare opţiune pe care o facem pentru lumea pe care ne-o dorim, pentru lumea cu care ne hrănim. Nu dăm Duhului Sfânt permisiunea de a deschide cerurile şi de a lăsa să Se descopere în viaţa noastră Sfânta Treime.
În casele noastre primim deschiderea cerurilor prin binecuvântarea stropirii cu Agheasmă Mare. Ce suntem noi? Purtători de Hristos. Hristofori. Peste cine se deschid cerurile la Bobotează? Peste Hristos, Cel din noi. Dacă Îl avem pe Hristos în noi, cerurile se deschid deasupra noastră. Troparul care se cântă la casele oamenilor vorbeşte despre ceea ce se întâmplă în casa care se deschide Domnului la apelul binevestitorilor Lui.
Malul Iordanului devine casa noastră şi casa noastră devine malul Iordanului unde Duhul Sfânt face ca Sfânta Treime să fie o prezenţă familiară, intimă.
