Luați aminte la înaintașii voștri...

Dr. Emanuel Tăvală

Acestea sunt cuvintele care mi-au venit în minte după adâncirea în lectura celor 4 volume de contribuţii documentare pe care, cu multă trudă şi generozitate, Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord, le-a oferit cititorilor. Cele 4 volume de acum vin ca o întregire a tezei de doctorat pe care ierarhul din ţinuturile scandinave a susţinut-o la Cluj în 2008 şi pe care am prezentat-o în anul tipăririi, 2011. Volumele de acum, după cum mărturiseşte şi coordonatorul lor, încearcă o restituire integrală a documentelor identificate, studiate şi analizate în vederea întocmirii tezei de doctorat.

Cea mai bună ofertă sau despre ispita mai binelu

Dr. Dragoş Boicu

„În orice fals există întotdeauna ascuns ceva autentic!”
Deşi am avut câteva rezerve, anul cinematografic 2013 a fost unul extrem de rodnic, dar, spre marele meu regret, nu am regăsit pe lista nominalizărilor la Oscar (la nicio categorie) un film unic şi deosebit. Sunt cu atât mai trist cu cât sunt scoase în faţă producţii fără mesaj, lipsite de substanţă, care impresionează superficial cu ajutorul a câtorva succesiuni de efecte speciale sau a unor scene „şocante” prin imoralitatea lor. După ce triezi aceste mărgele colorate şi strălucitoare, dar fără valoare, ajungi să găseşti chiar nestematele şi capodoperele cinematografice, ascunse şi nepromovate, probabil din simplul motiv că ar demasca trivialitatea şi superficialitatea favoriţilor la cel mai râvnit premiu din branşă.

Arhitectonica inteligibilă a lumii la Franz Kafka (II)

Lector Univ. Dr. Vasile CHIRA

Înainte de a trece la analiza operei, trebuie spus că multe din personajele care populează misteriosul univers kafkaian nu sunt altceva decât alter-ego-urile scriitorului. Acesta este motivul pentru care autorul foloseşte frecvent anagrama (Karl Rossmann, Josef K. sau arpentorul K.). În configuraţia numelui Gregor Samsa din Metamorfoza regăsim cele două vocale ,,a” aşezate exact în aceeaşi poziţie ca în numele Kafka. Vânătorul Gracchues prezintă destinul unui om care nu-şi găseşte locul între cer şi pământ (Gracchus = Dohle în germană = Kavka în cehă, de unde numele de Kafka). [Max Brod, Franz Kafka, Eine Biografie, ed. a III-a adăug., Fankfurt am Main, 1954, p. 8, apud Radu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1968, p. 12.]

Despre Taina Spovedaniei, ca taină a împlinirii umanului prin revelarea sensului autentic al omenescului din om (II)

Pr. Vasile GAFTON

Mărturisirea oricărui om este, de fiecare dată, similară cu mărturisirea lui Adam: „Doamne..., m-am ascuns, căci sunt gol şi m-am temut” (Fac. 3,10). De ce este mărturisirea noastră similară celei a lui Adam? Pentru că omul mărturiseşte – la fel ca Adam – că nu este împlinit, că nu este desăvârşit, că există sectoare întregi din fiinţa sa „goale” de Dumnezeu. Aceste sectoare se chinuie omul fie să le ascundă – caz în care omul se simte singur şi trist –, fie să le descopere/mărturisească, să le ofere lui Dumnezeu, ca El să le umple cu prezenţa Lui mântuitoare.

Pregătirea pentru Sf. Spovedanie (I)

Arhim. Visarion Joantă

Prima săptămână din Postul Sf. Paşti este considerată de foarte mulţi credincioşi un fel de „săptămână mare”, „săptămână duhovnicească”. Când eram copil observam cum bunica, dar şi alţi credincioşi mai în vârstă, participau la slujbele săvârşite în biserică în această primă săptămână. Vinerea şi sâmbăta se spovedeau, urmând ca duminica, la Sf. Liturghie, să se împărtăşească. Când am mers la Facultatea de Teologie de la Sibiu, am întâlnit ceva asemănător. Prima săptămână a Postului Sf. Paşti, a Postului Crăciunului, dar şi ultima săptămână de şcoală din aceste posturi era socotită „săptămână duhovnicească”.

Împărtășire deasă? Spovedanie deasă! (II)

Ciprian Iulian Toroczkai

Examinând mai cu atenţie cauzele care au dus la practica împărtăşaniei rare în Biserica Ortodoxă – caracteristică acesteia timp de mai multe secole –, Alexander Schmemann crede că poate identifica două tipuri de spiritualitate: o spiritualitate a laicilor (comunitară), bazată pe oficierea Liturghiei numai duminica, post comunitar, spovedanie sacramentală şi tipic eclezial comunitar, şi o spiritualitate a monahilor (individualistă), apărută din secolul al IV-lea şi bazată pe săvârşirea zilnică a Liturghiei, post ascetic, spovedanie harismatică şi tipic monahal [Cornel Toma, „Lex orandi, lex est credendi sau unitatea dintre dogmă, spiritualitate şi cultul Bisericii”, în Alexander Schmemann, Introducere în teologia liturgică, p. 35.].

Creştinii din Orientul Mijlociu: istorie, situaţia actuală, perspective de viitor (II)

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda

I. Creştinismul în Orientul Mijlociu până la apariţia islamului
Am arătat deja că interesul creştinilor din întreaga lume şi din toate timpurile pentru Orientul Mijlociu se datorează, în primul rând, faptului că creştinismul ca religie s-a născut în ceea ce azi numim Orientul Mijlociu, anume în Palestina care a fost parte a Imperiului Roman. Din Ierusalim, creştinismul s-a răspândit mai întâi în restul Orientului Mijlociu, în primul rând, în Damasc şi Antiohia, de unde a trecut repede peste Marea Mediterană în Cipru şi în ceea ce astăzi numim Europa şi Nordul Africii.

T eo l o g i e ş i s p i r i t u a l i t a t e o r t o d o xa

Mitropolitul LAURENŢIU

La ultima şedinţă a Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a dăruit ultimul volum publicat sub semnătura Preafericirii Sale, Ştiinţa mântuirii. Vocaţia mistică şi misionară a teologiei. Lucrarea a apărut sub egida Editurii Basilica a Patriarhiei Române în contextul anului omagial euharistic.

Un crochiu comportamental şi psihologic din perspectiva teologiei şi a psihologiei clinice

Alin Leş, psiholog

Dincolo de mediatizarea excesivă a cazului elevei Iulia Ionescu, orice analiză pluridisciplinară a cazului se impune. Informaţiile provenite din mass-media sunt valoroase, însă dincoace de acestea vom încerca să interpretăm acest gest de „fugă” din două perspective: teologică şi psihologic-clinică.
Posibili factori teologici, psihologici sau micști pentru care un minor îşi doreşte mânăstirea de la o vârstă timpurie

Ecumenica

Pr.Lect. Dr. Daniel Buda

În Malaysia nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la posibilitatea creştinilor şi a altor comunităţi religioase decât cea musulmană de a folosi cuvântul „Allah” pentru „Dumnezeu”. Curtea Supremă din Malaysia a decis în octombrie, anul trecut, că doar comunitatea musulmană are dreptul de a folosi „Allah” pentru a exprima divinitatea. Biserica Catolică din Malaysia a depus un protest la care Curtea Supremă care urma să dea un verdict în 4 martie a.c. Amânarea luării unei decizii i-a determiant pe câteva sute de musulmani să protesteze în faţa Curţii Supreme Malaysiene.

Zaharia Boiu – „fala amvonului românesc” – 180 de ani de la naștere –

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu

În urmă cu cinci ani Sf. Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celui care a fost mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna. Cu acest prilej a fost pusă în lumină personalitatea sa de excepţie, cu realizările sale de ordin bisericesc, naţional-politic, cultural, social şi economic. Între altele, s-a arătat că el a fost şi un adevărat creator de „şcoală teologică” ortodoxă la Sibiu, prin numeroşii tineri formaţi în centre universitare din Europa, cu burse oferite de el: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Ilarion Puşcariu, Daniil Popovici-Barcianu, Dimitrie Comşa şi alţii. Pentru că acum se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Zaharia Boiu, am considerat că este bine să ne aducem aminte de el, mai ales pentru faptul că a fost, timp de trei ani, şi redactor al ziarului „Telegraful Român”.

Simbol şi realitate duhovnicească în Sfânta Împărtăşanie (II) – o interpretare a lui Origen –

Pr. Dr. Adrian Roman

Ştim că prin participarea la Fiul lui Dumnezeu omul devine „fiu” al lui Dumnezeu prin adopţie. Această „calitate” se realizează concret prin împărtăşirea cu pâinea cea spre fiinţă (ἐπιούσιος), care întăreşte inima, în timp ce cel care „se împărtăşeşte (μετέχων) cu un şarpe nu este decât un etiopian duhovnicesc”, transformat prin perfidie în şarpe. Pâinea lui Hristos sfinţeşte „datorită lui Dumnezeu şi rugăciunii” (I Tim. 4, 5), dar cel care se împărtăşeşte din Pâine (μεταλαμβάνῃ τοῦ ἄρτου) trebuie să aibă conştiinţa curată.

Gânduri referitoare la un creştinism mărturisitor astăzi (Referire la situaţia creştinilor ortodocşi în Diaspora)

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar 

A fi creştin astăzi. Iată o chestiune care ne preocupă pe fiecare dintre noi tot atât de intens pe cât ne interesează destinul nostru veşnic. Comemorarea, anul trecut, a 1700 de ani de libertate religioasă şi de manifestare neîngrădită sau chiar favorizată a creştinismului, iniţiată de Sfântul Constantin cel Mare prin Edictul de la Mediolan, precum şi pomenirea, anul acesta, a 300 de ani de la martiriul voievodului Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii şi ginerele său la ordinul „înaltei” Porţi otomane şi în faţa privirii (nu ştim dacă sau cât de) nepăsătoare, dar oricum acedică şi neputincioasă a ambasadorilor „marilor” Puteri creştine ale Europei de atunci, fac ca problematica pe care o avem în atenţie să dobândească un plus de actualitate.
În condiţiile create de actuala libertate de mişcare şi de muncă atât la nivel european, cât şi global, precum şi de plecarea din Ţară a multor confraţi ai noştri, ne vedem tot mai mult confruntaţi şi cu problematica trăirii credinţei noastre creştine ortodoxe în spaţii eterodoxe. În general, cei care pleacă fac aceasta în căutarea unor condiţii materiale de viaţă mai bune. Întâlnirea cu spaţiul occidental provoacă mai întâi un sentiment de admiraţie.

Adumbrirea Sfintei Cruci, pe drumul nevoinţelor spirituale ale Postului Mare

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

La mijlocul Postului Păresimilor, Sfânta noastră Biserică a rânduit ca Duminica a treia şi întreaga săptămână care îi urmează să fie puse sub ocrotirea Sfintei Cruci.
În această duminică a Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos ne adresează chemarea sfântă: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).
Dar cum putem noi cu adevărat să răspundem acestei chemări, renunţând la noi înşine, să ne luăm crucea şi să-i urmăm lui Hristos?