Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

joi, 29 august 2013

În ce mai crede omul de astăzi?

Lect. Dr. Ciprian Iulian Toroczkai

Nu, răspunsul la această întrebare nu este, aşa cum poate v-aţi fi aşteptat, „în nimic”. Cel puţin după lectura cărţii scrise de Carole M. Cusack, InventedReligions: Imagination, Fiction and Faith (Ashgate Press, 2010), răspunsul pare a fi cu totul altul: „în bazaconii”!
Autoarea cărţii amintite pleacă de la premiza că la începutul celui de-al treilea mileniu religiile „instituţionalizate” pierd din ce în ce mai mult teren în faţa Noilor Mişcări Religioase. O grupă aparte în cadrul acestora o ocupă „religiile inventate”. Acestea s-ar putea defini ca fiind produse ale imaginaţiei umane, declarate dintru început ca atare, unele dintre ele constituindu-se chiar ca şi farse, ceea ce înseamnă că sunt lipsite de pretenţia legitimităţii unei revelaţii divine. Cusack examinează şase religii inventate, care au apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea sau în prima decadă a secolului al XXI-lea. Ele sunt următoarele: Discordianism, centrată pe slujirea zeiţei haosului, Eris; Biserica Tuturor Lumilor, bazată pe o religie fictivă descrisă de autorul de science-fiction Robert Heinlein în Stranger in a Strange Land (1961); Biserica luiSubGenius, o parodie a Bisericii Scientologice şi a numeroase alte religii; Jediism şi Matrixism, fiecare dintre ele o recreare a religiilor portretizate în filmele Războiul Stelelor şi trilogia Matrix; în fine, Biserica Monstruoaselor Spaghetti Zburătoare, cunoscută şi ca Pastafarianism. În toate aceste cazuri, literatura, şi în special genul SF, a jucat un rol important în dezvoltarea naraţiunilor fondatoare ale acestor religii. În fapt, este vorba de o combinaţie între elemente mitologice mai vechi şi mai noi, între cele mai noi descoperiri tehnologice şi deziderate ale ştiinţei. Spre exemplu, în Biserica Tuturor Lumilor pot fi identificate elemente păgâne inspirate din practicile antice precreştine. Faptul asupra căruia insistă autoarea este acela că aceste noi mitologii sau religii „sunt la fel de valide ca şi tradiţiile sacre din vechime” (p. 79).


Dincolo de caracterul de joc sau parodie pe care majoritatea acestor religii inventate îl posedă, la o analiză mai serioasă se cuvin a fi menţionate următoarele principii teoretice: 1. Lumea modernă occidentală se prezintă ca un supermarket de religii în care fiecare consumator individual poate să îşi aleagă religia care îi convine; 2. Prin aceste religii inventate se verifică constructivismul social elaborat de Peter Berger, după care fiinţele umane sunt în mod constant angajate în activităţi prin care ele creează culturi şi ideologii; 3. Drept urmare, religiile reflectă în modul cel mai larg sistemele culturale în care se dezvoltă, chiar dacă acest proces se desfăşoară în opoziţie cu ideile şi practicile majoritare; 4. În fine, pe baza unor teorii din biologia evoluţionară, Cusack argumentează că fiinţele umane sunt legate de religie şi că religia serveşte unui scop evoluţionist. Pascal Boyer a subliniat că oamenii sunt predispuşi să găsească anumite tipuri de naraţiuni persuasive, şi că aceste naraţiuni au un rol cheie în religie şi cultură (vezi recenzia cărţii, semnată de Sabina Magliocco, şi publicată în Journal of the American Academy of Religion 81 (2013), nr. 2, p. 558-560).
Valoarea cărţii la care ne-am referit survine din faptul că este una dintre puţinele abordări ştiinţifice ale fenomenului „religiilor inventate”. În opinia noastră, literatura, în general, şi genul science-fiction, în special, nu reprezintă un domeniu parodistic sau de divertisment; dimpotrivă, această literatură arată, chiar şi indirect, care mai sunt aspiraţiile omului (post)modern. Relaţia dintre imaginaţie, ficţiune şi credinţă nu trebuie să fie neglijată. După cum scria Arthur Kostler, „credinţa nu se dobândeşte prin raţiune. Nu te îndrăgosteşti de o femeie şi nu intri într-o biserică pentru că ai fost convins prin puterea logicii” (Richard Crossman, Zeul care a dat greş, Humanitas, 2012, p. 61).
Citind lucrarea lui Cusack, mi-au venit în minte cuvintele atribuite lui Xenophanes: „Dacă boii, caii şi leii ar avea mâini, sau dacă mâinile lor ar şti să deseneze şi ar şti să plăsmuiască precum oamenii, caii şi-ar desena chipuri de zei asemenea cailor, boii asemenea boilor, şi le-ar face trupuri aşa cum fiecare din ei îşi au trupuri” (Antologie filosofică. Filosofia antică, vol. I, Minerva, 1975, p. 12). Se pare că omul de astăzi, asemenea animalelor enumerate, îşi făureşte propriile credinţe „după chipul şi asemănarea lui”, uitând că el însuşi este creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”…