4. Cunoscută fiindu-vă și realitatea românească din țară, credeți
că diaspora poate oferi modele de comuniune și de conștientizare ale
apartenenței la o comunitatea creștină pe care cei rămași în țară le ignoră sau
le-au uitat?
Românii în
diaspora au învățat că a fi membru al unei parohii înseamnă a cunoaște mai bine
oamenii cu care te rogi împreună duminică de duminică și a participa trup și
suflet la lucrarea pastorală. Acest lucru este posibil doar dacă păstorul
comunității mijlocește prin diferite activități acest proces de cunoaștere,
proces care are roade minunate. Oamenii se împrietenesc, se ajută, se bucură și
plâng împreună și tot împreună sprijină
Biserica în activitățile ei pastorale. De fapt, aceasta este adevărata
comuniune într-o parohie. Noi, ca Biserică, avem datoria de a mijloci
credincioșilor comuniunea cu Dumnezeu, dar și comuniunea cu ceilalți oameni.
Acesta este scopul îndemnului: „Să ne iubim unii pe alții ca într-un gând să
mărturisim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh”. Un îndemn nu este însă
suficient. Se cuvine ca noi, preoții, să oferim cât mai multe ocazii care fac
posibilă această întâlnire a membrilor parohiei și în alte contexte decât cel
al Sfintei Liturghii. De aceea,
parohiile din diaspora organizează foarte multe evenimente culturale și foarte
multe activități extraliturgice pentru a face posibilă această iubire
reciprocă, acest dor unii de alții.
Când eram student
și mergeam la biserică, aveam momente în care mi-aș fi dorit să știu cine sunt
oamenii în prezența cărora participam la rugăciune. O familie reîntoarsă în
România de mai bine de un an de zile îmi mărturisea că, deși se simte excelent
acasă și nu s-ar mai întoarce niciodată
în străinătate, totuși îi lipsește foarte mult comuniunea dintre credincioșii
de acolo, tocmai pentru că se cunoșteau unii cu alții, se ajutau, participau
împreună la o mulțime de activități care întăreau comuniunea creștină.
5. Cum vine
Biserica în întâmpinarea și ajutorul tinerilor români din diaspora europeană
occidentală pentru a-i conștientiza asupra identității lor religioase și
naționale?
Sfânta Liturghie
este centrul vieții comunității ortodoxe din diaspora, așa cum este și acasă.
Prin participarea la Sfânta Liturghie oamenii se întâlnesc și cu Dumnezeu, și
unii cu alții. Această întâlnire este o adevărată sărbătoare și este
extraordinar să constat, după un deceniu de slujire, că această dorință a
întâlnirii în Biserică cu Hristos și unii cu alții nu s-a diminuat cu nimic. De
altfel, cred că pe noi ca slujitori ne motivează enorm această bucurie a
credinicoșilor de a-și păstra identitatea. Sigur că ea are ca sursă de
alimentare Biserica, pentru că Biserica oferă cel mai generos spațiu în care se
menține vie credința ortodoxă, precum și limba și cultura română. Nu putem
disocia credința de limba în care ne-a fost transmisă și de contextul cultural
în care ne-am însușit-o. De aceea este aprofundată în continuare prin
intermediul limbii și al culturii române de către actuala generație de
emigranți români. Dacă lucrurile vor fi la fel și cu copiii acestor emigranți,
rămâne de văzut. Mulți dintre ei au crescut tot în Biserică atături de noi toți
și se bucură de o atenție specială în parohie. Pastorația copiilor este
esențială pentru că ea dă sens tuturor eforturilor Bisericii în diaspora.
