Preoţi ortodocşi români ȋn armata austriacă până ȋn 1918

Pr. Prof. Dr. Nicolae DURA, Viena

Prezenţa românilor care au trăit în Austria este o parte constitutivă a unei vieţuiri comune de trei secole. Aceasta este strâns legată de istoria Monarhiei. Provincii cu majoritate de populaţii româneşti au aparţinut Imperiului habsburgic: Transilvania (1688-1867-1918), Oltenia (1718-1739), Banat (1718-1918) şi Bucovina (1775-1918, cf. Nicolae DURA, Biserica trăită departe. Viaţă religioasă a românilor din Austria. Ed. IBMBOR, Bucureşti 2005, p. 50). Ȋn Viena şi ȋn ȋmprejurimi au desfăşurat activitatea mii şi mii de soldaţi români, ȋnsoţiţi de ofiţeri şi preoţi militari de acasă: din Transilvania, din Banat sau din Bucovina. Până astăzi există mai multele cimitire cu mii de soldaţi români ȋnmormântaţi căzuţi şi ȋnmormântaţi meleagurile actuale din Austria.

Până în primul deceniu ale secolului al XIX-lea, preoții români militari au reprezentat o realitate mai rară în cadrul armatei austriece, dar din deceniul al treilea au apărut schimbări semnificative pentru acordarea asistenței religioase a ortodocșilor și a greco-catolicilor din armata imperială. Potrivit unor decrete imperiale, devenea obligatoriu pentru soldați să participe cel puțin o dată pe lună la Sfânta Liturghie, iar dacă într-un regiment existau 1000 de soldați care aveau aceeași confesiune, aceștia aveau dreptul să primească la regiment un preot militar propriu, care să țină slujbe pentru ei. În aceste ȋmprejurări, preoții români militari au început să devină o prezență constantă în spaţiul vechii monarhii austriece şi din 1868 monarhia ustro-ungară. Prin asistența religioasă, pastorală și filantropică oferită de preoţii militari s-a ȋncercat să se face față spaimelor, deznădejdii, suferinței sau dorului de casă. Potrivit Arhivelor de Război din Viena (Kriegsarchiv) existau ȋn vremea primului război mondial peste 800.000 de soldați români (Ionela ZAHARIA, Clerul militar român din Austro-Ungaria în marele război, teză de doctorat, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca Facultatea de istorie și filosofie, Cluj Napoca  2016). Ȋn această situaţie au fost recrutaţi preoți cu o educație superioară aleasă, cunoscători de limbi străine și buni oratori, au fost mobilizați pentru a păstori numărul mare de soldați de pe front, din spitale și din lagăre de prizonieri. Preoţii militari aveau ca sarcină principală acordarea asistenţei religioase (spoveditul şi împărtăşitul militarilor, binecuvântarea lor, serviciile liturgice din Duminici şi zilele de sărbătoare, prohodirea şi îngroparea celor căzuţi în lupte, pomenirea lor) dar şi acordarea primului ajutor răniţilor, precum şi urmărirea condiţiilor în care se pregătea hrana trupei şi, mai ales, a bolnavilor (Adela VÎLCU, Locul şi rolul preoţilor militari în armata României. The role and place of military priests in the Romanian army. ȋn vol.  Biserica si Armata-Slujire si Jertfa – Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei Bucuresti 2006). Ei erau o prezenţă importantă alături de soldaţi şi ofiţeri, ei trebuiau să ȋmbine: curajul, ȋnţelepciunea dar şi ȋnalta vocaţie sacerdotală şi ȋn condiţii cu totul şi cu totul deosebite.

Comitetul de caritate pentru soldaţii români răniţi, Viena 1914.

            Iată câteva nume ale preoţilor români care au activat o perioadă mai mare ȋn armata imperială la Viena: Protopopul Sava Popovici-Săvoiu, Protosinghelul Prof. Dr. Virgil Ciobanu, Protopopul Pavel Boldea, Preotul Ilie Hociotă, iar pentru perioade mai scurte au fost şi preoţii: Ioan Dihn (1914-1915), Aurel Raica (1915-1916), Ioan Imbroane (1916), Victor Racoce (1916), Demeter Turanu (august- septembrie 1917), Paul Popa şi Gheorghe Opreanu.

Protopopul Sava Popovici-Săvoiu (1818-1906) s-a nascut la 11/23 octombrie 1818 în localitatea Râu Sadului ȋn apropierea Sibiului. Între anii 1835-1837 tânărul Sava a urmat cursurile Şcolii Grănicereşti, apoi Şcoala Normală Catolică din Sibiu şi din (1838) la Institutul Terezian din acelaşi oraş. A funcţionat la Deva, ca învăţător (1845-1849), prilej cu care a fost martor, a simţit şi a observat direct desfăşurarea revoluţiei din 1848-1850. În anul 1850 episcopul Andrei Şaguna l-a hirotonit preot şi l-a ajutat să ocupe o funcţie de preot militar în armata habsburgică (cf. Claudiu MUNTEANU, Pe urmele Corifeilor Ardeleni din Comuna Sadu, Sibiu 2015).

Despre acest preot militar de regiment, despre protopopul ortodox Sava Popovici-Săvoiu avem o mărturisire emoţionantă: era „un bătrân foarte respectabil, cu plete lungi şi albe, un moş foarte simpatic de vreo 70 de ani, fost prin toate războaiele, în care Austria a trimis regimente româneşti… era o inimă bună, pioasă, românească, o inimă de aur”(Iuliu MOISIL, Viaţa studenţilor români din Viena în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, Amintiri, în APORV 1969, p.  54). Acesta slujea în Biserica garnizoanei din Viena.

Vreme de 23 de ani, ȋn perioada1875 -1897 a stat la Viena. Având talent s-a dedict picturii și sculpturii, fiind ales, ȋn 1879, membru al societății vieneze de pictură „Albrecht Dürer”. El a fost un biograf a cărui operă descrie, probleme sociale, politice, economice, religioase, militare etc. din Transilvania şi o parte a Europei (Polonia, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Croaţia, Serbia ş.a.), evenimente pe care el ȋnsuşi le-a trăit. Preotul Sava Popovici-Săvoiu a murit la 16/29 Martie 1906, şi a fost înmormântat în curtea vechii biserici a localităţii natale.

Protosinghelul Prof. Dr. Virgil Ciobanu a văzut lumina zilei la Roşia Montană, în Munţii Apuseni, la 10 februarie 1876. După absolvirea liceului Şaguna, din Braşov a studiat la Academia Teologică din Sibiu şi apoi la Facultatea de teologie din Cernăuţi, obţinând doctoratul în Teologie. A studiat şi medicina la Viena şi Praga, obţinând doctoratul. În anul 1905 se afla la Viena în calitate de preot militar, la cele două regimente româneşti din capitala imperiului.

            Virgil Ciobanu venise de la Sibiu, oraş numit odinioară „mica Vienă“ (Dr. Nicolae MLADIN, Mitropolitul Ardealului, Biserica Ortodoxă Română şi unitatea poporului, în APORV, 1968, p. 39).  şi s-a impus printre românii dornici de a se aduna într-o comunitate ortodoxă română. A contribuit la închirierea şi amenajarea spaţiului, pentru o capelă în centrul Vienei, ȋn Löwelstrasse 8, ȋn Palatul Dietrichstein, ȋn anul 1906. A slujit ca preot al capelei până în 21 februarie 1912. Reîntors în ţară a intrat în învăţământul medical universitar ajungând şef de lucrări la catedra de medicină legală de la Cluj (http://ot.ubbcluj.ro/despre-noi/misiune-istoric/fosti-profesori  22.04.2018). A predat şi la Academia teologică din Cluj, cursuri de Medicină pastorală, iar între 1954 şi 1962 a predat aceeaşi disciplină la Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1953 s-a închinoviat în Mănăstirea Hodoş-Bodrog, de lângă Arad. A adormit întru Domnul la 24 septembrie 1965 la Cluj, la ȋnaintata vârstă de 89 de ani.

            Protopopul Pavel Boldea (1862-1920) a fost preot militar la Viena ȋntre anii 1898 şi 1906, apoi a fost transferat la Sibiu, unde avea şi un fiu ofiţer. La venirea sa la Viena dispunea deja de o experienţă frumoasă de preot militar la Sibiu şi Budapesta. Acesta a reuşit „cu devotament sfânt“ să susţină lucrarea catehetică şi românească organizată cu copiii românilor vienezi pe lângă capelă. „Capela din Viena a devenit în ultimii ani un centru important al Românilor aflători în Viena. Ea îngrijeşte nu numai de nevoile sufleteşti ale conaţionalilor noştri, dar contribuie şi la răspândirea culturii române, printre ai noştri“ (N. MIŞU, Ministru Plenipotenţiar al României la Viena, cf. Ic. Stavr. Coriolan BURACU, Scrisoare despre protopop militar Pavel BOLDEA. Arhiva parohială). A predat religia şi limba română la 60 de copii, cinci ore pe săptămână.

            Pr. Pavel Boldea era un bănăţean foarte energic şi demn. El a fost străbunicul renumitului critic literar şi profesor Virgil Nemoianu (Ziarul  „Învierea“, Timişoara 1 nov. 1995, p. 9). În timpul primului război mondial era conducătorul a 42 de preoţi români transilvăneni care se aflau în armata austriacă. Şi în 27 octombrie 1917 era pe front ca protopop militar.

           Preot Ilie Hociotă, venit din Săliştea Sibiului, a slujit la Viena (12 aprilie 1914 – 1 decembrie 1914 şi 25 decembrie 1916-1919). Săliştea a dat cărturari vestiţi (11 membrii ai Academiei Române), dar şi sfinţi mucenici: pe preoţii Ioan din Galeş, comuna Sălişte, şi Moise Măcinic din Sibiel şi ciobanul Nicolae Oprea Miclăuş (Daniela Cârlea ŞONTICĂ, Locul din care izvorăsc academicieni şi sfinţi Ziarul Lumina, 04 Aprilie 2008, http://ziarullumina.ro/locul-din-care-izvorasc-academicieni-si-sfinti-59653.html  29.04.2018). În martie 1919 preotul Hociotă „s-a strămutat la postul său nou din Orăştie“.

Acest preot a avut o soră Marina Hociotă (1896-1977), ce a devenit călugăriţă ȋn Mănăstirea Văratec cu numele Mina şi a servit ca soră de caritate ȋn ambele războie mondiale. Această monahie vrednică şi curajoasă a primit gradul de sublocotenent şi a primit ȋnalte decoraţii pentru devotamentul şi slujirea ei. După 1945 s-a întoars la Mănăstirea Varatec, cu conştiinţa împăcată: „Noi, călugăriţele şi călugării, ne-am pus în nesiguranţa vieţii... pentru ţară şi am slujit cu credinţă şi am mers în război cu toată conştiinţa, în ajutorul răniţilor pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm în suferinţă... Ne-am împlinit datoria nu ca nişte oameni, ci ca ostaşi ai Domnului şi ai ţării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiului“. Ce frumoasă mărturisire şi slujire.

Preoții ortodocşi români și-au făcut datoria, pretutindeni unde au fost trimiși ȋmpreună cu soldații lor.